Este personajul feminin al primei parti a romanului.
Ea ne este prezentata din perspectiva sensibilitatii si subiectivitatii eroului-narator Mavrodin, care ii relateaza prietenului sau, Hasnas, povestea sa de dragoste.
Iubirea dintre Ileana si Mavrodin este privita in toate etapele ei, si, avand in vedere pozitia privilegiata pe care erosul o detine in intreaga proza a lui Mircea Eliade, se poate afirma ca in iubirea celor doi se insinueaza ideea de predestinare, a sufletelor-pereche, care se intalnesc peste timp si refac cuplul adamic, intr-o armonie perfecta. Totusi, personajele sunt niste spirite nelinistite, in cautare de aventuri, de traire totala, niste indivizi cu o tumultuoasa viata interioara. Mai mult chiar, romanul este investit de catre Mircea Eliade cu o ampla deschidere metafizica.
Mavrodin o intalneste pe Ileana la o petrecere, aceasta fascinandu-l de la inceput: "ochii nelamuriti si mari", "umezi, adanci, clatinati uneori de o lucire calda, feminina", parfumul discret, de o puritate aproape ascetica, "forma" trupului, intuind o "femeie intreaga, desavarsita, fara a mai simti nimic altceva", plenitudinea si desavarsirea primului dans, adevarata iesire din contingent, stare de transfigurare si purificare, Ileana parandu-i lui Mavrodin "alta, cu desavarsire alta". Vraja dansului spulberandu-se, Mavrodin afla de la Ileana ca ultima perioada de timp si-a petrecut-o in Germania, ca avea foarte putini prieteni, fiind educata la manastire. Mavrodin are revelatia unicitatii femeii din fata lui, sentimentul ca femeia aceasta are o "nesfarsita putinta de marturisire". La Mircea Eliade exista "'obsesia atingerii unui centru al celeilalte fiinte, a insasi tainei fiintarii (), Mavrodin asimiland contopirea mirului medieval si romantic al androginului, avand sentimentul ca unirea cu Ileana ii anuleaza ca indivizi, ca «fragmente» pieritoare ale Vietii, dand nastere unei fiinte cosmice - «autonoma si eterna»" (Ion Neagos). Dragostea lor va cunoaste plenitudinea in calatoriile de la Predeal, din Italia, excursiile montane, oportunitati de descoperire a celuilalt si, totodata, de a redescoperi si resemantiza universul din jur, deoarece iubirea ofera noi perspective asupra existentei.
La Predeal, cuplul prefera izolarea, Ileana devenind mai frumoasa: "Dragostea o facuse parca si mai frumoasa: inflorise cu o magnifica, noua splendoare. Zveltetea ei uimitoare nu se temea de nici un costum de sport, si imbracamintea ei sobra o deosebea parca si mai mult de toate celelalte femei". In Italia, retrasi pe malul marii, Ileana si Mavrodin traiesc adevarate clipe de gratie, rupti de realitate, traind doar unul pentru celalalt. Mavrodin are intuitia unicitatii si misterului Ilenei, frumusetii ei interioare, sentimentul covarsitor al desavarsirii ei, al faptului ca dragostea lui a plasmuit o noua Ileana: "- Ce ascunzi tu, de atragi cu atata putere? Cand te-am cunoscut, erai numai o femeie frumoasa si cuminte, care stateai intr-un colt si priveai pe toti cu un zambet obosit. Nimeni nu banuia atunci ca sufletul si trupul tau sunt atat de desavarsite, ca pot fi atat de desavarsite. Eu te-am revelat pe tine insati, eu te-am ajutat sa te descoperi. intr-un anumit sens esti creatia mea.
Daca nu m-ai fi intalnit, ai fi supravietuit in forme larvare, mediocre". Un moment premergator calatoriei in Italia este vacanta de Pasti, intr-un sat de munte, calatorie care dezvaluie o Ileana necunoscuta lui Mavrodin, suferind si plangand in hohote in biserica, la Prohod, si vorbind despre moarte, despre frica de moarte, despre teama de a nu muri singura. Starile succesive de tristete si bucurie il contrariaza pe Mavrodin, care incearca sa o inteleaga pe Ileana. Misterul o invaluie, ea negandu-si trecutul, marturisind: "Eu nu am nici un fel de trecut, nu-mi aduc aminte de nimic" Calatoria in Italia este traita de cei doi ca o "desavarsita pereche", cuplul experimentand sacra taina a unirii, asa cum noteaza Mavrodin: "Pentru ca revelatia unirii desavarsite aceasta e: te regasesti pe tine in clipa cand te pierzi. Dar nu-ti regasesti experienta ta cotidiana, profilul tau spiritual, asa cum se deseneaza in lumina tare a zilei, ci te simti fiinta desavarsita, totala, libera. Este straniu ca ultimele nuante ale pronumelui posesiv au disparut in clipa cand trupul pe care-l cunosteam mi se descoperea ca fiind al meu; ca Ileana aceasta, rapita de marea taina a nuntirii, trupul acesta luminat de un singur zambet umed, este al meu!" Femeia devine o calauza in eros, in tainele cosmice, in fiintare, simpla atingere a trupului Ilenei producand o "«comotie» prin care lui Mavrodin i se reveleaza instantaneu «un alt trup si o alta prezenta», i se reveleaza «intreaga forma ei insufletita», adica o intuieste pe Ileana ca fiinta vie, suficienta siesi, existand «prin miracol, nu prin biologie»" (Ion Neagos).
Ultimul Craciun il petrec in Bucuresti, in incertitudine si suferinta launtrica, Ileana trecand de la fericire la tristete, identificandu-se, cu o patima mistica, cu sarbatoarea Craciunului, cu ideea Nasterii Mantuitorului, fiind obsedata de ideea de a procrea, reprosandu-i lui Mavrodin ca el, artistul, va putea crea intotdeauna, spre deosebire de ea, femeia, care trebuie sa "rodeasca" in momentul plenitudinii iubirii. Se produce o inevitabila ruptura intre Ileana si Mavrodin, asa cum o descrie eroul-narator: "Simteam numai ca s-a rupt ceva, iremediabil, ca s-a intamplat undeva o spartura si, oricat m-as zbate, nu voi mai fi in stare sa cunosc fericirea de la inceput". Ileana va pleca din viata lui Mavrodin, motivandu-si gestul intr-un bilet, scriind ca ea nu putea suporta dragostea "neroditoare".
Relatarea din partea a doua a romanului apartinandu-i lui Hasnas, ce aduce in prim plan experienta sa erotica cu Lena, confera simetrie romanului, cele doua experiente fiind reductibile una la cealalta, prin sugestia de final a identitatii protagonistelor. Numele personajelor feminine, Ileana-Lena, mentin ambiguitatea, avansand totodata ideea ca cele doua experiente erotice sunt raportabile la aceeasi femeie, invaluita in mister.
