ICOANE DIN CARPATI - Ciclu de poezii de St. O. Iosif, Bucuresti, 190.
Poetul a scris cele 12 poezii, cate alcatuiesc ciclul, fara o intentie prealabila de-a le aduna intr-un grupaj, ceea ce explica intrucatva deosebirile mari, indeosebi formale, dintre ele.
Au fost publicate intre anii 1900 si 1904, in revista "Samanatorul", al carei redactor St. O. I. era, dar si in alte reviste precum "Vointa nationala" sau "Convorbiri literare". Cea mai veche si celebra piesa, poezia Doina, e din 1900 si a fost inclusa in sumarul volumului Patriarhale (1901).
In intregul sau, grupajul a aparut in 1905, in volumul Credinte dedicat Nataliei Negru, sotia poetului, si premiat de Academia Romana in urma raportului - nu foarte favorabil - al lui D. C. Ollanescu. La constituirea ciclului, autorul a renuntat (cu cateva exceptii) la titlurile poeziilor si le-a inlocuit cu numere de la I la XII, dorind sa accentueze astfel ideea de unitate si interdependenta a partilor.
Descriptiv pe ansamblu, evocand Caraimanul si Varful cu Dor, ciclul are la origine evadarile in natura ale lui St. O. I. si este alcatuit dintr-o suita de tablouri ("icoane") ale peisajului montan.
Precumpaneste poezia obiectiva, cum e si firesc pentru un discipol al lui George Cosbuc, dar aceasta nu inseamna ca poetul uita de sine intotdeauna sau ca muntele, prin desfasurarile lui grandioase, ii acapareaza cu totul atentia. Ramane loc, deseori, si pentru confesiune, caci poetul e dornic sa-si prezinte miscarile sufletesti, chiar daca o face numai in treacat, evitand subiectivismul accentuat al romanticilor.
In oglinda celor 12 poezii, el apare de obicei in ipostaza calatorului exuberant si optimist, dar si intr-o ipostaza "sado-veniana", a celui ce asculta vrajit, scara, la gura unei pesteri, istorisirile de demult ale unui pustnic, sau in ipostaza misticului cazut in genunchi, traind o stare de extaz in fata spectacolului sublim al naturii. De cele mai multe ori poetul are insa tactul de-a se retrage in dosul tablourilor sau macar in marginea lor, scriind o poezie descriptiva, preocupata in primul rand de exterior. Cateva din poeziile ciclului (III, V si IX) se intitulau, cand au fost publicate in reviste, Pastel.
Dandu-le un astfel de titlu, autorul le-a incadrat nu numai intr-un gen literar, ci si intr-o traditie a poeziei romanesti, ale carei origini se indeparteaza in timp pana la Vasile Alecsandri. Urmarind intr-un studiu "sentimentul naturii in evolutia liricii noastre", Ion Pillat a delimitat trei etape mari, dintre care in contextul de fata ne intereseaza aceea a primului romantism (cel "pasoptist"), cand poetul "ramane un spectator atent dar exterior' naturii.
In descendenta lui George Cosbuc, St. O. I. reface legatura cu aceasta epoca pre-eminesciana, vrand sa descrie natura cu obiectivitate, din afara ei, fara a incerca sa o anexeze sau sa o integreze eului. Specificul stilistic al pastelurilor consta in versurile enuntiative, de o mare simplitate, in care predomina notatiile concise, cu valoare indicativa, alcatuite dintr-un verb si unul sau doua substantive. Lipseste asadar descrierea ampla, incarcata de adjective, atrasa de forme si de culoare.