Fata de ceilalti mari clasici ai literaturii romane si chiar in comparatie cu oricare dintre scriitorii contemporani. I. L. Caragiale s-a aflat in cele mai complicate raporturi cu Junimea. Exceptand studiile lui $er-ban Cioculescu, numai in rare cazuri vom intalni o reconsiderare intru-totul obiectiva a evolutiei acestor raporturi. Nu de putine ori s-a scris mai mult despre antijunimismul scriitorului, insistandu-se asupra aspectelor biografice dar neglijandu-se dificultatile ivite in unele cazuri si din pricina modului specific omului Caragiale de a reactiona fata de cei din jur. Uneori s-au supraestimat ciocnirile dramaturgului cu Maio-rescu, facandu-se abstractie de faptul ca si dupa incetarea colaborarii la Convorbiri literare, in urma declararii deschise a ostilitatilor, unele legaturi cu membrii Junimii n-au fost intrerupte, iar cu anumiti junimisti a ramas prieten tot restul vietii.
I. L. Caragiale a fost membru activ al Junimii timp de treisprezece ani, incepand din 1877, si a consimtit sa fie trecut in Albumul Societatii, trimitandu-si in acest scop si fotografia.
In studiile consacrate biografiei lui I. L. Caragiale, inclusiv in acelea ale lui Serban Cioculescu, se considera ca dramaturgul a pasit la Junimea in anul . Data aceasta a fost preluata din insemnarile zilnice ale lui T. Maiorescu, unde criticul a consemnat prima participare a acestuia la seratele literare bucurestene in ziua de 20 mai 1878, cand si el s-a aflat printre cei prezenti la sarbatorirea lui Vasile Alecsandri ; numele e insotit de specificarea "bun traducator al Romei invinse de Pa-rodi". in 1989, Marin Bucur a demonstrat ca in realitate primele legaturi ale lui I. L. Caragiale cu Junimea dateaza din anul . in toamna acelui an, el a fost adus in redactia ziarului conservator Timpul de catre M. Eminescu. Informatia a fost preluata din Amintirile lui Ioan Slavici, care scria ca l-a cunoscut pe dramaturg "in ajunul razboiului de la 1877 prin Eminescu, eare-l stia inca din timpul cutreierarilor lui cu trupele de actori si tinea sa si-l ieie tovaras de lucrare in redactia ziarului -«Timpul»" '. Atunci s-a hotarat poetul sa i-l prezinte lui Titu Maiorescu si, evident, sa-l introduca in cercul Junimii. Al doilea argument care justifica prezenta sa la Junimea inca din anul 1877 ni-l ofera Caragiale insusi, intr-un text publicat in Epoca din 20 februarie . Dar tocmai atunci se afla in conflict cu Maiorescu si de aceea adevarul e denaturat in parte cand scrie ca la Junimea el ar fi fost o prezenta intamplatoare si efemera : "Eu stiu c-am fost din intamplare odinioara la o intrunire literara a Junimii in casa onor. d. Titu Maiorescu, la Bucuresti, intr-o seara din toamna anului . (subl. mea. V.V.). Si iata cum s-a intamplat sa merg : eram prieten cu Eminescu de mult ; intalnin-du-ne, mi-a propus sa-l insotesc la o adunare literara ; am primit bucuros, fara sa presimt ce avea sa se intample". Daca avem in vedere implicarea dramaturgului in intreaga viata literara a Junimii, preocuparea consecventa a criticului Maiorescu fata de destinele operei sale si prieteniile legate cu unii junimisti, atunci vom accepta opinia lui Marin Bucur potrivit careia I. L. Caragiale "nu a fost adus, ci a venit impreuna cu Eminescu la Titu Maiorescu. Si fara Eminescu, intalnirea tot ar fi avut loc, la o anume data. Lui Maiorescu nu-i putea ramane strain un asemenea artist, cum nu i-a ramas nici unul in timpul vietii. Caragiale a fost primit si a fost tratat de Maiorescu ca unul dintre ai sai, caci serata se transformase in cina cu prietenii si cu cei prezenti" .
Insasi echipa redactionala a ziarului Timpul era "o Junime in miniatura", cum i s-a spus, in alcatuirea careia intrau : M. Eminescu, Gr. Peucescu, Scipione Badescu, Ronetti Roman, Ioan Slavici si I. L. Caragiale. in redactia Timpului, I. L. Caragiale a devenit adevaratul cenzor al calitatii expresiei si al scrisului, caruia ii pretindea o inalta tinuta. Eminescu spunea ca atunci cand scrie, el nu-i are in vedere decat pe Maiorescu si pe "nemilosul Caragiale".
In 11/23 noiembrie 1878, Titu Maiorescu i-a luat pe cei trei redactori ai Timpului - Eminescu, Slavici si Caragiale - la Iasi, unde se sarbatoreau a doua zi, prin banchetul anual, cei 25 de ani de la intemeierea Junimii. Toti trei erau invitati personali ai criticului, care a si suportat pentru acestia cheltuielile de drum si de gazduire in Iasi, semn al unei alese atentii, dar si al afectiunii pe care le-o purta. Dramaturgul a citit atunci, in casa lui Iacob Negruzzi, comedia Noaptea furtunoasa de la nr. 9, fiind intampinat cu un entuziast spirit de acceptare din partea tuturor participantilor. De atunci dateaza inceputurile prieteniei lui I. L. Caragiale si cu alti junimisti : Petru Th. Missir, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, E. Caudella s.a. Momentul lecturii piesei la Junimea a fost evocat cu entuziasm si admiratie de Iacob Negruzzi in Convorbirile literare din 1912 :
| "in casa mea, el ceti intai si intai O noapte furtunoasa, faimoasa comedie care a facut o revolutie intreaga in teatrul romanesc. Nu-si poate cineva inchipui ce efect a produs aceasta piesa, citita insusi de Caragiale in cercul Junimii. Vocea sa cam ragusita ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucurestilor ; jargonul special al acestora ; luarea in ras a frazeologiei politicianilor liberali din acele timpuri : garda nationala de curand infiintata toate acestea impreunate cu mestesugita alcatuire a piesei incantara pe membrii societatii literare din Iasi. intr-o unire toti isi exprimara parerea ca s-a ivit in sfarsit in literatura romana un autor dramatic original " |
