HOTEL EUROPA - Roman de Dumitru Tepeneag, aparut la editura "Albatros" in 1996.
A fost tradus de Alain Paruit in Franta (1996) si de Ernest Wichner in Germania (1998). Premiul Salonului National al cartii (1997). Romanul reprezinta rezultatul unui pariu cu sine insusi castigat de scriitor, marcand schimbarea programatica a manierei sale onirice de a scrie si trecerea la una accesibila cititorului obisnuit. Prozatorul urmareste sa realizeze, in mod manifest, un "roman realist" despre Romania de dupa evenimentele din 1989, cu o actiune "cat mai romanesca, mai palpitanta", circumscriind, ca intr-un Bildungsroman, "initierea unui tanar rasaritean in declinul Europei occidentale".
Dar in centrul romanului care se face pe masura ce se scrie si se citeste sta un narator-scriitor construit dupa modelul sau din secolul al XVIII-lea, care nu-l maimutarea pe Dumnezeu, deci "inca nu se refugiase in cerul omniscientei" si nici "nu devenise invizibil": "Autorul era acolo, modest, in paginile sale, fie si sub forma aparent naiva: se adresa cititorului, statea de vorba cu el". Acest narator scriitor e, totodata, un actor: "el dubleaza toate rolurile"si, in consecinta, devine acel "misterios intermediar intre mine si personaj, intre el si cititor"
Hotel Europa, roman foarte inselator, se citeste pe nerasuflate, intrucat pare o carte despre anii postdecembristi si, Ia un prim nivel, el este si asa ceva.
In realitate, insa, Hotel Europa exemplifica, in mod stralucit, "L'Extreme-contemporain", manifestul cu repercusiuni existentiale, ontologice si estetice lansat, acum zece ani, de grupul de scriitori aflati in jurul revistei pariziene Poesie (din care face parte si Dumitru Ţepeneag)-
Romanul ilustreaza, mai intii, sensul prim al acestui "Extrem-contemporan", dez-valuindu-ne, intr-un mod aparent haotic, "ceea ce este atat de contemporan, atat-de-cu-noi-in-acelasi-timp", incat nu-i putem percepe cu adevarat chipul. Hotel Europa constituie, in acest context, un fals roman realist, chiar hiper-rcalist, adica grotesc, ingrosat (precum hiper-realismul din artele plastice americane). Tot pe linia acestui prim sens al "Extrem-contemporanului", asistam la scrierea unui roman, care nici el nu se contureaza prea bine, caci abia acum se face, cu noi si in fata noastra, pe masura ce executam lectura facerii lui. Abunda sagetile intertextuale sarcastice, de ultima ora, sageti trimise in toate directiile, fapt care, desigur, scandalizeaza si irita (ceea ce, evident, Dumitru Ţepeneag si urmareste).
Dar aici si naratorul, mai bine zis autorul, se persifleaza cu o cruzime narcisiaca, semanand, in gesticulatia lui terapeutica si histrionica, exorcizand absurdul, cu personajele urmuzicne ale lui G. Ciprian. Hotel Europa are, de fapt, cu totul alta miza. Si aceasta e demascata prin prezenta Icit-motivica, de cosmar, tot mai accentuata pe parcurs, a "vulturului cu aripile desfacute", aflat in plin zbor. Or, vulturul este, aici, una dintre cele "patru fapturi" emblematice care il anunta pe ultimul calaret al Apocalipsei: Moartea insasi. Se materializeaza astfel si al doilea sens, eschatologic, al "Extrem-contem-poranului"; intalnirea cu limita, ajungerea la capul Finister, sfarsitul timpului. De aceea, personajele si discuta despre un "apocalips axiologic", pornind de la semnificatia simbolica, arhetipala, a potopului, ca si despre eventualul sfarsit al exilului pe pamant (caci primii oameni au fost deportati aici ca intr-o "colonie penitenciara") sau despre fundamentarea ontologica a unei "morale proiective", a unei "morale ecologiste", soteriologice, deoarece "de la bun inceput omul a fost impotriva naturii. Era o specie artificiala, adica silita sa recurga la artificial, sa nu fie in armonie cu natura si, mai grav, incetul cu incetul sa slrice echilibrul initial din care el era, prin definitie, exclus". Si, in tot acest timp al "Extrem-con-temporanului", ca in celebrul roman al lui Buzzati, un eveniment esential, nelinistitor, simptomatic, da sa se inchege: "Mi se pare ca vad un calaret la liziera padurii. Dispare insa repede, printre arbori" sau: "Acolo, sus pe cer.
Dracia aia rotunda care se apropie, coboara invartindu-se in jurul ei insesi'; sau, iarasi deasupra padurii, pe cer, o dara albicioasa persistenta ori un punct argintiu insolit. Sunt, desigur, si alte simptome, in primul rand acelea anuntate de bestiarul cartii: capra sau femeia cu chip de capra, pestele si, intotdeauna, vulturul, semne ale teofaniei, simboluri "care acopera o realitate mult mai grava, mult mai amenintatoare" decat aceea cotidiana care ne distrage atentia.
Alte indicii: invierea moartei violate sau postasul heruvim caruia ii cresc aripile neincetat sau catedrala din "capitala Europei celei mari", a carei masa uriasa de piatra "statea sa se pravale". Si, iarasi, la urma, avertismentul fundamental, ce ne soseste si pe caile audiovizuale cu care s-a obisnuit omul contemporan: "Sus, pe cerul televizorului, zboara planat un vultur'.
In atmosfera hiper-realista, "vulgara", se infuzeaza, incet, incet, abil calculat, un sacru tot mai dens. incepe "balul final", o psihodrama sacra: "Nu ma uit, dar stiu ca cerul, deasupra padurii, e luminat ca la teatru", iar pe fundalul cerului albastru se va proiecta Apocalipsa, adica revelatia: "N-o sa intarzie mult".
Pentru ca ingerului-postas i-au crescut aripile aproape cat trebuie ca sa poata reveni aducand vestea. Poate ca va fi o Bunavestire. Se stie inca prea putin ca Dumitru Ţepeneag are un dublu francez: Ed. Pastenague, pasionat cunoscator al filosofiei, traducator al lui Hegel si al celebrei monografii hegeliene a lui Kojeve (ecouri ale activitatii dublului sau se pot detecta, de altfel, in Hotel Europa, in creionarea acelei "morale proiective", deasupra careia sta, ca un judecator, insusi Dumnezeu, adica "un stapan fanlasmatic si acaparator" al omului). Vorbind in termeni hegelicni, deci, Dumitru Ţepeneag reprezinta o constiinta accentuat scindata, o "constiinta nefericita', intrucat extrem de pretentioasa si severa cu sine, maniacal aplecata asupra procesului de creatie. Scriitorul se ia pe sine si ia, simultan, romanul ca obiect de (auto)analiza si (auto)-ironie. De aici subtila, bine calculata structura muzicala, leitmotivica, a prozei sale, precum si perspectiva dedublata din care poate fi receptata. Astfel, la un prim nivel, Hotel Europa reprezinta un excelent roman picaresc, inseilat, pe masura executiei lecturii noastre, de un scriitor aflat in exil, cu asa-zisi "exilati" estici in "faimosul Occident, acum botezat metonimic Europa".
Dar, treptat, treptat, cartea aceasta se metamorfozeaza intr-una despre exilul uman pe pamant. Acest al doilea nivel l-ar fi interasal pe C. G. Jung, intrucat concretizeaza un celebru mit modern, acela al obiectelor neidentificate. Hotel Europa abunda in viziuni si cosmaruri cu "masini zburatoare" sau cu pasari emblematice - toate semnaland posibili mesageri de Dincolo. Avem de a face, cum spune Jung, cu psihologeme, adica cu reprezentari psihice arhetipale ale asteptarii si sperantei metafizice intr-un eveniment escha-tologic.
In acest sens trebuie inteles marele leit-motiv cosmaresc al cartii - vulturul care se roteste, tinand un peste mare in gheare -adevarat simbol mesianic si christic.
