Hipermateria - volum de poezii al Magdalenei Ghica referat





HIPERMATERIA - Volum de poezii al Magdalenei Ghica (pseudonimul, intre 1980-l989, al Magdei Carncci), publicat in 1980 la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Anterior aparitiei in volum, diferite poeme din el au aparui in "Echinox" (nr. 5/1978), "Orizont" (nr. 25/1978), "Amfiteatru" (nr. 10/1978), "Romania literara" (9 martie 1978, respectiv 22 oct. 1979), "Familia" (nr.12/1979), etc.

Dupa aparitia volumului, unele poeme au fost traduse si antologate in: Nuovi poeti romeni, Firenze, Italia, 1986; Streiflicht. Zeitgenossischer Rumanischer Lyrik, Kastellaun, Germania, 1994; Approdi. Antologia din poesia mediterranea, Milano, Italia, 1996; Gejahrliche Serpentinen. Rumanische Lyrik der Gegenwart, Edition Druckhaus, Germania, 1998.

Hipermateriei i s-a recunoscut de la incepui calitatea de volum programatic pentru sensibilitatea violenta, energetica a noii generatii optzeciste (pe falia ei bucureslcana), din care mai fac parte, intre altii, Mircea Cartarescu, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter sau Alexandru Musina. Desi critica volumului a privit ades in trecut, invocand ascendente stilistice in poezia lui C. Tonegaru (M. N. Rusu) sau, pe un spatiu tipologic mai extins, in "lanurile generale de revolta expresiva ale avangardismului (Ion Pop), Hipermateria prelungeste in realitate un filon existential si estetic de data mai recenta, distiland in retorte psihice livresti fronda nonconformista, deschizatoare de drumuri, a Angelci Marinescu, volumul avand, sub acest aspect, un dublu caracter programatic: de manifest generationist pe de o parte, si de unul specific, feminist, pe J. alta.

Angela Marinescu trebuie invocata aici petru ruptura radicala cu tipologia poetica legiac-visatoare a Anei Blandiana, dar si pentru radicalismul feminin al unei expresii directe, extatic-senzuale, din care vor iesi, ulterior, marile preotesc ale senzualitatii travertite, de genul Martei Petreu, al uxandrei Cesereanu (pe linie optzecista), sau al Judithei Meszaros si Rodicai Draghincescu, in generatia care va urma.

In proza, Orbitorul lui Mircea Cartarescu sau Exuviile Simonei Popescu confirma perspectiva, semn ca ne aflam in fata unei noi sensibilitati, dominata de refuzul cerebral al transcendentei si plonjonul abrupt in ametitorul Maelstrom al visceralitatii. Zona predilecta a acestei noi expresii e subcutanatul, infracorporalul, labirintul intern al organelor doar aparent coordonate, viata de sange a fiintei de dinainte ca aceasta sa devina gand, constructie sau idee. "A vorbi! - scrie Magdalena Ghica - ori a scoate in vazul tuturora, in lumina/ viscerele insangerate ale zilei de azi: ale mele, ale/ tale, ale noastre./ Dezgoleste-te. Proba adevarului este/ rana care esti tu intreg: drapele, litere, cifre, limba materna".

E gresit sa se creada ca acest univers nu are nimic de-a face cu cerul, cu cosmosul, obiect al atator reflectii lirice anterioare; dimpotriva, e un cer pe dos in aceste versuri, complementar prin minutia elaborarii simbolice, un crater deschis in adanc, spre abisurile imprevizibile ale trupului, cele doua dinamici avand in comun nelinistea, exasperarea de a se vedea terminate in gauri negre. Extinctia devine, astfel, principala tema a acestor versuri, saturate de expresii care tin de paralizie, sufocare sau prabusire; forma lor finala e haosul, epifanie postmoderna a neantului modern.

Spre deosebire de poezia moderna, acest nou tip de sensibilitate nu are vocatia igienica a combustiei totale, nu-si consuma pana la neant formele, ci doar le dczasambleaza nervos, aruncand resturile nefunctionale in drum: rezultatul e, ca in Zona lui Tarkovski, un urias camp de moloz deprimant, de resturi obsedante de trecut, sfaramate partial, ca-n Tara pustie a lui T. S. Eliot (un mare precursor): "totdeauna -scrie Magdalena Ghica - numai fragmente, tandari, chistoace/ ale unei realitati care intrece toate masurile"

Cum demonstreaza si Hipermateria, artistul e ambivalent aici, distrugandu-se zi de zi pentru a trai, apoi, extaza rece a ratacirii printre propriile-i ruine. Nu intamplator, cultura acestor poete e remarcabila, avand, de fiecare data, rolul fluxului catalitic propriu inteligentei care se revolta, din exces eflorescent, impotriva ei insasi: volumele abunda in glisaje psihanalitice de profunzime, simbolurile creeaza interstitii autodestructive impecabile, nici un cuvant nu cade, pe hartie, la intamplare, recuzitele uzuale ale spontaneitatii (inspiratie, sentiment, inocenta - "Nu exista idee nevinovata despre nimic", proclama, in primul sau vers, Hipermateria), sunt deconstruite ironic, naturalul atingand, aici, limita perversa, negativa a intelectualitatii. Atmosfera - ca in poetica generala a optzecistilor - e obiectiva, sordida, refugiul in fantezie fiind reprimat in numele unui neorealism brutal, anticalofil, consemnat cu neutralitate. Se deconstruieste astfel insusi mitul contemplatiei ca atare: ochiul vede, tara prelungiri in reverie, exclusiv imagini menite sa contrarieze, sa respinga brutal privirea; insa ceea ce vede e hipermateria, proximitatea imediata, grotesca, palpabila, realul ca atare, nefardat, nealienat de etichete sau definitii:



"Acesta este cartoful,
o fiinta inferioara, vulgara,
de fapt doar o punga plina cu faina si zahar, un fel de carne, poate sexul ascuns.

In pamant
al unei masini volatile."


intr-un asemenea registru, hipertrofiile sunt la ordinea zilei: poemul Mana descopera "mana aceasta obisnuita/ mai mare ca tunul/ la capatul bratului tau"; in alt loc, fiinta-i "o supa fierbinte si grasa/ in care inotam fericiti". Registrul imaginar al volumului e dat de fetidul apos al formelor intrate in putrefactie ("fluvii fara memorie" - poemul Hipermateria), numai ca aceasta dilutie post-formala a lucrurilor e asociata germinatiei pre-formale din miezul lichidului amniotic.

In acest fel, inceputul universului e totodata si sfarsitul sau, delimitarile fiind in mod voit estompate prin omonimia dintre viata si moarte: "Stricata -scrie poeta in Materia exotica - Putreda pana-n maduva oaselor/ca un ananas mult prea copt/ aruncat in mijlocul strazii /mustele/ mustele vin, este, este, / perfectiunea e inutila, / musteste de zeama, ca /un tanar soldat ranit in maruntaie, sau ca o femeie/ care naste tarziu, un monstru".

Din aceasta ambivalenta, consecvent exploatata in Hipermateria, se va naste Haosmosul de mai tarziu, titlul volumului din 1992 al Magdei Carneci, care precizeaza multe dintre filoanele de profunzime ale volumului de debut; cele doua carti trebuie citite impreuna, fiindca cei 12 ani care le despart poarta, in aparenta lor evolutie, aceeasi obsesie:

"in cele din urma
dezordinea atinge desavarsirea
limbile toate se dizolva in muzica vantului
haosul atinge splendoarea
in cele din urma dintre evolutii vartejuri
lumea brusc se opreste intr-o imagine
ape vazduhuri metropole raman suspendate
universul intreg se opreste intr-o fotografie
adanca si temerara
El ia fotografia umeda inca
o priveste prelung
pe el se priveste
si o inghite".


Subtilitatea demonstratiei din Hipermateria deriva din imaginarea unei cosmologii din care lipseste moartea, marea certitudine a epistemei moderne, in care orice lucru e definit prin cele doua puncte extreme, primul tinand de nastere, al doilea de sfarsit, de limita. Dimpotriva, Hipermateria propune, in chiar poemul programatic al volumului, un "alt univers", caracterizat prin "lipsa de moarte".

Aici, moartea e "pierduta vocatie", ceea ce duce la fluidul fetid al unui univers obligat, din neputinta de a se stinge, la o autoreproducere haotica, infinita.

In mod firesc, formele se amesteca intre ele ("Poate sunt tu, poate esti eu"), prolifereaza bezmetic, cladesc una deasupra celeilalte, se iubesc, se sufoca intre ele - dar nu dispar: "Stau in tine./ Stau si vorbesc din pantecul tau./ Limba mea asteapta in tine./ Poate sunt tu, poale esti eu, / Poale acesta-i cuvantul/ pe care haosul/ de o eternitate/ se screme, se chinuie, se abtine, / sa-l rosteasca/ cu greu." Grandioasa viziune a volumului ridica moartea la rangul de principiu ordonator, de factor regulator cosmic, sugerand, totodata, dilema haosmogenezei infinite prin subita disparitie a acestora.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani