Ghita Taciune

Considerat cand un alter-ego al tanarului Hasdeu (de catre primii critici ai nuvelei), cand un "roue de traditie franceza" (in viziunea ca-linesciana), sau un "dandy oriental" (Mircea Zaciu), Ghita Taciune, eroul nuvelei Micuta (Trei zile si trei nopti din viata unui student) este o prezenta inedita in proza romaneasca de la 1863.

"Student in drepturi la o universitate germana oarecare", Ghita este un Don Juan vesel si ironic, pus pe sotii si distractii.

Chirias la doamna Ana Pochet, eroul pune ochii pe fiica acesteia, frumoasa Maria (sau Micuta), o tanara naiva de 16 ani, pe care studentul in drept incearca sa o cucereasca punand in practica un plan diabolic.

Cunoscator al "meteorologiei amorului", "adapat la adancele izvoare erotice ale lui Ovidie, Petroniu, Propertiu", Ghita devine un vanator inteligent, un regizor lucid, detasat, urmarind linistit seducerea Micutei.
Toata actiunea nuvelei se transforma in spectacolul lui Ghita, care, din cand in cand, isi pune cate o masca si joaca nonsalant fie rolul mediatorului dintre bogatul si uratul baron Rosen si Maria, fie rolul protectorului pe langa amanta inselata a baronului, pentru ca, iri final, sa negocieze cu sange rece, cu mama Micutei, casatoria fetei cu baronul Rosen.

Puterea demonica a personajului ii domina pe ceilalti. Ghita Taciune stie sa exploateze atat naivitatea Micutei, care crede intr-o dragoste romantica, cat si prostia lui Rosen, care nu-si vede lungul nasului, con-siderandu-se un mare cuceritor, in ciuda urateniei afisate.

In final, eroul este un Lucifer de treaba: pe Maria o initiaza erotic si o scapa de aspiratia bovarica de a cunoaste iubirea absoluta, facand-o sotia bogata si pragmatica a baronului Rosen, pe baron il insoara cu o femeie saraca, dar tanara si foarte frumoasa, iar amantei baronului ii aranjeaza (prin santaj) o existenta financiara linistita.

Si totusi, aparent inexplicabil, Ghita Taciune se sinucide. Exista o instanta mai puternica, instanta care hotaraste destinul personajului: autorul care intra uneori in actiune, "purtand o masca demonica" (M. Zaciu).

In structura dubla a nuvelei - "cucerire si descotorosire", incalcire si descalcire a situatiilor, apare solutia pentru Ghita Taciune, care scapase teafar pana la urma si ar fi putut trai linistit in continuare; el nu este lasat de catre autor sa se complaca in monstruoasa suficienta a personajelor din text. Sinuciderea lui este, de fapt, semnul unei "distante morale" (Ion Seuleanu) necesare intre personaj si ceilalti.

Scriitori romani