(autor canonic) Ioan Slavici (1848 - 1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu loroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om". intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni, _ pastrarea masurii in toate si chibzuinta, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele din popor", publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. in spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani si setea de inavutire le au asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. Perspecti temporala se defineste printr-un timp real, actiunea incepand in preajma zilei de Sf.Gheorghe (23 aprilie), intr-un an de la sfarsitul secolului al XlX-lea, iar cea spatiala este reprezentata, pe de o parte, de un spatiu exterior, real, hanul Moara cu noroc, aflat la o rascruce de drumuri pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, iar pe de alta parte, de un spatiu interior, psihologic, care reflecta conflictul interior al protagonistului, care-i determina destinul tragic.
Ghita, personaj principal "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact"-E.M.Forster), se impune atat prin complexitate, cat si prin putere de individualizare si ilustreaza consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului voracitatea (lacomia extrema-««). Cheia moralitatii sta in cuvintele batranei din incipit si final, aderate norme etice traditionale, care trebuie aplicate si respectate in viata de catre orice om cinstit si demn, intre care cumpatarea este esentiala. Oricine se abate de la regulile morale fundamentale se autodistruge prin trairi zguduitoare, ce duc cu siguranta spre un destin tragic, anticipativ. Titlul nuvelei are semnificatii in structura caracteriala a protagonistului, moara parasita si scoasa din uz fiind atribuita, in simbolistica mitologica, unui loc ce atrage duhurile necurate. "Sugestia locului diabolizat de moara parasita" se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a carui dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani, "isi pierde masura, apoi si sensul existential, minte, fura, ucide si moare, carciuma insasi mistuindu-se intr-un incendiu" (Doina Rusti, "Dictionar de teme si simboluri din literatura romana").Insusirile etice ale lui Ghita se dezluie indirect, din faptele, comportamentul si gandurile lui, prin opiniile celorlalte personaje si prin mijloacele de analiza psihologica la care apeleaza naratorul omniscient (heterodiegetic): monolog interior, dialog sau obsertia atenta a constiintei si sufletului.
Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si omniscient (heterodiegetic), care stie ce simte, ce gandeste ori ce uieste Ghita, prin riate procedee artistice tale introspectiei in constiinta si sufletul personajului si face cunoscute cititorului (naratarului) gandurile si framantarile eroului prin naratiunea la persoana a III-a.
Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand este conturat ca personaj tipic pentru omul. nemultumit de conditia sa spciala, animat de dorinta fireasca a unui trai mai, bun, insemnand prosperitatea lui si a familiei.
Ghita este cizmar intr-un sat ardelean, insa nu castiga, mai nimic.din care cauza isi convinge familia sa ia in arenda, pentru "trei ani", o carciuma aflata la incrucisarea de drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc. Batrana este incantata ca avea "un ginere harnic", care muncea neobosit, isi iubea nesta si pe cei doi copii, isi respecta soacra si era fericit pentru "un castig facut cu bine", "dat de la Dumnezeu",Vrednic si cinstit, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze yreo zece calfe, carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor.
Bland si cumsecade la inceput, trudind pentru "fericirea familiei sale", lui Ghita i se clatina linistea atunci cand Lica vine pentru prima oara la Moara cu noroc si, autoritar, ii pretinde carciumarului sa tina minte si sa-i spuna "cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face". Carciumarul incearca sa fie impunator si darz in fata lui Lica, sa respinga propunerile nelegiuite ale, acestuia, dar este infrant de extraordinara influenta pe care Samadaul o are asupra tuturor si de propria lacomie.
De la aceasta confruntare cu Samadaul, Ghita incepe sa se instraineze de Ana, ii ascunde "gandurile grele ce-l cuprinsesera", cum noteaza in mod direct naratorul omniscient, introspectand personajul si scotand in relief starile si trairile lui interioare. ingrijorat pentru familia sa, Ghita devine precaut, insusire ce reiese indirect din faptul ca isi cumpara doua pistoale, isi mai ia o sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad" si doi catei pe care-i pune in lant, ca sa-i inraiasca. Dependenta lui G-hita de Lica se accentueaza ca si teama ce pune stapanire pe carciumar. intr-o zi, cand Lica vine la Moara cu noroc si are chef sa joace, Ghita o indeamna pe Ana sa-i fie partenera, dar privind-o cum se imbujoreaza in bratele altui barbat, "fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerea jocului", suferinta reliefata prin introspectia naratorului obiectiv.
Obsertia psihologica si atenta a naratorului omniscient reliefeaza, prin' opinia altui personaj, primele schimbari care se petrec in sufletul lui Ghita: "Ana simtea ca, de cat timp, barbatul ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are canii, tine mai putin la nesta si la copii". Caracterizat direct de vocea auctoriala, "om harnic si sarguitor", carciumarul devine treptat "mai de tot ursuz", "pus pe ganduri", "nu mai zambea ca mai Onainte", si mai ales "isi pierdea lesne cumpatul". Ghita regreta pentru prima oara in viata lui ca are nesta si copii, deoarece isi dorea sa poata spune "Prea putin imi pasa!". El incalca astfel un principiu etic esential: iubirea familiei.
Lacomia pentru bani il determina pe Ghita sa accepte o viata periculoasa, plina de riscuri, numai de dragul castigului, pentru care "ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie", incalcand astfel un alt principiu fundamental moral, cumpatarea.
Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Sufletul complex si labjl este sfartecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramanand un om integru si tentatia pe care n-o mai poate controla, aviditatea de bani. ii acopera Samadaului toate nelegiuirile, depunand marturie mincinoasa in cazul talharirii arendasului ori al uciderii femeii si copilului. Ghita jura "pe pane si pe sare, pe cruce si pe sfanta enghelie", ceea ce il afunda si mai mult in inrtelile ilicite ale lui Lica, insa Pintea continua sa creada ca Ghita este "om cinstit si vrajmas al lui Lica" si ar fi fost in stare "sa-si bage mana in foc pentru dansul".
Comportamentul lui Ghita ignora normele etice fundamentale ce ar asigura "linistea colibei", atitudinea lui fata de nesta si copii se modifica, iar Ana obser uimita ca sotul ei se schimbase, numai era "omul puternic si plin de viata" si incaruntise. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: "iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului". Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi dege prabusirea morala, careia nu i se poate impotrivi: "sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [] un tata om cinstit []. Tatal vostru e un ticalos".
Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, protagonistul autoanalizandu-se, mai ales prin monologuri interioare Da vina pe firea Iui slaba, incercand astfel sa-si scuze lacomia si sa-si motiveze faptele: "Asa m-a lasat Dumnezeuice sa-mi fac daca e in mine ce mai tare decatvointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinot ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba". Ghita se simtea atat "de ticalosit si de slab in el insusi", incat accepta sa o lase pe Ana singura cu Lica, justificandu-se printr-un monolog interior, care anticipeaza cuvintele batranei din finalul nuvelei: "Asa vrea Dumnezeu! isi zise el; asa mi-a fost randuit".
De la complicitatea in afaceri ilegale pana la crima nu mai e decat un pas si Ghita devine el insusi ucigas. Turbat de gelozie, sotul "nu se mai gandea decat la razbunarea lui" si o injunghie pe Ana, apasand "cutitul mai adanc spre inima ei". Ghita este impuscat in ceafa de Raut, iar carciuma se mistuie intr-un foc purificator al acelor locuri bantuite de duhuri malefice.
In concluzie, Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il dezumanizeaza si el cade prada destinului tragic si previzibil, caruia nu i se poate opune, prabusindu-se -incet, dar sigur- de la omul cinstit si harnic la statutul de partas in afaceri necurate si complice la crima, pana la a deveni ucigas. Vina protagonistului consta in neputinta de a fi cumpatat si de a se impotrivi setei sale nemasurate de castig.
Limbajul personajelor se caracterizeaza prin apropierea de graiul vorbit, regionalismele prezente in textul nuvelei si in replicile personajelor confera autenticitate faptelor si accentueaza realismul operei. Drama lui Ghita este surprinsa magistral prin procedeele artistice ale introspectiei psihologice, prin comentariile pe care le face naratorul omniscient, prin interventiile sale obiective in desfasurarea actiunii, Slavici construind unul dintre primele personaje complexe si puternic individualizate din literatura romana, prin sobrietatea stilului si prin concizia clasica a exprimarii.
Scriitor moralizator, Ioan Slavici se distinge prin sanctionarea drastica a protagonistilor, care este "pe masura faptelor sarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul"
(Pompiliu Mareea).
