GHETTO VEAC XX - Roman de Ury Benador, publicat la Editura Univers Alcalay et Co., Bucuresti, .
Dupa ce in 1924 obtinuse premiul "Asociatiei criticilor dramatici si muzicali din Romania" iar un an mai tarziu debuta cu volumul de teatru 3 acte, Ury Benador (pseudonimul lui Simon Schmidt, dupa mama, in fapt Simca Griinberg) se indreapta spre nuvela si roman, intentionand sa realizeze o fresca a societatii evreiesti din Romania primei jumatati a veacului nostru.
Izoland din universul romanesc o etnie specifica, Benador ne ofera "o felie de viata", aceea pe care o cunoscuse mai bine, fiind el insusi parte integranta din ghettoul bucurestean. Din trilogia Ghetto veac XX a aparut doar primul volum, Germinari, in trei editii - 1934, 1937, 1947 - cu diferente minime intre ele, in ultimele doua fiind data traducerea cuvintelor evreiesti, care nu fusesera talmacite initial. Urmatoarele doua volume, Mal si bezna si Urcus in gol, anuntate in 1934, n-au vazut lumina tiparului, desi trei decenii mai tarziu, autorul spera sa predea editurii, in a doua jumatate a anului 1968, probabil integral, Ghetto veac XX. Aceasta ar fi urmat sa constituie substanta volumului secund din Opere, cel dintai, tiparit la EPL in 1968, cuprinzand Subiect banal si Final grotesc, si nuvelele Final si Appasionata.
Ghetto veac XX este o scriere disimulat autobiografica, fiind cunoscute originea etnica a autorului, formatia sa de autodidact, contactul timpuriu cu miscarea socialista si prezenta entuziasta a adolescentului la conferintele lui Alecu Constantinescu si Stefan Ghcorghiu; de altfel, in 1939, Benador participa, trimis de PCR, la Congresul intelectualilor pentru pace, tinut la Paris. Valoarea documentara a cartii sporeste prin conturarea unor figuri nonfictive, precum Panait Istrati, Barbu Lazareanu ori Stefan Gheorghiu.
Pe aceeasi coordonata, de "reportaj', se inscriu referirile numeroase Ia pogromul de la Chisinau sau la dezolarea lumii iudaice, prilejuita de moartea lui Hertl, socotit in epoca "regele iudeilor". Daca putem circumscrie exact, nu doar prin titlu, fundalul temporal al actiunii, exista si trasaturi ale permanentei, pentru ca, dupa spusele unui personaj, "ghetto-ul nu e o realitate spatiala istorica si decorativa, ci una sufleteasca, si o purtam, toti evreii, in structura noastra intima. Oriunde am fi, oricum ne-am infatisa".
De aici, si existenta unor valori etnografice caracteristice, pentru ca "spre deosebire de Peltz, Ury Benador pune chiar accentul pe fortele coercitive din sanul realitatii evreiesti, pe traditiile religioase si culturale" (Ovid S. Crohmalniceanu). Scrierea este si un Bildungsroman, deoarece, prin figura eroului, autorul "isi propune sa studieze o viata in etapele ei caracteristice si un temperament in toate complexele lui reactiuni fata de oameni, i-dei si mediul social" (Pompiliu Constantinescu). Aspectul eseistic imbogateste mozaicul, pentru ca acelasi personaj, intelectual, face numeroase reflectii privitoare la problemele iudaismului. Dincolo de aspiratia lui Benador spre fresca, se dezvaluie si un generos filon de analiza psihologica, inzestrare superior demonstrata mai ales in scrierile urmatoare. Subiect banal si Final grotesc, oricand alaturabile celor mai bune pagini analitice din literatuira romana interbelica. Baruch Landau, figura centrala a romanului, "se sfasie" intre mizeria familiei, dragostea pentru Mira, ambitiile sale literare, aspiratiile sioniste si experientele lui intime traind acut nedreptatile de clasa si de etnie.
Adolescenta-i stand sub semnul privatiunilor, dar si al orgoliului si ambitiei, este privita de un ochi atent, gata sa accepte ideea damnarii individului, dar si pe aceea a existentei ca spectacol eminamente tragic. De aici, un anume patetism, propriu asa-numitului "ebraism" al acestei evocari. Romanul debuteaza abrupt, printr-o alunecare a planurilor temporale si printr-o dubla depasire a ceea ce avea sa fie substanta volumului: primele doua decenii ale vietii personajului principal. "Baruh Landau ar fi socotit nebun pe oricine i-ar fi prorocit in dupa amiaza aceea intunecata si ploioasa de octombrie 1925, ca peste cinci ani o sa apara in unul din cele mai citate cotidiane din Bucuresti urmatoarea stire". Pompiliu Constantinescu, cel mai insistent comentator al scrierilor lui Benador, contesta indreptatirea primului capitol, socotindu-l parazitar. Cititorul de azi, familiarizat cu modalitatile compozitionale moderne, este mai curand sedus de o asemenea glisare a timpului naratiunii, care marcheaza momentele cruciale in existenta eroului, parasit la sfarsitul volumului in momentul mobilizarii sale, in preziua izbucnirii primului razboi mondial, regasit in 1925 si fiindu-i anuntata apoi, in 1930, strania disparitie. Salturile cronologice sunt, astfel, nu numai elemente necesare pentru reconstituirea, in absenta celorlalte volume, a biografiei protagonistului, urmand ca cititorul sa umple spatiile albe cu propria-i imaginatie, dar ele evidentiaza si un aspect caracteristic al acestui ghetto, in primul rand sufletesc: nelinistea unui neam, nestatornicia, setea de migratie. Daca peregrinarea familiei croitorului Mendl Landau din Radauti la Dorohoi si apoi la Braila, din cauza mizeriei, este justificata de ratiuni economice-sociale, daca Baruch insusi va porni spre Bucuresti determinat de un similar proces de pauperizare, chiar daca la alta scara decat cel al parintelui sau, care sfarseste prin sinucidere, marea lui calatorie din 1930, soldata cu disparitia sa voluntara, are la baza alte determinari.
Magnatul trustului "Papyrus" renunta la tot ce a agonisit, inclusiv la propria familie, dintr-un imens sentiment de neadeziune, de incapacitate funciara de a se statornici undeva. Asemeni jidovului ratacitor, lumea iudaica, in ansamblu, sta sub semnul lui "sa ne risipim, sa ne pulverizam, sa ne topim in infinit'. De aici, nevoia orgoliosului Baruch Landau de a-si alege singur ultimul liman, "undeva prin Siria sau Mesopotamia strabuna".
Tonul ironic sau doar confesiv il transforma pe scriitor in martorul sui generis al faptului trait, reinviat intr-un dublu registru: de obiectivitate, in spiritul unei viziuni realiste prin excelenta, si de lirism, cu participare simpatetica la drama eroului sau.
De altfel, singur marturiseste ca pentru cititorii evrei romanul este "opera de confidenta", iar pentru cei romani, "opera de relatare", pentru ca traiesc in carte, epic, "vieti individuale si colective, specific evreiesti si general omenesti, realitatea ghettoului spiritual si aceea a celui geografic, mediul romanesc, veacul". intrebai daca se considera scriitor roman care se inspira din mediul evreiesc sau un scriitor evreu de limba romana, Benador raspunde in maniera gherista: "De vreme ce artistul nu este decat un produs al climatului spiritual in care a respirat si care l-a crescut si l-a format, eu am norocul rar de a fi in egala masura o creatie si a ghettoului, si a vietii si literaturii romane; in egala masura cu antenele deschise la cele mai imperceptibile unde emise de cele doua posturi. Lecturile mele, prieteniile si participarea mea sufleteasca la framantarile zilei vin din ambele parti". El se alatura astfel lui I. Calugaru, I. Ludo, I. Peltz sau M. Sebastian, acestora adaugandu-li-se "epocala pleiada literara a ghettoului evreiesc din tara" cum ii defineste el pe scriitorii in idis Eliezer Steinberg, Iacob Steinberg, M. Altman, Mangar Biekel Grapper s.a.
