Mircea Cartarescu (n.1956) creeaza o poezie postmoderna subsumata conceptiei exprimate de Umberto Eco si anume ca trecutul "ne conditioneaza, ne apasa umerii, ne santajeaza" si de aceea acesta trebuie rezuit "cu ironie, cu candoare". Referindu-se la propria poezie, Cartarescu marturisea: "Ce simt, ce vad, ce gandesc in imprejurarile obisnuite ale etii mele de om obisnuit formeaza continutul poeziei, care dene preponderent ca importanta fata de forma".
"Georgica a IV-a" face parte din volumul de debut "Faruri, trine fotografii" (1980), titlul poeziei fiind preluat de la poetul latin Vergiliu. Ciclul "Georgicelor" urmeaza numai ca pretext modelul antic, poetul roman schimband fundamental sensul poeziilor latine, pastrand insa numai inspiratia din ata rurala. Cu toate acestea, "taranul" lui Cartarescu si-a mai pierdut din identitate, el este mai degraba un personaj suburban, nici satesc* nici orasenesc, o imagine derutata a unui ins care nu-si poate asuma in niciun fel existenta. (Andrei Bodiu)In poezia "Georgica a IV-a" Mircea Cartarescu ilustreaza maniera lirica postmodernista, adica interesul artistului pentru cotidian.
Originalitatea postmodernista se distinge prin aceea ca poezia nu este structurata in strofe, nu are rima, tot textul este scris cu litera mica, atat numele proprii* cat si inceputul propozitiilor si nu exista niciun fel de semne de punctuatie.
Tema poeziei o constituie imaginea societatii socialiste, ilustrata prin limbajul standardizat, sablonizat si prin mentalitatea epocii. Taranul reprezinta imaginea omului nou inventat de comunism, o ipostaza tragica a ideologiei anilor '80. Evenimentele care-l preocupau atunci pe taran erau diverse si paradoxale^ deoarece acesta nu era interesat de lucrul pe ogor, ci mai ales de noutatile culturale sau cele legate de cilizatie.
Astfel, inceputul poeziei se refera la electrificarea tarii, actiune cu care comunistii s-au laudat multa vreme si la care poetul se refera cu ironie. Taranul a putut astfel sa ia cunostinta despre evenimente petrecute in alte tari, cum ar fi razboiul cil din Cipru si Liban si chiar sa ia atitudine fata de aceasta situatie, sa comenteze si sa "se indigneze" in mijlocul ogorului sau:
"taranul de cand cu electrificareaIntelege cum stau lucrurile pe eta
se indigneaza in mijlocul pogoanelor sale
de situatia din cipru si liban"
Interesat de satelitii artificiali care se lansau in jurul Pamantului si care constituiau in anii '80 o noutate incitanta, informat despre noua aparatura electronica, taranul este implicat in mecanismul cilizatiei industriale, stie ce sunt "bateriile solare" si gerotalul, crema care face ridurile sa dispara: "ba cu gerotal se duc ridurile ca-n palma". Traiul zilnic al taranului nu se ridica insa la nivelul acestei cilizatii, ci ramane la stadiul de teorie, omul hranindu-se "la chindie" cu fasole din conserva si "cu carnaciori produsi la fetesti":
"pandeste satelitii si le smulge
aparatura electronica ba
plozilor nu uitati bateriile solare
sa ne-ncalzim la chindie conserva de fasole
cu carnaciori produsi la fetesti
ba dati in caini lumea e mica
ba cu gerotal se duc ridurile ca-n palma "
Universul taranesc este ilustrat numai prin doua elemente exprimate prin expresii populare tipice: "dati in caini" si "dati-i zor cu porumbul", care constituie un fel de ramas-bun, o plecare "pe lumea cealalta adica a treia/ si ultima fetii mei":
"hai dati-i zor cu porumbul ca eu ma duc putin pe lumea cealalta adica a treia "
Finalul poeziei ilustreaza intertextualitatea, Cartarescu preluand un citat din poezia lui Tudor Arghezi intitulata "De-a v-ati ascuns", care exprima ziunea taraneasca despre moarte. Tonul lui Cartarescu este ironic, el parodiind, prin tenta ostentativ populara a cuntelor, sensul conceptiei lui Tudor Arghezi:
"dragii mei copchin mei ce sa-i faci asa e jocul arza-l-ar focul"
Dincolo de aparenta persiflare, ludicul si sarcasmul patrund in profunzimea sensurilor, scotand din adancimi amare conditia tragica a taranului epocii comuniste, un cetatean care si-a pierdut identitatea, ratacit total in lumea asta mare si confuza.
(Limbajul si expresitatea textului poetic) Limbajul poetic se caracterizeaza prin lipsa indicilor de persoana in primele sase versuri, construind, astfel, imaginea unui taran fara nicio legatura cu traditia si spiritualitatea acestuia. Marcile lexico-gramaticale definesc lirismul obiectiv, absenta eului liric din textul poetic fiind edenta prin pronumele personale si verbele la persoana a Hl-a: "intelege", "se indigneaza","pandeste", "le smulge".
Expresitatea textului poetic este definita prin prezentul verbului "ne-ncalzim" la persoana I plural, prin care se contureaza conditia taranului in societatea ce numai aparent are nivel inalt de cilizatie, iar persoana a II-a plural impreuna cu imperativul verbului "nu uitati", "dati" creeaza impresia ca se munceste, sugerandu-se chiar o responsabilitate pentru munca: "dati-i zor cu porumbul". Ultimele versuri introduc pronumele de persoana I singular, eul liric fiind cuprins de o amara ironie fata de sfarsitul etii, parodiat ca un joc preluat din alta parte:
"eu", "mei".
Lexicul poeziei se particularizeaza prin cunte si expresii curente, vocabularul fiind prozaic, transferat din limbajul cotidian, nemeiaforic. Locutiunile oralitatii si cuntele denotative constituie o alta caracteristica postmodernista a textului liric, prin care se demitizeaza "conventiile": "dati in caini", "dati-i zor", "pe lumea cealalta", "ba", "hai", "copchin", "ce sa-i faci".
Prozodia defineste postmodernismul poeziei, intrucat cele 17 versuri inegale nu sunt structurate in strofe, nu exista rima si nici semne de punctuatie. Inovatia care accentueaza valenta postmodernista si defineste particularitatea creatiei lui Mircea Cartarescu este faptul ca intreaga poezie este scrisa cu litera mica si nu exista niciun fel de semne de punctuatie.
Biografismul si realismul poeziei lui Mircea Cartarescu reusesc sa rascoleasca semnificatii profunde, chiar in absenta metaforei si existenta prozaismului, poetul fiind recunoscut de generatia lui ca sef al optzecistilor si ca "poet zionar, facand din zionarism un exercitiu si o profesiune" (Cornel Ungureanu).
