"-Exista o legenda despre clopotul manastirii, spuse Paul. Am gasit-o intr-unul din manuscrise. S-ar putea sa-ti placa.Asezamantul este foarte vechi. Inca din secolul al doisprezecelea au existat - cu unele intreruperi- calugaritele benedictine. Cele de acum sunt tot benedictine, dar anglicane. Oricum, undeva in secolul al paisprezecelea -adica inaintea desfiintarii manastirii- legenda spune ca una dintre calugarite avea un iubit. Nu ca asta ar fi fost un fapt neobisnuit la vremea aceea, dar ordinul a avut intotdeauna o buna reputatie. Nu se stie cine a fost calugarita. Tanarul a fost vazut de vre-o doua ori escaladand zidul, iar in cele din urma a cazut si si-a frant gatul. Zidul - care intamplator mai exista si astazi - este foarte inalt. Stareata a cerut ca vinovata sa recunoasca, dar nici una dintre ele nu a marturisit. Atunci a fost chemat episcopul. Acesta, care era un om de o inalta tinuta morala, aproape un sfant, a cerut de asemenea ca pacatoasa sa marturiseasca. Cum insa tot nu s-a aflat nimic, el a blestemat manastirea si, dupa cum spune cronicarul, atunci clopotul cel mare si-a luat zborul din turn, ca o pasare, si a cazut in lac. Si asta nu-i tot, spuse Paul. Calugarita cea pacatoasa, coplesita de aceasta imprejurare, a fugit imediat din manastire si s-a inecat in lac.
Asemenea legende au in general un sambure de adevar. Exista documente care vorbesc despre un clopot renumit aici, dar nu se stie ce s-a intamplat cu el. A fost faurit de un mare mester din Gloucester, Hugh Balleyetere, sau Bellfounder si avea o oarecare faima datorita sunetului sau si a puterii de a indeparta ciuma si spiritele rele. Era si ceva incrustat pe el, scene din viata lui Iisus, lucru destul de neobisnuit atunci. Daca ar fi sa iasa vreodata la iveala, ar fi o piesa de mare interes. E posibil sa fi fost aruncat in lac la momentul desfiintarii manastirilor fie de catre oamenii veniti sa jefuiasca manastirea, fie - si mai putin probabil - chiar de catre catre calugarite pentru a-l pune la adapost. Metalul clopotelor era foarte valoros. Clopotul se numea Gabriel.dar povestea spune ca uneori clopotul bate pe fundul lacului si ca, daca-l auzi, asta e semn de moarte..
.- Nu pot fi de acord cu Milton, spunea James, care refuza sa laude virtutea ascunsa in izolare. Virtutea, inocenta trebuie pretuita indiferent de trecutul ei. Ea are o stralucire care ilumineaza si purifica si care nu este intunecata de pareri stupide cu privire la valoarea experientei. Cat este de gresit sa li se spuna tinerilor sa caute experienta! Ar trebui sa li se spuna mai degraba sa-si pretuiasca si sa-si pastreze inocenta: asta este o misiune indeajuns de grea, o aventura in sine! Iar daca ne putem pastra inocenta destul timp, darul cunoasterii i se va adauga, o cunoastere mai profunda si mai precisa decat cea dobandita prin metodele ieftine ale experientei. Inocenta noastra si a celorlalti este demna de toata lauda si vai de cel ce o distruge, asa cum insusi Domnul ne spune. Matei, (18:6)
Dar care sunt semnele inocentei? Candoarea - ce cuvant minunat - cinstea, simplitatea, marturia involuntara. Imaginea care imi vine in minte acum este una binecunoscuta, imaginea clopotului. Clopotul este facut pentru a da de veste. La ce foloseste un clopot care n-a batut niciodata? El rasuna clar, aduce marturie, nu poate vesti fara a chema in acelasi timp. Un clopot adevarat nu poate fi redus la tacere. Sa ne amintim de simplitatea lui. Nu are nici un mecanism ascuns. Totul este simplu si la vedere iar, daca este miscat, el trebuie sa sune.In momente ca acesta parca simtim ca scopurile Creatorului devin vizibile pe pamant. Parca simtim ca epoca miracolelor nu s-a incheiat inca. Va fi cu siguranta un model vital si poate chiar decisiv pentru aceasta comunitate faptul ca cineva care ne-a apartinut in totalitate, care a fost asemeni noua, a ales cealalta cale; si, cu toate ca rareori o vom vedea dupa aceea, vom sti ca este alaturi de noi si ca suntem in rugaciunile ei".
".Va amintiti ca saptamana trecuta James v-a vorbit despre inocenta. La ceea ce a spus el atat de minunat as adauga doar atat: ni se cere sa fim nu doar curati ca porumbeii, ci si intelepti ca serpii. Pentru a trai in curatenie, sau pentru a ne intoarce pe calea cea buna dupa caderea in pacat, avem nevoie de toate puterile noastre iar, pentru a ne folosi de aceste puteri, trebuie sa stim unde salasuiesc ele in noi. De exemplu, nu trebuie sa facem o fapta numai pentru ca, in mod abstract, ea pare a fi buna, daca ea merge in realitate atat de evident impotriva perceptiei noastre asupra realitatii spirituale incat nu o putem duce la bun sfarsit, adica nu o putem implini. Fiecare dintre noi percepe numai un anumit tip de realitate si numai intr-o anumita masura, iar din aceasta izvoraste puterea noastra de a trai ca niste fiinte spirituale: si, folosind si bucurandu-ne de ceea ce stim, putem spera sa aflam mai multe. Cunoasterea de sine ne va ajuta sa evitam situatiile cu potential de tentatie mai degraba decat sa speram ca vom avea taria de a le depasi. Nu trebuie sa ne asumam fapte ce apartin unora cu o viziune spirituala mai inalta sau macar diferita de a noastra. Dintr-o asemenea incercare nu poate iesi decat nenorocire si vom constata ca ceea ce am implinit nu va mai fi in final fapta mareata pe care am planiut-o, ci altceva. As folosi, din nou dupa modelul lui James, imaginea clopotului. Clopotul este supus fortei gravitatiei. Miscarea care-l coboara trebuie sa-l si ridice. Asa trebuie sa intelegem si noi mecanismul energiei noastre spirituale si sa aflam, pentru noi insine, care sunt punctele noastre tari. Asta vreau sa spun cand afirm ca fapta buna ne salveaza. Trebuie sa lucram dinauntru spre afara, prin puterea noastra si, descoperind si folosind tocmai aceasta energie, sa dobandim mai mult. Aceasta este intelepciunea sarpelui. Aceasta este lupta, placuta desigur lui Dumnezeu, de a deveni oamenii care suntem, pe deplin si in profunzime. Explorand si sfintind fiecare particica din fiinta noastra, sa aducem la viata acea faptura unica si desavarsita pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o cand ne-a creat."
"Clopotul, aflat acum in balans liber, scoase un dangat coplesitor, dand glas intregii sale maretii. Se intoarse, abia vizibil in noapte, un bulgare de intuneric in miscare.Acum trebuia doar intretinuta leganarea. Dangatul coplesitor continua, vestind, cum nu o mai facuse de cateva secole, ceva maret, revenit la viata. Sunetele se inaltau clare, uimitoare, ajungand pana la conac si manastire, pana in sat si pe sosea, pe o distanta de cateva mile in toate directiile."
