George Vulturescu - analiza referat





Desi prin anul nasterii, George Vulturescu apartine optzecistilor, totusi prin autenticitatea si forta discursului sau, precum si prin aparitiile editoriale, el se inscrie ca si Paul Daian si Marian Draghici in filonul recuperator al post-textualistilor. Abia acum are loc ra / sucirea definitiva a gatului elocventei, desi atitudine, obsesii, scriitura par sa nu se fi schimbat; in straturile profunde, insa, retinandu-se procedeele mai eficiente ale textuarii / textualizarii, s-a trecut si la recuperarea dimensiunii lirice a discursului poetic, care fusese oarecum ocultata ca reactie polemica la desantarea lirica (si retorica) a seriilor precedente. Gheorghe Grigurcu sustine cu exactitate ca "poetul incalca statutul indeobste antimetafizic si antiliric, programatic negator si epidermic, al optzecistilor, de care e cronologic apropiat. Face astfel jonctiunea cu orizontul expresionist al generatiei anilor '60", numai ca eu n-as lega acest "expresionism" de ceva anume ca inseriere diacronica, intrucat consider modalitatea expresionista o componenta a creativitatii anistorice, precum sunt clasicismul si romantismul. De aceea, am afirmat ca mai degraba, autorul Tratatului despre ochiul orb se afiiiaza post-textualistilor, rafinand si aprofundand procedee si nuclee poetice ale acestora.

Astfel, una din marcile textualismului, cu valoare de test esential, este autoreferentialitatea meta-textuala, adica acea capacitate a scriptorului de a reflecta asupra propriului sau act creativ / scriptural chiar in simultaneitate procesuala cu derularea fizica a acestuia. Aici nu poate fi vorba despre operatia redundanta a celui care mimeaza o "scriitura despre scriitura", in sens manierist, ci de probarea grava a autenticitatii discursului in actul creativ propriu-zis. Acest "gen de discurs" nu este la indemana oricarui versificator inspirat, caci presupune dincolo de talent si o viscerala cultura poetica; de aceea cand vreau sa constat gradul de constientizare al unui text recurg la stratagema testarii pe care cei mai multi o confunda cu "terorismul" tehnicist.

George Vulturescu a intuit fericit importanta probarii in act a autenticitatii scriiturii si si-a pliat substanta discursului catre investigarea acestei obsesii viscerale. Pe masura ce scrie, actantul scriptural observa obsedant ca scrisul se transeaza ireductibil in cazna de a razbi de "sub namolurile cernelurilor" si se inclesteaza dramatic in acest efort de dezgropare a minereului aurifer din straturile namoloase: "cel care scrie nu se mai poate intoarce / ar fi la fel ca si cum te-ai ridica din mormant / cine nu s-ar teme? aluneca deci intr-una aluneca printre namolurile / cernelurilor mai adanc tot mai adanc". Pentru a sonda "visceralul din mine", cel mai dificil este sa afli instrumentele cele mai nimerite de poetizare; asa se schiteaza o obsesie "argheziana" a lui George Vulturescu: impacarea elementelor materiale ("pagina", "cerneala", "penita") cu semnele scrisului ("cuvintele"), ca alta data la Arghezi, pentru ca operatia poetica sa nu fie de "mantuiala". Dar Arghezi era preocupat, ca poet modern, de mersul scrisului "potrivit", pe cand George Vulturescu este interesat, ca poet post-modern si post-textualist, de obtinerea scriiturii. Aici, intuitia sa n-a dat gres; poetul e obsedat nu de "frumusetea" (retorica) a poeziei sau de "adevarul" pe care reuseste sa-l comunice sau nu aceasta, ci de atingerea tensiunii in act a scriiturii si de intensitatea procesului semiosic in care el convoaca realul viu, in miscare, neincremenit in armura retoricii. Poemul devine o lectie "stihiala" de anatomie, in care sunt implicati sangeros atat chirurgul-poet cat si pacientul-cititor: "Orice cuvant e stihial. Tremur pentru cititorul tarziu: / daca a luat versul meu drept o cale? // Cerneala s-a scurs pe manuscris de la un cuvant la / altul. Ici si colo cate unul ros, zdrelit, / ca un bulgare in care igrasia s-a imbibat / si mocnesc deja in el smarcuri inselatoare // Unele cuvinte sangera. Paginile par niste vitralii / din lumina lor sangerie coboara sfintii in palcuri / ca o rasina prelinsa din trunchiul brazilor // intreaga noapte are un miros de rasina. Pe pojghita / paginii vad trecand orbi sau somnambuli: / pipaie cu batele irnproscand cuvintele sub talpi, / strivindu-le ca pe niste musuroaie. Penita se face / tot mai grea ca o carja metalica aluneca pe raclele / visceralului din mine" (sbl. mea -M.M.). Actul simultan de scriitura / lectura dezvaluie o complicitate ambigua, nu se stie dinspre cine spre cine, atunci cand "ramai singur in bolgiile textului", tu, "hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere" si "vocea poetului numai ajunge la tine" ca sa te apere sa "nu cazi in golul" paginii, in "vid" si in "frig", adica sa nu fii absorbit si aneantizat de vartejul textului.

"Textul" este o capcana hulpava ("inghite tot ce-i pun pe masa: / il hranesc docil. il vad cum se-ngrasa si / se-nmoaie. Textul e jugul din cada de baie. / ii dau drumul pe canal.") in care poate sa fie prins un lector martor nedorit ("Cineva pe strada tremura / dintii ii clantane / si tu scrii repede totul, gafaind, / pana el gaseste lampa cuvintelor, / intrarea si usa") ce nu cunoaste si n-are cum sa stie ca "din vizuina in vizuina / versul hraneste moartea". Ca sa atingi "tensiunea detaliului" in scriitura, trebuie sa te scufunzi in transa agonica, sa simti cum expiezi lent pe "pagina alba", caci "cui ii este frica de moarte nu va putea sa scrie". George Vulturescu a inteles arcanele infernale ale giganticului proces de textualizare in care suntem imersi cu totii, cum demonstreaza Jacques Derrida, si a descoperit, pe cont propriu, cel mai eficace instrument al textualizarii: ochiul orb. Ca alta data. Florin Mugur, care numai cand a introdus tremurul sau organic in textura poemului (vezi volumul Viata obligatorie) a putut accede la autenticitate, la fel Vulturescu isi transforma "raza invizibila" a ochiului sau orb in cel mai penetrant "ochean" textual, in sensul poieticii barbiene (sa nu se uite ca Ion Barbu a vrut sa-si intituleze primul volum. Ochean). Cu o intuitie vizionara extraordinara, poetul rastoarna cu violenta realul in fantana nesleita a ochiului orb, inecandu-I intr-o bulboana fara fund si recuperandu-l apoi mai viu, mai proaspat. Ochiul orb patrunde dincolo de crusta lumii fenomenice, descojeste "varul peretilor", razuieste lucrurile, jupuieste "pielea si carnea" de pe trupuri pana la nervi, "carbonizeaza substanta neantului". Prin teava lui "obscena" poti plonja in 'planctoanele reziduale" ale existentei impure, vazand ce altii nu pot vedea prin instrumentul infra-rosu al non-vederii. Astfel, poti colecta "deversarea" deseurilor lumii, "macerate" in "abatoarele" textuale, poti palpa "vegetatii himeriste" si poti calca "grohotisurile" reliefului intertextual din care te pandesc "limbile beznei". "Nimeni nu vede pe nimeni" proclama instanta textuanta a "ochiului orb" ca generalizare absoluta a Unei vederi negative, vizionare. Volbura scriiturii se starneste funerar, ca efect al oglindirii in ochiul negru a carei "vagauna namoloasa" absoarbe realul cu voracitate: "Un ochi negru / se roteste peste oras ca un nor de corbi; / un ochi negru / ca un nisip prin care vantul n-a spulberat / decat cenusa si jar. // Noi trecem buimaciti prin privirile celorlalti / ca printr-o ceata / ca printr-o panza de paianjeni; / in jur se face negru, e tarziu / nici o voce pana la tine cel de pe strazi / vezi deodata ca esti deja in ochiul negru / in nisipurile lui / pana-n genunchi, pana-n gat / si-i gol ca o vagauna / si deasupra lui e un alt ochi / alta vagauna namoloasa" Pregnanta vizionara profunda, de sorginte textualista, din Tratatul despre ochiul orb, n-a mai fost atinsa de nici un poet din aceasta generatie. Vizionarismul se amplifica pana la noi dimensiuni metafizice, recuperate autonom, ca stare transcendenta protuberanta ce cangreneaza lumea cotidiana / cosmica si ne transporta "in miezul neantului": "Ochiul Orb n-are intermediar / intre lucruri si zei pentru el nu sunt / nuante nici aparente // astfel se deschide: inalterabila-i pacla / iti asaza o mantie de ceata pe umeri. / De pe ghemul sau bolovanos se desprind / coji uleioase, limpide, se asaza peste / lucruri si pe umerii tai precum niste / gheare: esti in miezul neantului". Ne amintim ca un alt poet ardelean al acestei generatii, Gheorghe Pitut, publica, cu aproape treizeci de ani in urma, un volum intitulat Ochiul neantului (1968). Viziunea sa era una net metafizica, de sorginte blagiana, cu unele ecouri expresioniste, raspunzand unei perspective abisale colective, de tip junghian. "Ochiul neantului", deschis de Pitut catre real, era o arcana arhetipala reconfortanta, in convergenta cu mythos-ul colectiv. "Ochiul orb" al lui George Vulturescu este cu totul altceva: un instrument / organ textualizant, o cobe malefica instituind o acuta teroare apocaliptica: "Ochiul Orb este acolo: impenetrabil, / nu cheama, nu striga. // Tremuri. El este deasupra, la dreapta, la stanga, / este imprejurul tau / esti si tu o parte din el / o parte cu care neantul lucreaza / ataca, se infiltreaza in oameni / simti cum il hranim in nopti singuratice / a crescut enorm / pe excrementele fricii noastre, / pe cosmare, pe strigate, Ochiul Orb / rasare deasupra noastra / ca un nufar negru". Actiunea ochiului textualizant al lui George Vulturescu, dincolo de autoreferentialitatea diabolica, dezamorseaza caile discursive in vederea unei relaxari post-textualiste a practicii semnificante; se sugereaza, de fapt, cu "pedagogie superioara", ca exista un ochi "namolos", care inteteste vazul interior, in fiecare poet autentic. in "Alegerea ochiului", poetul postuleaza axiomatic: "vad cu scrisul", ceea ce prospecteaza scriitura, ca o alta modalitate de cunoastere, in concurenta pozitiva cu celelalte.



Volume publicate:

Frontiera dintre cuvinte (1988);
Poeme din Ev-Mediul odaii (1991);
Orasul de sub varul peretilor (1995);
Tratat despre ochiul orb (1996);
Gheara literei (1998)












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani