Nuvela incepe in maniera traditionala, prin descrierea unei realitati cotidiene.
Gavrilescu, profesor de pian si personajul principal al nuvelei, se intoarce acasa de la lectii si in tramvai intra in vorba cu ceilalti calatori.
Obsesia lui e caldura (care in plan literar constituie resortul actiunii) si colonelul Lawrence: "E cald. intr-adevar, spuse. Dar cand omul este cult. le suporta mai usor pe toate. Colonelul Lawrence, bunaoara, stiti ceva de colonelul Lawrence?". Nimeni nu stie de acesta, nici Gavrilescu, dar numele colonelului "e simbol al intelectualitatii sale" (Eugen Simion).
In timpul discutiei se pomeneste in treacat de tiganci, subiectul acaparand pentru moment conversatia.
Nevoit sa-si intrerupa calatoria (isi aminteste dintr-o data ca si-a uitat servieta cu note la doamna Voitinovici, pe strada Preoteselor), Gavrilescu coboara din tramvai si intentioneaza sa se intoarca. Din cauza caldurii, profesorul de pian se refugiaza in singurul loc unde este prezenta umbra.
De la inceput Gavrilescu pare a intelege ca gradina tigancilor alcatuieste un spatiu privilegiat. "Derutat* si "zambind*, "incepu sa priveasca uluit, aproape cu respect, arborii inalti, zidul de piatra acoperit cu iedera, si pe nesimtite il cuprinse o nesfarsita tristete". Aici e intampinat de o fata oachesa, "cu salba si cercei mari de aur", de o batrana "care-l privea curios", "cu o ceasca de cafea inainte", si la urma, in bordeiul cu paravane, covoare si divanuri scumpe, de alte trei fete: o tiganca, o grecoaica, o evreica.
in interiorul bordeiului are loc un ritual magic prin care se incearca initierea lui Gavrilescu si, astfel, accesul lui spre sacru. Confruntat cu o lume de mistere, comportamentul eroului devine confuz, ezitant, fara finalitatea dorita. intr-adevar, trezit, fara voia lui, in fata a trei fete, vrea sa renunte ("venisem pentru racoare, pentru natura"), pus sa ghiceasca fetele da mereu solutii gresite, incercand sa povesteasca "tragedia vieti?' lui este intrerupt brutal si ferm ("nu schimba vorba"), tentativa de evaziune in trecut, ratacirea in memorie fiind amendate de fetele grabite ("caci trece timpul, trece timpul').
Situatiile in care e pus personajul sunt bizare si par guvernate de iluzie si echivoc, in fine, de legile unei alte lumi. Astfel, intr-un rand el se vede infasurat in giulgiu, in alt moment observa ca e imbracat altfel decat intrase: "avea pantaloni largi asemenea salvarilor si o tunica scurta de matase galben-aurie". Si totusi, cu obstinatie, incearca sa-si povesteasca viata, si astfel aflam ca, in timpul studentiei in Germania, iubise pe Hildegard, dar o parasise luand-o pe Elsa, cu care traieste de multi ani in Bucuresti.
Desi venirea la tiganci echivaleaza cu o intoarcere in alt timp afectiv, cel al fericirii ("in acea clipa se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar si toata lumea ar fi fost a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lut'), senzatia de impresurare a mortii risipeste iluzoria beatitudine, locul acesteia fiind luat de teama, de incertitudine si ezitare confuza. Foarte acuta este "teroarea de obiecte" (Eugen Simion), intr-o progresie amenintatoare: "Descoperea la rastimpuri obiecte pe care era greu sa le identifice () dar nu apuca sa hotarasca ce ar putea fi, pentru ca descoperea necontenit alte obiecte in fata lui si incepea sa le pipaie. Uneori ii ieseau in fata mobile mari".
Reintrat in realitatea cotidiana, Gavrilescu descopera uimit si contrariat ca experienta de numai cateva ore consumata intr-un bordei echivaleaza, in realitate, cu o trecere de 12 ani. Ideea dilatarii timpului este sustinuta de cateva dovezi indubitabile: ajuns pe strada Preoteselor, afla ca d-na Voitinovici plecase de mult, Elsa se intorsese de 12 ani in Germania, in propria lui casa gaseste oameni straini, tramvaiul s-a scumpit de 5 ani, bancnotele s-au schimbat, vecina pe care o cheama in ajutor a murit de 5 ani etc. Tentatia lui Gavrilescu de a demonstra contrariul este inutila si neconvingatoare.
Revenit in spatiul atemporal al tigancilor, Gavrilescu este recunoscut si se continua in mod firesc evenimentele de dupa-amiaza. Acum are loc marea intalnire cu Hildegard. Condusi de birjarul care aminteste de miticul luntras Charon, cei doi indragostiti se indreapta spre o imaginara padure, un spatiu cu conotatii simbolice. Calatoria - cu evident rol initiatic - incepe cu o trecere de la starea de veghe la starea de vis: "Hildegard, incepe el tarziu Daca nu te-asfi auzit vorbind cu birjarul, as crede ca visez () - Toti visam, spuse (Hildegard, n.n.). Asa incepe. Ca intr-un vis".
Timpul memoriei si timpul istoric se confunda, si calatoria poate fi o trecere spre moarte. Aceasta moarte simbolica echivaleaza "cu implinirea destinului pana atunci ratat alaturi de Hildegard sau, altfel spus, cu reiterarea cuplului mitic". (Gh. Glodeanu)
in spatele faptelor epice stau simbolurile care deschid seria semnificatiilor latente, profunde ale nuvelei, si confera personajului si alte perspective de analiza.
Faptul, de pilda, ca Gavrilescu este un artist (deci capabil oricand sa creeze o alta realitate) nu este fara semnificatii: el vede realitatea zilnica prin oglinda iluziei lui, iar arta constituie orgoliul si forta lui de aparare, intr-adevar, cand o fata din cele trei remarca faptul ca celui ratacit in bordei ii e frica, Gavrilescu ii da o replica prin care se autodefineste: "- Doamnelor, striga el jignit. Vad ca nu stiti cu cine aveti de-a face. Eu nu sunt un oarecare. Eu sunt Gavrilescu, artist. Si inainte de a fi ajuns, pentru pacatele mele, un biet profesor de pian, eu am trait un vis de poet"
Incercarile nefiresti prin care trece, ratarea sistematica ar putea echivala - in plan simbolic - cu viata sa frustrata pana atunci de orice semnificatii profunde. Daca totusi ar fi ghicit, cu adevarat, pe cele trei fete, Gavrilescu ar fi putut patrunde in toate odaile bordeiului si ar fi ajuns sa cunoasca labirintul in care viata si moartea, placerea si esecul convietuiesc.
Prins in jocul celor trei fete, Gavrilescu refuza sa ia lucrurile in serios, refuzand astfel sa-si asume destinul tragic.
