GAITELE - Comedie in trei acte de Alexandru Kiritescu. Premiera: 16 martie 1933, la Teatrul National din Bucuresti (dupa ce inlr-o prima varianta, intitulata Cuibul de viespi, fusese jucata, in stagiunea 1929-l930, la Teatrul "Regina Maria"). Piesa e tiparita, la E. S. P. L. A., abia in 1953, consfintind, de altfel, tardivul debut editorial al scriitorului. Alaturi de comedia Marcel & Marcel si piesa Florentina, Gaitele face parte din asa-numita "trilogie burgheza" a lui Alexandru Kiriţescu
Comedia Gaitele urmareste, de-a lungul celor trei acte, avatarurile ultime ale clanului Duduleanu, intrupat de cele trei "gaite" (Aneta, Zoia si Lena), precum si de generatia urmatoare, in aria acestei teme de tip romanesc se dezvolta si se consuma alta secunda, aceea a dramei conjugale (concretizata prin Margareta, sotul ei Mircea si Wanda, femeia fatala). Oricat de surprinzator ar parea, un dramatism iesit din comun contine prima tema, iar nu a doua. Piesa scoate in relief, cu o neobisnuita pregnanta, chipul feroce al lumii provinciale; desi unii critici i-au reprosat lui Alexandru Kiriţescu faptul ca in comedie nu se intampla aproape nimic, ca actiunea dramatica propriu-zisa (atata cata este) ar fi exploziva si nemotivata.
Dar profunzimea paradoxala a acestei piese statice provine tocmai din ritmul ei infernal (in special in primul si ultimul act), existent in afara oricarei actiuni si in absenta oricarei linii evolutive. Acest ritm, impus chiar de prima vorba rostita dupa ridicarea cortinei, introduce brusc in scena provocarea, perpetua iritare si bruscare a partenerului de replica, transformat pentru celalalt intr-un teribil adversar (acest gen de raport dintre croi este reciproc). Toata piesa, asemeni Cameristelor lui Jean Genei, e o enorma eruptie de ura si rautate pura, fara motivatii, personajele etalandu-si, pline de incantare, strategia cruzimii in comportamentul fata de celalalt (exceleaza, in acest sens, Ancta Duduleanu, sefa clanului si, totodata, unul dintre cele mai expresive si mai vii personaje din tot teatrul romanesc).
Se creeaza astfel o stare de tensiune permanenta, urmata de explozii succesive ce au ca reflex o stranie teatralitate intrinseca: fiecare erou "urla" sau "tipa", "sare ca ars", "spumand", fiind "in prada unei furii cumplite" etc. Reactiile exacerbate, dar gratuite, neavand un substrat cauzal serios, isi revela deosebit de pregnant funciarul lor mecanism papuseresc: "gaitele" sau fiii Anetei izbucnesc brusc, "zbiara deodata" si se calmeaza instantaneu. Dincolo de efectul psihodramatic al torturilor reciproce (care le produc eroilor, cum a observat si Valeriu Rapeanu, un "adevarat catharsis"), starea de adversitate generala duce, pana la urma, la un fel de cacofonic furibunda, asemanatoare celei din finalul Cantaretei chele: replicile, spuse simultan, se intretaie si se incaleca intr-o larma indescriptibila.
Toti sunt (si se si eticheteaza reciproc) "nebuni", "izaltati" si "monstri", intr-o atmosfera de ferocitate functionand un vampirism general, caci fiecare vrea "viata, trupul, rasuflarea, tot sangele inimii" celuilalt (privindu-se in oglinda, Margareta isi spune: "Buna seara, fiara, buna seara, monstrule"). In somnul lor agitat, aceste fiinte sunt vizitate de aceleasi vise asasine (precum in cosmarul Lenei). inseland prin aparentele lor realiste, personajele, in furiile lor mecanice, jucate, simulate, seamana in realitate cu fapturile ubuesti ale lui Jarry. Prin recitalul frenetic al "gaitelor" se naste un pur teatru teatral, golit de afecte, prin care circula fiinte animate doar de mecanismul lor de marionete; "gaitele" se misca cu "un pas automat", sar in picioare "ca impinse de niste resorturi", se imbrancesc sadice cu un "soi de furie senila" si se rotesc intr-un mare tumult de tipete, bocete si schimonoseli de Erinii dezarticulate, de "cotoroante" si de "iazme" conduse din umbra de spectrala si malefica "Fraila" (adica de menajera casei, personaj grotesc-thanatic, care iese "ca dintr-o trapa" si dispare fulgerator, tricotand "cu furie dintr-un ghem imens rosu, cu iglite foarte lungi".
Ca niste divinitati infernale, "gaitele" se inrudesc cu "copilele batrane ale unor vremuri vechi" din tragedia eschiliana, stand sub semnul aceleiasi ursite: "Nascute pentru rele, haladuiesc in umbra din care se impartaseste raul" Aceste Erinii in strai banal - provincial, burghez, in care ferocitatea se amesteca cu cretinismul, adulmeca, avide, miasmele mortii. Celebrarea lui Thanatos le da "gaitelor" - fiinte de o vitalitate si longevitate matusalemica - un apetit monstruos, pantagruelic, in acelasi sens, piesa circumscrie si "lupta crancena" dintre generatii, in care o mica burghezie, aproape mitic-longeviva, solidificata prin cretinism si senilitate, demential a-gresiva, incarnata de cele trei "gaite", isi extirpa descendentii: "monserul de oras" (Mircea), "somnambula ratacitoare" (Margareta) si femeia fatala (fascinanta Wanda).
In ferocitatea lor, "gaitele" au un irepresibil impuls spre crima, sufocand pe toti cei ce incearca sa evadeze din cercul lor infernal. Comedia aceasta reprezinta una'dintre cele mai moderne experiente teatrale romanesti, desi piesa a fost compromisa oarecum de unele inscenari comod realiste, ca si de unele interpretari critice conventionale (ce au detectat aici doar o simpla satira sociala).
