Se vede, incontesil, o sensibilitate particulara la d. Ba-covia, ceva in genul lui Rollinat - confesiuni de suflet nevrozat, obsesiuni stranii, alucinatii -, dar aceasta sensibilitate e prea unilateralizata si duce la o poezie care era pre-dilectionata acum vreo treizeci de ani, asa ca azi ne pare ca vine prea de departe.
O neliniste vaga, o staruinta de a exprima numai ce turbura, intuneca sufletul, visari printre w decoruri de doliu" (d. Bacovia mai adaoga si "funerare", desi e destul ce spune "doliul"), o viziune numai in negru, ca si cum totul ar fi carbonizat (intr-un loc ni se vorbeste de "flori carbonizate") - acestea sunt resorturile inspiratiei sale :
Copacii albi, copacii negri
Stau goi in parcul solitar :
Decor de doliu, funerar
Copacii albi, copacii negri.
In parc regretele pling iar
Cu pene albe, pene negre
O pasare cu glas amar
Strabate parcul secular
Cu pene albe, pene negre
In parc fantomele apar.
Si tot asa aiurea (poezia intitulata Nevroza) : d. Bacovia aminteste, de altfel, des "nervii", "enervarea", uitind ca nu este nevoie sa insisti prin cuvinte directe asupra starilor de suflet pe care vrei sa le exprimi - mai mult indirect trebuie sa reiasa efectul :
Afara ninge prapadind,
Iubita cinta la clavir,
Si tirgul sta intunecat,
De parca ninge-n cimitir.
Iubita cinta-un mars funebru.
Iar cu nedumerit ma mir
De ce sa cinte-un mars funebru
- Si ninge ca-ntr-un cimitir.
Ea plinge
Si pling si eu si tremurind
Pe umeri pJetele-i resfir
- Afara tirgul sta pustiu
Si ninge ca-ntr-un cimitir.
Iarna - alaturi de toamna, de amurguri (adaosul "violete" a fost si el asa de des utilizat ca a ajuns banal) - e natural sa fie cadrul obisnuit al versurilor d-lui Bacovia, cum vedem si in poezia Singur :
Potop, cad stde albe de cristal
Si ninge-n noaptea plina de pacate ;
La vatra-n para ce abia mai bate,
- Azi, a murit chiar visul meu final.
Si ninge-n miezul noptii glacial
Si tu iar tremuri, suflet singuratec.
Pe vatra-n para slaba, in jeratec, Incet, cad lacrimi roze, de cristal.
De ar fi lipsit "visul final", aceste doua strofe ar fi fost dintre cele mai artistic redate. Simtul nuantelor, alegerea potrivita a expresiilor, a imaginilor, lipsesc d-lui Bacovia, ca si familiarizarea cu exigentele ritmului, dovada :
Plina-i zapada de singe animai
Tacere e toamna-n cetate Ploua si numai ploaia da cuvint. E pace de plumb, e vint si pe vint Grabite trec frunze liberate
(p. 36)
Si-nvinctit de ginduri cu fruntea in pamint Omul incepuse sa vorbeasca singur
(P- *VIn van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plinge anii tai, anii mei
Trec.
(P- 72)
Un clavir ingina-ncet la un etaj,
Umbra mea sta in noroi ca un trist bagaj -
Stropii sar,
Ninge zoios,
La un geam, intr-un pahar,
O roza galbena se uita-n jos.
Cum nu a inteles d. Bacovia efectul comic al citorva din aceste versuri ?
(ata noua, 1916, An. XII, nr. 1, martie, p. 33-34.)
