FRUMOASA FARA CORP
Roman de Gheorghe Craciun, aparut in anul 1993 la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti.
Frumoasa Jara corp a brasoveanului Gheorghe Crăciun membru de marca (alaturi de Mircea Ncdelciu si Alexandru Vlad) al primei linii valorice a prozei optzeciste, duce textualismul spre marginea himerica, autosubminanta a constructiei ample, polifonice.
Modul de notatie pastreaza amprenta intentionat empirica, realista a texlualismului (la o masa rotunda, ale carei reverberatii teoretice sunt incluse intr-un capitol pus spre finalul volumului, scriitorul rosteste, pentru a explica termenul, cuvintele "manipulare ", " anatema ", " autenticitate ", "prejudecati", "plictiseala"), substanta imediata, umana a romanului ne poarta inca spre mediile cunoscute ale prozei optzeciste (naveta, repartizarea profesionala la marginea lumii civilizate, abulia provizoratului infinit, bovarismul), dar constructia sa indica deja punctul culminant al unui nou program estetic, concentrat in termenul de "infrarcalitatc". "intotdeauna - noteaza autorul - am simtit nevoia sa-mi neutralizez senzatia de inconfort plonjand in chiar substanta acestuia." Pragul de trecere spre aceasta imersiune in fiziologia actului de notatie artistica il reprezinta cotidianul marunt, aglutinant, in care dominanta e materialitatea.
Frumoasa fara corp se construieste, deci, Ia nivelul imediat al notatiei, din senzatii al caror mijlocitor e corpul: "Vocea - noteaza justificativ scriitorul - e un fenomen corporal, e adevarat, dar cu atat mai corporal e scrisul, pentru ca el inseamna nu doar mana, ci si coardele vocale care inconstient pronunta ceea ce scrii. Scrisul cuprinde in sine tacerea corpului intreg, o tacere asurzitoare, sincretica."
Tipologic, Crăciun se afla, in proza noastra mai recenta, la mijlocul drumului dintre infrarealul de notatie al textualistilor, cu o deschidere preponderenta catre proza scurta, si marile imersiuni subcutanate, viscerale de mai tarziu, din Orbitorul lui Mircea Cartarescu sau Exuviile Simonei Popescu; ca si acolo, materia din care se extrage substanta romanului porneste de la trup, in imperioasa, infinita sa concretete:
"Tot ceea ce am scris din 73 incoace - marturiseste autorul - a insemnat pentru mine o aventura a cautarii trupului, a fantasmelor din care se alcatuieste consistenta sa zilnica, o cautare disperata a unei corporalitati ireductibile, coincidenta la rigoare chiar cu persoana mea.
Cand spun «trup», nu ma gandesc numaidecat la constitutia anatomica, la fiziologie sau la miracolul biologic al existentei. Trupul este gura vorbitoare, mana si miscarea, clipirea pleoapei, sufletul, senzatiile, prezenta gandului, emotia si atingerea, tacerea carnii, acea interioritate rationala si viscerala din care se naste limbajul." Ca o consecinta a acestei "interioritati rationale si viscerale" (sintagma definitorie!), majoritatea personajelor masculine din Frumoasa fara corp scriu sau practica o detasare reflexiva, echivalenta mental cu scrisul. "Oare cu scopul asta sa existe lumea - se intreaba unul dintre acestea -, ca materia ei sa se piarda in aburul unei fraze?" intrebarea se adreseaza, retoric, mainii care scrie, explicand logica notatiilor marunte, jocul foarte bine elaborat al infrarealului dominant, posesiv. Din acest punct insa, incepe marea miza de constructie a romanului, adesea disimulata: de a reface, prin exemple camuflate, travestite, marele joc al "imaginii femeii" din bagajul cultural genetic cu care orice scriitor se aseaza la masa lui de lucru, devenind, din chiar clipa in care asterne prima litera pe hartie, robul gracil al propriei sale interioritati livresti. Minutios intreprinse, palimpsestele filigranate de aici vadesc mana exersata a unui scriitor autentic, ruda indepartata cu creatorul quasi-anonim al anticei Chloe, cu trubadurii Graalului sau, mai aproape de noi, cu Garabet Ibraileanu, cel din Adela.
Ca si in exemplele enuntate, barbatii din Frumoasa Jara corp parcurg drumul launtric, frcmatalor, de la revelatie la senzualitate; si tot ca in Adela, iubirile raman de regula neconsumate, fiindca ceea ce urmareste scriitorul vizeaza tocmai constructia foarte elaborata a golului erotic pe care femeia, dorita, observata, dar nu atinsa, il lasa in trupul primitor al barbatului. Identificarea analogiilor - distorsionate, adesea, pana la nerecunoasterea modelului - e fascinanta. Romanul debuteaza printr-o evadare in trecui, ratata: un inginer se intoarce pret de o excursie in satul in care odinioara lucrase, pentru a descoperi, in locul certitudinilor reenergi-tizante pe care le cauta, absenta pamanteana a unor figuri de demult, moartea subita a unui fost vecin, manuscrisul - recuperat accidental -al unui prieten de-al sau si silueta evanescenta a unei ispititoare profesoare de biologie, in decizia careia de a trai la capat de lume se recunoaste amprenta moderna, dezabuzat-vo-luntara a Frumoasei din Padurea Adormita.
Nina - iubita tradata a cinicului profesor de desen al carui jurnal inginerul il gaseste - are ceva din tipologia directa a fecioarelor imbobocite din literatura senina a anilor '50, care musca buza barbatului pana la sange, consultand apoi ghiocul pentru a sti ce penitenta furtunoasa le asteapta; Ioana - sotia antrenorului Jighira - e iubita cosmopolita, gidiana, cu un trecut senzual tulburator, lasat gaj pe malurile Senei; Marcela c sluta cinica, decomplexala, intalnita des in scrisul generatiei 70; Chloe c ruda intempestiva a rudei sale antice, pe cand angelica Adela, chelncrita intr-o statiune balneara, e mai degraba un conslruct interior, nascut din dorul surescitat al contemplatiei care idealizeaza prin cenzura asumata a distantei.
Spre deosebire de hipermascuiul magnetic al romanelor lui Nicolae Breban sau al altora apartinand modelului energetic al generatiei 70, barbatii din proza lui Crăciun - cu exceptia notorie a unui fotograf parizian sau a supraponderalului Jighira - sunt retinuti, indecisi, retractili sau inhibati de proteze casnice ferme; ceea ce urmareste autorul c fulguranta turbionara care Ic agila corpurile la vederea cate unei femei frumoase, golul rapace al senzualului prelungit compensativ in imaginatie. Eroi ai holismului cotidian, pragmatic, ei simt chemarea difuza a intregului, frumoasa Iara corp de dincolo de frumoasa concreta, in carne si oase: in Somnul bautorului de apa, de pilda, "dupa George, era de la sine inteles ca matricea fiecarei secunde contine in filigranul ei si toate interferentele posibile cu celelalte vieti ale oamenilor cu care poti veni oricand in contact, toate intalnirile, pierderile, castigurile si intamplarile, altfel spus, necesitatea.'
In acord cu aceasta credinta, orice corp viu poate irealiza senzatia, asa cum orice femeie inchide in sine, chiar nedezvaluind-o niciodata in unele cazuri, feminitatea sintetica, tulburatoare a tuturor celorlalte. insa numai scriitorul, artistul pot percepe aceasta absenta, motiv pentru care protagonistii romanului scriu, contempla sau se abandoneaza unor voluptati literare congenere, menite sa le releve, evanescent. Fata Morgana, fecioara fara corp din propriile lor reverii si aspiratii.
