FOC IN HANUL CU TEI Roman de I. Peltz. Aparut in 1934, la Editura "Adevarul" S. A. din Bucuresti, in doua volume; a fost reeditat intr-un singur volum in 1961 (cu o prefata de V. Rapeanu) si tot intr-un singur volum apar si urmatoarele editii: 1962 (cu o prefata de V. Rapeanu), 1968 (in colectia "Romane de ieri si de azi" a Editurii pentru Literatura), 1970 (in volumul III al editiei Scrieri), 1974 (in colectia "Romanul de dragoste" a Editurii Eminescu), 1985 (la Editura Minerva, cu o prefata de V. Rapeanu), 1995 (la Editura Hasefer din Bucuresti, insotit de o evocare semnata de pictorita Tia Peltz, fiica scriitorului).
Dupa ce isi incercase sansa mai intai in teatru, dupa ce publica mai multe volume cuprinzand scurte proze poematice, sentimentale ori grotesti (Stafia rosie, 1918; Mesterul viata, 1919; Fantose vopsite, 1924), I. Peltz va obtine, in 1929, premiul Societatii Scriitorilor Romani cu primul sau roman. Viata cu haz si fara a numitului Stan, de factura suprarealista - rod al unei pasagere asiduitati "moderniste", ramasa fara prea mari consecinte, in lipsa unei afinitati organice. incepand cu cel de-al doilea roman, Horoscop (1932), scriitorul porneste sa exploreze mediul social si rasial care-l va consacra in literatura romana: ghettoul - mahalaua evreiasca bucuresteana. Romanele Calea Vacaresti (1933) si Foc in Hanul cu tei (1934) constituie cele mai reprezentative piese din sociografia literara a acestui mediu (ilustrata, alaturi de I. Peltz, de Ion Calugaru, Ury Benador, I. Ludo, Sergiu Dan si altii) si, totodata, cotele de varf ale literaturii lui I. Peltz Calea Vacaresti fusese fresca unei lumi dezolate si sordide, macerata endemic de mizerie sociala si de suferinta atavica, fresca in care epicul dispus caleidoscopic, discontinuu, coaguleaza liric in compasiunea si caldura umana cu care scriitorul se implica in discurs. Destine omenesti comune si ingrate, marunte si insignifiante, nu mai putin tragice insa, se consuma in uzura cotidienei lupte pentru existenta, se intretes si se polarizeaza in jurul momentelor privilegiate ale acestei existente: casatorii, inmormantari, reuniuni confesionale.
"Si peste toata aceasta pestrita aglomerare de fizionomii si suferinte pluteste nu stiu ce vant necrutator al destinului, poate insasi jalea milenara a neamului lui Israel, dar si febra unui instinct vital, care nu oboseste reluand aceeasi si aceeasi goana spre un scop ce termina in moarte, ca raurile in mare" (Pompiliu Constantinescu, 1934).
Reconfirmand capacitatea de perceptie globala a vietii unei colectivitati umane specifice, Foc in Hanul cu tei aduce in plus o mai subliniata trasare a destinelor individuale, gratie unei structuri mai decis conflictuale a epicului. Situand in prim plan decalajele si antagonismele sociale ce dezbina din interior un univers inchis in sine, scriitorul isi vadeste clasa prin accedere la coordonatele temperamentale gene-ral-umane pe care si aceasta lume, ca oricare alta, se cladeste.
"Cu acest al doilea roman mare, domnul Peltz isi contureaza intr-un chip hotarat forta sa creatoare. D-sa s-a specializat de la inceput in mediul ebraic romanesc, dar mi se pare a fi aratat si altadata ca aceasta specializare nu e o goana dupa pitoresc, ci usa pe care poate s-o deschida mai usor spre umanitate" (G. Calinescu, 1935). Dintre cele cateva personaje pregnante ce ilustreaza aceasta dialectica, memorabil este, inaintea tuturor, bogatasul Micu Braun, temperament coleric si dominator, proprietarul atotputernic al "Hanului cu tei", speculator rapace al mizeriei coreligionarilor sai. Prabusirea sa, de o monumentalitate balzaciana, va decurge fatal din propria-i traiectorie: imbogatit prin "lovituri" indraznete si pline de risc, precum incendierea propriilor depozite de marfuri, avantajos asigurate de mai-nainte, foss-ul aventurier va fi doborat cu exact aceleasi arme; Ioina Gott, zis Ionel, comerciant sarac pe care el il impinsese dincolo de pragul disperarii prin umilinte si persecutii, va da foc Hanului intr-un moment cand tocmai nu era asigurat, stire la auzul careia Micu Braun cade rapus de un atac de cord. "O analiza psihologica a eroilor peltzieni, dupa o psihologie de manual, c capabila sa ne duca la incheieri absurde" - arata G. Calinescu in aceeasi recenzie asupra cartii ("Adevarul literar si artistic", 13 ianuarie, 1935). "Domnul Peltz trebuie vazut din alt unghi. Dansul are netagaduitul dar de a vedea oameni. Nu e totuna cu observatiunea, care e analitica, in vreme ce creatiunea de care vorbim e sintetica. Mediul din care sunt luati indivizii nu e deosebit de un oricare altul. Totul provine prin urmare din acea facultate de a distinge nuantele, de a cadea in variante, in intermedii, facultate asemanatoare cu o mare vizibilitate pentru nuantele de culori. De aceea chiar cand sunt oarecum nesigure, portretele domnului Peltz sunt de un desen desavarsit si nu se confunda intre ele cum s-ar confunda fotografiile unui acelasi tip.
Enorma aglomerare de persoane incepe sa devina un privilegiu al scriitorului, care procedeaza balzacian, introducand toate figurile posibile intr-o carte, spre a ne familiariza cu ele, si tratand apoi in fiecare opera noua un chip care statuse pana atunci in umbra, sub diferite nume. Tipul nou pe care ni-l infatiseaza in Foc in Hanul cu tei este, oricare i-ar fi profunzimea, de neuitat, si numele lui Micu Braun va aminti un om bine definit, intreg, tipic in cel mai inalt grad, omul de afaceri innascut de nuanta aventuriera si agresiva, dotat cu arta miscarilor scurte, a gesturilor limpezi si hotaratoare.
Cariera lui Micu Braun este paralela, in lumea lui, cu aceea a lui Napoleon. Neprevazuta, predestinata totusi, cu mers fulgerator si cu prabusire proportionala marei ei ambitii. [] Oricine poate observa ca destinul lui Micu Braun e un mare destin si ca numai formularea personajului stimuleaza dorinta imperioasa de a-l cunoaste. Micu e un om de actiune, ca si Dinu Paturica, dar e un napoleonid, nu un adulator, ridicat prin geniul propriu constructiv. El e amoral, cunoscator de oameni, geometric, si moartea lui e fireasca intocmai ca o catastrofa aeriana uriasa, din neglijarea unui detaliu. [] Un roman ca Foc in Hanul cu tei face cinste literaturii romanesti si nu ma sfiesc sa afirm ca domnul Peltz este un scriitor de categoria intai, un considerabil romancier". Pronuntata de G. Calinescu in 1935, la scurta vreme de la aparitia cartii, aceasta prima judecata critica de valoare avea sa reziste in timp, fiind preluata si ratificata, in esenta ei, de istoria literara, in ciuda sensibilei "revizuiri" la care G. Calinescu insusi a supus-o, dupa numai sase ani, in paginile pe care i le dedica lui I. Peltz In Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941): "Din pacate, autorul nu-si poate pastra voluptatea rece de a observa, cu toata cumpatarea aparenta a naratiunii. Figurile sunt abandonate spre a face loc dramelor umane. [] Cu toate bunele situatii fundamentale, acest al doilea roman se repeta in zugravirea aglomerarilor triste, dramatizand exagerat, scapand din vedere eternul uman, ratacindu-se in prezentari de grupuri, pe care scriitorul le comenteaza si le defineste".
Celelalte romane dedicate de I. Peltz periferiei evreiesti bucurestene sunt mai sarace in substanta, gravitand mai ales in jurul unor cazuri de patologie sexuala, ca in Amor incuiat (1933) ori Noptile domnisoarei Mii (1937). incercand sa-si extinda aria observatiei si asupra altor zone ale societatii romanesti, in Actele vorbeste (1935) si Tara buna (1936), romancierul nu are cu ce compensa absenta principalului sau atu, cunoasterea "dinauntru" a mediului abordat, - conditii in care insusi simtul antagonismului si al conflicrualitatii epice se toceste, cedand locul actului de pura bunavointa tara vreo semnificatie literara, cum se intampla in Tara buna - un perfect roman "cu teza . Foarte productiv in anii interbelici, atat ca gazetar cat si ca scriitor, I. Peltz ramane destul de productiv si dupa al doilea razboi mondial, fara a mai da insa nici o scriere notabila; ramane, de asemenea, constant in tematica prin care s-a consacrat (lumea evreiasca) si pe care abia daca incearca s-o adapteze cerintelor conjunclurale ale momentului.
