FLORI DE HARTIE - Ciclu de poezii de Adrian Maniu.
Cuprinde (pentru prima oara in editia de autor.
Scrieri, voi. 2, din 1968) versurile nereluate, pana la acea data, in volumele poetului. Majoritatea textelor dateaza din perioada debutului si au fost publicate in anii 1913-l914, in ziarul Seara si in Noua revista romana (Poemele trupesti. Singuratate, Peisagiu, Cantecul serei, Portul seara, Primavara futurista, Jeluirea durerii mele, La Dame aux camelias. Romanta, Noapte prelungita, Litanii, Poveste prescurtata, Cantec la (ara. Padurea); altele s-au tiparit pentru prima data in Scrieri 2 si dateaza din anii 1928-l937 (Rugaciunea de seara. De altadata. La teatru. Peste vremuri, Fata din stanca, Pomenire, Primavara din mare.
Deasupra norilor, Focuri in munte, Loc sfant, Pas in munte, lalomicioara.
Altarul din pestera, Toamna inalta, Balcic, Alta priveliste).
Versurile din Flori de hartie (cele scrise la inceputurile poetului) sunt, in mare parte, un fel de "lecturi critice" ale poeziei de coloratura romantica sau simbolista.
Sentimentalismul desuet ca si unele clisee repede instalate in varianta romaneasca a simbolismului (bunaoara la Minulescu) fac aici obiectul unei "cenzuri" severe, exercitata insa cu rafinamant, intr-un subtil joc al intertextualitatii. Ramanand in esenta un estet, iubitor de artificii, fantezist pana la bizarerie, impertinent cu eleganta de dandy, autorul acestor poeme pare totusi, ca si confratele sau IonVinea, "persecutat" de literatura, gata sa demonteze conventiile poetizan-te, afectand capriciul si chiar un fel de plictis superior fata de propriul ceremonial verbal.
Un exemplu caracteristic il pot oferi, intre altele, Poemele trupesti, unde "poeticul" e periodic sfidat de asociatiile cele mai prozaice. Astfel, portretul iubitei, cu care debuteaza textul, e trasat initial de un penel exersat in crearea de efecte plastice insolite, cu pretiozitati estetizante
| ("Parul tau s-a valurit, incat/ serpuind si ostenit se lasa, / peste umeri, pe obraz, apoi pe piept, pe gat, / Mult mai blond ca floarea blonda de pucioasa, / peste umeri, pe grumaz apasa.// Ochii tai safire sunt, montate/ in a genelor umbrire ascutita./ Apa lor, de negru sfredelita, / dintre gene cizelate si bronzate/ vrea sa mire, cu privire ce irita/ - genele sa le rasfire, sa respire, / ochii tai - safire") |
, pentru a ti imediat violentat de o comparatie voit stridenta: "Ochii tai de inger si de vita'.
Iar in continuare, o alta suita de vehemente imagistice provoaca similare perturbari:
"E un trandafir roscat si decoltat in foi
gura ta cu buze moi,
intre care se afunda sarutarea
ca o gheata in noroi"; sau: "gura ta, de sange unsa si de sarea
umezelilor din noi" |
Accentele polemice (anuntate inca din titlu) la adresa unei anumite poezii sentimentale, epigonic-romantice, cultivata de "trubadurii" inceputului de secol, sunt remarcabile in ordinea distantarii de conventional, si ele sunt prezente in toate secventele "poemelor trupesti", oferind o versiune ironica a romantei.
Cliseul "noptii de vesnica iubire" e montat in contexte care-l demasca drept inautentic, solemnitatea discursului amoros e prejudiciata de comparatii cautat banale ("si au sa-ti fie ochii mari [] ca doua ore de arest/ pentru scolari") ori de o gestica ce co_nlrazice presupusa idealitate a atitudinilor: "imi vei sopti:/ Esti tu alesul, / rostogolind sideful alb din ochii de papuse/ si cheia-n use".
In acelasi sens, pot fi scoase in relief bavardajul sentimental si gesticulatia simplificata caricatural din penultima sectiune a Poemelor trupesti:
"Cine cere n-o sa piara;
daca are nume bun. -
Si spun: De ce, de ce nu vrei sa taci?
Eu sufletu-mi deschid, tu haina sa-ti desfaci,
fiindca negresit
mi-ar fi trebuit
un infinit foarte mic, sau nimic;
sau atatea cate tu nu esti.
Da! de ce, de ce nu ma iubesti?".
|
Acest mod al unei rememorari-inscenare a evenimentului erotic permite deopotriva refacerea comic stilizata a spectacolului sentimental, cu retorica lui sumara in decorul tipic al romantei, - si "comentariul", ca din stal, al spectatorului lucid, acompaniind (si amendand) ironic desfasurarile de pe scena aflata acum la distanta:
"O vioara
infioara
negurile care mi-au impaturit
inima cu care te-am iubit
Eu te-am intrebat: Ma vrei?
O, ce prost
Si ce usoara vorba zboara
La vioara: « De-acum nu te-oi mai vedea» -
la vioara
nota simt ca o sa doara" {Tisana sufleteasca). |
Poza de indragostit dezabuzat ce braveaza in fata deceptiei, intr-un limbaj secatuit voluntar de seva lirica, se contureaza tot mai clar spre finalul poemului:
"Azi placerile sunt macerate.
Precaut, m-am aranjat sa mor in rate.
in ventricol
- gol ridicol -
te-am pazit.
Te-ai racit
scumpa taina, te-ai racit neavand haina" |
O asemenea "precautie", "aranjamentul" de a "muri in rate', tine evident de calculul unui sceptic ce-si ia, ironic, distantele intelectuale fata de manifestarile excesive ale afectului. Este nota care-l apropie cel mai mult pe Adrian Maniu de Jules Laforgue, cu ale sale ambigue Complaintes de Lord Pierrot. Observatii similare se pot face si in legatura cu poezii precum Jeluirea durerii mele, La Dame aux camelias. Primavara futurista.
O piesa de rezistenta a Florilor de hartie este si Balada spanzuratului (prezentata in editia din 1968 cu titlul Romanta) care, pe fundalul unei drame amoroase, pune problema statutului artei si al artistului intr-o lume lipsita de comprehensiune pentru suferinta umana. Autodefinindu-se drept "clovn farsor', eul liric mascheaza un sentimentalism de substanta, ascunde sub fardul comediantului o sfasiere tragica. Rasul "galeriei" in fata baletului stangaci al paiatei se substituie firestii compasiuni; fostul "geniu neinteles" al romantismului coboara in arena circului pentru a-si transforma propria agonie intr-un spectacol agreabil, oferii vulgului marginit. Ironia e totodata si autoironie, actorul devine si spectator, singurul ce se induioseaza, de altfel, de drama care-l consuma:
"Cu siguranta,
n-am fost decat un clovn farsor,
iubind - fiindca-asa e moda -
in sinucideri de amor.
Si imi cant oda:
un vals major de nesperanta -
- intr-un picior. incet si rar,
grav si bizar,
subt felinar.
E-asa frumos sa rada galeria.
Durerea mea a-nvcselit intotdeauna" |
Aceste prime "Hori de hartie" sunt remarcabile insa si sub unghiul organizarii plastice a viziunii.
Poetul e un expresiv portretist si constructor de peisaje, manipuland cu abilitate de artizan tehnicile cele mai diverse. Cutare pasaj din Poemele trupesti trimite la universul formal al iconografiei bizantine ("Vreau pe fonduri vechi de aur, ca-n icoane bizantine, / sa pictez in alb si rosu trupul tau"), alta data, ca in Primavara futurista gasim ceva din "simultaneismul" plasticii moderne, cu o nota de ludic si grotesc ("Oile de bucurie stau cu capu-n jos./ Trenul trece, fumul cade gros/ cand pe ape frigul se cojeste.
Frigul pentru fiecare an, alb ca dintii tai - clape de pian") etc.
Accentul pus pe aspectul plastic al viziunii lirice nu slabeste nici in poeziile de data mai tarzie cuprinse in acest ciclu, orientate cu precadere spre universul traditionalist, paralel cu volumele aparute in acei ani, de la Langa pamant (1924), la Drumul spre stele (1930) sau Cantece de dragoste si moarte (1935).
Daca o poezie precum La teatru (datata 1928) prelungeste stilul persiflant mai vechi, ce mai pastreaza un spatiu de joc si pentru subtilitatile artificiilor estete
O palarie neagra, cu egreta,
si voaleta, peste ochii violeti -
cum sunt violetele (floarea discreta
-material pentru poeti)"),
altele sunt pasteluri in care peisajul apare impregnat de o atmosfera de legenda sau basm (Fata din stanca. Pas in munte, Altarul din pestera, Toamna inalta), devine cadru de ceremonial ortodox (Pomenire) sau de practici magice stravechi (Focuri in munte).
Nu lipsesc nici "privelistile1 amintind de tematica "exotica" a picturii timpului (ca in Balcic), stilizarile clasicizante ale imaginii, senzual-decorative (precum in Primavara din mare:
"Maini intredeschise pazeau merele sanilor,
pe tarmul vechi - unde-a fost altarul paganilor'),
tablourile "paraginirii"
unei naturi elementare, mocnind de o vitalitate ascunsa (Alta priveliste).
Important mai ales pentru "recuperarea" unor texte capitale pentru evaluarea primei etape a creatiei poetului, ciclul Flori de hartie ramane astfel interesant si in celelalte piese ce se ofera ca tot atatea repere ale unei opere cu profil distinct, situate la confluenta dintre experientele primului modernism romanesc si redimensionarile "traditionaliste ale universului imaginar din deceniile trei si patru ale secolului nostru.
