FLOAREA DIN PRAPASTIE - Roman de mici dimensiuni de Al. Philippide, aparut (impreuna cu povestirea imbratisarea mortului) la Editura Contemporana, Bucuresti, 1941.
Intre punctul de plecare si deznodamantul acestei naratiuni din 1941 a lui AL Ph. exista o metamorfoza de natura tipologica echivalenta cu insasi intentia ideatica a romanului.
Protagonistul, Stefan Budu - caci pe el il vizeaza remarca -, un inginer ploiestean in petrol, apartine prolificei, la noi, familii literare a dezmostenitilor vietii si invinsilor fara lupta. Obedient congenital, insul contracteaza o casatorie nereusita cu o femeie rece, prefacuta si poruncitoare, careia i se supune servil, fara a indrazni cel putin sa constate inconvenientele.
Nemarturisitelor sale insatisfactii, Viorica, consoarta, le contrapune, nu fara succes multa vreme, incurajarea respectului fata de ierarhii si respectabilitate, politica favorizata, de altminteri, de promovarea lui Budu ca director la sediul bucurestean al Societatii, ba chiar si de acceptarea lui intr-un club considerat select, prezidat de o Excelenta ministeriabila, un general in retragere si un consilier (ambianta destul de pestrita, in fond, din care nu lipsesc aventurierii si secaturile). Cea dintai fisura in acest esafodaj matrimonial si social apartine unui taram nevinovat la prima vedere: visul.
Pentru Budu, trairea constituie o revelatie atat "in sine" (caci el pretinde a nu mai fi visat) cat si "pentru sine", in masura in care, la modul psihanalitic, proiecteaza dorintele ascunse, ba chiar pare sa prevesteasca finalul abrupt al intamplarilor. Translatia antitetica de la fermecator la oribil este o mutatie tipica genului fantastic. Iata o secventa: "Budu se dadea cu saniuta. O data cu el porneau din varful dealului si altii, prieteni si cunoscuti, care chiuiau veseli si ii faceau semne. Vesel si el, raspundea. Nu era singur in saniuta. O femeie tanara, Ia spatele lui, il tinea cu bratele de dupa gat. Budu simtea cum bratele ei il strangeau, speriate, cand sania ajungea la o cotitura, caci partia era lunga si cu multe ocoluri. [] Si deodata, iata-l ajuns in fundul vaii. Sania se opreste.
El intoarce capul. La spatele lui sta un schelet, care ranjeste cu bratele intinse spre el ca pentru imbratisare" Visul acesta "cu cheie" prefigureaza funesta pasiune a eroului pentru Mara-Dor, "floarea din prapastie", frumoasa, placida si "darnica" sotie a escrocului de anvergura Emil Raclis. Este demn de retinut ca, in spiritul "fantasticului interior" lansat de romanticii veacului trecut, dragostea (incununare ori prelungire a oniricului), desi evolueaza in limitele motivatiei verosimile, comporta, la randul sau, o deschidere oculta spre extra-natural. Intentia se contureaza mai cu seama pe parcursul sedintei spiritiste si de telekinezie, cand Budu asista nu numai la sfidarea repetata a legii gravitatiei, dar si la un alt episod menit sa marcheze simbolic o predestinare: "in aceeasi clipa, vasul de fiori de pe masa se ridica si el in aer [] si se opri in fata scaunelor. O floare iesi din vas, se desprinse din buchet, zbura peste capul lui Cernea si cazu pe pieptul Marei, care o prinse si o mirosi cu un gest masinal.
Budu, inmarmurit, cu ochii mariti de surprindere si de incordare, urmari cu ochii floarea, apoi isi atinti din nou privirile asupra vasului care statea nemiscat in aer, fara sa fie sprijinit de nimic vizibil.
Mintea lui, intreaga lui fiinta refuza, respingea cu furie miracolul. Scamatorie, isi spuse el, trebuie sa ma ridic sa vad. Sa vada ce? Vasul statea mereu in aer, in mijlocul odaii." Dupa visurile sale tainice, dupa profunda sa iubire nelegitima, iruptia miracolului, chiar daca respins "cu furie", marcheaza cea de a treia fisura in statu-qito-ul de pana atunci al existentei pozitivistului si filistinului Stefan Budu. ii vor urma, in chip logic, o data cu progresele dragostei lui pentru Mara-Dor, trezirea spiritului critic fata de casnicia cu calculata si insensibila Viorica. Aceasta din urma va inregistra razvratirea blajinului Budu cu atat mai contrariata cu cat nu cunoaste pricinile emanciparii, tot astfel dupa cum abruptul sfarsit al inginerului, datorat unei coincidente fatale, este sortit, pare-se, sa ramana la fel de tainic pentru ceilalti componenti ai mediului.
Privita in ansamblu, naratiunea vadeste credibilitatea inlantuirii faptelor, minutia disocierilor tipologice si sobrietatea unei bune scrieri de observatie moral-sociala. Cat priveste cunoscutul interes al poetului pentru fantastic, acesta razbate in iscusinta inserarii abia perceptibile a unor potriviri fatidice tulburatoare. Pe aceasta cale, si inregistrand mai sus relevata mutatie interioara, Stefan Budu se preface dintr-un invins de tip cehovian sau din filiatia schitelor lui Bassarabescu sau Bratcscu-Voinesti intr-un autentic personaj de roman.
