FIZIOLOGIA PROVINCIALULUI IN IASI
- Proza de Mihail Kogalniceanu.
A fost publicata intaia oara in Calendar pentru poporul romanesc, pe anul 1844, anul III, Iasi, 1844, mai exact in Almanah de invatatura si petrecere pe anul 1844 (anexa literara a "Calendarului"), p. 60-74.
Fiziologia provincialului din Iasi ilustreaza o moda literara incetatenita atat in spatiul cultural european, cat si in cel romanesc, in preajma mijlocului secolului al XlX-lea. Cu numai patru ani inainte, Constantin Negruzzi daduse o "fiziologie a provintialului", dar modelul urmat de Kogălniceanu este de cautat in Physiologie du provincial a Paris a lui Pierre Durand (Eugene Guinot) aparuta in .
Conducandu-se, asadar, dupa modelul oferit de Durand si incitat, probabil, de exemplul oferit de Negruzzi, Kogălniceanu ofera cititorilor sai o mostra de provincial, nu mai putin savuros si, oricum, caracteristic pentru societatea moldoveneasca de la mijlocul secolului al XlX-lea.
In cautarea tipului perfect, care sa raspunda caracterologic cerintelor auctoriale, Kogălniceanu opereaza o incizie in societatea timpului sau, semnificativa sub mai multe aspecte.
Ea ramane ilustrativa atat pentru starea de lucruri din Moldova mijlocului de veac, cat si pentru "viziunile" si conceptiile autorului.
In cautarea insului care sa ilustreze specia, asadar a eroului sau, Kogălniceanu trece in revista si reface o intreaga tipologie sociala, prilej de a scruta cu un ochi nu tocmai binevoitor starea de lucruri din Moldova timpului sau. Ironia se imbina cu sarcasmul, atunci cand, prin eliminare, autorul renunta, pe rand, Ia "cinovici", la boierii "tinutasi", la oamenii "de duh", la damele intre 15 si 40 ani ca si de "peste 40 de ani" ori la boierii evghenisli. Primii din seria enumerata n-au patrie, pentru ei contand, inainte de toate, dorinta de a se chivernisi cu orice pret, boierii tinutasi nu-si vad de mosie, ci haladuiesc mai mult prin capitala (a se citi Iasi), damele de peste 40 de ani traiesc din "hatarul trecutei lor frumuseti", iar boierii evghenisti nu intra in atentia autorului, ei fiind deja "eternizati" "cu condei de maestru" de C. Negruzzi.
Privirea lui Kogălniceanu este una esentialmente critica, singura categorie sociala care nu cade sub incidenta ironiei sale constituindu-o taranii, aceasta pentru ca "Viata lor este asa de ticaloasa in privire cu a noastra, caracterul lor este asa de firesc, compatimirea mea pentru dansii este asa de mare si de dreapta, incat mi-as imputa ca o nelegiuire cea mai mica gluma ce as putea face asupra unei stari de oameni, asupra caria razima toate sarcinile, afara de cele folositoare si care ne hraneste pre noi, lenesii si trandavii oraselor". Asa cum remarca Paul Cornea, "accentul populist si nota de compasiune sincera conlra-puncteaza puternic tonul de deriziune si zeflemea, dezvaluind intensitatea idealului de dreptate sociala care-l insufletea pe scriitor". (Postfata la Mihail Kogalniceanu, Scrieri literare, Antologie, postfata si bibliografie de -, Bucuresti, editura Minerva, 1976, p. 253).
In sfarsit, provincialul asupra caruia s6 decide sa se opreasca autorul soseste la Iasi. Kogălniceanu nu ezita sa enumere peripetiile acestuia provocate de impactul cu orasul si marcate de un sir necurmat de deziluzii: urbea simtita direct e catastrofala, departe de imaginea confectionata de la distanta; slujbasii de la bariera sunt neiertatori, hotelurile au preturi piperate, fapt care-l obliga pe provincial sa esueze intr-un han de la marginile prafoase ale lasului. E mereu prezent in paginile scrise de Kogălniceanu un dezacord, o nepotrivire intre iluzie si realitate, intre pretentie si (vorba eroului) propria conditie sociala si umana, aspru sanctionate de narator. Totul se reduce, de altfel, in aceasta fiziologie a provincialului in Iasi la o scrutare ironic-intelegatoare, poate chiar usor condescendenta, am putea spune, a societatii timpului sau, o societate de tranzitie, care mai este tinuta in loc de ramasitele vechilor alcatuiri feudale. Scriitorul este categoric un artist de mare rafinament, desi "fiziologia" lui nu poate sa depaseasca statutul unei "adaptari", iar compozitia pare sa fie deficitara, cum ne incredinteaza Paul Cornea.
Scriitorul intentiona sa continue "zugravirea avatarelor" eroului sau, dar n-a mai facut-o, din ratiuni care deocamdata scapa istoriei literare.
