FIUL VANATORULUI - "Basm din Muntenia" publicat de Petre Ispirescu pentru intaia oara in "Columna lui Traian", Bucuresti, febr. 1876.
Retiparit in voi. Legendele sau basmele romanilor, adunate din gura poporului. Bucuresti, 1882, si apoi in editiile succesive ale culegerii. intretesere de elemente arhaice (reminiscente totemice, practici magice, riluri initiatice, cultul stramosilor), psihologice (moralitatea eroului, precocitatea acestuia), cu aluzii sociale (raporturi antagonice, forme de exercitare a puterii), basmul reprezinta prin conexiunile conturate o alegoric a destinului uman. Paradigma fundamentala e "accesul catre conditia superioritatii", fictiunea jucand o functie pronuntai compensatorie.
Orfanul fara "triste" (soarta, noroc, destin), animal de aspiratia autoafirmarii, obstaculata intr-o lume ce privilegiaza impostura, realizeaza prin isprava cinegetica o dubla interventie decisiva in derularea timpului: resuscita traditia vanatorului "cu mare noroc la vanat" - valorificata si de Odobescu in Pseudo-kynegeticos - , imbogatind-o cu aportul cugetarii discriminatorii si, totodata, declanseaza resortul destinului virtual ("scris in frunte") angajandu-se in infaptuirea lui etapa cu etapa pana in finalul ce acrediteaza convingerea ca binele triumfa in mod necesar.
De structura tripartita, basmul debuteaza cu formula "a fost odata ca niciodata" - inlantuire complexa de opozitii "tari", sugerand unicitatea intamplarii petrecute candva in realitate si, concomitent, irealitatea ci. Formula finala de asumare a prerogativelor auctoriale "si incale-cai p-o sea, si v-o spusei d-voastra asa", supralicitata prin incalecatul "p-o lingura scurta' si "p-un fus" insinueaza atat ideea de pacaleala (afara de sensul hipic, lat. in-sellare inseamna a "insela" , "a amagi", V. Niscov), cat si un talc mai grav: spunerea povestii ca desfasurare a peripetiei echivaleaza cu infasurarea firului vietii pe fusul destinului. Prefatata de dialogul protagonistului cu un substitut al Ursitoarelor care-i incredinteaza prima amuleta verbala, naratia propriu-zisa actualizeaza cele trei incercari grele canonice cu care, aici, potrivit spuselor imparatului, Fiul Vanatorului s-ar fi laudat: vanarea elefantilor pentru recoltarea coltilor de fildes din care sa fie cladit palatul suveranului; convocarea mesterilor de la Nedeia Cetate in scopul zidirii acelui edificiu nemaivazut; aducerea "crengii verzi" din pomul aflat in mijlocul Raiului, spre luminarea palatului "noaptea ca ziua".
Spectaculoase, probele adauga, fiecare, noi elemente de conturare a individualitatii complexe a Fiului Vanatorului. Initial atractie obscura pentru "mestesugul asta foarte primejdios" si, implicit, testare imprudenta a indemanarii in manuirea armelor paterne, vanatoarea nu ramane totusi un procedeu de sugerare a puterii prin luarea in stapanire magica a obiectelor ei. Vestigii craniene simbolizand de obicei forta fizica, ,fildesii" nu constituie, la randul lor, simple trofee de exaltare a puterii agresive intr-o stradanie de captare a unei cratofanii.
Separat de animalitate, talismanul cinegetic indica acum puterea binefacatoare, temelie a gestului constructiv. Amintindu-ne faptul ca fildesul a fosl folosii la construirea tronului lui Solomon intelegem mai usor cum, retraind pasiunea tatalui sau, fiul ii asigura perpetuitatea, conferindu-i in plus valente "intelectuale". Asemeni biblicului Nemrod, "vanator vestit inaintea Domnului" si constructor faimos in Asur, unde a ridicat cetati si "unde a zidit Ninive", eroul basmului romanesc este in acelasi timp "vanator si arhitect" (V. Lovinescu). La I. spatiul desfasurarii probei cinegetice e Padurea Fildesilor. Aceasta supradetermina laturile pozitive ale simbolismului vanatorii prin insusirile benefice de totdeauna ale perimetrului forestier - adevarat sanctuar in stare naturala, centru de viata si sursa de regenerare.
Astfel, peripetia eroului reconfirma traditia padurilor sacre, rezervoare de cunoastere misterioasa, sugerand posibila echivalenta semantica intre Padurea Fildesilor si palatul edificai din coltii elefantilor ce-o locuiesc. Prin transfer si reciprocitate simbolica, in conturul primei incercari grele cititorul poate focaliza simbolismul vicariant al talis-manului cinegetic, unde partea - fildesii -valoreaza cat intregul - padurea, prefigurare a ansamblului arhitectonic al palatului. Cea de-a doua incercare este abordata de Fiul Vanatorului in postura unui "argonaut": "Acum nu-i mai parea rau de slujba ce-i daduse imparatul. Bucuria lui era fara margini cand se vazu pe mare Lui ii placea prea mull sa se uite la corabiile care mergeau pe rand ca cocorii.
Salta de veselie cand vedea, dimineata, ca soarele iesind din poarta raiului se imbaia in mare mai inlai si apoi isi facea calatoria pe cer. Cand vedea razele cele focoase ale soarelui ca ies din apa marilor, el se mira cum nu clocotesc apele. Seara inca, pe cand luna se gatea si se oglindea in apele marilor, el se prindea in fel de fel de cugete si nu-si putea da seama de ce lumina lunii era asa de searbada si de ce apa parea ca e o gheata lucie".
Configuratia spatiului e indusa de scriitor printr-un agregat semantic intens evocator in sfera navigatiei complementare -cu corabii, pe intinsul marilor si a cocorilor in noianul vazduhului - suport al meditatiei unui insolit pelerin contemplativ captivat de panorama cerului instelat, ca de o imensa carte a destinelor umane: "ii placea iarasi sa se uite noaptea la stele si ar fi voit sa slie care esle steaua imparatului cutare sau a cutarui boier; ii parea rau insa cand vedea cate vreo stea cazand, fiindca stia ca atunci trebuie sa fi murit acela a carui stea cadea".
Tinta calatoriei -Nedeia Cetate, "vestita pentru mesterii ei care invatase mestesugul de la zane' - este un "centru al arhitectilor", de origine sacra, identificat de exegetii basmului in spatiul Insulei Albe, din vremea cand aceasta adapostea un cult consacrat lui Apollo, zeul arhitect, conducator al muzelor. Prin Nedeia Cetate plasmuirea scriitorului pune in prezenta un sediu ambivaient simbolic: spatial si temporal totodata - loc dintr-o geografie mitologica de prefigurare a Raiului, din proba consecutiva, si moment al anului - Nedeia ca sarbatoare de Sanziene coincidenta cu prefacerile si primenirile antrenand stihiile in preajma Solstitiului de vara. Schimbul celor o suta de corabii de sare pe cele doua sute de mesteri zidari, capabili "sa ispraveasca palaturile ce poruncise imparatul", indica echilibrarea unui deficit, compensarea lui prin insusirile simbolice multiple ale sarii (chintesenta, purificator, hrana spirituala). Ultima incercare si cea mai grea in vederea cuceririi de calre Fiul Vanatorului a perfectiunii umane (frumusetea la minte, intelepciunea, dreapta judecata) are in centru mitul Crengii de aur.
"Ramurica verde" rupta din pomul aflat "in mijlocul Raiului" confera orizontului textual imaginea axiala a Arborelui lumii, principiu de imuabilitate intr-un univers vesnic schimbator. Interesul literar al basmului, unul dintre cele mai coerent structurate simbolic ale scriitorului, consta in contextualizarea fabuloasa a incercarilor grele in tinuturi cu larga deschidere mitologizanta, regasibile in "povestea sarbeasca" a lui Macedonski, intitulata Lana de aur.
