FIGURILE DE CEARA - Volum de poeme in proza cu care a debutat Adrian Maniu (1912).
Cuprinde texte tiparite mai intai in revistele "Insula", "Simbolul", Noua Revista Romana (1912).
Reluate in volumul Jupanul care facea aur (1930), cu numeroase modificari vizand concentrarea expresiei. Unele dintre piese au in aceasta editie titlul schimbat: Lta a devenit Somn alb; Nocturna a II-a - Noapte; Nocturna I-a Alta noapte; Cantec calm -Cantec linistit; Peisagiu cu corbi - Corbii din mlastina; In noapte - Painea intunericului; Tata - Tata; Vals - Vraje; Nietzscheana -Asfintit de gand. Au fost eliminate: Varianta unui cantec pierdut, Prin genele soarelui. Pescarii, Un copil. Moartea Doamnei Raw, Cantarea incantarilor tale.
Figurile de ceara e o scriere reprezentativa pentru evolutia poemului romanesc in proza din anii de afirmare plenara a miscarii simboliste, incarcaturii metaforice specific simboliste, poetul ii adauga accentul pe plasticitatea imaginii, intr-o structura ornamentala stilizata. O caracteristica a multora dintre texte este dezvoltarea, in genul temei cu variatiuni, a unor serii metaforice, in jurul aceluiasi obiect.
In linia lui Jules Laforgue si Oscar Wilde, se remarca atitudinea ironica, persiflanta, tradand constiinta conventiei literare, definitorie pentru modernism, precum si gustul accentuat estetizant: rafinament asociativ, decorativism, ostentatie a originalitatii.
Universul imaginar al micilor proze din Figurile de ceara e indatorai in buna masura simbolismului, indeosebi in latura sa "decadenta": lumea balciului, in acompaniament de flasneta, cu paiata palmuita "pentru cei ce vad, sa rada" {Paiata rosie) reactualizeaza figura arlechinesca a lui Pierrot din poemele lui Laforgue ori din plastica impresionista a inceputului de secol; atmosfera straniu-macabra, cu prezente breugheliene si goyesti din Blestematii, cu imaginea cadavrului femeii iubite "ros" de cel ce se lamenteaza pe tema dragostei pierdute {Cantec pentru cand e intuneric), cu reprezentarile de panopticum, ca fundal grotesc pentru o drama sentimentala {Figurile de ceara), ori cu elemente de peisaj sumbru, nelinistitor {Peisagiu cu corbi). Alte cateva proze au un aer mai "realist", schitand tablouri de atmosfera din timpul razboiului de independenta {Granicerul, Razboiul). O nota marcat sentimentala au bucati precum Cotofana si Cantec vechi. Trasaturile cele mai caracteristice pentru evolutia lui Adrian Maniu din anii urmatori le evidentiaza o serie de texte ce imbina atmosfera sentimentala cu ironia, stilizarile estcl-decadente cu exercitiul deformarii grotesti a imaginii si "confesiunea" lirica cu capriciul reflexiei detasate, luand in raspar temele "sacre" ale poeziei.
Piesele reprezentative sub aceste unghiuri sunt cele doua Nocturne, Prin genele soarelui. Deasupra gandului. Moartea D-nei Raw, Nietzscheana, Cantarea incantarilor tale. Nocturna (a) Ii-a, de exemplu, premerge imaginii prea putin conformiste pe care o va contura poezia Crucile fantanilor, publicata mai tarziu in volumul Langa pamant (1924): "Pe crucea de langa jgheabul de salcie, aplecata fiindca s-au frecat de ea boii, pe crucea pe care a fost vopsit Christos laudaros ca si cum numai el ar fi suferit pentru altii, - pe cruce, pe bratul drept, a cazut ca o bucala moale de intuneric, o bufnita uriasa, cu ochi sclipitori de argint". Descrierea atmosferei misterioase, cu ecouri de basm, din Nocturna l-a se pierde in exercitii imagistice oarecum gratuite, cautate parca din pura placere a asocierilor insolite:
"Uriasa boaba de margean, fantastic lampion japonez, potir din care cumineca norii, luna aluneca printre stele"; si tot aici:
"Luna e o pata de sange, stelele picaturi de apa aburite pe geamul cerului./ Stelele sunt note de muzica.
Luna e o harca de mort pe o perna de catifea aurie,
Luna e un solz de peste".
Printre genele soarelui ofera o suita de definitii lirico-ironice precum: "Iubirea: trebuinta de a fi banal'; "Luna in crestere: un san taiat"; "Viata: Erori utile + adevaruri inutile"; "Flori de nufar: Oua de rata rascoapte. / (Serveste-le pe tavi verzi)'; "Amurg: Dama cu camelii a scuipat sange" etc. Anuntand viitoarele experiente demitizante din poemul dramatic Salomeea (1915), se desfasoara aceste imagini ce aliaza stilul "artistic", manierist, cu fronda anticonventionala:
| "Triunghiul buzelor tale e un arc; sageti toate zambetele Dar pantecul tau e o amfora rasturnata. Si rasul ti-e ostenit ca o lamaie, de toata acreala supta. Ca o salcie in ploaie ti-e atunci parul, inrourat de caldura si de aburul tau. Si tamplele iti tremura ca inima soparlei Si dintii se ciocnesc ca un manunchi de chei" |
