FETELE TACERII - Roman de Augustin Buzura.
Apare in 1974, la Editura Cartea Romaneasca si i se decerneaza Premiul Uniunii Scriitorilor.
Editia a doua, revazuta si adaugita, apare in . Editia a treia, text definitiv, este tiparita in . Autorul semneaza si scenariul dupa roman, pentru filmul Undeva, in Est (1991 in regia lui Nicolae Margineanu).
Romanul lui Augustin Buzura , Fetele tacerii, este, neindoielnic, un foarte bun roman social, in sensul ca ofera o mai amanuntita si mai exacta cunoastere despre unele evenimente cruciale din istoria societatii romanesti contemporane, prin intermediul mai cu seama a doua naratiuni, fiecare cu perspectiva ei proprie (naratiunea lui Gheorghe Radu, pe de o parte, si cea a lui Carol Magureanu, pe de alta). Pentru o mai corecta definire critica a romanului e insa nevoie a nu se scapa din vedere prezenta si a unei a treia naratiuni; pentru ca ziaristul Dan Toma nu se multumeste sa inregistreze confesiunile celor doi de mai inainte, ci intreprinde, la randul sau, o investigatie in propriul trecut, in propria bio-grafie, incepand cu episodul "doamnei Lida" si al anilor de scoala, continuand cu acela al muncii in mina si incheind cu experienta Iui de ziarist.
Dan Toma nu se afla doar in situatia de a judeca faptele altora, ci devine - in mod din ce in ce mai pronuntat - si propriul sau judecator. Este de observat ca, din punct de vedere compozitional, tocmai aceasta a treia naratiune, ce vine din partea lui Dan Toma, pare sa traseze coordonatele principale ale romanului. Primele doua naratiuni au, din acest unghi, valoarea doar a unor motive dinamice, prin care se sustine cea de a treia naratiune. Ar fi mai indicat, de aceea, sa cautam o definitie a romanului pornind in primul rand de la aceasta naratiune. Vom descoperi astfel ca Fetele tacerii se prezinta cu precadere ca un roman de formatie, in speta fiind vorba de formarea, de maturizarea unui scriitor.
Asa cum ni-l prezinta autorul, drumul parcurs de Dan Toma este drumul infrangerii unor numeroase obstacole launtrice, este lungul si dramaticul drum al unei eliberari; daca in primul capitol al povestirii el mai are inca sa-si recunoasca (fata de Melania) o anumita indecizie si retinere, in ultimele pagini il vom surprinde deja intr-o cu totul alta atitudine, cu mana ridicata, anuntandu-si astfel hotararea de "a spune adevarul". Evident, exista si tentatia inversa, de a judeca celelalte doua naratiuni din aceasta ultima perspectiva. S-a incercat, astfel, sa se stabileasca in ce masura intamplarile istorisite de Gheorghe Radu sau de Carol Magureanu sunt sau nu la inaltimea programului literar enuntat de Dan Toma. intrebarea, fireste, poale fi pusa, dar ea prezinta inconvenientul de a falsifica perspectiva din care sunt efectuate celelalte doua naratiuni. Si in cazul lui Gheorghe Radu, si in acela al lui Carol Magureanu, motivatia naratiunii trebuie cautata in alta directie. Nu atat adevarul se lupta ei sa-l infatiseze, reinviind trecutul, cat sa castige o anume seninatate de spirit, echilibrul, puterea de a se detasa de trecut; afirmatie valabila nu numai pentru Carol Magureanu, ci - oricat ar parea de curios - si pentru Gheorghe Radu.
Ce e drept, acesta din urma mai are o ultima reactie de inversunare, atunci cand isi aprinde casa si vrea sa dea vina pe Carol; dar este ultima. Adevaratul deznodamant il reprezinta hotararea lui Radu de a parasi satul, de a se reintoarce la oras. Semnificativ pentru transformarea launtrica a personajului, pentru victoria pe care el o dobandeste asupra lui insusi, este schimbul de replici intre Radu si soferul cursei ce il ducea la oras: "Domnule, sunteti de aici, ce-i asta?" il intreaba nedumerit soferul pe Radu. "Nu-s de aici, habar n-am. Sunt numai in trecere".
Aceeasi semnificatie o are si decizia lui Carol Magureanu de a-l vizita pe profesorul Toma, medicul sau, pentru "reparatii generale". Intentia lui era( deci, de a se reintoarce la o viata normala, de a nu mai trai numai prin trecut. Tinta spre care nazuiesc ambele personaje nu o reprezinta asadar adevarul, ci viata. Cei doi naratori trebuie, in consecinta, intelesi ca simboluri ale omului de rand, ceea ce ii pune, fata de Dan Toma, in raporturi mai degraba antitetice. Imprejurarea este de natura sa dea un inteles nou relativei neutralitati a lui Dan Toma fata de cei doi protagonisti. Aceasta neutralitate nu este de fapt decat distanta pe care arta si-o ia fata de viata. In acelasi fel se cuvine interpretat si gestul final al lui Dan Toma, de a cere sa coboare din masina in care se aflau si Carol si Radu. Dan Toma se identifica cu privirea, asa cum, de altfel, sugereaza si cateva frumoase metafore ale cartii (a se vedea mai cu seama visul eroului, din primul capitol). Relatiile acestea antagonice intre naratori nu fac decat sa nuanteze si mai mult problematica estetica a romanului, subliniindu-i ponderea in economia ansamblului.
Dupa ce a desemnat adevarul ca mobil suprem al personajului sau, scriitorul se grabeste sa precizeze ca acesta nu se reduce la o activitate de tip mimetic, ci - dimpotriva - ca presupune un anumit coeficient de creatie intelectuala, adica o reordonare, o dispunere intr-o alta perspectiva. Hotarat, Fetele tacerii este cu mult mai mult decat un roman social (si aici Augustin Buzura se afla in vadit progres fata de Absentii), iar discursul narativ se concentreaza in jurul unor multiple semne ale artisticului. Luat insa doar ca roman social, Fetele tacerii se remarca prin aceeasi abordare din perspectiva antropologica a evenimentelor istoriei. Autorul acorda, fireste, importanta cuvenita resorturilor ideologice care guverneaza faptele umane, dar nu pierde din vedere nici instinctele. O analiza dintre cele mai concludente, in aceasta directie, este cea pe care romancierul o consacra lui Gheorghe Radu. Mobilul tuturor actelor lui pare sa fie resentimentul, in primul rand. O marturiseste, cu inconstienta, el insusi: "vreau doar sa stii ca eu i-am purtat pica lumii de cand ma stiu, pentru ca e greu sa-ti dai seama cum si-a batut viata asta joc de mine. Mereu umilit, amenintat, ti se umple ulciorul odata si te pomenesti spunandu-ti: ia sa mai terminam, ia sa va invat si eu minte!". Cel dintai pe care Radu apuca "sa il invete minte" va fi patronul Winter, pe care il constrange sa inghita niste mamaliga unsa cu pacura.
Mai tarziu, in timpul razboiului, isi va zdrobi adversarul, mult mai indemanatic si mai dur, in cursul unui meci de box, numai pentru ca "rasul asta satisiacut, sigur, m-a trezit". inversunarea lui Radu impotriva Magurenilor isi are, si ea, o explicatie asemanatoare. Pentru Augustin Buzura istoria nu poate sa insemne doar o perfectionare a formelor, ci -totodata - si una a speciei umane. Autorul isi reprezinta, astfel, istoria ca pe o evolutie naturala, ai carei factori pozitivi sunt supunerea instinctelor, dezinteresarea, mila, generozitatea, intelegerea.
Din acest unghi, Dan Toma constituie exemplarul uman cel mai evoluat din roman; ceea ce nu-l scuteste, in numeroase randuri, de "caderi".
Exista insa intotdeauna, in cazul sau, o forta launtrica ce il ajuta sa se redreseze. Singura fiinta care prezinta oarecari inrudiri cu Dan Toma este, in roman, Carol Magureanu. Lunga perioada pe care a petre-cut-o ascuns, zidit de viu, l-a deprins cu exercitiul detasarii de sine, lucru de care, de altfel, eroul este pe deplin constient: "M-am desprins insa de amanunte, nu pot si n-as vrea sa fiu nimic. Am ajuns in acel spatiu, dincolo de azi si de ieri, cand nu poti gandi altfel". Dramele istoriei apar, pentru Augustin Buzura , ca drame ale selectiei naturale. Exemplarele superioare nu sunt adaptate pentru lupta, ceea ce le face foarte vulnerabile, victime aproape sigure in orice confruntare. Autorul pune insa o oarecare exagerare in intentia sa de a sublinia vulnerabilitatea acestor fiinte superioare, impresia finala fiind aceea de nedorila efeminare.
Nu intamplator metaforele vulnerabilitatii sunt luate cu precadere din sfera sensibilului.
In Dan Toma, celelalte personaje vad, de pilda, cand o mimosa pudica, cand o babirusa ("Cum l-o fi dus mintea la babiruse, nu-mi explic nici azi. Poate ca o fi meditat asupra vietii mele. N-am prea citit eu multe despre el, m-a enervat insa ca, dupa cate am priceput, acestui animal delicat, de eprubeta, ii cresc caninii inferiori si i se rasucesc in asa fel incat ii perforeaza maxilarul superior, chiar si creierul, si animalul uneori se autodistruge").
In sfarsit, Fetele tacerii se impune si ca unul dintre cele mai importante momente, in literatura romana contemporana, de critica a limbajului. Autorul intreprinde una dintre cele mai acerbe operatii de inventariere a automatismelor si sabloanelor de exprimare. Personajul care are cel mai mult de suferit din aceasta cauza este Gheorghe Radu. Numeroase pagini ale romanului se citesc, de aceea, cu infinite delicii. Fetele tacerii ramane astfel o carte de o exceptionala profunzime, ale carei niveluri structurale, dublate de un limbaj ce marturiseste adesea o inclinatie spre epitetele hiperbolice, desemneaza un moment de incontestabila maturitate a prozatorului Augustin Buzura
