Felix Sima se numara printre personajele principale ale romanului, avand in vedere calitatea sa de "martor si actor". Romanul se deschide cu introducerea lui Felix intr-o casa si o lume necunoscute si se incheie cu descrierea aceleiasi case din strada Antim, pe care Felix o contempla din perspectiva eroziunii timpului.
De la inceputul romanului, scriitorul ne infatiseaza portretul tanarului de optsprezece ani, schitat in linii clasice, dupa modelul balzacian, asimilat critic si polemic: "Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor ce-i cadeau de sub sapca, dar culoarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie".
Asadar, o fizionomie adolescentina pe care "nota voluntara" o individualizeaza de la bun inceput. Felix Sima, fiul doctorului Iosif Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, vine in Bucuresti, in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu, spre a urma facultatea de medicina. Ambitiosul tanar vrea sa se remarce pe plan profesional, sa devina o celebritate in domeniul medicinei. Cu tenacitate, se dedica studiului si reuseste sa se remarce chiar din primii ani de facultate, ajungand sa publice un studiu de specialitate intr-o revista franceza, ajutat si incurajat de unul din profesorii sai. Dezinteresul cu care cei din jur privesc stradaniile sale il indarjeste si-i intareste hotararea de a deveni un nume cunoscut.
Privit din aceasta perspectiva, scriitorul ne infatiseaza un personaj care se ridica deasupra oamenilor comuni, tinzand sa devina o personalitate de exceptie. Dupa razboi Felix devine "profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de medicina cu profesori franceza.
Dar procesul devenirii personajului se defineste si din perspectiva raportului sau cu celelalte personaje. Daca izbanda in cariera de medic este previzibila de la inceput, nu acelasi lucru se intampla in dragostea pe care o nutreste fata de Otilia. Deplin constient de sentimentele sale, Felix nu intrevede nici o piedica in calea dragostei sale. Cand ajunge in casa unchiului sau este intampinat de fata cu "capul prelung", pentru care simte o calda simpatie. Dragostea fata de Otilia incepe sa se contureze, si in curand "Felix isi da prea bine seama ca iubeste pe Otilia".
Felix asocia munca sa cu dragostea pentru Otilia, avea nevoie de ea, pentru a putea studia si trai linistit.
Dar comportarea Otiliei, care fara indoiala il iubeste pe tanar, este derutanta si scapa rationamentului clar al lui Felix, care nu-si poate explica schimbarile Otiliei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei cu Pascalopol la Paris il arunca in deznadejde, ii clatina credinta in sinceritatea sentimentelor.
In sufletul sau se da o lupta puternica intre inclinatia de a crede barfelile clanului Tulea si dorinta de a-i pastra Otiliei o dragoste mereu pura. Felix pastra in amintire chipul bland al Otiliei si auzea ca un fosnet de frunze clapele pianului lovite cu forta si totusi cu o duioasa delicatete. Dar aceste framantari nu l-au abatut de la studiul sau, munca absorbindu-i toate gandurile. Pentru Felix, dragostea constituie doar un corolar al muncii sale. Cand Otilia il intreaba daca ar renunta la cariera lui pentru ea, el nu da un raspuns, pentru ca nu concepe ca cineva i-ar putea cere acest lucru. El nu i-ar fi spus niciodata Otiliei ca are nevoie de ea ca de aer, ca de cer si de stele, marturisiri pe care le-ar face orice indragostit nebun. Cand Otilia l-a parasit pentru totdeauna, a reusit sa se domine, sa-si urmeze drumul sau.
Felix a pastrat in colturile cele mai tainice ale sufletului sau amintirile unei iubiri romantice, invaluita intr-un nimb enigmatic. Esecul in dragoste l-a maturizat, i-a imbogatit experienta, facandu-l sa inteleaga ca intr-o societate in care totul este supus degradarii si dragostea a incetat sa fie un sentiment netulburat. Astfel se explica imaginea lui Felix din finalul romanului care "se casatori intr-un chip care se chema stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente".
in relatiile cu celelalte personaje, Felix se defineste ca un intelectual superior care se situeaza, de Ia bun inceput, deasupra banalitatii si meschinariei lumii burgheze. El isi construieste un cod moral, superior celorlalti: "Voi cauta sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Aceasta lume "fara instinct de rudenie, apriga" il indarjeste in lupta sa, dorind cu orice pret sa iasa din cercul ei stramt care-l dezgusta.
