FECIOARELE DESPLETITE - Roman de Hortensia Papadat-Bengescu, aparut la Bucuresti, in Editura Ancora, .
In prima editie se mentioneaza ca "acest roman s-a citit pe masura ce a fost scris si a fost lucrat pe masura ce s-a citi in sedintele literare ale cercului «Sburatorul» din anul 1924". Dupa Balaurul, care insemnase o prima incercare de roman obiectiv, autoarea dadea curs indemnurilor lui E. Lovinescu sa renunte la lirismul poematic sau turnai in proza inceputurilor si sa se indrepte spre roman. Volumul urma sa se numeasca Cetatea vie, apoi, preluand titlul unui text aparut anterior. Omul care a trecut.
Forma ultima a fost fixata in preajma editarii; o sintagma il explica drept un apelativ al femeilor cu moralitate indoielnica si care aduc pe lume un bastard.
Frecventa motivului, una din fixatiile autoarei, este cu finete interpretata psihanalitic de Ovid S. Crohmalniceanu {Cinci autori), intr-un interviu, prozatoarea declara, dupa 12 ani de la aparitia cartii, ca terminand-o "nu stiam ca pornesc la un drum lung, nu banuiam ca mi s-a deschis un ciclu, socoteam ca am incheiat o carte" ("Lumea romaneasca" din 12 oct. 1938).
Este aici, probabil, si o explicatie a faptului ca trei dintre prozele sale din periodice, publicate anterior sau concomitent cu aparitia volumului, nu au fost, totusi, incluse in el. Nefiind socotite fragmente ale unui intreg pe care inca nu-l intrevedea, aceste posibile capitole ale romanului i se vor fi parut autoarei fie de prisos, fie disproportionate; necesare intelegerii exacte a ansamblului, ele sunt, de fapt, un fel de preistorie a familiei Hallipa. Radacinile ei se gasesc in Omul care a trecut ("Cetatea literara', an. I, 1926), in Lenora (ibid., nr. 14 din 15 febr.) si in Doru Hallipa ("Sburatorul", seria a IV-a, nr. 4, iunie 1926), cu mentiunea, de data aceasta, "fragment inedit, din romanul Fecioarele despletite".
Cele trei texte au fost republicate integral in notele la Opere, voi. III, Editura Minerva 1979, si reunite in volum, sub titlul Omul care a trecut, in Jurnalul literar, 1991, Capricorn, seria Folio nr. . Titlurile, asemeni majoritatii prozelor din "Sburatorul" precedand aparitia in volum, trimit la onomastica, ceea ce e firesc, intrucat nu prin epic stufos se vor defini romanele "marii europene", ci prin structuri umane complexe, prin indivizi aflati nemijlocit sau prin aliante in relatii de familie mai apropiate ori mai indepartate. Acesta era si liantul compozitional al celor cinci volume care alcaruisera primul roman ciclic din literatura noastra, consacrat Comanastenilor, de Duiliu Zamfirescu. Ciclul Hallipa alatura: Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Radacini si fragmente din Straina tiparite in diferite perioade antum si postum, roman al carui text integral, predat in anul 1947 unei edituri, s-a pierdut. Unii comentatori considera ca adevaratul ciclu grupeaza doar primele trei scrieri, celelalte doua avand o legatura doar aparenta, formala, cu restul.
In centrul romanului sta destramarea unui cuplu alcatuit din Doru si Lenora Hallipa, caruia nimic nu parea a-i ameninta stabilitatea definitiva. Casatoriti de peste douazeci de ani, parinti a cinci copii care au trecut neobservati prin viata lor, netulburandu-le intimitatea e-goista, traiesc intr-un confort de oameni bogati, la Prundeni, mosie in apropierea capitalei; el, supus capriciilor si rasfaturilor unei partenere inca frumoasa si atragatoare, ea, obsedata de pastrarea lui Doru, mai ales prin senzualitate. Brusc, edificiul incepe sa se prabuseasca, aparent inexplicabil.
Lenora se imbolnaveste nervos, are tot mai des manifestari isterice, isi tine la distanta sotul, il respinge si chiar se straduieste, vizibil, sa faciliteze si sa grabeasca a-propierca lui de Eliza, logodnica de odinioara. Treptat, se va reconstitui un complex de factori care stau la baza crizei matrimoniale.
In urma cu multi ani, Lenora adusese pe lume pe Mika-Le, rodul nedorit al unicului ei adulter, semanand a viol - relatarea scenei in Omul care a trecut este subtil echivoca - si taina odioasei paternitati fusese bine pastrata. Iata insa ca cea mai mare dintre fetele Hallipa, Elena, aflata in preajma casatoriei cu printul Maxentiu, rupe logodna, surprinzand o scena erotica dintre acesta si Mika-Le, adolescenta vicioasa, cu antecedente cunoscute in familie. Este reactualizat, consecutiv, dezgustul de sine al Leno-rei, sentimentul de vinovatie, scarba de a nu se fi putut debarasa de sarcina repulsiva, cu atat mai mult cu cat calineriile fetei in jurul lui Doru, parintele oficial si necunoscator al adevarului, sunt privite acum tot mai mult ca forme ale unei depravari mostenite de "faptura padureata" de la zidarul italian, tatal adevarat.
Neuroastenia Lenorei ia forme tot mai grave, spre dezolarea lui Doru, averea incepe a se risipi, tratamentele fiind costisitoare iar stapanul, preocupat de Lenora, lasand totul in paragina. Elena se casatoreste repede si convenabil cu mosierul si industriasul Draganescu, Mika-Le se instaleaza la Bucuresti, conti-nuandu-si existenta "artistica" si amoroasa pe mai multe planuri, chiar simultane, Lenora este internata intr-un sanatoriu de elita spre a se vindeca, marturisindu-i lui Doru, pe neasteptate, adevarul despre Mika-Le si provocand astfel divortul. Epicul romanului ar fi anemic in sine, daca n-ar fi puternic fortificat prin patrunderea, fara nici o inhibitie, in adancul sufletului feminin, urmarindu-se boala psihica si degradarea unui organism aparent sanatos, sub impulsul unor factori ce tin de subconstient. "Cercurile concentrice ale analizei" (N. Cretu) umplu spatiul, oferind impresia de pagina densa, cu dezvaluiri succesive, extinse, dar, mai ales, forand in adancime. Critica a subliniat ca, pe acest plan, Hortensia Papadat Bengescu nu are precursori in literatura nationala, realizand o analiza psihologica de certa modernitate.
Teoria existentei unui "trup sufletesc", cu prelungiri si ecouri armonice sau discordante in fizic, analizata subtil de Liviu Petrescu {Realitate si romanesc) ocupa un loc central in viziunea lui Mini, devenind un adjuvant in dezvaluirea intimitatii personajelor. Contestata ca necesitate de Lovinescu, admirata de Felix Aderca - spre a-i numi pe cei mai apropiati, in timp, de aparitia volumului - , Mini a fost socotita cand un allcr ego al romancierei si avatar al subiectivitatii primelor scrieri, cand lentila prin care este privita lumea, personaj-interpret, neangrenat in actiune. Interiorizata, reflexiva, aristocratica, de o maxima receptivitate senzoriala, este una din "vocile" care intermediaza apropierea cititorului de universul interior al celorlalte personaje, care nu se marturisesc nicicand. Chiar scenele confesive dintre Lenora si Lina, verisoara oportuna si discreta, sunt privite de la distanta, banuindu-se doar natura convorbirii si agitatiei celor doua. Nory, o alta. voce comentatoare, este complementara. Exuberanta si cartitoare, plebeiana si cinica, nu este o subtila; prin colportaje - sa le zicem benigne -vorbeste neobosit despre toti si toate, mijlocin-du-ne cunoasterea fetei nevazute a lumii cu care intra, monden sau profesional, in contact.
Are astfel loc aditionarea a trei puncte de vedere, autoarea acordandu-si privilegiul de a se suprapune, uneori, opticii, totusi opuse, a primelor doua. Aparent, Fecioarele este un roman de familie, dar relatiile sunt degradate, aerul comun al personajelor fiind dat de frigiditatea afectiva a fiecaruia. Este si un roman citadin, chiar daca Doru si Lenora traiesc mai mult la mosie. Prin ochii lui Mini este vazuta capitala, "Cetatea vie", cum o denumeste aceeasi, fascinata de poezia Bucurestiului, nu de acela maccdonskian si patriarhal "al lalelelor si trandafirilor", ci de cel contemporan, cu urbanistica epocii postbelice. Tot ca o nota particularizatoare, sa adaugam prezenta ochiului necrutator de clinician expert, exersat inca din scrierile mai vechi, in urmarirea maladivului; Hortensia Papadat Bengescu surprinde, modern, dereglari comportamentale derivate din tulburari psihice ascunse, pentru ca, in urmatoarele volume, tabloul patologiilor umane sa se imbogateasca sensibil.
