Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Fat-frumos din lacrima - desfăşurarea şi momentele basmului



Aparitie si geneza. Relatia cu folclorul


Basmul Fat-Frumos din lacrima ne propune o alta formula a fantasticului eminescian: un fantastic ce exploreaza resursele misterului si fabulosului, stilizand modelul folcloric si alaturandu-se, in ansamblul operei, fantasticului de expresie filosofica si savanta din nuvelele Sarmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, precum si din fragmentele Umbra mea si Archaeus.

Modelul basmului popular este recreat, aici, din perspectiva culturii si viziunii artistice romantice proprii lui Eminescu: pe de o parte, fabula este orientata de o structura de simboluri care devin nuclee germinative ale textului, iar pe de alta, schema epica dobandeste extinderi descriptive caracterizate prin lirism si, uneori, reflexivitate.

Opera de tinerete, basmul Fat-Frumos din lacrima este publicat in "Convorbiri literare", IV, 1 si 15 noiembrie 1870, fiind elaborat in timpul studiilor la Viena.

Eminescu pastreaza tema (triumful Binelui asupra Raului), structura de motive din basmul popular, intretesuta cu aceea a legendelor biblice (motivul imparatului fara urmas, motivul vrajbei dintre imparati, motivul nasterii miraculoase a lui Fat-Frumos, motivul fratiei de cruce, motivul metamorfozelor, motivul probelor, motivul ajutoarelor fabuloase - tantarii si racii, motivul invierii eroului, motivul calului nazdravan, motivul nuntii - deznodamantul fericit); pastreaza, de asemenea, tehnica acumularii lineare de evenimente narative (ritmul epic dat de duplicarea si triplicarea situatiilor), asaza intamplarile si personajele intr-un spatiu si timp primordial (mitic) cand sacrul (revelat ca Dumnezeul crestin si Sf. Petru) este integrat activ ordinii umane, reconstituie tipologiile traditionale ale basmului, grupate maniheic in forte ale Binelui (Fat-Frumos si Ileana; fiica Genanilui si imparatul) si forte ale Raului (Muma-padurii, Genarul, Miazanoaptea - "baba care are sapte iepe"), dar reordoneaza toate aceste elemente in tipare de conceptie si de stil proprii lui si, de asemenea, manierei romantice: introduce, de pilda, corectand stereotipia naratiunii populare, motive si simboluri - arhetipuri, precum visul, apa, insula, cercul, oglinda.

Desfasurarea si momentele basmului


"Ura si vrajba de sange" macina in razboaie, de generatii, doua imparatii vecine. Nasterea divina a lui Fat-Frumos din lacrima Fecioarei, prin rugaciunile intense ale imparatesei-mama, aduce senin si veselie in "inima neimblanzita" a imparatului si in "infocata lui imparatie". Crescand, Fat-Frumos hotaraste sa continue singur lupta tatalui sau. Dar patrunzand in taramul vecin si cunoscandu-l pe fiul imparatului vrajmas, leaga cu acesta, spontan, fratie de cruce, punand capat vrajbei dintre cele doua imparatii. Aceasta fratie de cruce, inscrisa in codul onoarei cavaleresti, mai puternica decat chiar iubirea, este temeiul actiunilor viitoare ale lui Fat-Frumos, actiuni ce-i Probeaza virtutile razboinice: inchiderea Mumei-padurii intr-o piua mare de Piatra si apoi omorarea acesteia, cu ajutorul Ilenei, fiica ei, care-i dezvaluie eroului secretul celor doua buti - una cu apa si alta cu putere (Ileana devine mireasa lui Fat-Frumos); rapirea, dupa trei incercari, a fetei Genarului, pentru a fi, la randu-i, mireasa fratelui de cruce al protagonistului. intrucat Genarul are un cal nazdravan cu doua inimi, primele doua tentative ale lui Fat-Frumos de a-i rapi fata esueaza. A doua oara, eroul este omorat (aruncat in nori, el cade in nisipurile unui pustiu si se transforma in izvor). Este inviat de Dumnezeu care, la rugamintea Sf. Petru, remetamorfozeaza izvorul in fiinta umana - a doua nastere divina a personajului. Fat-Frumos reuseste, in final, sa-si indeplineasca misiunea, ajutat de fata Genarului, care poseda puteri magice. Transformat de aceasta in floare, el urmareste discutia dintre ea si tatal ei, discutie provocata abil de fata, si afla cum poate deveni stapanul unui cal la fel de nazdravan ca si calul Genarului. Va trebui sa se angajeze sa pazeasca, pe timpul noptii, in decurs de trei zile, cele sapte iepe ale babei -Miazanoaptea - si sa stie apoi sa o aleaga pe aceea in care baba pusese inimile celorlalte. Izbuteste sa depaseasca toate incercarile ritualice la care este supus, avand sprijinul imparatului tantarilor, al imparatului racilor si pe cel al slujnicei babei, care il apara de aceasta in timpul drumului de intoarcere, apeland la trei obiecte magice ("o cute, o perie si o naframa').
Si deoarece calul ales este mult mai puternic decat cel al Genarului (are sapte inimi), acesta din urma este omorat. Actiunea se rotunjeste cu amplificarea traditionalului deznodamant sub forma celor doua nunti: a imparatului cu fata Genarului si a Iui Fat-Frumos cu Ileana.

Personajele. Stilul. Semnificatiile textului


Elementele basmului popular sunt regandite romantic. in locul stereo-tipiilor de limbaj apar metafore si epitete specifice, intr-un sistem de imagini similar celui din lirica poetului. Gradina Ilenei, de pilda, este un paradis oniric, luminos, caracterizat prin miros, culoare si cantec: "Florile erau in straturi verzi si luminau albastre, rosii-inchise si albe, iar printre ele roiau fluturi usori, ca sclipitoare stele de aur". Este raiul zanei Dochii din Memento mori sau cel al lui Miradoniz.

Portretele personajelor dobandesc atribute romantice: ,fa(a de-o paloare umeda ca ceara cea alba', ochi visatori, "mari, inchisi si adanciti infrunte", atitudini nostalgice, stari de cufundare in somn (vis) asociat cu moartea, pasionalitate.

Peisajul este sensibilizat, incarcat de afectivitatea eroilor. in somn, Ileana "era frumoasa, dar parea moarta. Pe acea frunte neteda si alba, Fat-Frumos presura cateva flori albastre, apoi sezu alaturi cu ea si-ncepu a doini incet. Cerul limpede - o mare, soarele - o fata de foc, ierburile improspatate, mirosul cel umed al florilor inviorate o faceau sa doarma mult si lin".
Insula pe care se afla palatul imparatului vecin ne aduce in memorie insula lui Euthanasius din Cezara si paradisul selenar din Sarmanul Dionis. Ea poarta atributele spatiului oniric eminescian, ca de altfel toate spatiile pe care le strabate eroul, fie ca sunt sau nu create de puterea magiei: "Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede, ca seninul cerului. In fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar in mijlocul lui, pe o insula de smarand, incunjurat de un crang de arbori verzi si stufosi, se ridica un mandru palat de o marmura ca laptele, lucie si alba, - atat de lucie, incat in ziduri rasfrangea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca, lac si tarmuri".
Descrierea ce se configureaza ca o retea de simboluri (luna, cerul, insula, apa, castelul) codifica imaginea unui cosmos originar in care contrariile (inaltul si adancul, acvaticul si teluricul) se atrag osmotic. Insula din mijlocul lacului si palatul din mijlocul insulei desemneaza o structura armonioasa, monadica, alcatuita din spatii transparente concentrice, care se oglindesc unul in celalalt. Este centrul de vis al basmului, templul prieteniei si al iubirii, deci al desavarsirii fiintei ca totalitate.

Stilizarea in maniera eminesciana si romantica a basmului popular este atat de profunda, incat in multe episoade ne intampina personajele prozei autorului, cu atitudini, reactii, limbaj croite paradigmatic. Ileana, fata Mu-mii-padurii, cu "ochi albastri ca undele lacului", il primeste pe Fat-Frumos ca Maria pe Dionis si Poesis pe Toma Nour, sau ca oricare alta eroina pasionala, cunoscatoare a magiei sentimentului: "- Bine-ai venit, Fat-Fru-mos, () cat e de mult de cand te-am visat! Pe cand degetele mele torceau un fir, gandurile mele torceau un vis, un vis frumos, in care eu ma iubeam cu tine; Fat-Frumos, din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in discantece, batuta-n fericire".

Dupa plecarea lui Fat-Frumos catre taramul Genarului, dorul despartirii o va istovi pe Ileana intr-un plans ce o orbeste; revenirea vederii se va infaptui in vis, pe cale divina, dar numai dupa intoarcerea eroului, ca simbol al regasirii.
Imparatul, dusmanul tatalui lui Fat-Frumos, este si el sensibil, meditativ, nostalgic, cu durerea si disperarea unei iubiri nefericite. El se adreseaza protagonistului solicitandu-i ajutorul, printr-o retorica a pasionalitatii romantice, similara celei din limbajul Ilenei, citata anterior: "- Vezi tu lebada ceea indragita de unde? Tanar fiind, as trebui sa fiu indragit de viata, si cu toate astea de cate ori am vrut sa-mi fac sama! Iubesc o fata frumoasa, cu ochi ganditori, dulce ca visele marii -fata Genarului, om mandru si salbatic, ce isi petrece viata vanand prin paduri batrane. O, cat e de aspru el, cat e de frumoasa fata lui! Orice incercare de-a o rapi a fost desarta. Incearca-te tu!".

Fata Genarului este, la randu-i, o visatoare insingurata "ca un geniu intr-un pustiu", dialogheaza cu stelele, are o inclinatie secreta pentru magie si astrologie, ca toate personajele eminesciene.
In chiar schema epica a basmului, Eminescu introduce viziuni proprii care inlatura sau revigoreaza stereotipia naratiunii populare. Genarul este crestin, de aceea Fat-Frumos stie ca puterea acestuia sta nu in duhurile intunericului, ci in Dumnezeu.

Unele viziuni vor fi reluate in lirica autorului: imaginea onirica a cavalcadei scheletelor o reintalnim in poezia postuma Rime alegorice, apartinand aceleiasi perioade de creatie (1875 - 1876); poezia dezvolta alegoric viziunea intr-o simbolistica a mastilor, pe ideea ca viata este vis al mortii. in basm, dupa omorarea babei (Miazanoaptea) cu doua ceasuri mai devreme decat prevedea sorocul, scheletele ascunse in nisipul pustiului se inalta spre luna intr-un spectacol valpurgic. Sufletele lor inveninate primejduiesc viata muritorilor si Fat-Frumos e sfatuit de calul sau sa intrerupa calatoria si sa se culce. in visul lui,

"din intinsele pustii se rascoleau din nisip schelete nalte cu capete seci de oase invalite in lungi mantale albe, tesute rar din fire de argint, incat prin mantale se zareau oasele albite de secaciune. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi si incalicati pe schelete de cai mergeau incet-incet in lungi siruri dungi miscatoare de umbre argintii si urcau drumul lunei si se perdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna, prin a carora feresti se auzea o muzica lunateca o muzica de vis"


Onirismul, halucinanta capacitate asociativa a fanteziei, creeaza o betie de imagini, dand naratiunii largimi vizionare, sinuozitati baroce. insasi ruptura in ordinea "reala" a fabulosului prin inserarea motivului visului, secondat de cel al magiei, este procedeu romantic.

Dintre prozele eminesciene, Fat-Frumos din lacrima a patruns cel mai adanc in memoria colectiva, chiar pana la a suporta un proces de folclorizare. Asimilarea fabulosului popular, concomitent cu indepartarea de prototip, face din acest basm o creatie originala: plecand de la structura modelului folcloric, autorul isi introduce propriile simboluri si viziuni lirice, si - precizeaza G. Calinescu - propria conceptie despre arhaicitate. "Fat-Frumos poarta haine de pastor, camasa de borangic, brau verde si doua fluiere, unul de doine si altul de hore". "Tablourile sunt de muzeu etnografic, evocarea unei astfel de lumi arhaice () presupune o finete si un studiu al folclorului, exceptional" (Opera lui Mihai Eminescu).
Directia aceasta de prelucrare si stilizare savanta a basmului popular va fi urmata de Al. Odobescu: in eseul Pseudokynegetikos, "basmul bisoceanului" capata o structura de motive si simboluri livresti, suprapusa, intr-o anume masura, pe schema clasica a prototipului popular.

BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G., Mihai Eminescu, in Istoria literaturii romane, Ed. Academiei. Bucuresti, 1973; Petrescu, Em. Ioana, Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica, Ed. Minerva, Bucuresti, 1978; Simion, Eugen, Proza literara a lui Eminescu, studiu introductiv la Eminescu. Proza literara, editie ingrijita de Eugen Simion si Flora Suteu, EPL, Bucuresti, 1964.