Factori de organizare lexicala
Intelegerea lexicului in ansamblu ca o multime alcatuita din diferite submultimi delimitate in functie de diverse criterii: frecventa, stilistico-functional, etimologic, psihologic si semantic, asigura atingerea obiectivelor analizei lexicale si evidentiaza caracterul sistematic al lexicului.
1.Factorul frecventa indica pozitia statistica a cuvintelor in ansamblul vocabularului si masura in care aceasta pozitie corespunde cu deprinderile vorbitorilor, in memoria carora este gravata frecventa lexicala obiectiva. Prin simpla observatie se vede ca unele cuvinte, de exemplu prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare se folosesc mult mai des decat termenii de specialitate din diverse domenii stiintifice. Aplicarea de catre specialisti a statisticii matematice in studiul vocabularului evidentiaza faptul ca frecventa cuvintelor este invers proportionala cu lungimea lor, cuvintele cele mai scurte, ca numar de sunete si de silabe, fiind mult mai frecvent utilizate decat cele lungi.
Prin aplicarea statisticii matemetice in studiul vocabularului se pot descoperi cuvinte curente in decursul mai multor etape de evolutie a limbii, se poate cerceta forta lor de derivare, prezenta lor in limba literara si in graiuri etc. Cu o asemenea metoda, Al. Graur, in Incercare asupra fondului principal lexical al limbii romane ,(1954/1957), a alcatuit o lista de 1419 cuvinte romanesti care s-au mentinut si au fost productive in limba romana in toate timpurile. Lista intocmita dupa aceste principii reprezinta fondul principal lexical (nucleul lexical imanent) al limbii noastre. Cele cinci criterii de apartenenta la acest fond principal, simultan obligatorii sunt: a) importanta notiunii denumite de cuvinte; b) caracterul polisemantic al cuvantului (un numar mare de sensuri contribuind la o importanta sporita); c) marea putere de derivare si de compunere, aceste cuvinte fiind baze pentru formarea de noi cuvinte; d) prezenta acestor cuvinte in expresii si locutiuni; e) originea cuvintelor reflecta vechimea si stabilitatea mare a cuvintelor din fondul principal: elementele latine au o frecventa de 60%, cele vechi slave 20%, cele maghiare cca 2%, turcesti sub 1%, grecesti peste 1%. Rigiditatea aplicarii celor cinci criterii duce la o lista cu putine cuvinte (cca. 1500) . O lucrare mai noua, coordonata de Marius Sala, Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, (1988), apreciaza reprezentativitatea cuvintelor dupa trei criterii: frecventa, puterea de derivare si bogatia semantica, lista alcatuita cuprinzand 2581 de cuvinte.
2. Factorul stilistico-functional conduce la clasificarea cuvintelor in functie de aria socio-culturala, profesiune, situatie de comunicare, in mai multe submultimi: a) un vocabular de uz general, cunoscut si utilizat de intreaga comunitate lingvistica, indiferent de nivelul de cultura, domeniul de activitate sau zona geografica din care provin vorbitorii; b) un lexic specializat, adica diversele terminologii specifice unor profesiuni: terminologia medicala, terminologia lingvistica, terminologia stiintelor exacte s.a. Exista si o alta delimitare a submultimilor: a) vocabular cu termeni obligatorii pentru orice varianta a limbii – vocabularul fundamental; b) vocabularul caracteristic nivelului mediu de cultura – limba literara curenta (standard), un sistem mai mult virtual; c) vocabular specific stiintei si tehnicii – limbajele specializate sau terminologiile. Factorul stilistico-functional este reprezentat la nivelul dictionarelor monolingve prin ceea ce se numeste marca diastratica sau de uzaj.
3. Factorul etimologic se refera la organizarea vocabularului din perspectiva genezei cuvintelor, derivatelor si compusilor, fara referire obligatorie la originea istorica a cuvintelor. Din aceasta perspectiva, vocabularul limbii romane se poate imparti in cuvinte primare, care nu pot fi analizate in unitati lexicale mai mici, si cuvinte formate de la acestea prin diverse mijloace constitutive. Marea majoritate a unitatilor lexicale ale limbii romane se afla intr-o ierarhie formativa, fie pe linia cuvantului baza, in asa numita familie lexicala, fie pe linia procedeului formal (derivare, compunere, conversiune).
Vorbitorii unei limbi au capacitatea de a stabili legaturile presupuse de asemenea grupari prin ceea ce s-a numit sentimentul etimologic. Sentimentul etimologic, ca factor de organizare lexicala, duce la o serie de analogii determinate de recunoasterea aspectelor strict formale ale cuvintelor ( de exemplu, gruparea cuvintelor formate cu acelasi sufix –ar: morar, rotar, pescar, bucatar etc. sau gruparea cuvintelor care au aceeasi baza: bucate, bucatar, bucatarie, bucatareasa, a imbuca, imbucatura etc.). Adesea planul de asocieri formale se intrepatrunde cu cel al asocierilor de continut: daca din pian deriva pianist, din harpa, harpist, din gura poate fi derivat gurist ’persoana care interpreteaza prin voce muzica’ etc. Tot sentimentului etimologic i se datoreaza etimologia populara, modificare gresita a cuvintelor mai putin cunoscute de unii vorbitori care le introduc in familia lexicala cea mai plauyibila pentru ei ( de ex., carosabil ia forma carutabil si este introdus in familia de cuvinte a lui car).
4. Factorul psihologic intereseaza sub aspectul organizarii vocabularului fiecarui vorbitor, constituit dintr-o parte activa si una pasiva. Vocabularul activ este format din cuvintele intrebuintate de vorbitor in toate imprejurarile in care construieste si exprima mesaje. Vocabularul pasiv este format din cuvinte cunoscute sau recunoscute de vorbitor, dar neintrebuintate. Prin compararea si suprapunerea subdiviziunilor vocabularului individual al unei limbi, rezulta, in functie de frecventa in vorbire la un moment dat, distinctia intre vocabularul activ si vocabularul pasiv la nivel social, la nivelul intregii comunitati lingvistice. Demarcarea intre vocabularul activ si cel pasiv nu este transanta, depinzand de nivelul de frecventa considerat definitoriu. (vezi Coteanu 1985: 152-l56).
5. Factorul semantic stabileste la nivelul lexicului submultimi care, pe baza compararii si diferentierii sensului, pot fi considerate paradigme lexico-semantice si/sau campuri lexico-semantice. Termenul paradigma desemneaza o grupare (o submultime) de cuvinte care au un sem (sau mai multe) comun. Prin metoda lingvistica a analizei semice (componentiale) se urmareste degajarea asemanarilor si diferentelor dintre sensurile cuvintelor dintr-o paradigma. In acest tip de analiza, semul sau componenta de sens este problema de baza, iar delimitarea semelor este o procedura dificila si complexa. Semele nu trebuie confundate cu cuvintele dintr-o limba, prin care sunt in mod inevitabil desemnate, ci, ca elemente ale metalimbajului, ele trebuie specificate prin semne demarcative (ghilimele, crosete, bare oblice), de ex.’cu brate’ este semul distinctiv pentru lexemul FOTOLIU. In cautarea unitatilor elementare semantice, componente ale semnificatiei cuvantului, semele, s-a ajuns la stabilirea unor subsisteme de seme operante in campuri semantice particulare, cum ar fi denominatia animalelor domestice, a locuintei, a culorilor, a gradelor de rudenie in limba romana.
Un ansamblu de seme defineste un semem, adica semnificatul unui cuvant si are drept corespondent formal lexemul. Formula semica a sememului are o structura determinata si este rezultatul analizei semanticianului; sememul trebuie raportat la definitia lexicografica, de care se apropie in mai mare sau mai mica masura. De exemplu, daca ne referim la campul semantic al gradelor de rudenie (campurile lexico-semantice sunt sunt subansambluri din ansamblul lexical al unei limbi, care grupeaza numai denumiri inrudite din punct de vedere al sensului sau care au un denominator semantic comun), ansamblul de seme +(Ruda), + (Natural=de sange),+ (Direct), + (Ascendent),+ (Gradul II), +(Sex barbatesc) este definitia semica a cuvantului BUNIC; daca in acest ansamblu substituim semul (Gradul II) cu semul (Gradul I), obtinem sememul cuvantului TATA. Aceasta inseamna ca putem analiza campul semantic al gradelor de rudenie prin microsistemul de seme distinctive +(Natural), + (Ascendent), + (Gradul I), + (Sex Barbatesc), in care absenta unui sem presupune opusul lui determinat, adica +(Contractual), +(Indirect), + (Descendent), + (Gradul II), + (Sex femeiesc).
Arhisememul defineste semnificatul comun al unei paradigme lexico-semantice sau a unui ansamblu mai larg cum este campul semantic, reprezentand semele comune tuturor membrilor ansamblului lexical; de exemplu, arhisememul paradigmei „scaunelor” este (Obiect), + (Pe care sezi).Prin asamblarea semelor + (Mobila), + (Pe care sezi), + (Cu picioare), + (Cu spatar), + (Pentru o persoana), + (Confectionat din material rigid), obtinem sememele corespunzatoare cuvintelor TABURET, BANCA, SCAUN, FOTOLIU, CANAPEA etc.
Un mijloc auxiliar de descriere si de definire riguroasa a laturii semantice a cuvantului este metoda analizei contextuale (combinatorii). Cercetarea din aceasta perspectiva este justificata de faptul ca termenul paradigma il implica pe cel de sintagma. Sintagma desemneaza combinarea intr-un enunt a cel putin doua elemente de limba care trebuie sa se succeada; sintagma este intotdeauna liniara si numai unul din termenii unei paradigme pot figura intr-o sintagma. Practicarea analizei contextuale in semantica lexicala urmareste o anumita unitate lexicala sau semantica in raport cu posibilitatile ei de combinare cu anumite clase de cuvinte, stabilindu-se compatibilitatile si incompatibilitatile ei contextuale. Clasele de cuvinte fata de care se stabilesc posibilitatile combinatorii sunt: animat/inanimat, animat-persoana/animat-non-persoana, vegetal/non-vegetal s.a. Intereseaza mai putin libertatile si preferintele contextuale, atentia fixandu-se pe incompatibilitatile sau restrictiile contextuale, prin care se poate rafina analiza semantica. De exemplu, cuvintele echivalente semantic si semic, BLOND si GALBEN, se diferentiaza prin restrictiile contextuale ale primului termen, care admite numai contextul ’par, piele a omului’; prin extindere, ’despre oameni’ sau in contextul especializat bere BLONDA. Contextul are rol fundamental in determinarea diverselor sensuri, operatie denumita dezambiguizare semantica si contextuala. Operatiunea diferentierii semantice prin context este conditionata si de partea de vorbire careia ii apartine cuvantul analizat: contextul este strict necesar in cazul adjectivelor si verbelor, dar mai putin important la substantive. De exemplu, INALT se grupeaza in aceeasi clasa cu SCUND, MIC PITIC s.a. pe baza trasaturii ‘extensiune verticala’, cum rezulta in contexte ca om INALT, munte INALT; contextele de tipul sunet INALT, voce INALTA dicteaza incadrarea adjectivului in discutie in aceeasi clasa semantica cu ASCUTIT,GRAV.
Desi utila si necesara in anumite situatii, analiza contextuala nu rezolva decat partial problema determinarii sensului, motiv pentru care i s-a atribuit rolul de auxiliar in analiza semantica.
Tema
1) Pornind de la definitia de dictionar a cuvintelor:
- pachebot, cargobot, mineralier, feribot;
- a studia, a cerceta, a investiga;
faceti analiza semica a unitatilor si explicati de ce ele se constituie intr-o paradigma lexico-semantica.
2) Observati in ce masura analiza contextuala a termenilor de mai sus contribuie la stabilirea diferentelor specifice.
