EUROPOLIS - Roman de Jean Bart, pseudonimul lui Eugen P. Botez.
Cuprinde 17 capitole, dintre care, inainte de aparitia volumului, au fost publicate opt si epilogul in "Viata romaneasca", "Adevarul literar si artistic", "Vatra" din Craiova si in "Romania maritima si fluviala", numite rand, pe rand, "fragment din romanul"
Arabela, Dintr-un port, odata, intr-un port, odata si, in final, Europolis. Capitolul initial se deschide cu un moto, pastrat si in volum: "acolo unde batranul Danubiu isi pierde apa si numele in mare". Prima editie, aparuta in Editura Adevarul S. A.
In 1933, foarte curand epuizata, va fi urmata de o a doua si a treia in acelasi an, avand ca prefata un amplu articol al lui G. Calinescu, tiparit mai intai sub titlul Jean Bart in "Viata romaneasca", nr. 5 din 5 mai . Romanul va cunoaste numeroase editii, stand si la baza scenariului filmului Porto Franco (1964, regia Paul Calinescu).
Dedicat carierei militare prin traditie familiala si optand pentru marina. Eugen P. Botez isi justifica si prin biografie una dintre directiile scrisului sau, desfasurat cu mari intermitente mai bine de trei decenii si intrerupt prin moartea sa neasteptata, la cateva luni dupa aparitia singurului sau roman. Capitan la Divizia de Dunare, comisar maritim la Sulina, apoi comandor, editor al publicatiei "Romania maritima si fluviala", calator oficial in zone indepartate, a fost, consecutiv, nu numai reprezentantul insemnarilor maritime la noi, incepand cu volumul Jurnal de bord, din 1901, dar si un atent observator al unei umanitati caleidoscopice, adunata in preajma porturilor, spatiu plin de culoare, dar mai putin frecventat pana atunci de scriitorii romani. Chiar pseudonimul ales nu intamplator conduce tot spre universul macroacvatic, Jean Bart fiind un celebru navigator si corsar din a doua jumatate a sec. al XVII-lea, pretuit de Ludovic al XIV-lea.
Fara a fi foarte bogata, opera literara a lui Jean Bart este bine individualizata si s-a bucurat, in general, de aprecieri elogioase din partea criticii; scriitorul devine in 1922 membru corespondent al Academiei Romane, raportor fiind M. Sado-veanu.
Evolutia sa tarzie catre roman, dupa izbutite preludii nuvelistice precum Printesa Bibita, Dupa douazeci de ani, Escadra intra in port, chiar lapidara Moartea pilotului, nu este surprinzatoare, epoca postbelica fiind favorabila scrierilor romanesti extinse.
In Europolis -titlu metaforic - prozatorul surprinde cateva destine intr-o faza decisiva a traiectoriei lor si le proiecteaza pe largul fundal, pitoresc si pestrit, al Sulinei, oras cu un caracter cu totul particular, spatiu mozaicat social si, in primul rand, etnic.
In aceasta "mica citadela europeana" cum o defineste intr-un interviu, atmosfera este la inceput lanceda, amortita sub canicula amiezii de vara. Privirea naratorului surprinde panoramic, lent, scena pe care se vor desfasura dramele viitoare. Sosirea unei scrisori anodine, lasata cu indiferenta pe masa lui Ma-noli Marulis, proprietar al unei cafenele, va starni insa furtuna. Epistola este trimisa din America de Sud de catre Nicola Marulis, pribeagul caruia i se pierduse urma in lumea larga de peste 40 de ani, si care ii comunica fratelui intentia de a se intoarce acasa, insotit de fiica sa, dupa ce isi va fi lichidat proprietatea. Randuri simple si limpezi. Intra insa grabnic in joc unul dintre miturile secolului nostru, acela al americanului care nu poale fi decat foarte bogat si pe care, fireste, soarta l-a rasplatit imparateste, odata ajuns in "pamantul fagaduintei".
Din acest moment, pornind dinspre destinatarul scrisorii, se isca valuri in cercuri concentrice tot mai ample. Sulina incepe sa traiasca febril, sub semnul asteptarii, al invidiei si al regretului celor ce ramasesera pe loc, al iluziilor si al sperantelor, al planurilor tesute cu repeziciune, al agitatiei ce cuprinde o intreaga comunitate, fie ea cat de eterogena, scotand-o din rutina cotidiana. Nici sosirea lui Nicola, intampinat nu numai de familia impartita in tabere ce si-l disputa, dar si de toate oficialitatile portului, romani si greci, in egala masura, nu destrama autoamagirea, chiar daca noul venit esle saracacios imbracat si are bagaje putine. Silueta fragila, modesta, incearca sa se strecoare nebagat in seama, invaluindu-se in lacere. insa cu cat este inaltat mai sus de imaginatia colectiva, cu atat prabusirea lui va fi mai brutala si mai dureroasa.
Decaderea lui Nicola si a fiicei sale, Evantia, sociala, economica, avand consecinte in ultima instanta, morale, este pedeapsa ce li se da pentru vina de a nu le fi confirmat, tuturor, visele si asteptarile compensatorii. Bun analist al psihologiei colective, realizand juxtapuneri de indivizi reprezentativi pentru o categorie sociala, dar stand fiecare si sub semnul individualului, al detaliului semnificativ, adeseori la modul caragialean, autorul urmareste cu finete un proces de desacra-lizare nedorita a vitelului de aur, inexistent, himeric, si caruia localnicii erau atat de dornici sa i se inchine. Sfarsind prin moarte, ca o victima nefericita a hazardului, soarta lui Nicola preludeaza stingerea lenta a portului, confirmand motivul eminescian al "musuroaielor de furnici". Alte doua fire narative conduc spre o aceeasi concluzie, a "desertaciunii desertaciunilor". Destinul Penelopei, sotia lui Ma-noli Marulis, si cel al Evantiei, exotica fiica mulatra a lui Nicola, au prilejuit criticii observatii laudative privind finetea in analiza psihologiei feminine. Cea dintai, bovarica, aminteste mai putin de "florile ofilite" sadoveniene, cat, mai degraba, de Haia Sanis a aceluiasi, cautan-du-si salvarea in iubire, infruntand cu violenta orice constrangere care i-ar zagazui dragostea si refugiindu-se in moarte, cand patima ii este tradata de un Don Juan de duzina.
Cealalta, "Sirena neagra", este un fel de "buna salbateca", nepregatita pentru o lume in care, dupa dezradacinare, este implantata. Candida, generoasa, increzatoare, va deveni victima sigura a aceluiasi cuceritor de profesie, care o impinsese la sinucidere si pe tumultuoasa Penelopa. Nasterea unei fetite si moartea Evantiei incheie si acest plan epic. Finetea analizei psihologice salveaza paginile de mediocritate si melodramatic, proiectandu-le intr-un anume tragic existential surdinizat, dar prezent. Exista, ca o panza freatica, o solidaritate a autorului cu cei in suferinta, un lirism bine temperat, contracarat de ironie si de umor jovial. Opera de maturitate a scriitorului, roman de moravuri, dar si de dragoste, pornind de Ia mitul modern al "unchiului din America" prezent si la Mau-passant, iar in literatura romana la Cezar Petres-cu, Victor Eftimiu, V. I. Popa, scrierea si-a pastrat pana astazi prospetimea si gratia.
