Eugen Lovinescu (1881-1943) - Biografie referat





Autorul si opera



S-a nascut la Falticeni, la 31 octombrie 1881, ca fiu al lui Vasile Lovinescu si al Mariei (nascuta Manoliu).

Dupa absolvirea cursurilor gimnaziale de la Falticeni, in toamna anului 1896 se inscrie la Liceul Internat din Iasi. in anul 1899, este student al Facultatii de Litere a Universitatii din Iasi, pe care o paraseste dupa douj saptamani, trecand la Universitatea din Bucuresti, unde urmeaza filologja clasica. Obtine licenta in anul 1903.

Sustine doctoratul la Paris (1909) cu lucrarea J.J. Weiss et son oeuvre litteraire si Les voyageurs francais en Grece au XIX-eme siecle. in acelasi ar publica la Bucuresti volumul I din Critice si monografia Grigore Alexan-drescu.

Intre anii 1910 si 1914 tine cursuri la Universitatea din Bucuresti si colaboreaza la revista "Convorbiri literare". E numit profesor de limba latina la Liceul "Matei Basarab" din Bucuresti. in perioada 1914 - 1916 colaboreaza la revista "Flacara". Refugiat in Moldova, in 1916, locuieste o vreme la Odesa. Reintors la Bucuresti in 1918, editeaza magazinul ilustrat "Lectura pentru toti".
Sub conducerea lui E. Lovinescu, apare la 19 aprilie 1918 primul numar al revistei "Sburatorul", care, din 1921, se va numi "Sburatorul literar".

Continua sa publice volume din Critice. in perioada 1924 - 1925 apar cele trei volume din Istoria civilizatiei romane moderne. Publica de asemenea cele cinci volume din Istoria literaturii romane contemporane (1926-l929).
Propus membru al Academiei Romane (1936), este respins, neobtinand decat 14 voturi din cele 23.

Publica in "Revista Fundatiilor Regale" romane autobiografice: Bizu (1923), Firu-n patru (1932), Diana (1936), Mili (1936), Acord final (1938-l939). intre anii 1934 - 1935 publica romanele din ciclul Eminescu. Este' pensionat in 1938 din postul de profesor de limba latina si greaca de Ia Liceul "Minai Viteazul" din Bucuresti.

Monografia in doua volume T. Maiorescu (1940) este respinsa de la premiul Academiei Romane (1942).

Cu ocazia implinirii varstei de 60 de ani, apare volumul omagial E. Lovinescu, semnat de Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessi-cius, Viadimir Streinu si Tudor Vianu. Criticul desfasoara in continuare o bogata activitate, publicand o serie de carti de referinta: P.P. Carp, critic literar si literat (1942), Antologia ideologiei junimiste (1943), Titu Maiorescu si posteritatea lui critica (1941), Titu Maiorescu si contemporanii II" (1943- 1944).

La 13 mai 1943, in ziarul "Viata" este publicat manifestul "Cercului literar din Sibiu", exprimand adeziunea unui grup de tineri scriitori la ideile lui E. Lovinescu. Criticul raspunde acestor scriitori in acelasi ziar (28 mai 1943).

Se stinge din viata Ia 16 iulie 1943.

Impresionism la Eugen Lovinescu



Eugen Simion subliniaza faptul ca formatia de critic literar a lui E. Lovinescu contine "elemente de maiorescianism si impresionism, dar criticul va face efortul de a se detasa repede de parintii lui spirituali", Pasi pe nisip si primele volume din Critice exprimand evident tendinta de a depasi "rigorile criticii normative (maioresciene) si de a structura impresionismul" (Dictionarul scriitorilor romani).

In viziunea lui E. Lovinescu, impresionismul nu este numai relativism estetic, ci, in primul rand, o "metoda critica". Optand pentru impresionism ca metoda, criticul are in vedere fara indoiala reducerea expresiei unei idei "la elementul sau esential". E. Lovinescu vizeaza principiile generative" ale operei literare, la care se poate ajunge nu printr-o "laborioasa analiza"1, ci, mai ales, dupa propriile-i marturisiri, ,pe calea simplei emotiuni estetice". Criticul intuieste asadar intregul, sesizeaza "totul cu ignorarea partilor", demersul critic finalizandu-se in expresia care-i garanteaza criticii dimensiunile artistice, cu atat mai mult cu cat criticul nu elimina din demersul sau fantezia si sugestia. Refuzul a ceea ce se intelege in mod curent prin critica stiintifica se face din perspectiva unei intelegeri profunde a esteticului (v.. Impresionismul ca metoda critica). Convingerea care nu-l va parasi de altfel pe critic toata viata este ca in fond "critica nueo stiinta, ci o arta". Afirmatia criticului se motiveaza foarte modern, anticipand experiente ale criticii de la finele secolului trecut, prin faptul ca o asemenea intelegere a conditiei criticii permite colaborarea operei cu o constiinta receptoare care o legitimeaza in ultima instanta. "O opera e ea si noi", subliniaza criticul, bazandu-si demersul asadar pe un dialog cu partenerul pe care trebuie sa-l puna in situatia de a spune esentialul, apeland la o complexitate de strategii. "Fiind arta - scrie E. Lovinescu -, critica e unduioasa, variabila ca si marul lui Sully Prudhomme: "cum intr-un fel, acum in altul; acum receptiva, acum agresiva; acum glaciala, acum voluptoasa - val de mare ce se frange de stanca sau se revarsa potolit pe nisipul tarmului". Criticul nu are certitudinea adevarului unei opere, subliniaza Lovinescu, ci il presupune, propunandu-l intr-o expresie critica ea insasi elastica. in aceasta situatie impresionismul este inteles ca "o problema de tehnica", in masura in care permite simplificarea sj sacrificarea partilor, in favoarea accesului la un intreg cu care constiinta criticului se poate identifica. Caci, in ultima instanta, impresionismul permite propunerea principiului dominator din orice opera de arta".

Daca in viziunea lui E. Lovinescu critica este "o arta", demersul criticului "se sprijina si pe mijloace artistice", cu mentiunea doar ca acestea nu constituie o finalitate si conteaza exclusiv din perspectiva expresivitatii textului critic. Mijloacele artistice amintite de critic si utilizate de altfel prudent de catre acesta adapteaza acel ,principiu dominator" al operei, il propun cu o rezerva necesara, care sa excluda simplificarea, schematizarea si, in final, instrainarea acestuia. Cu atat mai mult cu cat, nefiind o stiinta, zice E. Lovinescu, critica "nu poate pune cateva formule limpezi si sigure", care ar zadarnici risipa de forte reale aruncate in joc la modul sincer si de buna credinta de catre criticul literar. in concluzie, impresionismul lovinescian este practicat "ca o reducere la unitate", concretizandu-se in procedeul ,figurilor" si implinind astfel dorinta fireasca spre sinteza {Douazeci de ani de critica).
Peste cativa ani, mai exact la 3 februarie 1942, intr-o conferinta pe care o tine la radio {Cariera mea de critic), E. Lovinescu nuanteaza ideea imposibilitatii de a identifica fondul ultim al operei literare, care este in egala masura o realitate a creatiei si a subiectivitatii receptoare: ,JLsentele nu se pot izola, defini, explica si transforma in coeficienti numerici. Nimeni nu stie ce e poezia, dupa cum nu stie ce e viata, desi cu lojii le simtim intr-un fel". Implicit, E. Lovinescu se include printre acei critici care au considerat ca se pot apropia de amintitele esente si de frumos, in primul rand prin intuitie. recreand in fond acest frumos prin propria-i subiectivitate. in realitate, aceasta este sursa impresionismului critic practicat in special in prima etapa a activitatii sale. Dupa mai bine de douazeci de ani de la publicarea articolului amintit, E. Lovinescu nu reneaga dreptul emotiei de a se constitui intr-o norma de receptare a esteticului, dupa cum este credincios ideii ca actul critic ramane in ultima instanta creatie: "dreptul emotiei mi-a ramas si acum normativ in practica unei critice care incearca sa intre in esenta creatiei artistice printr-o creatie critica suprapusa celeilalte".



Pentru Lovinescu, critica literara inseamna "o creatie suprapusa creatie' artistice". Pentru a ajunge la aceasta creatie artistica, drumul urmat de critic este cel al autonomiei esteticului, care, in esenta inseamna izolarea frumosului de alte elemente cu care, in realitatea operei literare, acesta se afla "in simbioza". Critica lovinesciana propune in acest caz valoarea exclusiv estetica, evidentiind celelalte componente ale operei ca elemente ce sustin doar esteticul. in principal, E. Lovinescu atrage atentia asupra confuziei dintre estetic si cultural, care ar putea plasa, la modul primejdios, opera intr-un unghi care impune receptarea deformata a acesteia.
Daca E. Lovinescu "nu ofera un sistem de lectura, o metoda coerenta"' (Eugen Simion, in lucr. cit.), faptul se explica prin acelasi impresionism al criticului (dupa Eugen Simion, Lovinescu este un "impresionist sceptic"), critica lui, originala, patrunzatoare si atat de necesara intr-o cultura care trebuia sa-si descopere dimensiunile modernitatii se impune prin trasaturi distincte, punand intr-o lumina deosebita personalitatea autorului. intr-un substantial studiu dedicat lui E. Lovinescu, I. Negoitescu retine trei caracteristici ale scrisului lovinescian: "adaptarea permanenta la spiritul si gustul evoluat al timpului, caracterul perfect unitar al unei opere mai putin lipsite de contradictii decat s-ar parea si, in sfarsit, permanenta, obsesiva stradanie a autorului de a se defini pe sine prin critica sa" {E. Lovinescu).
in Memorii, Lovinescu distinge trei etape ale activitatii sale de critic literar. Prima, cea din Pasi de nisip, este a unui "relativism estetic naiv"; cea de-a doua este perioada colaborarii la "Convorbiri critice", predominand influenta lui Anatole France; criticul practica dialogul intre persoane imaginare, "ale caror nume, Picrophonios, Slykyon si Agathon, rezuma una din cele trei atitudini posibile: de afirmatie, de negatie, de conciliere", o critica de care Lovinescu se distanteaza pentru "conventionalismul ei edulcorat", in sfarsit, cea de-a treia etapa a criticii lovinesciene vizeaza perioada colaborarii la revista "Flacara". Este perioada, dupa cum Lovinescu insusi subliniaza, cand "evolutia spiritului meu critic se abate de la aceasta forma pur artistica spre a intra in fagasul adevaratei criticr. in aceasta perioada incepe seria celebrelor "revizuiri", revizuiri care au lasat impresia ca "nu e vorba de o revizuire a valorilor curente ale constiintei publice () dupa calitatile momentane si evolutia esteticului, ci de revizuire a unor judecati individuale".

De la revizuirile critice la mutatia valorilor estetice



In ce constau asadar revizuirile lovinesciene?

Criticul subliniaza ca revizuirile "nu inseamna revenirea asupra parerilor mele din trecut, ci revizuirea si deci fixarea intr-o noua scara a unor valori literare stabilite mai de mult si propagate apoi printr-o rutina in masele Publicului, ce nu are mijloace de a judeca prin sine". Parafrazand, sa retinem ca Lovinescu nu se revizuieste, nu-si corecteaza afirmatiile mai vechi, Cj revizuieste pur si simplu o configuratie fals valorica. Istoria literaturii romane contemporane este expresia unei noi "table a valorilor noastre //. terare". Ilustram ideea revizuirilor lovinesciene prin doua cazuri. I. Al. Bra-tescu-Voinesti, supravalorificat, a fost considerat - noteaza criticul -, "marele nostru prozator". in realitate, devenind obiect al atentiei lui E. Lovinescu, "marelui prozator" i se contureaza adevaratul profil: "Incapabil de a iesi din sine si deci de a crea obiectiv, lovit de o tragica sterilitate, lipsit chiar si de inventie verbala si de stil, d. Bratescu-Voinesti e un miniaturist care, re-petandu-se in fiecare nuvela, poate condensa o atmosfera, fara a ne sugera impresia creatiei". Si mai departe: "Dulceaga, delicata si lirica, literatura sa e de masuri atat de mediocre, incat nu i se poate aplica, prin nici o latura, atributul maretiei".
Un alt caz ar putea fi acela al lui Vlahuta, coborat el insusi de pe soclul care i-a fost ridicat. Supus revizuirii lovinesciene, Vlahuta este plasat pe alta treapta a scarii valorice: ,Lucid si cu bun simt practic, psiholog, dramaturg si moralist, Vlahuta si-ar fi canalizat poate talentul in poezia didactica, daca discreditul universal al genului nu l-ar fi impiedicat de la o atitudine franca, lasandu-l sa se strecoare numai printre fabula, satira si epigrama in atingeri ocazionale (). Izvorand din ratiunea practica, talentul lui Vlahuta ramane discursiv si instructiv".

Dupa cum criticul insusi recunoaste, ideea de revizuire reprezinta in sine o prefigurare a altui concept prezent in critica lui E. Lovinescu: mutatia valorilor estetice, care vizeaza abordarea diferita a elementului estetic dintr-o opera literara o data cu trecerea timpului. O data cu timpul, sustine E. Lovinescu, ceea ce este viu intr-o opera de arta (palpitul operei de arta") dispare, ramanand numai ceea ce este ideologie. Valoarea estetica a unei opere, o data cu trecerea timpului, nu mai corespunde unui gust, contand din punct de vedere istoric, documentar. Fenomenul estetic sufera in acest caz o evidenta mutatie, trecand in sfera culturalului: fenomenul pur estetic tinde sa devina un fenomen cultural, care nu poate fi inteles si nu-si capata chiar semnificatia decat ca semn estetic al unei civilizatii, ca manifestare a unei sensibilitati de mult disparute, pe ale carei vestigii urmeaza sa le studiem in complexul tuturor fenomenelor esentiale ce determina acea civilizatie" (Istoria literaturii romane contemporane). Aceasta mutatie implica fara indoiala o "iremediabila prapastie estetica", in formularea lui Lovinescu care impune legatura cu opera exclusiv din punct de vedere intelectual, al eruditiei. in opinia criticului, valoarea estetica are valabilitate numai in cazul operelor contemporane receptorului. De aici pornind, se poate aborda conceptul lovinescian de sincronism. Criticul considera ca sensibilitatea unei anumite epoci este aceeasi, impunand forme (creatii) proprii. Este necesar, in aceasta situatie, ca valorile estetice sa fie valabile pentru toate popoarele. E. Lovinescu are in vedere decalajul dintre sensibilitatea veacului si forme, decalaj care se manifesta in anumite spatii geografice. Criticul are in vedere sincronizarea culturii unui popor cu o cultura superioara, sincronizare ce implica simularea si stimularea. El este convins ca semnele civilizatiei romane moderne apar atunci cand in Tarile Romane patrund influentele occidentale, determinand imprumutarea unor forme specifice. Simularea acestor forme este absolut necesara, obligatorie fiind stimularea aparitiei fondului pentru aceste forme. Trebuie sa retinem insa un aspect important in teoria lovinesciana a sincronismului: fenomenul de sincronism este "tranzitoriu", el nu impune forme, ei provoaca sensibilitatea pentru a-si gasi formele estetice corespunzatoare. Astfel este privit in ultima instanta simbolismul: ,fl-am urmarit () apologia simbolismului - precizeaza criticul -, ci fatalitatea influentei lui asupra literaturii romane". Asadar, nu forme definitive, ci evolutia ulterioara determinata de sincronism conteaza pentru E. Lovinescu.
in aceasta situatie, este fireasca atitudinea lui E. Lovinescu de a promova modernismul, un concept "suficient de larg pentru a primi si proza realista a lui Rebreanu, si poezia ermetica a lui Ion Barbu" (Eugen Simion, in lucr. cit.).

BIBLIOGRAFIE:
Negoitescu, I., E. Lovinescu, Ed. Albatros, col. "Mici monografii". Bucuresti, 1970; Simion, Eugen, in Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian, Sasu, Aurel (coord.), Dictionarul scriitorilor romani, voi. II, D - L, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1998; Simion, Eugen. E. Lovinescu, scepticul mantuit. Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1971.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani