poezie interbelica ♦ arta poetica filozofica moderna
♦ poezie lirica ♦ lirism subiectiv
Definitie; Conceptul arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun ziunea despre lume si ata a unui autor, despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" asezata in deschiderea volumului de debut al,lui Lucian Blaga (1895 - 1961), "Poemele luminii" (1919), se defineste ca "ars poetica" moderna si
anticipeaza conceptia metafizica pe care o va detalia in lucrari filozofice 15 ani mai tarziu.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditatie filozofica, avand profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii, care poate fi paradisiaca, misterul fiind partial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, al ratiunii si luciferica, ce potenteaza misterul, il reveleaza prin trairile interioare, prin imaginatie si stare poetica. Aceste idei poetice le exprimase Blaga anterior in volumul "Pietre pentru templul meu" din 1919 -"Cateodata, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult, incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare"- si ulterior In "Cunoasterea luciferica" din 1933, volum ce a fost apoi integrat in lucrarea metafizica "Trilogia cunoasterii".In spirit modern, imaginarul poetic transureaza realitatea concreta intr-o ziune artistica specifica filozofiei blagiene, prin cunoastere luciferica, altfel spus cunoasterea Universului inseamna potentarea misterelor lumii prin iubire, prin functia expresiva a metaforei revelatorii si a elementelor de recurenta.
■ Propriu oricarei arte poetice, lirismul subiectiv se manifesta si in aceasta poezie, confirmand prezenta eului liric prin marcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele si pronumele la persoana l - "nu strivesc", "nu ucid", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc", "eu", "mea", "mei".
(Structura si compozitia textului poetic)
Modernismul poeziei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este sustinut si de structura compozitionala a textului liric in trei secvente poetice corespunzand motivelor lirice, care sugereaza cele doua tipuri de cunoastere: luciferica si paradisiaca, aflate in relatii de opozitie si de recurenta.
Tema exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire si prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefeaza nu atat diferenta filozofica intre rational si irational, cat relatiile de opozitie dintre gandirea logica si gandirea poetica. Ideea lirica exprima in mod direct conceptia despre potentarea misterelor, lumii si cunoasterea Universului prin iubire, atitudine revelatorie care defineste specificul metafizicii blagiene.
Titlul poeziei, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice, exprimand crezul ca datoria poetului este sa potenteze misterele Universului ("corola de minuni a lumii"), ci nu sa le descifreze, sa le reduca ("nu strivesc"), accentul punandu-se pe confesiunea lirica ("eu").4 Reiterarea titlului ca prim vers al poeziei reprezinta incipitul.
Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga sustinandu-si conceptia prin metafore revelatorii si nu cu argumente rationale. Confesiunea lui se organizeaza in jurul unor relatii de opozitie cu sens urat: "lumina mea" - "lumina altora", cuvant-cheie al intregii poezii, exprimand metaforic conceptul "cunoastere".
Metafora revelatorie "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" exprima conceptia eului liric despre cunoastere, continutul sau bogat in sensuri fiind dat de semnificatia cuntelor care o compun: marca morfosintactica a eului liric ("eu"), verbul cu tenta de agresitate la forma negativa ("nu strivesc"), sugerarea perfectiunii ("corola") misterelor Universului ("de minuni a lumii"). Eul liric pledeaza pentru potentarea misterelor Universului, pe care nu doreste sa le .lamureasca pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia.
. Prima secventa poetica defineste conceptia filozofica prind cunoasterea luciferica prin verbele la persoana I si la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-».«.) care resping ferm agresitatea atitudinii de lamurire a misterelor lumii - "nu strivesc", "nu ucid cu mintea/ tainele ce le-ntalnesc/ in calea mea":
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnescIn calea meaIn flori, in ochi, pe buze ori morminte."
In ultimul vers al secventei se reveleaza, prin enumeratie, simboluri esentializate ale misterelor Universului: natura inconjuratoare, ata, existenta insasi a Universului ("flori"); perceperea extazianta, simtirea si emotia umana ("ochii" sunt oglinda sufletului); comunicarea prin cuvant si iubirea prin sarut ("buze") iar moartea ca o componenta structurala a existentei duale si ciclice (ata-moarte), care la Blaga nu este sfarsitul dramatic, ci constituie "marea trecere" intr-o lume superioara ("morminte").
. Urmatoarea secventa lirica exprima notiunea filozofica de cunoastere paradisiaca. "Lumina altora" este cunoasterea de care eul liric se detaseaza cu fermitate, olenta verbului "sugruma" fiind sugestiva pentru consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor si ar distruge "vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi de intuneric":
"Lumina, altora
sugruma vraja nepatrunsului ascunsIn adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,"In relatie de opozitie cu acest tip de cunoastere este atitudinea eului liric relevata prin conjunctia adversativa ("dar"), repetitia pronumelui de persoana Isingular ("eu, eu") si mai ales opozitia dintre "lumina altora" si "lumina mea", din care reies conceptele cunoastere paradisiaca si cunoasterea luciferica:
Pentru valenta persuasiva (conngatoare) a acestei conceptii, eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii, "luna", ale carei raze albe plasmuiesc difuz contururi tainice, misterioase: "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii".
. Secventa poetica urmatoare rene la definirea cunoasterii lucifence, proprie afectitatii sinelui poetic, care-si deceleaza conceptia despre ocrotirea' si potentarea misterelor lumii: "asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari/ sub ochii mei". Marca morfosintactica a verbului/pronumelui la persoana I singular -"imbogatesc", "eu" - accentueaza atitudinea sensibila, iubitoare de perfectiune a eului liric.
Finalul poeziei se constituie intr-o concluzie ideatica de factura filozofica, eul liric argumenteaza din nou atitudinea de adancire si de afectiune pentru misterele lumii, prin reluarea ultimului vers al primei strofe: "caci eu iubesc/ si ochi si flori si buze si morminte".
De altfel, ideea filozofica centrala a discursului liric- cundasterea inseamna iubire - se poate restrange la incipitul si finalul poeziei: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [] caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte".
(Limbajul si expresitatea textului poetic)
Sugestia moderna a textului liric este sustinuta, in principal, prin conceptul "mister", decelat (dezvaluit) printr-o varietate de metafore revelatorii: "corola de minuni", "tainele", "flori", "ochi", "buze", "morminte", "nepatrunsul ascuns", "adancimi de intuneric", "a lumii taina", "intunecata zare", "sfant mister", "ne-nteles", "ne-ntelesuri si mai mari". Metafora filozofica "lumina mea/ sporesc a lumii taina" reveleaza cunoasterea luciferica, incarcata de iubire, aflata in relatii de opozitie cu "lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns", care defineste cunoasterea paradisiaca, rationala, o amenintare la perfectiunea misterelor lumii. Contrastul ideatic este marcat grafic prin conjunctia adversativa "dar". atia, construita cu motive imagistice (raze, luna, taina, noapte, zare), "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ sporeste si mai tare taina noptii/ asa imbogatesc si eu intunecata zare" edentiaza pregnant emotia profunda a eului liric, stimulata de magia tainelor universale. Epitetele in inversiune: "sfant mister", "nepatrunsului ascuns", "largi fiori" au rolul de a potenta incarcatura afectiva si revelatia in fata misterelor lumii.
Confesiunea sinelui poetic exceleaza in aceasta creatie prin repetitia pronumelui personal "eu", care esentializeaza si sintetizeaza crezul artistic blagian si a carui reiterare demonstreaza apartenenta poeziei la specia lirica "arta poetica": "eu nu strivesc" (in titlu si incipit), "dar eu/ eu", "imbogatesc si eu" si "eu iubesc".
Expresitatea poeziei este realizata la nivel morfosintactic prin opozitia negativ/afirmativ a verbelor la persoana 1 singular si la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-».«.), marci care reveleaza prezenta eului liric, adept al cunoasterii luciferice: "nu strivesc", "nu ucid", "intalnesc", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc". Ocrotirea si potentarea afectiva a misterelor lumii se afla in relatii de opozitie cu demersul "altora" de a descifra tainele universului, reflectare exprimata prin semantica brutala a verbelor "nu strivesc", "nu ucid" in contradictie stridenta cu verbul la persoana a IlI-a, "sugruma", care atenteaza la desavarsitul echilibru al Universului.
Prozodia. Ineditul modern este realizat prin aspectul versificatiei, Blaga cultivand versul liber, cu metrica variabila si ritmul interior determinate de gandirea sa profund metafizica. Exprimarea ideii intr-o fraza cu aspect sintactic, dar structurata in versuri albe se numeste ingambament. Blaga organizeaza versurile avand in vedere accentele ideatice pe cunte, esenta continutului fiind exprimata in intreaga fraza.
Referindu-se la stilul innoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lonescu afirmai ca poetul din Lancram este "unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre".
