ESCURSIUNI IN GERMANIA MERIDIONALA. MEMORII ARTISTICE, ISTORICE
SI CRITICE (1858) - Relatie de calatorie de Nicolae Filimon, aparuta mai intai, sub titlul:Trei luni in strainatate.
Impresiuni si memorii de calatorie, in foiletonul ziarului "Nationalul" din Bucuresti, intre 6 sept. 1859 si 20 martie . Titlul definitiv il primeste o data cu aparitia in volum, Bucuresti, Tipografia jurnalului "Nationalul", . Nuvela Friderich Staaps sau atentatul de la Schonbrunn in contra lui Napoleon, cuprinsa in capitalul al XlX-lea, a fost republicata separat, cu unele remanieri, in "Revista Carpatilor" din .
Memorialul relateaza impresiile primei parti a unei calatorii pe care Filimon a facut-o in toamna anului 1858 in Germania de sud si Italia, trecand in drum si prin Ungaria, Austria si Boe-mia. Unele texte, intre care Orasul Bergamo si monumentul maestrului G Donizetti sau nuvela Mateo Cipriani (ambele publicate tot in ziarul "Nationalul" din 1858), pot fi considerate fragmente dintr-o a doua parte a memorialului, ce n-a mai fost scrisa niciodata. (Ipoteza e sustinuta de faptul ca, la aparitia in volum, Escursiunile poarta mentiunea: "opul I"). Textul se bazeaza atat pe impresiile personale ale lui Filimon, cat si pe utilizarea unor surse livresti, intre care principalele sunt Storia universale de C. Cantu si cateva ghiduri frantuzesti (mai ales A. Joanne, Itineraire descriptif et historique de TAllemagne, dar si L. Viardol, Les musees d'Allemagne et de Russie); dupa cum a aratat G. Calinescu, preluarea informatiei din izvoare se face uneori in mod grabit, ceea ce duce la calcuri lingvistice neinspirate sau chiar la traduceri aberante.
Scriere a unui autor ce nu-si exersase inca prea mult uneltele, Escursiunile in Germania me-hdionla au o structura nu prea unitara, din punctul de vedere al modului de abordare a materialului. Alcatuite din treizeci de capitole, ele adopta fie maniera adevaratului jurnal de calatorie, in care domina intamplarile inedite si reflectiile personale ale calatorului, lic pe cea a ghidului turistic, insiruire mai mult sau mai putin seaca de informatie istorica, geografica, muzeistica, privitoare la mijloacele de transport ori la facilitatile de sedere. Filimon nu omite nici ci nuvela intercalata (Friderich Staaps) ingredient aproape obligatoriu pentru relatia de calatorie romaneasca din secolul trecut. inglobata in capitolul a! XIX-lca si adoptand stereotipul "manuscrisului citit din intamplare", ca este atat de extinsa (si structurata dupa modelul in patru capitole impus, pare-se, de C. Ncgruzzi, carora Filimon le adauga, lotusi, si un epilog), incat va putea fi considerata si o scriere aparte (Mateo Cipriani pare sa fi fost destinata a juca un rol similar in partea de memorial dedicata Italiei, care insa n-a mai fost scrisa).
Dupa cum insusi marturiseste la un moment dat ("Eu//, care nu ma gandeam decat la calatoria mea, visai numai orase pline de monumente vechi si afumate, munti si rauri cu marginile acoperite de copaci inverziti si pasarele cantatoare", cap. XXIII), Filimon pare a avea, ca punct de pornire, o idee destul de conventional romantioasa (mai mult decat propriu-zis romantica) asupra relatiei de calatorie. Din fericire insa, experienta traita, ca si preocuparile sale de intelectual, autodidact dar nu lipsit de discernamant si intemeiat pe o bibliografie rezonabila, fac ca textul sa fie in numeroase feluri interesant.
Calatorul Filimon , asa cum se oglindeste in memorialul sau, se arata a fi un om plin de curiozitate intelectuala, foarte interesat de artele plastice si de muzica, dar si un patriot luminai, pentru care oameni si locuri capata rezonante speciale atunci cand, intr-un fel sau altul, se refera la sau amintesc de tara sa. Patriotismul lui cunoaste momente avantate, dar se poate manifesta si in forme critice, atunci cand comparatia starilor din tara cu cele din strainatate ii provoaca insatisfactie sau chiar indignare (foarte ilustrativ din acest punct de vedere este capitolul inchinat intalnirii cu Kovcsdy Janos, indiferent daca personajul si episodul respectiv sunt adevarate, inventate sau doar "aranjate" pro domo).
O atitudine similara transpare si atunci cand Filimon isi arata simpatia fata de "persecutatii" istoriei (rasculatii husiti, poporul maghiar sufocat de suprematia habsburgica). Sunt pasaje in care filiatia ideologica pasoptista a autorului se manifesta cu pregnanta (ca atunci cand, de pilda, argumenteaza in legatura cu relatiile ce ar fi trebuii sa se instaureze intre maghiari si romani pe vremea revolutiei, cuvintele lui reluand in mod evident idei de-alc lui Balcescu). Pe de alta parte insa, Filimon se manifesta si ca un scriitor moralist, adica interesat sa defineasca si sa aprecieze indivizii sub specia unui adevar gcneral-uman (de aceea oamenii intalniti in diferitele etape ale calatoriei se transforma aproape toti in "tipuri"), un scriitor care ambitioneaza si sa explice lucrurile dintr-o perspectiva filosofica sau psihologica (inca de pe acum - lucru ce se va vedea si mai tarziu, in roman - el se dovedeste a fi un partizan al teoriilor fiziognomonice ale lui Lavater, dar si un bun observator al manifestarilor comportamentale si locutorii ale oamenilor).
O trasatura evidenta a calatorului Filimon este umorul, pe care-l practica in nuante si cu valente foarte diferite, de la ironia subtire sub masca impenetrabila, pana la ironia mucalita de seva populara sau la autoironie. Umorul poate, in unele situatii, sa actioneze si ca un antidot al exaltarii romantice, o forma de autocenzura (practicata si ea mult de pasoptisti) prin care autorul reia contactul cu realitatea. Filimon, ca personaj al propriei scrieri, ne apare ca un om care arc. inainte de toate, voluptatea calatoriei, iar informatia istorica si cultural-artistica sau meditatia (pseudo)filosofica fac si ele parte dintre agrementele voiajului. Memorialistul e sensibil si la frumusetile unui peisaj insorii (descrierea de natura nu este, totusi, punctul lui forte), degusta, ca un pricepator, spectacolul monumentelor de arta, e totodata sociabil si intreprinzator atunci cand e vorba sa stabileasca contacte si sa cunoasca oamenii.
Chiar cand nu intra direct in contact cu ei, ii observa cu atentie si retine cele mai caracteristice manifestari locutorii si de comportament.
In ceea ce priveste arta plastica, desi cunostintele sale sunt destul de superficiale, ca ale oricarui autodidact, Filimon se orienteaza totusi rapid, iar preferintele lui (sau cele pe care le adopta, pe baza surselor), desi oarecum clasicizante si acade-mizante, se indreapta spre cateva mari valori reale: arta Renasterii si post-Renasterii din_Italia si Tarile de Jos, iar dintre germani Durer.
In domeniul muzicii, in care e un cunoscator avizat, daca nu chiar un profesionist, parerile lui sunt si mai bine articulate: ii plac indeosebi compozitorii italieni, la care admira claritatea desenului melodic si expresivitatea, pe germani (mai mult constructivi, decat inventivi) consi-derandu-i prea contorsionati si mai putin armo-niosi.
Pe Wagner (ca multi contemporani) il detesta, dar isi da seama ca va avea un important rol de jucat in dezvoltarea ulterioara a limbajului muzical (fiind, deci, capabil sa disocieze intre gust si judecata). Relatia de calatorie a lui Filimon se remarca si prin notabile calitati de expresie, pe alocuri constituindu-se chiar intr-un exercitiu prealabil pentru romanul de mai tarziu. Cuvintele de spirit, asocierile spontane, unele neasteptate, anecdotele, dau mereu viata prozei sale. Limba, caracteristica jurnalisticii vremii (si pe care o foloseste si in cronicile dramatice si muzicale) e presarata din belsug cu neologisme, numai partial adaptate, care, pe de o parte, exprima nevoia de innoire a vocabularului determinata de varietatea si noutatea preocuparilor, dar pe de alta parte sunt folosite si pentru a obtine irezistibile efecte comice, prin vecinatate si asociere. Descinzand din relatia de calatorie pasoptista (cu care are in comun unele stereotipii compozitionale, dar si elemente de ideologie politica si culturala) si ilustrand un gen mult pretuit si practicai in romantism (dar nu numai), Escursiunile in Germania meridionala se numara printre cele mai valoroase lucrari ale lui Filimon si e pacat ca reputatia coplesitoare de romancier a autorului le-a lacut sa ramana in umbra.
