Epopeea lui Ghilgames - opera anonima



este una dintre cele mai vechi opere ale omenirii, capodopera a literaturii sumero-babiloniene.

Desi epopeea este redactata in secolul al XIIlea i.Hr. in Mesopo-tamia, pe douasprezece tablite de argila, cu scriere cuneiforma, cele mai vechi fragmente ale ei dateaza din mileniul al Ill-lea i.Hr.
Epopeea lui Ghilga-mes abordeaza doua teme esentiale: prietenia si cautarea nemuririi, fiind un poem eroic, un poem al prieteniei si al intrebarilor despre viata si moarte.

in aceasta epopee sunt povestite faptele lui Ghilgames, puternicul si despoticul rege din Uruk.
Zeii, ascultand plangerile norodului cetatii impotriva acestui rege crud, se decid sa zamisleasca o fiinta la fel de puternica precum Ghilgames, cu care acesta din urma sa isi poata incerca puterile, lasand norodul sa traiasca in liniste. Astfel, este zamislit Enkidu. Acesta traia in salbaticie si era inzestrat cu o forta colosala. O curtezana il face sa descopere dragostea si civilizatia. Adus la Uruk, Enkidu il intalneste pe Ghilgames si se lupta cu el, fiind invins de catre rege. Pe cei doi ii va lega din acel moment o prietenie stransa.
Ghilgames si Enkidu il infrunta si il ucid pe uriasul Humbaba, stapanul padurii de cedri.
Istar, o zeita capricioasa, se indragosteste de Ghilgames, insa acesla o respinge. Ofensata, Istar trece la razbunare. ii cere zeului Anu sa faureasca un taur ceresc, pe Urus, care sa il distruga pe Ghilgames.

Ajutat de Enkidu, prietenul sau cel mai bun, Ghilgames ucide fiara si ii azvarle maruntaiele in fata zeitei. Drept razbunare, Istar trimite asupra lui Enkidu o boala necrutatoare, care il va rapune.
Ghilgames, cutremurat de moartea prietenului sau, incepe sa-si puna intrebarea daca nu exista cumva un mijloc de a scapa de moarte. Porneste intr-o calatorie la capatul lumii, cu gandul de a cere un remediu impotriva acestei fatalitati de la un strabun al sau, Utna-pistim, unicul supravietuitor al unul potop ce inecase in apele Ivii toate vietatile pamantului. Afla de la acesta ca nimeni nu poate trai vesnic. Batranul ii da insa o planta miraculoasa, planta nemuririi si a tineretii, in stare de a scuti pe om de povara batranetii si de moarte.

Din nefericire, Ghilgames nu va avea parte de ea: in clipa in care se gandea sa o imparta cu poporul sau, i-a inghi-tit-o un sarpe. Ghilgames este abatut. Drept consolare, zeii ii aduc spiritul lui Enkidu. Raspunzand la intrebarile puse de Ghilgames, Enkidu ii spune cu tristete ca mortii, cu exceptia celor ucisi in batalie, sunt nefericiti - traiesc in intuneric si indura foamea. Ghilgames este nevoit sa adopte, dupa discutia cu Enkidu, o noua atitudine: resemnarea.

intors in Uruk, patria sa natala, isi va astepta batranetea in liniste, supunandu-se intru totul legii muritorilor.

Gasim in Epopeea lui Ghilgames o filozofie care proclama acceptarea resemnata a destinului, dupa hotararile divine.