In primele decenii ale secolului al XIX-lea, sub inriu-rirea directa a framintarilor sociale si a aspiratiilor nationale din perioada revolutiei lui Tudor Vladimirescu, din 1821, in tarile romanesti se accentueaza si se amplifica procesul redesteptarii si afirmarii constiintei nationale, in cadrul caruia ideea unitatii tuturor romanilor se transforma intr-un puternic curent de opinie, intr-o actiune de larga si profunda rezonanta in spiritul public. Literatura romana, aflata in faza constituirii ei moderne, a fost de la inceput receptiva fata de noile impulsuri sociale si nationale, reflectindu-le si, la rindul ei, stimulindu-le si propagindu-le, conditionindu-se reciproc.

In noile imprejurari istorice din prima jumatate a secolului al XlX-lea si mai ales in perioada pregatitoare a Revolutiei de la 1848, scriitorii romani duc mai departe idealul unitatii nationale, inteles ca expresie si vointa a neamului nostru inca din vechime, transmis de spiritele luminate ale cronicarilor, de stradania patriotica a corifeilor Scolii ardelene. in Principatele romane, transpunerea in fapta a acestui ideal se constituie intr-o miscare generalizatoare si generatoare de energii patriotice, de mobilizare a constiintelor si ordonarii eforturilor spre obiective precise. Sintetizind evolutia ideii de unitate nationala, din vechime pina in epoca sa, Alecu Russo scria in Cugetarile sale publicate in Romania literara din 1855.: «Ostasii mari ai Moldovei si ai Tarii Romanesti incearca unitatea politica prin putere, poporul prin sunetul buciumului ce razbate peste codri si peste dealuri ; hronicarii, stilpii literaturei, atita unitatea morala prin aducerea-a-minte a legaturei limbei si a singelui, si unii domni prin scoale inflorite deschise tot neamului. Unitatea si traditia in Ardeal se dezvalesc prin durerea lui Sincai, a lui Klein, a lui Petru Maior. incotro si cind isi intorc romanii ochii si gindul lor, dau de Principate, centrul vietei neamului".

Devenita constanta si apoi dominanta in literatura romana din secolul al XlX-lea, ideea unitatii nationale s-a manifestat sub multiple aspecte. Continuindu-se, cu noi mijloace si dintr-o alta perspectiva, osirdia carturarilor si cronicarilor din secolele al XVH-lea si al XVIII-lea, si mai ales a Scolii ardelene, de a sadi cu ajutorul limbii romane sentimentul imitatii de neam, in primele decenii ale secolului al XlX-lea, dar prelungindu-se si pe intreg parcursul lui, s-a vadit o preocupare din ce in ce mai aprofundata pentru problema limbii romane ca element de sudura a unei natiuni inca despartita prin hotare nefiresti. Latinitatea limbii romane fusese demonstrata si de aceea accentul se punea pe formarea unei limbi romane literare unitare, comuna pentru toate tarile romanesti, in acest mod pledandu-se pentru unitatea nationala. intr-un articol publicat in Nationalul, nr. 44 din 1859, referindu-se la imprejurarile in care a lucrat si a tiparit Gramatica romaneasca, in 1828, la Sibiu, Ion Heliade Radulescu marturisea : "Cind intreprinsei d-a predica unirea Romaniei, primele-mi ocupatiuni fura d-a forma o limba unitara compusa din elementele tuturor provintiilor Romaniei, curatita de toate absurditatile eterogene si de crescaturele parazite". intr-adevar, in prefata Gramaticii romanesti Ion Heliade Radulescu isi manifestase solidaritatea cu romanii din tarile subjugate, elogiin-du-le eforturile facute in domeniul limbii si literaturii-romane : "Aci indraznesc a vorbi pentru fratii nostri din Transilvania si Banat, cari sint vrednici de toate lauda pentru ostenelile si silinta ce pun pentru literatura romaneasca". Tot in prefata la Gramatica romaneasca, Ion Heliade Radulescu isi exprima, in stil melopeic, dorinta de a-si vedea patria fericita si pe toti romanii uniti pe pa-mintul strabun : "Coboare-se pacea si fericirea cerului peste mult suferitoarea noastra patrie ! Fie lacramile si necazurile ei cele indelungate si pline de deznadajduire auzite la cer si vaza de acolo mingiiere ! imparateasca sfinta unire in bratele ei cele ostenite si dreptatea insoteasca toate pasurile si savirsirile romanilor, ca sa fie ei toti fata si toti sa se bucure de drepturile pamintului lor celui blagoslovit!"

Ion Heliade Radulescu folosea orice prilej pentru a pleda in spiritul si in sprijinul crearii unei limbi unitare, ca premisa a viitoarei unitati nationale. De pilda, intr-un articol din Curierul romanesc, nr. 64, din 1833, relata, cu satisfactie, ca la sarbatorirea colegiului Sf. Sava din Bucuresti s-a inchinat "pentru toata tinerimea romaneasca, pentru voitorii de bine ai neamului romanesc si pentru viitorime, adica pentru dorita punere in lucrare ca din toate dialectele romanesti a se forma o limba generala si literara pentru toata romanimea".
Spre mijlocul secolului al XlX-lea se amplifica unitatea de gindire si de actiune a scriitorilor, creste solidaritatea in raspindirea reciproca a valorilor spirituale, in dezvoltarea invatamintului si in desavirsirea limbii literare. In 1840, Ion Heliade Radulescu ii propune lui Petra-che Poenaru aflarea unui sistem comun de invatare a limbii romane in scoli, luindu-se drept baza "foile publice" din toate tarile romanesti si "pasurile ce face literatura noastra in deosebitele provincii".

Ideea conlucrarii invatatilor romani de pretutindeni in vederea elaborarii unei gramatici romanesti, care sa conduca la o limba literara unitara, il preocupa si pe Iordache Golescu, un eminent, la vremea sa, lexicograf. Asa cum ne informeaza V. A. Urecbia in primul volum din Istoria scoalelor de la 1800-1864, aparut in 1892, Ior-daehe Golescu preconiza acest lucru inca din 1832, scriind : "Aceasta socotesc eu ca cu mare inlesnire s-ar savirsi cind din fiescare tara unde se graieste aceasta limba s-ar aduna la un loc cite unul sau doi din cei mai invatati profesori ai scoalelor de stiinta canoanelor gra-maticesti si cu totii, intr-o glasuire, ar canonisi si gramatica si slovele obstesti, silindu-se ca si cuvintele sa le aduca, cit va fi prin putinta, la o regula".
Tendinte similare existau si in Moldova. Formarea unei limbi romane comune, pe baza unor reguli unitare, fra vazuta ca o conditie absolut necesara a dezvoltarii si infloririi literaturii nationale. Astfel, in Albina roma-reasca, nr. 36 din 1837, se atragea atentia ca "numai prin pazirea unei singure sisteme va putea spori literatura romanilor". In acest scop, in Albina romaneasca, nr. 12 din 1839, Gheorghe Asachi propunea infiintarea unui "giudet" format «iin "gramaticii romani a Transilvaniei, a Tarii Romanesti si a Moldovei". in Transilvania, problema limbii romane literare se considera ca fiind de interes national. In Foaie literara, nr. 7 din 1838, se preciza : "A regula pronuntia zicerilor si a cuvintelor cu un gust mai bun si mai placut, aceasta nu e treaba ortografiei, ci a unui neam sau natii intregi."

Epoca redesteptarii si afirmarii nationale, inaugurata in primele decenii ale secolului al XlX-lea si dinamizata de idealurile patriotice si democratice din perioada pregatirii si desfasurarii Revolutiei din 1848, s-a rasfrint ple-nitudinar in literatura romana, aflind in ea, ca o consecinta salutara, o puternica pirghie de sustinere si consolidare. Scriitorii romani, desi nu dispun inca de mijloace de expresie perfectionate, isi fac o datorie de constiinta din a sustine nazuintele inaintate ale vremii lor, chemin-du-si confratii si compatriotii la infaptuirea lor. inca de la inceputul secolului al XlX-lea, scriitorii nostri devin interpretii ideii de unitate nationala, exprimind-o sub varii modalitati. Dupa pilda inaintasului sau lenachita Vacarescu, ce lasase drept mostenire urmasilor "Cresterea limbii romanesti / S-a patriei cinstire", lancu Vacarescu saluta, in Prolog. La deschiderea teatrului intiiasi data in Bucuresti, in anul 1819, nu numai inaugurarea primului teatru in limba romana, ci si functia lui educativa si instructiva, indemnind pe slujitorii lui sa-i insufleteasca dragostea frateasca si unitatea cu toti romanii, in aceeasi patrie :

O Maica-Patrie aveti, Un duh de frati va poarte ; Supusi, unirei supuneti Puterea relii soarte ! Uniti, va intelegeti voi, Cu de romani marime, La tot d-o glasuire voi L-a dragostii-ntregime.

Ideea unitatii nationale o intilnim si intr-un manifest din 1822, datorat lui Naum Rimniceanu, Eufrosina Poteca si Barbu Paris Mumuleanu, formulata clar : "Corabia neamului romanesc astazi are trebuinta de un corabier iscusit si acesta este unirea romanilor !" (cf. Ioan C. Fi-litti : Opere alese, Bucuresti, 1985, p. 133). Chiar daca unii dintre scriitorii de la inceputul secolului al XlX-lea nu se angajasera activ in luptele politice ale vremii, erau totusi animati de vii sentimente si convingeri patriotice, isi manifestau deschis adeziunea la marele deziderat al unitatii nationale. Asa este cazul lui Costache Conachi. Istoria literara l-a inregistrat, in genere, ca un poet sentimental, lacrimogen, bintuit de fantasmele erosului. in realitate insa, Costache Conachi era un spirit luminat, preocupat de destinul neamului sau, dornic sa-l vada reunit intr-o singura tara. in lucrarea Dezvoltarea ideii unitatii politice a romanilor, publicata in 1915, N. Iorga nota ca C. Conachi se numara "printre spiritele cele 'mai luminate ale poporului nostru". Iata-l sustinind Temeiurile si trebuinta desfiintarii vamii intre Moldova si Tara Romaneasca, pentru ca nimic sa nu se mai interpuna intre cele doua tari romanesti, ambele avind trasaturi comune sub multiple aspecte : "Deosabirea intre neamurile lumii dupa cel intii cuvint fiind legea inchinarii, limba voroavei si departarea lacuintii, iar dupa al doile, portul, obiceiurile si stapinirea, nici una den aceste nu sa vad mijlocind intre valahi si moldoveni Dintr-un inceput gheneralnic ca acesta plecind si coborindu-ni catra cele in parte, agiungem la hotarul Milcovului si Saretului care desparte aceste doua lacuinte ; nice unul, nice altul fiind decit niste samne pe fata pamintului, precum ar fi un prost grad intre doi lacuitori vecini. Marginenii unei parti, cu a alteea, nu s-au socotit decit niste familii a unie si acestie relighii, grai, lacuinta, port, obicei si stapiniri" (cf. Gh. T. Kirileanu : Ideea Unirii la marele logofat C. Conachi, in Convorbiri literare, an XLIII, nr. 1, 1909, P- 55).


Intre scriitorii moldoveni, munteni si transilvaneni era o deplina comunitate de idei si sentimente privitoare la necesitatea si foloasele infaptuirii unitatii nationale. O calda pledoarie in sprijinul unirii introducea si Dinicu Golescu in insemnare a calatoriei mele, aparuta in 1826, indemnindu-si compatriotii sa o infaptuiasca, nazuind spre renasterea nationala : "Unirea, zic, cea spre fericirea obstii. Caci dupa aceasta vin toate fericirile ; iar far' de aceasta nici un bine in lume nu sa intemeiaza ; si caci in obsteasca fericire va gasi fiescare si pe a sa, iar in parte numai straduindu-ne, avem destule pilde : ca ne-am pierdut slava, starea si cinstea, ajungind si in hula lumii. Unirea spre folosul obstii ne fericeste, unirea slaveste, unirea intemeiaza tot binele. Dupa aceasta alergind, fratilor, sa o imbratisam, ca prin fapte sa ne cunoastem ca am vrut sa slujim patria !"

Convingerea ca infaptuirea unirii tuturor romanilor va fi spre binele obstesc, spre propasirea intregului popor roman, o exprima si Constantin Negruzzi intr-o scrisoare adresata, la 23 martie 1839, din Iasi, lui George Baritiu, la Brasov, marturisind : "Intru aceea co priveste pe Moldavia - locul meu de nastere - eu ma sirguiesc pre cit putintile si mijloacele ma iarta. Ca deputat strig in Camera noastra, ca filolog scriu articurele, ca roman sfatuiesc si propovaduiesc Unirea, fara care bine nu vom mai vedea." (cf. E. Lovinescu : Scrisori inedite ale iui C. Negruzzi, in Convorbiri literare, ianuarie 1913, p. 72). Propagarea idealului unitatii nationale devine o coordonata majora a literaturii romane, scriitorii reprezentativi ai epocii relevindu-i profundele ei semnificatii. Primul care apeleaza la sugestia metaforica a versului este Iancu Vacarescu, in poezia La Milcof, scrisa in 1830, prezieindu-i ca, nu peste mult timp, va inceta sa mai fie despartitor de frati :

De unde-ti vine numele, piriu fara putere Ce despartirea neamului tu indraznesti a cere ? Mila-nceputu-ti, Milcof sec, de va sa-ti dobindeasca ! Sfirsitu-ti-va, lumea oftind, in veci sa te urasca. Dospretuire fratii dau puterii-ti ne-nsemnate ! Caci, despartit ori departat, fratele e tot frate.

Evocarea trecutului zbuciumat si eroic al poporului roman, a luptei sale pentru apararea gliei stramosesti, pentru libertate si unitate nationala, a constituit pentru scriitorii nostri unul dintre cele mai eficace mijloace de a revitaliza constiinta si energia contemporanilor lor, oferindu-le luminoase pilde vrednice de urmat, chemindu-i sa fie demni continuatori ai faptelor de vitejie si de jertfa patriotica savirsite de strabuni si de bravii lor voievozi.

Sub influenta preromantismului, indeosebi a operei lui Volney Les Ruines ou Meditations sur la revolution des empires, aparuta in 1791, si apoi a romantismului, scriitorii romani din prima jumatate si de la mijlocul secolului al XlX-lea, care s-au inspirat din trecutul nostru istoric, au fost preocupati intr-o larga masura de a releva semnificatiile patriotice inaltatoare pe care le transmiteau, peste veacuri, vestigiile fostelor cetati de scaun ale domnitorilor romani, inchinind pagini de vibranta si neperisabila forta emotionala ruinelor acestor cetati, ramase inca impunatoare din involburarea si vitregia vremurilor care s-au abatut asupra lor. Exista insa o deosebire esentiala intre modul in care tema ruinelor a fost tratata in literatura preromantica si romantica apuseana si in literatura romana. In genere, scriitorii preromantici si romantici din alte literaturi europene au cultivat aceasta tema prin prisma conceptiei deceptioniste "fortuna labi-lis", a dezolarii in fata urmelor unor civilizatii apuse, cu sentimentul zadarniciei si caducitatii oricaror valori spirituale, umane si istorice. O cu totul alta viziune au avut scriitorii romani care au abordat tema ruinelor, a vestigiilor vechilor cetati de scaun ale domnitorilor nostri, adevarate fortarete de aparare impotriva vrajmasilor tarii, dintre zidurile carora s-a dezlantuit iuresul de lupta eliberatoare a romanilor impotriva cotropitorilor. Integrati in efervescenta de idei innoitoare din epoca redesteptarii si afirmarii nationale, contopindu-se cu idealurile patriotice, sociale si nationale ale revolutiei din 1848 si ale Unirii, scriitorii romani au imprimat temei ruinelor o alta finalitate, un sens activ, mobilizator, considerindu-le, pe drept cuvint, marturii ale trecutului nostru zbuciumat si eroic, vestigii istorice ale gloriei stramosesti, leagane sacre ale vitejiei poporului, ale sublimelor lui jertfe pent-u ^pararea tarii, pentru pastrarea fiintei nationale, pentru hbertate si unitate nationala. Scriitorii nostri evocau fap-ele de glorie si eroism incrustate nepieritor pe zidurile estor vestigii pentru a le da drept pilda contemporanilor lor, chemindu-i sa le perpetueze in imprejurarile istorice noi din acea epoca.

Inima si constiinta scriitorilor romani au vibrat profund in fata ruinelor Tirgovistii, cetate de scaun ctitorita de Mircea cel Mare, fosta multa vreme capitala Tarii Romanesti, devenita simbol al vitejiei si gloriei stramosesti. in cetatea Tirgovistii au tinut sceptrul in mina, cu barbatie si demnitate, domnitori neinfricati si luminati, cu dragoste de neam si tara, "datatori de legi si datini", dupa expresia eminesciana, ca Mircea cel Mare, Vlad Tepes, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Radu de la Afumati, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brincoveanu. In cetatea Tirgovistii s-au otelit inimile romanilor, s-au plamadit nadejdile de mai bine, s-au pregatit luptele impotriva cotropitorilor, s-au inaltat stindardele libertatii si neatirnari tarii, s-au transmis spre viitor idealurile unitatii si independentei nationale.
Scriitorii care au transpus in poezie, in proza sau in teatru, imaginea din acea vreme a Tirgovistii si semnificatia ei istorica, au privit zidurile cu tulburare sufleteasca, cu melancolia provocata de starea in care le adusesera vitregiile vremurilor, insa nu s-au lasat coplesiti de sentimentul dezolarii, al zadarniciei. Dimpotriva, au fost sta-piniti de convingerea tonifianta ca ruinele Tirgovistii reprezinta marturia inca vie si impresionanta a zbuciumatei si eroicei noastre istorii, a vitejiei si gloriei stramosesti, constituind totodata un sublim izvor de invataminte patriotice, de redesteptare a energiilor nationale, de indemnuri spre a trudi si lupta pentru libertatea si unitatea poporului roman. Aceste coordonate esentiale le descifram in poeziile Ruinurile Tirgovistii de Vasile Cirlova, Adio. La Tirgoviste de Grigore Alexandrescu, Tirgovistea de Dimitrie Bolintineanu, ca si in scrierile in proza Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul de Nicolae Balcescu, O lacrima a poetului Carlova de Pantazi Ghica, Meditatiune pe ruinele Tirgovistei de George Creteanu si altele.

O mentiune aparte merita poezia O noapte pe ruinele Tirgovistii de Ion Heliade Radulescu, inclusa in culegerea sa din . La inceput, aduce un cald omagiu strabunilor care au statornicit stralucirea Tirgovistii prin lupta si biruintele lor, dindu-le drept pilda urmasilor :

Eu cint in miezul noptii a voastre biruinte, Eu pe mormintul vostru laure impletesc ; Izbinzi, fapte vitcje, razboinice dorinte Recomeandez eu lumei, l-ai vostri fii vestesc. Cimpia imi arata slavitele razboaie Si cite biruinte pe dealuri s-au sarbat; Riul in treacat spune cu cit singe siroaie In vremele trecute unda-i a purpurat.

Gloria Tirgovistii a devenit nemuritoare prin figurile luminoase ale voievozilor care au condus ostile romanesti in crincenele batalii pentru apararea si neatirnarea tarii :

Ici glasul : Radu Negru ! peste Carpati rasuna ; Viteazu-si pune tronul in locul stramosesc ; Orice roman in preajma-i subt steagu-i se aduna S-isi apara pamintul eu brat, duh romanesc. In capul unei armii Mircea viteaz racneste. Insufla barbatia romanilor soldati; A lui Murat trufie invingator smereste Si locul este slobod din Istru la Carpati. Balcanul pina-n poale-i vazu pe fiii Lunei Batuti, goniti, nemernici, scapare a cata ; Dunarea este martur de pretul cununiei Ce fiii Romaniei stiura a lua Aici Mihai cel Mare desteapta barbatia, Steagurile destinse slobode filfiiesc ; Subt dinsele el cheama pe toata Romania, Si trimbita rasuna, vitejii sc-nmultesc.

Demn de relevat este faptul ca Ion Heliade Radulescu introduce ideea unitatii nationale, aratind ca eforturile lui Mihai Viteazul de a infaptui maretul ideal al romanilor isi au sorgintea in Tirgoviste :

D-aici vaz in Moldova toata slava romana A renvia subt Stefan si ai vechimii ani Iarasi a se intoarce ; a vitejiei hrana Subt el imbarbateaza a-nvinge pe tirani. Peste Carpati acuma vulturul roman zboara, D-aicea spre Moldova isi ia falnicul zbor ; Doua capote are, ou patru ochi masoara, E-n toata Romania acum poruncitor.

Intr-o nota, adaugata la sfirsitul poeziei, Ion Hcliade Radulescu preciza : "Mihai-Voda, savirsind razboaiele sale cu turcii, isi intoarce armele in Transilvania, o supune si, de aci, supuind si Moldova, uneste pe toti romanii subt un sceptru si mai da inca un cap vulturului
romanesc."
Ideea unitatii nationale a fost transpusa si de Petru Gradisteanu in tabloul dramatic intr-un act O noapte pe ruinele Tirgovistei sau Umbra lui Mihai Viteazul, publicat in . Protagonistii, tinerii George Unescu si Cos-tache Ghimpeanu, poposind pe ruinele Tirgovistii, sint framantati de gindul reinvierii gloriei de odinioara, catt-tind sa afle prin ce mijloc s-ar putea infaptui aceasta : "George : Iaca-ne pe aceste ruine ce doream sa vaz inca din copilaria mea !
Costache : Ca orice roman adevarat George : Iaca-ne pe aceste ziduri unde lira romana a facut sa rasune primele-i accente armonioase, unde vin poetii nostri sa culeaga acele note misterioase, acele acorduri dulci si mai sublime ale cinturilor lor, iaca-ne pe sfaramaturile gloriei noastre trecute
Costache : Si poate fara reintoarcere ! George : Tirgoviste '. trista urbe ! Cind vei parasi tu in fine valul negru ce porti pe fruntea ta ? Cind vei re-inalta cu trufie capul tau pina la nori, cind se vor termina suferintele si lacrimele tale ? O, scumpa mea Romanie ! Cind vor incepe pentru tine timpii linistiti, zile senine, momente ferici ? O, patria mea iubita !"
Convorbirea celor doi tineri e intrerupta de aparitia umbrei lui Mihai Viteazul, care le spune ca redobindirea gloriei de odinioara se putea obtine prin infaptuirea marelui ideal al unitatii nationale :

Voi trebuie sa cereti unirea cu Moldova,
Uniti-va de vreti s-aveti si voi o tara,
Sa va puteti de dinsa in pace bucura.

Indemnurile la unire sint tot mai frecvente si mai energice la mijlocul secolului al XlX-lea. in poezia Anul 1840 Grigore Alexandrescu invoca sugestiv sperantele determinate de miscarea revolutionara ce incepuse sa fra-minte societatea romaneasca din acel an, asteptind unirea tuturor romanilor intr-o singura tara si sub un singur domnitor :

O, an prezis atita, maret reformator ! Incepi, prefa, rastoarna si imbunatateaza, Arata semn acelor ce nu voiesc sa creaza ; Adu fara zabava o turma s-un pastor.

In efervescenta ideologica din epoca redesteptarii si afirmarii noastre nationale, scriitorii au acordat o vie atentie definirii ideii de patrie si de natiune, pentru a releva necesitatea fundamentarii unui stat roman unitar, ca o conditie primordiala a constituirii natiunii romane. in celebrul sau Cuvint pentru deschiderea cursului de istorie nationala in Academia Mihaileana din Iasi, la 24 noiembrie 1843, Mihail Kogalniceanu isi expunea astfel conceptia sa, in spiritul ideii de unitate nationala : "Eu privesc ca patria mea toata acea intindere de loc unde se vorbeste romaneste si ca istorie nationala istoria Moldovei intregi inainte de sfisierea ei, a Valahiei si a fratilor din Transilvania". Cu romanii din aceste tari, sublima Mihail Kogalniceanu, "sintem frati si de cruce si de singe si de limba si de legi." Totodata isi marturisea "nadejdea magulitoare ca prin prelectiile mele voi putea destepta in d-voastra un duh de unire mai de aproape intre toate ramurile neamului romanesc, si un interes mai viu pentru natie si patrie."
Constituirea natiunii romane pe temelia solida a unei patrii comune a dinamizat si lupta scriitorilor transilvaneni pentru implinirea acestui vis secular. De o profunda semnificatie este, de pilda, articolul Nationalitatea al lui George Baritiu, publicat in Foaie pentru minte, inima si literatura, nr. 51, din 18 decembrie . Aratind ca "unirea nationala este frumoasa deviza ce rasuna din toate Partile si desteapta duhurile cu putere multa", George ttaritiu revela marea ei insemnatate pentru poporul ro-*nan de pretutindeni : "Taria si puterea unui popor, vaza sa, politica sa de cumpanire, nadejdiile sale, prezentul si viitorul sau zac in unirea nationala". Pledind pentru crearea natiunii si statului roman unitar, George Baritiu sublinia ca aceste inaltatoare aspiratii implica vointa, eforturi si daruire, fiind "bunuri mari, importante si insufle-titoare, care nu cer mai mult decit vointa tare de a fi si a ramine un singur popor". De aceea, in final, isi indemna contemporanii sai : "iubiti-va si aparati-va unul pe altul, cunoasteti ca sinteti frati, si aceasta e nationalitatea". .
Tot aici merita sa mentionam ca, prin articolul Unirea vamilor intre. Moldova si Valahia, publicat in Propasirea, nr. 1, din 2 ianuarie 1844, Ion Ghica sustinea aceeasi idee a unei unice patrii pentru toti romanii.
in timpul Revolutiei din 1848, Dimitrie Bolintineanu, impreuna cu ceilalti redactori ai gazetei Poporul suveran, se preocupa de explicarea clara a ideii de patrie, din perspectiva unitatii nationale. in articolul Patria, aparut in nr. 3, din 28 iunie 1848, se spunea : "Patria nu este numai locul in care ne-am nascut si in care familia noastra locuieste ; patria este tara intreaga in care gasim concetateni, adeca oameni ce traiesc subt aceleasi legi, vorbesc aceeasi limba, se inchina in aceeasi religie, isi impartasesc aceleasi sentimente si aceleasi idei. Aceasta unire de sentimente face nationalitatea. Prin urmare, fara de dinsele nu poate fi nationalitate, nu poate fi Romania. Patria, aceasta fiinta ideala, pe care locuitorii ei sint gata a o apara cu viata, este identitatea intereselor, ideilor, pasiunilor ce-i stringe si-i uneste in apararea unui bine comun".

Idealul unitatii nationale a impulsionat activitatea si obiectivele majore ale unor importante asociatii culturale si literar,e de la mijlocul secolului al XlX-lea, ca si din epocile urmatoare. Dupa actiunea revolutionara din 1840, cunoscuta sub denumirea de "complotul" lui Mitica Filipescu, la care luase parte si Nicolae Balcescu, fiind de aceea si inchis, elementele radicale se regrupeaza in 1843, intemeind societatea secreta "Fratia". Promotorii acestei organizatii revolutionare erau Nicolae Balcescu, Ion Ghica si Christian Tell. La scurt timp dupa constituire, gruparea secreta atrage un insemnat numar de membri hotariti sa se dedice luptei pentru transformarea societatii romanesti din acel timp, pentru dobindirea drepturilor legitime ale tarii si poporului nostru, pentru libertate si unitate nationala. Printre membrii ei s-au mai numarat Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, C. Balcescu, Deivos, I. Voinescu II, Al. G. Golescu-Negru, Marin Sergheieseu-Nationalu, C. Filipescu, Gr. Ipatescu, N. Ipatescu si altii, toti devenind organizatorii si infaptuitorii Revolutiei de la 1848.

Dupa o practica specifica epocii, la inceputul anului 1844 a luat fiinta si o "Societate literara" legala, la Bucuresti, sub paravanul careia se desfasura activitatea politica secreta a "Fratiei." Bineinteles, toti membrii "Fratiei" devin si membrii "Societatii literare", aceasta numa-rind in plus pe Ion Heliade Radulescu, August Treboniu Laurian, I. D. Negulici, Filitis, Urianu si altii. Prin "Societatea literara" se realizeaza un pas important pe calea unitatii nationale, fiind atrasi in cadrul ei si fruntasii vietii literare si politice din Moldova. "Mai multi romani din Moldova, Vasile Alecsandri, Kogalniceanu, Negruzzi si altii faceau parte, si cind unul dintr-acesti barbati venea la Bucuresti, era pentru noi toti o adevarata sarbatoare", spune Ion Ghica (cf. Scrieri, voi. III, Bucuresti, 1914, p. 392).
In februarie 1845, "Societatea literara" s-a transformat in "Asociatia literara a Romaniei" sau "Asociatia pentru inaintarea literaturii romanesti", cunoscuta in epoca si sub denumirea prescurtata "Asociatia literara". La constituirea ei a participat, ca invitat de onoare, si Mihail Kogalniceanu. intors la Iasi, ii scria, in aprilie 1845, lui Ion Ghica : "Arata prietinestile mele urari tuturor prietinilor, pe cari ii doresc si ii iubesc. Cit voi trai imi voi aduce aminte de bunatatea lor pentru mine, si pururea m-as socoti norocit cind as putea a le arata recunostinta mea prin primirea ce le-as face si eu in tara mea". Cu prilejul prezentei sale la Bucuresti, Mihail Kogalniceanu a stabilit o conlucrare rodnica, frateasca, cu Nicolae Balcescu, preocupati amindoi de istoria romanilor, ajutin-du-se unul pe altul prin copierea reciproca de documente si cronici necesare lucrarilor lor. in aceeasi scrisoare il ruga pe Ion Ghica : "Arata romanului Balcescu ca m-am apucat de a-i copia cele cerute. El insa sa-mi trimita numaidecat copia letopisetilor ce i-am cerut" (cf. Cornelia Bodea : Lupta romanilor pentru unitatea nationala. 1834- 1849, Bucuresti, Editura Academiei, 1967, 'p. 273).

"Asociatia literara" avea in secret si scopuri politice, idealuri patriotice, lucrind si in Transilvania, actionind pentru libertate si unitate nationala. De pilda, lui Gri-gore Gradisteanu i s-a incredintat o misiune de aceasta natura in Transilvania, sa ia legatura cu intelectualii si scriitorii romani, urmarindu-se "sub pretext d-a se face o gramatica romaneasca si un dictionar, sa se adune romanii din toate provinciile cind la Bucuresti, cind la Iasi, cind la Brasov si aiurea si cu mijlocul acesta sa se consulte pentru o actiune generala din partea tuturor romanilor daca evenimentele ar cere-o" (Gr. Zossima : Biografii politice ale oamenilor miscarii nationale din Muntenia la 1848, Bucuresti, 1884, p. 59).

Scopul declarat al "Asociatiei literare" era promovarea literaturii nationale si raspandirea ei in toate tarile romanesti, urmarindu-se in acest mod punerea de baze trainice pentru unitatea nationala. Astfel, in "jurnalul" incheiat la 22 iunie 1845 si semnat de N. Balcescu, D. Bo-lintineanu, A. T. Laurian, I. Voin'iscu II, I. C. Bratianu si St. Golescu, se spunea : "Adunindu-ne noi patronii Asociatiei pentru inaintarea literaturii romanesti si chibzuind ca este de neaparata trebuinta a sa intinde aceasta Asociatie in toate provinciile romanesti, de vreme ce telul acestei Asociatii nu e numai local, ci dinpotriva tinteste a inlesni progresul literar in toata romanimea, comitetul Asociatii insa nefiind de ajuns spre aceasta, s-a gasit cu cale ca sa se pofteasca din literatii Moldovii d. d. C. Negruzzi, V. Alecsandri, C. Negri, si din literatii Transilvaniei d. d. G. Baritiu, doctorul Vasici si canonicul Cipariu, ca sa binevoiasca a lua asupra-le insarcinarea d-a aduna sumele de la suptscriitorii ce sa vor afla in partile d-lor cum si scrierile ce li se vor adresa si vor socoti ca merita a sa tipari" (Biblioteca Academiei, ms. 4633, f. 1).

Unii dintre membrii Asociatiei, mergind la Paris pentru studii, continua sa militeze in spiritul acelorasi idealuri patriotice si nationale. Tinerii romani aflati in capitala Frantei nu se detaseaza de framintarile din patrie, nu uita ca sint reprezentantii unei natiuni ce trebuie sa-si dobindeasca libertatea si unitatea. Ei folosesc pamantul ospitalier al Frantei si generozitatea spiritelor ei luminate pentru a face cunoscute, intelese si sprijinite nobilele deziderate ale tarii si neamului lor, pentru a lucra la infaptuirea acestor deziderate. Evident, contactul tinerilor romani cu agitatia revolutionara din capitala Frantei a fost binefacator, cu consecinte salutare, tonifi-cindu-le energiile si largindu-le perspectiva luptei lor, dar nu a fost unica si cea mai importanta conditie a integrarii lor in eforturile din ce in ce mai sustinute pe care tarile romane le. depuneau pentru propasirea nationala si sociala. Framintarile revolutionare din Franta au putut exercita o influenta rodnica deoarece s-au grefat pe fondul unui ardent patriotism ce incalzea inimile tinerilor romani, pentru ca s-au conjugat armonios cu propriile lor convingeri si aspiratii, generate de imprejurari istorice corespunzatoare.

Scriitori romani