Englezeste eara profesor - comentariu - piesa de Eugen Ionescu referat





ENGLEZESTE EARA PROFESOR - Anti-piesa in patru scene si un epilog de Eugen Ionescu.

Publicata in revista Secolul 20, nr.l, . Premiera piesei: 12 mai 1980, in interpretarea trupei studentesti de teatru "Ars Amatoria" a Facultatii de Filologie din Cluj. Englezeste fara profesor reprezinta prima varianta, romaneasca, a antipiesei La Cantatrice chauve (1950), cu care se inaugureaza teatrul absurdului sau al deriziunii.

Cum precizeaza dramaturgul in ultimul sau jurnal. Im Quete intermitente (1987), "primele incercari de grifonarc a Cantaretei chele, care se intitulau atunci Englezeste fara profesor' dateaza din 1942, ultimul an cand scriitorul s-a mai aflat in Romania. Se pare ca Englezeste fara profesor era incheiata in 1946, an cand viitorul dramaturg trimite, de la Paris, prietenilor sai din Bucuresti, textul antipiesei, impreuna cu o serie de mici texte prozastiee scrise tot in romaneste si adunate sub titlul de Sclipiri. Cinci dintre aceste "sclipiri" vor deveni ulterior faimoase, fiind considerate ca "anecdote" si "fabule experimentale" de catre personajele Cantaretei chele. Varianta romaneasca a antipiesei e una comprimata a textului francez ulterior. Astfel, primelor trei scene din Englezeste jara profesor ie corespund cele sase din Cantareata cheala: din textul romanesc lipsesc scenele VIII-X din textul definitiv, in care apare insolitul Pompier cu "fabulele" sale; scenei a IV-a, ultima, din varianta romaneasca ii corespunde scena a Xl-a, tot ultima, din varianta franceza; in schimb. Englezeste fara profesor contine un epilog metateatral care, in Cantareata cheala, a fost inlaturat.

Unul dintre motivele fundamentale ale inlregii opere romanesti a lui Eugen Ionescu- detectabil atat in volumul Elegii pentru fiinte mici (1931) si volumul de eseistica Nu (1934), cat si in prozele scurte, fragmentele de roman si diversele "pagini rupte din jurnal", toate risipite prin periodicele epocii interbelice - este acela al conditiei papuseresti a umanului. Pentru ca intre soldatul de plumb din mana copilului si omul din palma lui Dumnezeu nu este nici o diferenta de esenta. "Suntem marionetele lor", ale zeilor camuflati, ale "celor de dincolo", ce ne trag, din culise, sforile. Omul sta tot intr-o "cutie , la fel ca papusile unui copil, la discretia unui Gulliver divin, necunoscut, ascuns dincolo de decorurile inselatoare ale lumii acesteia: "Totul este o cutie: cineva o tine in mana. Noi suntem soldati de plumb. Nu putem cunoaste substanta celui ce ne tine in mana". Universul intreg, o stim inca de la Martin Luther, nu e decat uriasul teatni de papusi al lui Dumnezeu.

Or, tanarul Eugen Ionescus-a nascut cu aceasta relevatie, primind dintru inceput sa fie mascariciul Iui Dumnezeu, un saltimbanc metafizic, asa cum declara in fragmentul prozastic Lateral (1933):

"Accept starea mea de marioneta. Accept ridicolul metafizic al starii mele de om". De aceea, drama lui esentiala nu este deloc estetica, ci pur ontologica. Statutul existential de saltimbanc al omului ti lumea vazuta ca teatru de papusi (cu sau Iara Dumnezeu) il conduc pe Eugen Ionescucatre genul dramatic si, nu intamplator, mai ales catre mecanica pura a acestuia (caci, altfel, in sens empiric, E. . nu este interesat de teatru: daca publicistica sa romaneasca include numeroase cronici literare si plastice, ea nu contine, in schimb, decat trei scurte cronici dramatice). Un scriitor ca Eugen Ionescu- care afirma neincetat despre sine ca este doar o "paiata" sau ca "sunt o marioneta" si care este obsedat de "mecanismul sforilor care ma trag" - ajunge in chip inevitabil la modalitatea teatrala materializata de Englezeste fara profesor, unde personajele sunt pur si simplu niste fantose lipsite de chip si interioritate, puse in miscare de parghiile unui mecanism teatral gplit de orice substanta ideatica si psihologica.

In consecinta, dialogul functioneaza el insusi numai strict formal, vehiculand, intr-o progresie accelerata apoi pana la explozie, doar idei primite, expresii gala tacute, clisee verbale, efluvii tot mai ritmate de vorbarie curata ce se pulverizeaza, pana la urma, intr-un tir reciproc de consoane si vocale.

Mecanismul teatral vid reflecta "cutia" goala de orice continut a lumii. Cum va preciza mai tarziu chiar Eugen Ionescu, Englezeste fara profesor, ca mai apoi Cantareata cheala, ilustreaza "un teatru abstract sau nonfigurativ" (in care asa-zisele personaje sunt intersanjabile, intrucat sunt fara identitate) sau un fel de "drama pura", adica antitematica, antiideologica si antipsiho-logica, in care, in mod surprinzator, se elibereaza exploziv o tensiune dramatica la fel de pura, descojita de orice intriga ori conflict. Rezulta astfel un soi de antipiesa, "adica o adevarata parodie de piesa, o comedie a comediei" ce comunica imperturbabila "adevaruri" la fel de stupide ca si cele comunicate de un manual de conversatie intr-o limba straina pentru incepatori.



Antiteatrul ionescian - declansat initial de "ridicolul metafizic" al conditiei de marioneta a omului - se transforma inevitabil in oglinda grotesca si parodica a intregului teatru anterior, devenind statia finala a dramaturgiei europene, dincolo de care nu se mai afla decat neantul. Astfel, prima scena a antipiesei constituie o excelenta parodie a debutului expozitiv al piesei ibseniene si poslibsenicne. Apoi, scena a II-a reprezinta parodierea plina de virtuozitate a asa-numitei recunoasteri dintre personaje, definita inca de Aristotel in Poetica sa. In fine, replica-chcie din finalul celei de a doua scena anunta si consfinteste, daca privim lucrurile in totalitate, unitatea gandirii teatrale ionesciene. Aceasta replica simptomatica apartine lui Mary, camerista care, mimand la un moment dat iesirea din scena, revine brusc in fata publicului si exclama cu impertinenta specifica rolului in teatrul traditional:

"Am uitat sa ma prezint: Sherlock Holmes", Afirmatia surprinzatoare a serviloareai trebuie, in ciuda aparentelor, luata in serios si pusa in legatura cu lunga "analiza" detectivista pe care ea o face revelatiilor succesive aduse de dialogul dintre domnul si doamna Martin si care provoaca "recunoasterea" dintre ci, prin identificarea si recuperarea trecutului lor comun. Intrarea intempestiva a lui Mary alias Sherlock Holmes rastoarna insa complet situatia: camerista desfiinteaza, intr-o clipa, intregul sistem de argumentare al sotilor Martin si, producand noi probe, anuleaza "recunoasterea', impunand o alta concluzie: "lilisabeth nu este Elisabeth si Donald nu este Donald". Sensul referintei ironic-politiste si detectiviste din antipiesa se releva abia o data cu piesele ulterioare, din perioada franceza. Implicite in Englezeste fara profesor, critica si parodierea teatrului european anterior devin explicite in celelalte piese, replica sarcastica a lui Mary rezumand aprioric intreaga discutie teoretica din Victimes du devoir.

Aici, Choubert nu face decat sa reia si sa teoretizeze pe larg ceea ce Mary exprimase sibilinic printr-o singura , laconica sintagma: "Sherlock Holmes". Teatrul - afirma Choubert, alter ego al scriitorului -, de la originile sale pana in prezent, n-a fost decat un "teatru politist", caci orice piesa reprezinta doar o ancheta detectivista, care, in deznodamant, isi dcconspira concluziile: situatia dramatica reprezinta intotdeauna o enigma, iar "enigmele sunt politiste". Acest theatre policier, acuzat de E. I., nu este, in realitate, decat consacratul teatru analitic european (asa cum apare ci o data cu Oedip rege si se stabilizeaza prin dramaturgia ibseniana si poslibse-niana). Iata de ce monologul detectivist al cameristei din Englezeste fara profesor constituie, de fapt, o parodie a vechiului teatru analitic, Mary dand cu tifla publicului, dupa ce construieste o adevarata enigma politista, pe care o lasa complet suspendata, nedescifrata. Antipiesa Englezeste jura profesor promoveaza, mai intai, prin relatia dintre sotii Smith, iar apoi, pana la exasperare, prin relatia dintre sotii Martin, un tip de teatru static. O data cu scena a patra se produce insa o violenta ruptura de ritm, o accelerare gradata a acestuia pana la paroxismul exploziv.

In final, deconstructia dramaticului se desavarseste: limbajul dezagregat si-a anulat complet structura, risipindu-se intr-un "confetti sonor" de vocale si consoane, intr-un pur material interjectional, iar personajele se metamorfozeaza intr-un cor cacofonic. Deznodamantul metateatral din Englezeste fara profesor - absent in Cantareata cheala - pare, prin aducerea in scena a Directorului teatrului, a Autorului si a Comisarului, unul post-piran-dellian, datorita amestecului trucat de realitate si fictiune.

Dar, de fapt, prin manipularea si agresarea fizica a spectatorului, prin transferarea in mod violent a centrului de joc din scena in sala, ca si prin transformarea celui ce priveste in cel privit si manuit la randul sau ca o marioneta, Englezeste fara profesor se preschimba inlr-un adevarat happening. Varianta romaneasca a Cantaretei chele prefateaza in absolut intreaga istorie europeana a teatrului absurdului. Este aici o mare sansa a teatrului romanesc, care isi adjudeca astfel o prioritate reala.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani