Poet al formulelor neconvenţionale, oscilând între extreme, totdeauna preocupat de ineditul expresiei poetice, Nichita Stănescu rămâne, şi astăzi, un creator de o singularitate incontestabilă.
"Emoţie de toamnă", care face parte din volumul "O viziune a sentimentelor", este o operă lirică, o poezie de dragoste, în care eul liric comunică, în esenţă, inefabilul sentimentului de iubire, teama că el va dispărea.
Opera lirică este opera în care eul liric exprimă în mod direct propriile trăiri, prin intermediul figurilor de stil şi al imaginilor artistice.
Titlul, o structură nominală, alcătuită din substantivul nearticulat în nominativ "emoţie" şi din atributul substantival prepoziţional "de toamnă", realizează legătura între planul afectiv (interior) şi cel exterior (al naturii), orientând discursul liric.
Eul liric este evidenţiat prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pronume personale şi reflexive, adjective pronominale, verbe la persoanale I şi a II-a), dar şi prin adresarea directă către fiinţa iubită ("acoperă-mi inima cu ceva").
Discursul liric debutează cu o propoziţie cu caracter constatativ: "A venit toamna". Aceasta nu este totuşi o simplă constatare a schimbării anotimpurilor, ci sugerează, în plan simbolic, diminuarea sentimentului de dragoste. Eul liric îşi exprimă în continuare disperarea, cerând iubitei un gest de revenire, o speranţă în renaşterea iubirii: "acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta".
Cuvântul "umbra" poate semnifica absenţa iubitei, amintirea ei.
Neliniştea generată de despărţire este evidenţiată în versul al treilea:"Mă tem că n-am să te mai văd uneori", continuând, în versul următor cu exprimarea măsurii durerii eului liric: "că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori". Aripile exprimă ideea zborului, iar indicele spaţial "până la nori" exprimă inexistenţa unei limite în manifestarea sentimentului de durere.
Versul următor exprimă spaima eului liric că iubita ar putea fi atrasă de o nouă dragoste: "că ai să te-ascunzi într-un ochi străin", această nouă experienţă erotică provocându-i doar suferinţă: ""şi el o să te-nchidă c-o frunză de pelin". Pelinul, care în plan concret exprimă gustul amar, în plan metaforic exprimă dezamăgirea generată de eşuarea iubirii.
Strofa a doua surprinde transformările eului liric, determinate de absenţa dragostei: "Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac" (pietrele sunt martore ale suferinţei eului liric; tăcerea care se instaurează sugerează absenţa comunicării); "iau cuvintele şi le-nec în mare" (amplificarea stării de absenţă a comunicării"; "Şuier luna şi o răsar şi o prefac/ într-o dragoste mare" (eul liric apare în ipostază demiurgică, reordonând universul exterior în funcţie de propriile trăiri.
La nivel lexical (adică al sensului cuvintelor), poezia are un grad ridicat de ambiguitate, specific, de altfel, stilului stănescian (şi poeziei neomoderniste); textul este sărac în figuri de stil.
Poezia este structurată în două strofe - o sextină şi un catren; versurile au rima împerecheată.
Din toate cele prezentate mai sus, reiese că poezia "Emoţie de toamnă" de Nichita Stănescu este o operă lirică.
