A. Steuerman-Rodion
In noul numar al Floarei albastre se vorbeste iar de literatura simbolista, raspunzandu-se unor critici bucuresteni:
"Adevarul e ca apreciem «simbolismul» cu o singura masura, aci sau in strainatate. Noi am afirmat - ceea ce n-a vrut sa se inteleaga - ca dintr-un Verlaine, Mallarme, Baudelaire, nu va ramane decat aceea ce-i omenesc, neafectat, cinstit si frumos. Nu suntem si nu putem fi impotriva influentelor literare din afara. Sectarismul nu ne sta in fire. insusi Eminescu, a carui traditie ravnim s-o continuam, s-a inspirat din filosofia germana. Suntem insa si vom fi impotriva afectatiei si frazeologiei in literatura, de aci sau de peste granita. Ceea ce ni se ofera sub denumire de simbolism la noi, nefiind decat imitarea unei forme pretentioase si goale, cu atat mai mult socotim necesara o actiune de inlaturare grabnica a acestui curent fals din literatura tarii.
Cu mai multa osteneala de gandire din parte-va ne veti pricepe dar usor, prieteni din Bucuresti".
Din Capitala insa, pre cat se pare, nu s-au adresat numai mustrari modestei publicatiuni iasane, ci si simpatii. Asa, poetul St. O. Iosif, intr-o reminiscenta scrie urmatoarele dragute lucruri:
Dragii mei.
Scrisoarea voastra mi-a amintit debuturile mele literare. Sunt vreo patrusprezece ani de atunci.
Viata condusa de domnul Vlahuta incetase, Convorbirile Literare vegetau, si interesul publicului pentru literatura scazuse cu desavarsire, atras de alte preocupari in alte directii.
In aceasta vreme de apatie, ne-am strans cativa tineri naivi si entuziasti in jurul regretatului I. Constanti-nescu-Stans, un suflet ales si plin de avant, - si cu ajutorul lui material am scos revista Floare Albastra, impreuna cu neuitatul ziarist Alexandru Antemireanu.
Nu era setea de reclama care ne mistuia, nici dorinta de a uzurpa glorii statornicite, ci trebuinta organica de a ne exprima gandurile si simtirile noastre, dorul curat de a continua, in marginile puterilor noastre neincercate inca, sfanta traditie literara a lui Balcescu, Alexandrescu, Creanga, Eminescu.
Numele revistei, insusi, era un simbol - dupa celebra Blaue Blume a lui Novalis, incetatenita si in poezia romaneasca prin versurile marelui Eminescu. Dintre care au colaborat la aceasta revista, cu o abnegatie ce astazi se gaseste asa de rar in randurile incepatorilor, multi si-au castigat prin munca si talent o frumoasa reputatie literara.
Erau: A. Antemireanu, temperament impetuos si poet de mare talent, uitat pe nedrept in zilele noastre asa de pline de larma zadarnica; C. Sandu-Aldea, autorul romanului Doua neamuri, Ilarie Chendi, spiritul caustic si neindurat fata de tot ce e nul si pretentios; Zaharia Barsan, trubadurul totdeauna simpatic, discretul V. Podeanu, precum si misticul cantaret, cu un fond sufletesc asa de bogat care este duiosul D. Nanu - si altii, dintre care unii si-au spanzurat lira-n cui.
Adapostiti intr-o incapere intunecoasa din pasagiul Wil-lacros ne intruneam zilnic si munceam cu tot entuziasmul tineretei noastre.
Atunci am scos, in 1899, si un frumos numar comemorativ, cu implinirea a 10 ani de la moartea divinului nostru dascal care era Eminescu.
Stans era sufletul "Floarei Albastre". Cand voiu avea vreodata vreme, voi incerca sa schitez silueta acestui devotat prieten al artei, inamorat de tot ce e frumos.
Ce pacat ca sufletul acesta deosebit a trebuit sa se intunece si sa se stinga inainte de vreme, in chip asa de tragic.
Intr-o chilie de ospiciu! Dar nici Floarea Albastra, modesta floare rasarita-n umbra, n-a putut sa dureze decat spatiul catorva luni. Sfioasa si neluata in sama, cum a fost, ea a prevestit totusi "primavara literara", infiripata mai tarziu in jurul revistei Samanatond a d[omni]lor Vlahuta, Cosbuc si Iorga.
Sa asteptam viitoarele numere ale revistei iasane, pentru a vedea intrucat va urma traditiei eminesciane, - in afara de rolul negatide a "distruge" simbolismul.
