Controversele privind data cand Creanga a devenit junimist nu sunt lipsite de probe documentare, iar daca nu s-a ajuns la o acceptare unanima, s-a realizat, in schimb, impulsionarea cercetarilor menite sa lamureasca diversele imprejurari in care a receptat elemente ale junimismului politic, cultural, pedagogic si literar. Informatiile dobandite permit detasarea a doua probleme diferite, caci momentul cunostintei cu junimismul ramane mult in urma aceluia al acceptarii lui integrale, sub toate aspectele, situat, desigur, ceva mai tarziu de data cand dascalul si povestitorul s-a hotarat sa paseasca in casele lui Iacob Negruzzi, si Vasile Pogor din Iasi, unde se tineau de regula faimoasele intruniri literare ale Junimii.
Nici unul dintre marii clasici ai literaturii noastre n-a avut norocul, ca Ion Creanga, sa stea pe bancile unei scoli fata in fata cu profesorul Titu Maiorescu. Situatia era interesanta, dar nu si nefireasca pentru vremea aceea, elevul Creanga avand la 1864, cand s-au intalnit, douazeci si cinci de ani, iar profesorul Maiorescu era mai mic ca el cu un an !
Aflat la inceputul carierei sale didactice, cand functiona simultan in invatamantul secundar si in cel superior, tanarul Titu Maiorescu atrasese pe la 1863/1864 atentia oficialitatilor printr-o pregatire didactica moderna si insusiri pedagogice. Auzind despre calitatile lui, ministrul Instructiunii Publice si al Cultelor, Alexandru Odobescu, l-a numit director al Scolii preparandale (normale) din Iasi, cu misiunea de a o reorganiza potrivit realitatilor noastre de atunci. La redeschiderea scolii, in 9 ianuarie 1864, diaconul lui Ion Creanga se numara intre cei 22 elf elevi, fiind insa, ca absolvent al cursului inferior de Seminar, mai pregatit decat ceilalti, caci inscrierea la scoala normala nu le cerea decat absolvirea scolii primare. Daca am aduna laolalta anii de scoala petrecuti de Ion Creanga in diferite locuri, pana la venirea in Iasi, n-am putea obtine o cifra mai mare de sapte. Cele sapte clase l-au invatat scris-cititul, ceva gramatica, istorie, aritmetica si geometrie. Abia seminarul de la Socola a avut menirea sa produca un salt de la treapta elementara; la cea superioara, caci, pe langa studiul materiilor legate strict de cariera preoteasca, a beneficiat si de cel al unor discipline laice ca : limbile vechi, retorica, filosofia, istoria universala. in toti anii de studii a obtinut calificativele "bun", "foarte bun" si "eminent". Tot din perioada cand era seminarist dateaza si incercarile sale de a-si alcatui o biblioteca personala, in care se gaseau carti care deja nu mai reflectau preocupari strict seminariale : Gramatica latina de Dimitrie Stoica, Abece-daire frangais pour la jeunesse roumaine par Demetre Pop, Gramatica noua franceza pentru invatatura tinerimii moldo-romane dupa Noel si Chapral. Ele reflecta vointa de a studia, curiozitatea cunoasterii intelectuale aparuta de acum la fiul de taran ce se desprinsese de mediul sau. La acestea se adauga si alte lucrari, precum : Poezii de Iancu Va-carescu, Ritorica romana de Dimitrie Gusti, Poezii populare culese de V. Alecsandri, periodice si alte lucrari adunate probabil, cele mai multe, in aceasta perioada. Un exemplar din Manualu de metodica si pedagogie pentru profesorii scolilor primare, prelucrat de Antoniu Velini, inaintasul lui Maiorescu la directia Scolii preparandale, fiindca poarta semnatura lui Creanga din 1862, a fost considerat drept dovada a interesului sau pentru problemele de pedagogie inca inainte de a frecventa scoala normala.
Rolul jucat de Titu Maiorescu in pregatirea dascalului Ion Creanga a fost evidentiat inca din 1888 de elevul insusi, impreuna cu alti fosti colegi ai sai, acum colaboratori la manuale scolare. ..Dupa cum se stie - scriau acestia la data amintita - de pe la anul 1863 pana pe la 1867, scoala normala Vasile Lupu de la Trei Ierarhi din Iasi avu norocul sa aiba director si profesor de pedagogie pe d-l Titu Maiorescu [].
In cei doi ani de la inceput, adeca in 1863-64 si 1864-65, unii dintre noi am urmat in scoala normala, ca scolari inscrisi, iar altii, desi erau institutori, vazand ca slabul curs de pedagogie ce-1 facusem mai inainte nj era de putin folos practic si fiindca lectiunile de pedagogie ce le facea d-l Maiorescu se tineau inadins in orele libere de clasa, pentru a putea urma toti institutorii din Iasi, cari vor voi, am urmat si noi cu mare placere la acel curs, care ne-a fost de foarte mare folos si pentru care-i suntem si-i vom fi totdeauna recunoscatori d-lui Maiorescu. Caci in tara la noi singurul care a inteles rolul ce joaca stiinta pedagogica, intemeiata pe practica, este d-nul Maiorescu, care in tot timpul profesoratului sau de pedagogie s-a ferit de a indopa pe scolarii sai cu teorii pedagogice abstracte, fara sa fie intemeiate pe o practica adevarata" .
In afara de Maiorescu, i-au mai fost profesori : Teodor Burada, la muzica vocala, D. Stoian, la caligrafie, si catihetul C. Cornescu. intre materiile predate in anul I se numara : pedagogia, gramatica romana si metodica ei, compuneri in scris si muzica vocala, psihologia. Principala materie predata de Maiorescu la "Institutul Vasile Lupu" era pedagogia, de trei ori pe saptamana, urmata de metodica gramaticii romane, cursul facultativ de psihologie, iar apoi, o data pe saptamana, compxineri in scris, dictando la tabla - de cate ori era nevoie - recitari de fabule si alte texte menite sa-i deprinda cu interpretarea "oratorica" a unei bucati. Dupa cum se vede, majoritatea disciplinelor fundamentale erau propuse de Maiorescu si se urmarea atat pregatirea de specialitate ca invatatori, cat si dezvoltarea gandirii teoretice, a capacitatii de a judeca independent si indeosebi formarea spiritului critic. Pe langa aceasta, noul director schimbase complet conceptia despre pregatirea didactica, introducand obligatoriu practica pedagogica cu un numar mare de ore. mai exact, situand-o pe primul plan. Cat de importanta a fost aceasta schimbare o dovedeste si mentiunea facuta de Creanga si colaboratorii sai in brosura din 1888, unde consemneaza ca pentru a transmite cunostinte pedagogice intemeiate pe practica adevarata, directorul "a infiintat cursuri practice de predare, la clasa I si a 11^ primara, atat la scoala din Trei-Ierarhi cat si la celelalte scoale primare din Iasi unde trimetea pe scolarii sai ca sa puna in practica ceea ce singur le arata la Scoala pedagogica din Trei-Ierarhi" .
Mai inaintat in varsta, mai inzestrat si mai instruit decat toti colegii sai, Ion Creanga era in stare sa-si dea imediat seama ca a nimerit- la scoala unui profesor cu totul deosebit, cum nu avusese ocazia pana atunci sa intalneasca altul asemenea. Nu incape indoiala ca abia acum, de la Maiorescu, a invatat Creanga sa scrie, si-a insusit tehnica scrisului prin desele exercitii si dictari, prin compunerile alcatuite, discutarea si corectarea lor, echivalente, dupa G. Calinescu, cu "critica sub raportul stilului si al ortografiei" . Entuziasmul ce i l-a provocat Maiorescu lui Creanga a fost determinat de darul cu care viitorul critic reusea sa-i inlesneasca intelegerea laturilor greoaie si abstracte ale disciplinelor predate, facand, de regula, opera de popularizare. Tot G. Calinescu considera entuziasmul, atractia ca fiind determinate de faptul ca profesorul poseda "arta de a trata probleme inalte pe intelesul tuturor". Dar stima era reciproca, deoarece Maiorescu descoperea la elevul sau insusiri deosebite si ambitie pentru a se instrui. Tocmai acest moment din relatiile sale cu Creanga a fost retinut, semnificativ, de profesor, amintindu-l in discursul rostit la 22 noiembrie 1909, cu prilejul retragerii sale din invatamant: "Ce fericit a fost cel care va vorbeste acum, cand la Trei-Ierarhi din Iasi a dat de prima lucrare a scolarului sau Ion Creanga" .
Situandu'-se inca din prima clasa in fruntea preparanzilor, Maiorescu i-a acordat la sfarsitul anului premiul I. Directorul a obtinut deja din 1864 aprobarea ministrului Odobescu spre a-si putea verifica eficienta conceptiei despre invatamantul preparandal, numindu-i pe cei mai buni elevi, deci si pe Creanga, ,in invatamant. in 2/14 octombrie 1864, Comitetul de inspectiune scolara format din T. Maiorescu, Octav Teodoni si N. Culianu se adreseaza ministerului, recomandandu-l pe Creanga pentru clasa I, sectiunea II a scolii primare de baieti din Trei-Ierarhi, "carele a facut 4 clase gimnaziale si a absolvit cu succes foarte multumitor cursul pedagogic din Institutul Vasile Lupu". Motivarea, cu elogiul din final, nu putea sa vina decat din partea profesorului si a directorului sau, Titu Maiorescu.
Dupa o destituire de sapte luni, cand Creanga era in anul al II-lea la scoala normala, Maiorescu a revenit ca director, in mai . Cursurile s-au incheiat la 6 iunie, iar in 10 iunie, sub presedintia lui Maiorescu, a avut loc "examenul general" de absolvire. Creanga obtinea, si de data aceasta, Eminenta la toate materiile. Dupa absolvire, din 5 iunie 1865, Maiorescu l-a numit, ca sef de promotie, institutor pentru clasa I la aceeasi scoala .
O data cu intrarea ca titular in invatamant, s-a incheiat o faza importanta din pregatirea intelectuala a lui Ion Creanga. Era faza oraseneasca, asa cum a numit-o Vladimir Streinu, atat de importanta pentru intelegerea operei sale ca rezultat al unui proces de elaborare, de creatie, iar nu numai a talentului de povestitor-taran s. Acum el era, dupa cum l-a definit acelasi critic, ..Creanga, orasean si intelectual".
Orientarea profesorului Maiorescu in legatura cu numirea ca institutor la Iasi precum si interventiile aceluiasi de mai tarziu, de a-l mentine sau reintegra la clasa, atesta pretuirea de care se bucura ca intelectual, ca om al invatamantului modern, care folosea intuitia ca baza a retinerii notiunilor noi, mergand de la cunoscut la necunoscut - ceea ce era de fapt o prefigurare a metodei "scoalei active", instaurata mai tarziu la noi in drepturile depline. Asadar, meritul lui Maiorescu consta in a-l fi descoperit si format pe intelectualul Creanga, pe dascalul modern, inainte ca talentul literar sa fi avut posibilitatea sa dea vreun semn.
