ELENA - Roman de Dimitrie Bolintineanu, aparut cu subtitlul "roman original de datine politic-filosofic" la Bucuresti, in 1862.
Cu o schema epica vadit influentata de Balzac (Le lys dans la valee e, de altfel, lectura preferata a eroinei principale), Elena este povestea unei iubiri imposibile, nu din cauza piedicilor exterioare - societatea romaneasca de la mijlocul veacului trecui se arata destul de permisiva sub acest aspect, pana la a pune pe ganduri autoritatile laice si ecleziastice - ci din pricina u-nei cenzuri interioare a femeii. Stiindu-se sotie si mama, eroina nu poate accepta sa-si incalce indatoririle, desi sotul, prin egoismul, materialismul, inferioritatea intelectuala si lipsa de sentiment, nu e demn de a starni atatea scrupule.
Sucomband in cele din urma tentatiei, Elena va plati scump putinele clipe de fericire, Fiindca mustrarile de constiinta o imbolnavesc (suntem intr-o epoca in care, in realitate ca si in literatura, ftizia sanctioneaza sau rezolva multe dileme sufletesti) si o duc la moarte.
In ciuda mizei principale, care e de natura psihologica, partile cele mai reusite ale romanului sunt cele de observatie sociala: viata la o mosie in perioada i-mediat urmatoare Unirii Principatelor, confruntarea opiniilor politice progresiste cu cele retrograde, prezentarea diferitelor tipuri de parveniti, aspecte ale exploatarii taranilor, scene de salon, cu intrigile lor nu numai josnice, ci, cateodata, de-a dreptul criminale (o astfel de inscenare triviala, in conceperea careia se poate insa intrevedea si influenta romanelor de "mistere", va da lovitura de gratie sanatatii si vietii Elenei).
Cei doi croi, Elena si Alexandru Eles-cu, sunt niste fiinte pure si perfecte, care se a-propie sufleteste si in cele din urma se iubesc, tocmai pentru ca se deosebesc radical de cei in mijlocul carora sunt sortiti sa traiasca. Fericirea nu este insa sortita celor buni, pare sa ne spuna Bolintineanu: macinata de indoieli si remuscari, Elena moare, iar Alexandru paraseste tara, pier-zandu-sc undeva, pe meleagurile indepartatului continent american.
Scriitorul adopta perspectiva autorului omniscient, acordand o mare atentie nu numai manifestarilor exterioare ale personajelor, ci si, atunci cand e vorba de cei doi eroi principali, vietii lor sufletesti. Romanul are insa si destul de numeroase personaje secundare, menite sa reprezinte principalele categorii sociale ale vremii si sa ilustreze conceptiile sociologice, morale si politice ale autorului, nu numai prin actiune, ci si prin, uneori, interminabile discutii.
Daca scenele de gen sunt in cea mai mare parte izbutite si convingatoare, oferindu-ne marturii interesante cu privire la moravurile, tipurile si decorurile specifice vietii romanesti din primii ani de dupa Unire, pasajele care ambitioneaza realizarea analizei psihologice sunt mult mai putin reusite. Bolintineanu face, de fapt, mai mult "teorie" sufleteasca abstracta (si nu foarte subtila), fara a putea sa patrunda si sa cunoasca realmente hatisurile unui suflet framantat, asa incat analizele sale dau senzatia unor nesfarsite variatii pe aceeasi tema, care nu imping inainte nici actiunea, nici cunoasterea personajelor. Acestea par a avea, in ciuda insislentei autorului, o psihologie sumara si lipsita de nuante si se manifesta in general cu o dezarmanta naivitate. Trebuie remarcata lotusi intentia lui Bolintineanu , care se concretizeaza in primul studiu literar al geloziei incercai la noi.
Interesante sunt, deci, mai curand tentativele decat realizarile autorului in acest roman. In orice caz, el incearca o performanta ce nu va putea fi atinsa decal in romanul secolului al XX-lea, inaugurand insa, totodata, o noua serie de personaje feminine, sensibile si vulnerabile la loviturile vietii si la duritatea semenilor, victime sigure penlru cei mai puternici care le inconjoara, serie din care vor face parte unele dintre eroinele lui D. Zamfirescu si M. Sadoveanu si care constituie pandantul liniei "foile", reprezentata mai ales de cele create de Alecsandri, Hasdeu sau Al. Davila.
