Ce este lectura: " act de ghicire", "descifrare", confruntare, dubla spovedanie?
"Adevaratul cititor, la fel cu adevaratul drumet, e acela care citeste de dragul de a citi, care-si face din satisfactiile ce-I procura lectura deprinderi superioare si care nu oboseste niciodata". Perpessicius
Lectura reprezinta un fenomen, deopotriva social si psihologic, atingand categorii diverse ale populatiei, cu niveluri diferite de posibilitati si pregatire profesionala de cultura. Si totusi lectura este in primul rand un process de comunicare.
Lectura (lat. Lectura=citire), in sens traditional etimologic, inseamna descifrarea sistemului de semen scrise care constituie un text si intelegerea ansamblului de elemente comunicate in acest fel. Pornind de al acest inteles general acceptat, cuvantul a capatat si sensul de interpretarea unui text literar. Capacitatea de a crea mai multe puncte de vedere cu sensul de interpretare a unui text literar. Capacitatea de a crea mai multe puncte de vedere cu privire la scriere, de a judeca si intelege in mai multe feluri provine din caracterul ei multifunctional, din diversitatea nivelurilor si mesajelor cuprinse. Una din trasaturile constitutive ale literaturii fiind tocmai diversitatea mesajelor, ambiguitatea intelesului, caracterul sau de opera deschisa, spre deosebire de scrierile stiintifice, de pilda, rezulta ca lectura este etapa finala, de o indiscutabila importanta, a existentei operei. Nu exista lectura, cid oar relectura, intrucat sensurile gasite in procesul decodarii textului nu sunt intamplatoare, ci guvernate de preconceptii, informatii anterioare, nivel cultural.
Orcare ar fi modal;itatea si mijlocul de transmitere, lectura este comunicarea de la autor la cititor, ea reprezentand, simultan si succesiv, toate elementele comunicarii deoarece lectura este comunicatul, comunicarea. Si si ea da nastere unui informat: cititul care la randul sau, este cel care creaza lectura. Iata deci ca lectura este un act de reciprocitate.Orcare activitate intelectuala trebuie sa se bazeze in mod obiectiv pe informatii obtinute facand apel la lectura, la elemente ale culturii scrise. Prin lectura omul incearca sa capteze sis a descifreze un mesaj care, ca in orce system de comunicare, inseamna determinarea unui sens, a unei semnificatii. Aceasta receptare nu se reduce numai la perceperea exacta a unui text; ea declanseaza multiple procese psihice. In primul rand, un process de actualizare a vechilor cunostinte, dar si de noi asocieri, datorate ideilor cuprinse intr-un text inseamna tot atatea raspunsuri affective care se traduc prin sentimental de multumire sau o stare de desfasurare ori nemultumire, insatisfactie, plictiseala.
In termini comunicationali, relatia autor-carte- cititor, poate fi vazuta ca transmiterea unui mesaj de la emitator( autor), la un receptor (cititor), prin intermediul unui canal ( text tiparit). Aceasta afirmatie se preteaza la idea ca actul comunicarii e definit in structura lui de paradigma lui Lasswell1 cine spune; 2. ce spune; 3. prin ce canal; 4. cui; cu ce effect. In acest context, lectura este continutul, ceea ce se comunica, gandirea autorului transmisa cititorului. Acest continut exista independent de cititor. Se poate vorbi despre lectura atunci cand si pentru autor si pentru cititor, exista un cod comun, coduri commune ( semnele, limba, limbajul, cultura).
Lectura este cea care involbureaza, inbogateste, recreaza opera literara: "semnificatia pe care o da autorul textului este doar una din semnificatiile experimentale ale operei in ansamblul ei, opera care cuprinde si elemente de semnificatie postulate in mod inconstient. Opera literara, ca realitate active, receptata estetic reprezinta o contopire a intentiei autorului cu receptaea cititorului;" in consecinta, o interpretare axata pe autr este din capul locului exclusa.
Orce opera de valoare are mai multe nivele interpretative. Un tip de lectura ar fi cel contextual. Contextual interfereaza in diacronia sa cu intertextualitatea structurala a operei. Romanul Apocalipsa puterii, al sud americanului Garcia Marquez, poate fi citit raportat la mai multe niveluri. Primul ar fi cel mitic, care poate fi strain, inedit insolit sistemului nostrude cunostinte; al doile este cel istoric, istorie ( a Americi latine) pe care iarasi putem sa n-o stapanim in limitele propuse de roman; in sfarsit urmeaza orizontul European, poate unicul pentru lectorul acestui continent, desi el ar trebui sa fie cel mai castigat. De fapt, asa se si explica voga romanului nord- American la inceputul secolului nostrum si a celui sud- American, ceva mai tarziu.
