Eco utilizeaza o parte din strofele compozitiei anterioare Ondina (v. 17-57, strofele 3-7). Mici prefaceri ulterioare.
Forme primitive:v. 9: Diamant in; v. 31: cea mare.
in aceasta versiune de prin 1872, Eco cuprinde si fragmentul, aparut in Convorbiri literare, din 1 iulie 1885, sub titlul Sara pe deal. in revista, poezia este numai de 6 strofe, iar in ms. de opt. Strofa a VT-a din ms. reia imagini din strofa anterioara, iar strofa a VH-a din ms. a fost barata de insusi Eminescu. Le reproducem dupa ms.:
Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar
Si fir cu fir paru'ti aurit am sa-l numar,
Ap-am sa beau din a ta gura frumsete.
Dulci saruturi din ai tai ochi de blandete.
imbratisati noi vom sedea la tulpina.
Fruntea-mi de foc pe-ai tai sani se inclina,
Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii
Stelele-n cer misca-auritele zodii.
Fata de ras., textul Convorbirilor literare si editia Maiorescu prezinta marunte deosebiri, pe care le inscriem aici:
in legatura cu impresia pe care o lasa Sara pe deal, inscriem aici cuvintele lui Ibraileanu: "Tonul de deprimare al acestei poezii de fericire, langoarea, dezarmarea din aceste versuri te pot face sa crezi sa poezia e scrisa acum" (Editiile poeziilor lui Eminescu, in Viata romaneasca din martie 1928).
O versificatie apropiata de cea din Sara pe deal a fost incercata pe vremuri, cu mai putin succes, de Asachi in Dorul:
Oare-i veni, idolul vietii mele.
In acest rediu eu te astept de mult:
Muta-i de-atunci duioasa Philomele,
Si-al meu suspin eu singur mi-l ascult
incercarea de roman Geniu pustiu cuprinde clementele descriptive care au intrat in Sara pe deal: " Soarele era la apus, aerul incepea a se racori, holdele pareau ca adorm din freamatul lor lung - de-a lungul drumului de tara oamenii se-ntorceau de la lucrul campului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale si donite in amandoua mainile, boii trageau incet injug si carul scartaia
Una cate una s-aprindeau stelele tremurand in nemarginirea albastra a cerului cand mai sus, cand mai jos - si luna, balana regina, palida ca o mireasa, trecea ca o secure de argint prin norii albiciosi si subtiri. Mai greoaie scartaiau carele cu lemne ce veneau din munte; romanii sedeau culcati pe foaie in varful caralor, sau mergand alaturi suierau doine batrane si triste ca suvenirile trecutului. Toate farmecele unei nopti de vara - luna alba si stele aurii, fluierul melancolic si campii ce par a adormi, iar drept in fata, batranii uriesi de piatra, muntii, ce acum pareau incununati de stele ce tremurau asupra fruntilor lor
imi intorceam ochii peste cap era Finita, ce-si asezase capul meu pe poalele ci - si-ncepea a-mi povesti ba cimilituri, ba basme, ba-mi canta cu vocea jumatate cate o hora ori cate o chiuitura cu vorbe cu tot. Astfel sedeam lungit seri intregi cu capu-n poalele ei - pe cand vitele se-ntorceau mugind greu de prin munti, iar talancele de la gaturile vacilor cu ugerul greu de lapte sunau alene si melancolic prin atmosfera cea dulce a serii " (Vezi Eminescu, Scrieri literare, ed. Craiova, 1935, p. 194-198.)
