Echinoxul nebunilor si alte povestiri - proze de A. E. Baconsky referat





ECHINOXUL NEBUNILOR SI ALTE POVESTIRI - Proze de A. E. Baconsky. Volumul a fost publicat in 1967, la Editura pentru Literatura din Bucuresti. Cuprinde povestirile Farul, Fuga pietrarului, Cel-mai-mare, Aureola neagra, Incetosatul Orfeu, Echinoxul nebunilor, Bufnita, Artistii din insula, Cimitirul piratilor.

Autorul a incepui sa lucreze la el in anul . Manuscrisul s-a pastrat in doua variante, prima avand data "17.VII.966", a doua, redactata paralel, fiind datata cu o zi mai tarziu. Din sumarul volumului predat editurii a fost eliminata povestirea Ultimul rol, care a aparut mai tarziu, in revista "Luceafarul", nr. 38, . Volumul a fost tradus integral in limba germana de Max Demeter Peyfuss (Aquino-ktium der Wahnsinnigen und andere Erzahlun-gen, Verlag Sturia Graz-Viena-Koln, 1970) si a fost intampinat elogios de critica vest-germana.

Ca in poezia lui A. E. Baconsky, si in aceste proze exista un continuu dialog subtcxtual intre om si spatiu: marea e un element permanent, poetic, intrand in prim-planul trairii, o forta oarba si nedefinita, ce scapa oricaror explicatii si determinari si care proiecteaza asupra omului dimensiunea unei singuratati definitive.

In celalalt spatiu, al uscatului, deschis si el, loc al mi-gratiunii unor vagi semintii razboinice, intr-o geografic si istorie de asemenea nelamurite, alte primejdii ameninta existenta protagonistilor, in Farul, prima si cea mai lunga dintre proze, eroul isi cauta identitatea la confluenta acestor doua dimensiuni, pe coordonate nestiute si neintclegandu-se pe sine, descoperindu-si prea tarziu, abia in final, identitatea, o data cu iremediabila solitudine.

In general, autorul nu urmareste biografii circumscrise orizontului clar delimitat al actului uman creator de evenimente; o stranie atmosfera impiedica constituirea si dezvaluirea integrala a semnificatiilor autonome ale gestului, de unde si sentimentul damnarii unui univers redus la cateva elemente indescifrabile: "De altfel, bolta nu era pentru mine. Stelele care-o vegheaza, risipite peste cenusiul, galbenul si verdele ei, imi caligrafiau zadarnice si neintelese hieroglife, iar moartea in mlastina nu putea sa ma astepte" (Farul).

Semnele raman ascunse si accentueaza, de fapt, in orice moment, tragicul existentei. Poet in primul rand, autorul scrie o proza incantatorie, urmarind vraja unei atmosfere rarefiate si fantastice, nu tinde spre autonomia epicului; ba chiar il evita. Eroul liric al prozelor trece prin scena relegat la periferia actiunii, care se dispenseaza de vointa sa; totul ramane in starea originara a unei sperante vagi, constant contrazise de tendinte opuse, negate de continua zbatere si de neputinta ontologica a omului. Numai moartea il atrage cu adevarat, ca lege suprema ce incheie fara sa explice nimic, dar avand un sens universal in care el se recunoaste; moartea, individuala sau colectiva, care guverneaza deopotriva lumea exterioara si cea launtrica, inspira si mitul singuratatii definitive, totale. Nimic nu salveaza de la damnatiune, nici macar arta.

In Artistii din insula, ea apare incapabila sa reziste trecerii: sculpturile din trunchiuri de stejar scot ramuri noi primavara, dar infirma visul artistic ca pe o dementa, nimic nu rezista asediului timpului; salvarea, sublimarea intr-o creatie superioara sunt contrazise de vehemenja ascunsa, neiertatoare, a unei naturi oarbe. In povestirea Echinoxul nebunilor, teatrul mascheaza doar pentru o vreme deznodamantul in haina unei istorii imaginare, totul se implineste printr-o crima reala, care iese din domeniul fabulatiei si se impune ca inexorabila vendetta, facand din eroul liric criminalul sortii sa infaptuiasca necesara razbunare.

"Simbolul esential al prozei" lui A. E. Baconsky a fosl vazut, de altfel, in "conditia, existenta artistului", o conditie tragica, de "victima a unei conjuratii a inertiei", a unui "mediu moral in care arta este amenintata" (E. Simion), cum sugereaza atmosfera obsesiva din Fuga pietrarului sau Bufnita. Nu lipseste insa nici parabola cu accente sociale, conturand o utopie negativa, ca in Cel mai mare, unde asteptarea celui ce va aduce "legea ratacita de mult" este contrazisa grotesc de aparitia unor profeti care citesc paginile goale ale unor "tomuri voluminoase ferecate in aur", reproducand, de fapt, soapta unui straniu calugar ascuns in spatele lor. (E. Simion a apropiat, pe buna dreptate, aceasta proza de Isarlik-ul lui Ion Barbu, cu observatia ca legendarul, tragicul Hogea este inlocuit la Baconsky cu personajele unei "farse sinistre"). intr-un asemenea spatiu straniu, stapanit de moarte, imaginatia insasi este rareori productiva, iar starea de veghe e inutila. Omul nu se poate simti aici decat exilat si inchis, dominat de porniri contradictorii, lipsii de orice certitudine, incapabil de a se defini in functie de ceea ce exista in jurul sau.



Fundamental singur, el nu este in stare sa se desprinda de ceea ce s-ar putea numi complexul inte-rioritatii pure, pentru a se integra in scenariul mare al vietii. Mitul solitudinii absolute devine astfel, de la inceput, un mod universal al existentei, tara ca singuratatea sa aiba o explicatie, in incetosatul Orfeu, solipsistul coboara, oarecum impotriva vointei sale, in infernul unui lupanar, impins din spate de cei ce isi asuma atributele normalitatii, si descopera, dincolo de atasamentul^ pentru o fiinta, supunerea in fata destinului.

In alte momente, spatiul se depopuleaza: oamenii unui intreg oras dispar, lasand loc meditatiei autorului asupra mortii (Cimitirul piratilor). Descrierile, frecvente, stau, cum s-a observat de catre comentatori, sub semnul vagului, ca in acest pasaj din Farul: "Tarmul avea frumusetea aleanului si a dezolarii. Era o limba ingusta de nisip, lunga de zeci de kilometri si cam tot atata tineau baltile care porneau spre nord, dincolo de sirul dunelor marunte. Daca te urcai pe dune, vedeai in spatele lor o intindere Iara sfarsit, dominata de trestii inalte ca niste paduri. Din loc in loc se zareau suprafete de apa, mari lacuri cu insule de plaur stralucitor sau siruri de salcii si plopi cu trunchiuri pline de scorburi negre. Pasari piereau in vazduh, necunoscute, bizare, cu penajul uneori alb, alteori cafeniu sau patat de culori neobisnuite. Pasari imense, cu gaturi lungi si cu ciocurile in forma de sabie, rasfirandu-sc ori adunandu-se intr-un punct miscator sub cerul vast, colindat de formele halucinante ale norilor."

Farul, ca un centru lipsit de sens al lumii, coaguleaza un spatiu insolit, dominai de o adanca melancolie, ce genereaza sentimentul disperarii: "Altminteri, nu ne cauta nimenea, si de soarta noastra nu se ingrijea decat vantul care, asemenea vremii, curgea mereu, schimbandu-si mereu directia, invaluindu-ne cu palele lui, alintandu-ne sau biciuindu-ne cu violenta, ravasind intinderea si purtand nisipul calatoarelor dune". Raportate la alte experiente din proza secolului XX, prozele lui A. E. Baconsky au putut fi situate in aria problematica a "instrainarii", cu trimiteri la Kafka ori Camus, precum si - avand in vedere tehnica echivocului - la "pecetea tainei" sub care Mateiu I. Caragiale isi mentinea viziunea. Un reper definitoriu, in spatiul prozei fantastice, poate fi insa, cum sustine Sergiu Pavel Dan, mai ales Bdgar Poc, cu "vizionarismul" sau poetic de faclura simbolista, care atrage tema "substitutiei realitate-masca" si justifica "inclinatia spre frazare cadentata, spre euritmic muzical-evocaloarc". Despre "stilul solemn, usor pretios, in maniera «fin de sicclc»", vorbise Eugen Simion, nu fara a observa "excesele calofilici".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani