Dumnezeu s-a nascut in exil
(fragment)
"«Care a fost raul cel mai mare pe care l-ai facut in viata?» Ma intorsei speriat catre mine insumi. Nici o actiune criminala nu-mi patase trecutul. in fata lui Augustus, as fi raspuns, riscand: Arta de a iubi, dar in fata acestui batran care-mi vorbea despre Dumnezeu, o carte frumoasa nu putea fi o fapta rea. Am spus «Trufia. Am fost un trufas.» Dar nu eram sigur ca spuneam adevarul, caci nu puteam sti, ia drept vorbind, ce astepta Dumnezeu de la mine. Hotarul dintre bine si rau nu era limpede statornicit inlauntrul constiintei mele. ()
Preotul zambi la raspunsul meu, se scula, imi puse mana pe crestet si murmura o rugaciune din care nu deslusii cuvintele. imi facu semn sa-l urmez si iesiram in lumina orbitoare de afara. O carare umbroasa ne duse pe varful muntelui, de unde privirea imbratisa o larga intindere. Vedeam intr-o parte colinele marginind Ramnicul Sarat, un lant de munti de partea cealalta, peste care incepea, dupa cum spunea preotul, un podis incercuit, ca o fortareata, de munti inalti. () M-am aplecat imbatat sa respir mai de aproape acest parfum vizibil, care razbatea de peste tot si care facea sa vibreze vazduhul pana departe, deasupra tuturor crestelor. Iarba, incinsa de soare, era matasoasa ca o cosita sub degetele mele, si mirosul ei, ca un balsam se raspandi in plamanii mei si in tot trupul. Oboseala disparu ca prin farmec. () Dar in acea clipa, nu ma gandeam decat la mine, si-mi venea sa plang de fericirea care ma napadise. Simteam ca viata mea incetase sa mai fie o panorama, o insiruire de parti fara legatura intre ele, ca nici un zid nu ma mai despartea de copilarie sau de Roma, ci era acum un intreg armonios, plamadit din placeri si suferinte, ca totul era acceptat asa de cel ce s-ar putea numi judecatorul suprem. ()
Preotul grai astfel: «Vei mai afla o seama de lucruri inainte de a muri, caci sufletul tau este din ce in ce mai deschis Duhului unic. Ai pacatuit din dragoste. Dragostea e cunoastere. Adevaratul pacat este cel pe care nu poti sau nu indraznesti sa-l marturisesti.»"
|
Calatoria lui Ovidiu in Dacia, la locul numit Poiana Marului, are sensul unui pelerinaj catre un centru spiritual, simbolizat de muntele sacru. Urcusul anevoios, cuvintele cu intelesuri inca nedeslusite, popasul in mijlocul unei naturi paradisiace si coborarea prin roua purificatoare formeaza scenariul unui ritual initiatic. intrebarile preotului dac genereaza intoarcerea catre sine a poetului si o reevaluare a sistemului sau de valori morale. Iata primul pas.
Textul contine o opozitie implicita intre credintele lumii romane si noua credinta asteptata. in conceptia romanilor, omul nu se poate sustrage legilor date de niste zei tirani si nici acelui fatum ce limiteaza libertatea fiintei si posibilitatile ei de a alege un alt drum in viata. Esenta noii credinte se traduce in sansa omului de a-si desavarsi mereu existenta, de a-si purifica sufletul pentru viata vesnica. in spiritul acestei revelatii trebuie inteleasa modificarea atitudinii eroului. impacarea cu sine, acceptarea propriei existente cu momentele fericite sau dureroase, beatitudinea confundarii cu ritmurile naturii fac posibila deschiderea sufletului catre "Duhul divin". Poetul ramane intr-un orizont al asteptarii, dar nu pe coordonata orizontala - cea a intoarcerii la Roma, ci pe axa verticala a cautarii si certitudinii lui Dumnezeu.
Centrul lumii identificat pana atunci cu Roma spiritului si a civilizatiei se muta in Dacia, si in descrierea lui romancierul reface viziunea blagiana asupra spatiului mioritic: un orizont spatial al inconstientului romanesc in care domina melancolia atenuata de seninatate, dorul metafizic al unui suflet ce urca si coboara intr-un spatiu ondulat la nesfarsit, un destin urmand aceleasi ascensiuni si caderi, mereu repetate. Poiana Marului, locul in care se petrece aceasta simbolica intalnire, sta sub semnul luminii sacre ce face legatura dintre spatiu si spirit. "Lumina orbitoare de afara" completata de "parfumul vizibil" al ierbii ce se raspandeste in intreg vazduhul, vor trece in sufletul si trupul omului ce se integreaza astfel armoniei naturii.
Ajuns aici, in cel de-al patrulea an al sederii la Tomis, Ovidiu patrunde semnificatia exilului sau din perspectiva apropiatei sosiri a lui Dumnezeu. Poiana Marului poate fi considerata spatiul central ce va determina modificarea perspectivei asupra vietii si o redefinire a traiectoriei destinului poetului latin.
Confesiunea naratorului-personaj dezvaluie o intensa miscare de introspectie sustinuta epic prin monologul interior redat in stil indirect. Doua planuri temporale se pot delimita: al trairii experientei initiatice (trecut apropiat) si al scrisului, al constientizarii acestei trairi (prezentul scriiturii).
Descrierea naturii, a unui spatiu, real si mitic in acelasi timp, pune in valoare o serie de sinestezii ce sugereaza, pe de-o parte, interferenta armonioasa a elementelor naturii sacre, iar, pe de alta parte, o beatitudine a simturilor fiintei cu efecte anestezice pentru orice patima sau zbucium interior.
Teme de lucru:
. Gasiti mai multe semnificatii posibile pentru titlul romanului.
. Ce rol va primi batranul preot dac pe parcursul romanului?
. Comentati semnificatiile motivului luminii in evolutia eroului.
. in ce masura jurnalul poate fi inclus in sfera literaturii? Argumentati folosind exemple din opera analizata.
