DULAPUL INDRAGOSTIT - Volum de versuri de Emil Brumaru.
Aparut la Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980 (colectia "Hyperion"), cu o postfata de Alex. Stefanescu si o nota bio-bibliografica. Cuprinde poeme publicate in volumul Versuri (1970), Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cintece naive (1976), precum si douazeci si doua de poezii inedite, reunite sub titlul Dulapul indragostit.
Din sumarul Versurilor se elimina aproximativ o patrime, iar citeva poeme apar cu titlu schimbat (Cintec devine Cintec naiv, Pastel crestin - Pastel, Dulapul -Dulap, Cintec naiv - Cintec, Cintec de copil -Cintec).
Detectivul Arthur este reluat integral, secventele dedicate lui Julien Ospitalierul trecind in sumarul volumului publicat in 1974, Julien Ospitalierul, reprodus in totalitate. Sectiunea intitulata Cintece naive retine aproape doua treimi din poemele tiparite in cartea omonima din 1976 si aoauga cincisprezece texte noi; un numar de "cintece naive" apar sub titlul schimbat fata de cel din voi, publicat in 1976: Scrisoare de la Humor este modificata in Elegie ("Primeste-ma, iubito"); inca o invitatie la Dolhasca devine Invitatie; Vechi bocet de adult - Bocet de adult; Poveste - Povestea unui inger; Poveste -Povestea fecioarei descurcarete; un poem fara titlu "Eu sint total invins de crini" se schimba in Rugaciune; Scrisoarea din Dornisoara reapare ca Elegie ("Dac-ai vedea lumina"), iar Balada celui de odinioara revine sub titlul Balada disparitiei Iui J. O.
Dulapul indragostit ofera o prima imagine mai cuprinzatoare asupra poeziei, foarte unitara ca viziune si stil, a lui B. Este un univers simi-li-paradisiac, de copilarie recuperata, al deplinei comuniuni cu obiectele si iapturilc inocente, contemplate cu o candoare adamica, dublata de rafinamentul estet al aciuitului care arata ca se copilareste, cu o placere a spectacolului construit, care o egaleaza pe cea a trairii "sincere" a miracolului. Confesiunea ingenua a poetului redevenit copil va fi preluata, de altfel, pe parcurs, de citeva "personaje" precum Detectivul Arthur, Julien Ospitalierul ori suav-senzualele iubite Reparata, Glycera, Pirata - in monologuri si inscenari in care naturalul si culturalul se contopesc pentru a exprima, sub masti transparente, infatisarile unei sensibilitati unitare.
Setul de poeme preluat din volumul de debut (Versuri, 1970) sub titlul Fluturii din pandispan traseaza deja in linii sigure o lume ce sta sub semnul exclamatiei (e si titlul unei poezii) ca mod al intimplarii sarbatoresti a lucrurilor ("de obicei, obiecte uitate, "demodate", iesite din uz, ori fiinte din universul "minor", traind intr-o ca si permanenta stare de gratie. Registrul gratiosului domina - suavul, dulcele (pina si dramele sint dulci!), blindul, neprihanitul, proaspatul, naivul - scrisul insusi e un prilej de delicate, inocente ceremonii. Un doi ce far niente ("si ne era la toti atit de lene!") stapaneste acest spatiu solar, unde "lampi moi se surpa cu-un suav ecou", ingeri cara miresmele cu roaba si "le rastoama-n nari ca sa ne placa", sufletul "luneca" prin casa cu dulapuri "sacre" si cu ingeri jucausi prin unghere. Imaginarul se structureaza de pe-acum in doua toposuri fundamentale: Interiorul domestic si microcosmosul natural, - locuri predilecte ale copilariei.
Ele circumscriu o reverie a intimitatii, convertind in regim diurn nazuinta unei scufundari voluptuoase, lenese si somnolente, intr-o materie lipsita de asperitati, cald-invaluitoare, invocata ca pentru a repara o originara frustrare.
In "dulci bucatarii de vara", in "magazii de rumegus", cu "mari paianjeni care cara ata", in dulapuri cu aerul "impaturit de cel mai blind seraf, chiar in "dulci latrine cu hirtii murdare", in "incaperi in care asteptarea/ Se sparge-n tandari crude ca o vaza", sint refacute tot atitea locuri mitice ale visarii infantile. La rindul ei, natura elementara, lumea obiectelor umile - de la patrunjel, marar, ceapa, la solnite, linguri, cratite, farfurii, vaze si catifele ori caramida slarimata in ploaie printre spini - e recuperata in teritoriul reveriei si asezata in lumina innoitoare a "amiezii" lirice. Nu lipsesc, desigur, nici motanii trindavj si somnolenti, cerbul venit la gara ca sa-si ia un "bilet de roua", lluturii (masurati, cind putrezesc in camari, cu kilogramul!) si, mai ales, ingerii - serati si heruvimi - imbatati si imbatind cu miresme. O fantezie baroca, sau mai curind rococo, avind in vedere ponderea gratiosului in decorul rafinat si subtila coregrafie a gesticii, e alimentata de gustul pentru artificiu al unui poet estet si livresc, ce construieste conventia miracolului cotidian si spectacolul reveriei sentimentale. Detectivul Arthur si Julien Ospitalierul, protagonisti simbolici ai cartilor urmatoare, preiau atitudinile cele mai caracteristice ale eului liric.
Cel dintii isi face un program sui generis din restaurarea Starii de fericire. cu!tivindu-si disponibilitatea fata de miracolul ce germineaza in fapturile inocente, in obiectele demodate si afirmind un mod de a fi inactual, desuet, nepractic in planul vietii imediate, pentru a trai, in schimb, integral in universul imaginar al poeziei.
In cabrioleta sau caleasca sa, insotit de un "flutur miop", purtindu-si fracul botit si jobenul sub brat, sau dorind sa se ascunda de lume impreuna cu iubita "in vechiul sau dulap/ plin de jachete si rochii din marea sufragerie", acompaniat, la ceas de vecernie, de "tangouri atit de ticsite de molii si valsuri atit de pufoase", acest alier ego al poetului exprima, de fapt, nostalgia unui timp paradisiae, asociat, prin conotatiile livresti, cu copilaria si adolescenta. Regimul sau cel mai definitoriu e al unei uimiri suprasolicitate, in care gratuitatea se imbina cu o gratioasa afectare a discursului si a gesticulatiei, cu un exces de ceremonial "galant". Inactual, desuet, traind "departe de lume c-o bila in mina" ("si vag amintindu-mi de oameni - oare ei mai exista?"), "auster si naiv", lulien Ospitalierul se misca intr-un spatiu si timp inrudite, oarecum complementare celor ale bunului sau prieten; el da un nou relief componentei franciscane a acestui univers imaginar care-si conserva trasaturile deja cunoscute ale "cintecelor naive": ".,. toti l-au uitat. insa el, surizind sufleteste-n azur, nu dispera/ Ci-n fiecare zi, coplesit de viziuni, bate cuie in apa/ Si bea bulion visiniu, si priveste cum trec dirijabile fragede prin atmosfera/ Rugaciuni mumiurind pentru prietenul sau, detectivul Arthur, linga sfintele straturi de ceapa"
Ca si in cazul Detectivului Arthur, este aici multa inscenare si regie, constiinta a spectacolului construit. Exceptia miracolului devine regula, reactia afectiva disproportionata in raport cu obiectul genereaza, iarasi, acea dilatare "retorica" a limbajului ceremonios, abundent ornamentat, care permite situarea viziunii lui B. sub semnul gratiosului rococo.
Pur spectaculare si gratuite - ludice - sint pina si "cruzimile lui Julien Ospitalierul", ce nu ies nici ele din registrul jocului. "Gloria de asasin manierat" si de "Campion al Cruzimii" e cistigata de personaj prin acte "de o delicatele infinita", a caror indeplinire e descrisa cu un aer "fanfaron" si cu o candoare jucata. Moartea lui Julien Ospitalierul, coboril in fintina pe care si-o sapase in mijlocul camerei, spre o ultima, "lunga si delicioasa desfacere a mirarii in Ether", are ea insasi o valoare simbolica pentru universul ludic al poeziei lui B.; urmind exemplul intrarii "la o alta apa" a rostitorului din incheierea ciclului fsarlik. ori A Slintului Benedict dimovian, ce blagoslovea - cuvinl fiind - "rotundul gol", autosuficient, al poemului, personajul sau mai carnal dispare in propria lume, identificindu-se definitiv cu ea si certificind astfel autulelismi!! unui univers definit sub semnul gratuitatii ti euforiei jocului. Ciclul Cintecelor naive imbogateste aria jocului liric cu noi piese reprezentative.
Autodefinindu-se drrpl "poet de duminica", "naiv copil al clipei", cu cugetul "Iara nici o pata", "total invins de roua", ori "definitiv trasnit de crini", poetul coboara altundeva "bazarul de zari si firmamenle" al Vraciului arghezian in registrul minor in care sensibilitatea infantila se poate misca in voie.
In fiecare pagina a cartii, poezia se afirma ca ritual sarbatoresc si pur, prin care privirea uimita, deschisa spre elementaritatea lumii e mereu corectata de gustul pentru artificiu al unui poet estet si livresc, ce-si manevreaza cu o particulara dexteritate fantasmele gratioase.
