DUDUCA MAMUCA - Din memoriile unui studinte. Nuvela de B. P. Hasdeu.
Publicata la lasi, in "Din Moldova" ("Lumina"), dupa cum urmeaza ("Din Moldova", 1863, Tomul II, nr. 9; "Lumina", 1863, nr. 10, II; "Lumina", anul I (1863), trimestrul 111, Tomul III; "Lumina", nr. 15, nr. 18 si 19 (1863).
In urma celebrului proces intentat autorului, nuvela va fi tiparita, cu unele modificari, in "Aghiuta", 1863, nr. 15, 16, 17, 18, 19, 20 si 21, sub'titlul Micuta.
Trei zile si trei nopti din viata unui student. Duduca Mamuca a fost publicata doar de doua ori in volum (Mircea Eliade, 1937 si Ion Seulean, 1973), restul editiilor reproducind textul refacut al Micutei.
In 1863, la doar citiva ani de la venirea sa in Iasi, B. P. Hasdeu tipareste, asadar, in publicatia amintita mai sus, Duducii Mamuca. "Romantul", cum numeste Hasdeu scrierea, il impune atentiei cercurilor inlelcetuale romanesti din capitala Moldovei, dar ii va aduce si un rasunator proces de presa, devenit celebru in cultura noastra. Acuzat de "nemoralitale", Hasdeu se apara stralucit (vezi Apararea redactorului), apelind la argumente oferite de marile literaturi ale lumii, ca si de lunarea "geniilor nationale".
El demonsireaza ca pasajele incriminate de Comitetul director al scolii sint doar rezultatul unei judecati critice, incapabile de a recepta nuantat opera artistica si de a intelege corect misiunea literaturii si conditia creatorului. Desi gasit nevinovat de "acuzatia ce i s-a intins", Hasdeu va reveni asupra nuvelei si o va republica in "Aghiuta" sub un titlu schimbat: Micuta si, asa cum aratam, cu unele modificari. Noul text, pastrind, in mare, problematica, structura compozijinala si caracterologia, atesta, totusi, interventiile autorului. Astfel, el deplaseaza actiunea in Germania, schimba numele personajelor, elimina pasajele care ar li putut stirni suspiciuni falsilor moralisti, precum si pe cele continind aluzii prea stravezii la anumite persoane ori realitati ale lasului contemporan. Modificarile vizeaza si alte aspecte: sint eliminate unele secvente mai putin integrate fluxului narativ, se renunta la anumite expresii sau replici nepotrivite. Finalul este, in noua versiune, mai putin sumbru, Hasdeu nemaiunnarind degringolada morala a personajelor, asa cum o lacea in Duduca Mamuca. Asa cum s-a precizat (Nicolae Manolescu), nuvela valorifica unele experiente autobiografice; intre tinarul Hasdeu din Jurnalul intim Si eroul din Duduca Mamuca exista numeroase similitudini, precum "spiritul cuceritor", "vocatia erotica", "replicile sarcastice", cinismul. "Devine limpede", noteaza criticul amintit, "ca prozatorul a folosit amintirile sale de la Noua Odesa sau de la Nikolaev ca sa sugereze fie atmosfera Harkovului, fie a pretinsului orasel nemtesc din Micuta."
Nuvela e "tara pereche" in literatura noastra (Paul Cornea) prin tema "insolenta si provocatoare", ca si prin stilul "degajat, vioi si persiflant", incarcat de "witz-uri", sotii verbale si calambururi. Trama nuvelei pare mai degraba rodul unei improvizatii, totul reducindu-se, in ultima analiza, la ingenioasele stratageme folosite de erou (Toderita in Duduca Mamuca, Ghita Taciune in Micuta), student in drept, pentru a o cuceri si seduce pe tinara actrita Maria. Pe parcursul actiunii (daca se poate vorbi de asa ceva) se deruleaza o serie de scene captivante, frizind (unele) senzationalul, de capcane si incurcaturi provocate de protagonist. Restul personajelor, baronul von. R., Duduca Mamuca, Tucia, Victoria etc. se grupeaza in jurul eroului, actio-nind, mai mult sau mai putin, in functie de vointa si manevrele abil regizate ale acestuia. Decorul si atmosfera in care actioneaza personajele sint categoric romantice (masti, dueluri, rasturnari neasteptate de situatii, intilniri misterioase etc), totul subordonindu-se dorintei lui Toderita de a-si pune in lucrare "planul artisticeste concertat mai nainte". Insertiile asa-zicind realiste nu lipsesc insa cu lotul, referirile la o realitate prea binecunoscuta stirnind, cum mai observam, reactia contemporanilor. Personajul central, Toderita N. N. (Ghita Taciune) este un "fron-deur", un pozeur si un ingenios si inventiv in a lega si dezlega lucrurile, in a le subordona scopurilor sale in linie erotica. Iar unul din aceste scopuri este de a "urma placerii", cum insusi marturiseste.
Educat la "adincclc izvoare erotice ale lui Ovidie, Petronie, Proportie etc", Toderita N. N. cunostea, o marturiseste chiar el, "la perfectie meteorologia amorului". Abandonat placerilor si, in acelasi timp, cinic si ironic, sclipitor, Toderita isi urmareste victima cu o tenacitate de-a dreptul diabolica, apelind la "mii de viclenii" si folosind orice moment prielnic spre a o cuceri. El pozeaza spre a inmuia inima actritei, dupa imprejurari, in cavaler gata sa se sacrifice, in indragostit patimas ori in victima care sufera in numele iubitei sale, Toderita N. N. se lasa prada jocului imaginat chiar de el, dar in adincurile fiintei sale, el este cutreierat de nelinisti, framintat de intrebari, poate chiar un neadaptat "care mimeaza usuratatea tocmai pentru a se elibera de constiinta impovaratoare a geniului sau, de insingurare si angoase". El pastreaza tot timpul, in fapt, o distanta morala fata de mediile frivole prin care ii este dat sa se miste, persi flind lumea mediocra in mijlocul careia traieste, unde totul, cum spune Paul Cornea, e "trivial, marunt, degradat".
El blameaza, uneori direct, alteori doar aluziv, prostia, impostura, falsa moralitate, demagogia si patriotismul de parada, care se mai intilneau in mediile universitare si intelectuale pe care le frecventa (vezi Aleschin-Uho), Traversind o criza morala, "obosit de a trai", Toderita N. N. se sinucide "a doua zi" dupa ce se cununase cu o ducesa "inzestrata cu cincizeci de mii de galbeni in numaratoare". Celelalte personaje, ne spune Epilogul, baronul, Maria, Victoria isi vor continua viata lipsita de orizont de pina atunci, sau vor continua sa lunece pe panta declinului moral. Nici "zolista, nici realista" (Serban Cioculescu), scrisa probabil cu o "intentie parodica", aceea de a lua in deridere "cliseele romantice uzate" (Paul Cornea), nuvela marcheaza un moment, in destule privinte semnificativ, din evolutia prozei romanesti. Excelenta povestirii, stiinta dialogului, prezenta umorului, utilizarea calamburului si a jocurilor ingenioase de cuvinte, imprima nuvelei caracterul unui "superior exercitiu de dexteritate", "uimitor pentur proza noastra de la 1863" (Nicolae Manolescu).
Prin aceasta nuvela "exceptionala" pentru momentul literar pe care-l ilustreaza, B. P. Hasdeu se dovedeste a fi un veritabil precursor al prozei romanesti moderne. Caci si datorita ei, asa cum scria cindva I. L. Caragiale, "ilustrul nostru academician ar tine fara-ndoiala, un loc de onoare printre corifeii oricarei literaturi europene desavirsite; ba, poate, cu insusirile sale prodigioase, ar stapini acolo un loc intr-un chip mult mai hotarit si mai putin discutat, decit acela cu care-si stapineste locul la noi".
