Alaturi de marii romancieri si eseisti latino-americani ai secolului nostru, scriitorul mexican Octavio Paz (1914-l998) implineste, prin opera lui, formula completa a creatiei literare ca un act asumat pe deplin. Complexitatea operei este asigurata atat prin apartenenta la sfera poeziei, cat si datorita exercitiului artistic sublimat in perfectiune din spatiul prozei si al eseului.
Debutul din 1933 ii asigura lui Octavio Paz intrarea in literatura ca poet, volumul care cuprinde poemele adunate sub titlul Luna de padure va fi urmat, in 1937, de alte versuri care decanteaza si esentializeaza experienta partizanatului cu idealul republican spaniol din timpul Razboiului Civil. Reflexiile acestei aventuri de identificare cu o anume cauza sunt reunite in substanta poetica a volumului care apare in Spania: Sub umbra senina si alte poeme. In acelasi an, 1937, apare o alta placheta de poeme. Nu se va trece, toate anuntand perioada maturizarii scriitoricesti, contrapunctata de calatoria in Franta, de experienta editoriala ulterioara, caci reintors in Mexic va infiinta cateva reviste literare foarte cunoscute, precum "Taller", "El hijo prodigo", iar mai tarziu, in anii '70 - "Plural".
Activitatea poetica va continua cu publicarea in 1949 a unui alt volum: Libertatea din cuvinte, dupa care proza va da, in alternanta cu poezia, dimensiunea unui proces creator polifonic. In 1950 apare volumul de proza Labirintul singuratatii, iar in 1956 Curcubeul si lira, urmat dupa un an de Perele ulmului si de volumul de versuri Acvila sau soare? Piatra soarelui.
Urmeaza alte volume, de versuri si proza, in limba spaniola sau engleza.
Ca o incununare a activitatii sale literare, in 1990 i s-a acordat Premiul Nobel.
"O EXPLORARE A IUBIRII." Volumul Dubla flacara. Dragoste si erotism este o carte de natura eseistica, rezultatul experientelor livresti de o viata, scrisa insa in doua luni, ale primaverii lui 1993, dupa cum marturiseste autorul in Prolog.
Meditatiile asupra marilor carti ale umanitatii, in care dragostea este regina, revin din adancul unor vremi ale tineretii marcate de nopti "albastre si electrice", nopti petrecute in India, in 1965, cand, indragostit, autorul promite sa realizeze "o explorare a iubiri?' intr-o "carticica despre dragoste" mereu amanata. Obstacole diferite, obligatii si alte proiecte intarziau implinirea acelui vis. Finalul insa (cartea e scrisa inainte cu cinci ani de a muri) ii ofera posibilitatea regasirii amintirilor acelor reflexii despre literatura, acum imbogatite de experienta unei vieti: a Omului si a Scriitorului, ipostaze inseparabile.
O dovada a instantaneitatii trairii si explorarii realitatii - atat din perspectiva omului comun, cat si din perspectiva celui ales: a scriitorului - o constituie marturisirea lui O. Paz potrivit careia viata este, asa cum Goethe o considera, Poezie si Adevar: pentru mine, poezia si gandirea sunt un sistem de vase comunicante. Izvorul amandurora este viata mea -scriu despre ceea ce am trait si traiesc. A trai inseamna si a gandi si, cateodata, a trece granita in care viata si gandirea se contopesc -poezia".
Dubla flacara este titlul care sintetizeaza si exprima in mod explicit perspectiva din care O. Paz trateaza tema: dragostea. Aceasta nu este vazuta monolitic, ci in "legatura intima" cu cele doua aspecte care ii sunt inferioare: sexualitatea si erotismul. Toate exemplele pe care le alege din literatura lumii sunt interpretate prin aceasta
situare a dragostei in varful piramidei, fara a uita nuantarile, transgresiile inspre erotism sau liantii cu nivelul elementarului, al instinctelor mai mult sau mai putin stapanite in/prin cuvant.
Explicitarea titlului se realizeaza in mod direct, autorul prefera sa traduca metafora flacarii duble apeland la sensul denotativ preluat din Diccionario de Autoridades: flacara este ,partea cea mai subtila a focului, care se ridica si se inalta spre cer informa de piramida". Sensul figurat pe care il atribuie flacarii se ordoneaza atat pe dimensiunea ascensiona-litatii si implicit a unui criteriu axiologic, cat si pe coordonata coexistentei/a fiintarii impreuna a acestor manifestari plurale ale umanismului incercat/chinuit
in fel si chip de fortele lui Eros. Aceste intruchipari ale iubirii, fie patimas-camala, fie spiritualizata pana la gradul absolut, se actualizeaza in unu, in persoana, fiecare om traieste plenar si total transformarea pluralului in unitate, in Timpul iesit din timp care se numeste dragoste. ,^ocul originar si primordial, sexualitatea, inalta flacara rosie a erotismului, iar aceasta, la randul ei, sustine si inalta alta flacara, albastra si tremuratoare - cea a dragostei. Erotism si dragoste - dubla flacara a vietii."
Eseul Regatele lui Pan stabileste diferentele si aspectele de legatura intre poezie si erotism. Poezia este definita de O. Paz ca "erotica verbala", deoarece limbajul poetic nu are finalitate utilitara (ci doar estetica), "nu vrea sa spuna ceva, vrea sa fie", precum erotismul este o poetica trupeasca", metafora a sexualitatii, spectacol. Eseistul vizeaza aspectul dual al fiecarei notiuni: poezie si erotism - spatii in care limbajul depaseste nivelul material (sunet/litera si gest) si se incarca de sensuri profunde. Surpriza metaforei se naste din participarea tuturor simturilor, "dar nu se si termina cu ele. In desfasurarea lor (poezia si erotismul - n.n.) inventeaza configuratii imaginare - poeme si ceremoniC Ambele sunt viata pe care o condenseaza in forme care dobandesc propria lor viata, stiluri, practici, rituri, idei care se schimba sau persista - aproape identic dc-a lungul timpului - si alcatuiesc ceea ce se numeste cultura: ,La origine, erotismul este sex, natura; fiind o creatie si avand functii in societate, este cultura", "creatie si distrugere".
ENCICLOPEDIA DRAGOSTEI
Sex, erotism, dragoste, trei fatete ale vietii, esentiale in dinamica umanitatii, devin manifestari subversive, scapa adeseori limitarilor impuse de reguli si institutii care merg de la tabuizarea incestului la contractul matrimonial, de la obligativitatea castitatii la legislatia privind bordelurile. Enumerarea polaritatilor poate continua: eseistul aminteste de atitudinile comunitatilor antice si orientale din perioadele de post si de carnavalurile premergatoare in care, prin descatusari orgiace, placerea si abstinenta alternau. Una dintre exprimarile artistice ale coexistentei acestor tensiuni apare in pictura lui Pieter Bruegel (secolul al XVl-lea): "Carnavalul si postul".
Dubla forta a lui Eros se regaseste in eseurile lui Paz ca o tema recurenta. Proiectie a imaginarului, Eros este "solar si nocturn", vizibil si invizibil, "lumina si umbra", placere si moarte", pentru ca literatura a perceput aceasta tema ca o coordonata esentiala a spiritului, reflectare a ritmului dublu care asigura organizarea comunitatilor: practici erotice religioase, cu caracter colectiv (in tantrismul indian, la daoistii din China, in gnosticismul mediteranean), bacanalelc si saturnaliile greco-latine, dar si penitenta si cultul castitatii la anahoretii din Occident, ca mostenire a platonismului.
Eseistul nu se ambitioneaza sa dea dragostei o definitie unilaterala, reductiva, ci sesizeaza complexitatea fenomenului in diferite perioade culturale, considerand ca istoria dragostei trebuie inteleasa sub dubla ei manifestare: ca evolutie a sentimentului, deci ca "diversitate de forme" in care trairea se materializeaza divers in interiorul mai multor mentalitati, dar si ca istorie a conceptului, a ideii despre dragoste pe care o societate o cristalizeaza in timp. Astfel marturiile poetice, confesiunile, chiar fictiunile romanesti de la Sappho, Catul, Propertiu la Shakespearc, Stendhal, Joyce, Proust reprezinta o geografie" a sentimentului de dragoste surprins in spatiul literar, iar alaturi de reflectiile despre dragoste cuprinse intr-o "etica, o estetica si o eticheta" - precum a fost curtoazia, spre exemplu -alcatuiesc ceea ce s-ar numi o enciclopedie a dragostei.
Metoda cartografului ii ofera lui O. Paz flexibilitate in traseul analitic, eseistul unifica viziunile poetice sau romanesti din literatura universala cu ideile teoretice despre dragoste (platonism, tantrism, curtoazie) intr-un contur, o harta a sentimentului. Fara a intentiona clasificari, nici limitari prin expunerea monografica a situatiilor/situarilor dragostei in toposuri culturale diferite, autorul exprima in mod explicit in ce consta metoda sa estetica: surprinderea - prin comparatie - a varietatilor pe care le figureaza pasiunea dragostei, identificarea filiatiilor, a influentelor (filosofiei asupra literaturii, in general, si literaturii arabe asupra literaturii trubadurilor, in particular), dar si relevarea semnificatiilor.
In eseul Eros si Psyche interpretarea lui O. Paz unifica, prin raportari/relationari, povestea despre zeul iubirii si muritoarea Psyche (asa cum apare in relatarea lui Apuleius), cu alte povesti in care greseala, pedeapsa si izbavirea sunt elemente constitutive ale unei paradigme occidentale dezvoltate in Faust - Goethe, in Tristan si Isolda, in Aurelia - Nerval.
Dincolo de viziunea organica asupra literaturii universale se vadeste in textul lui Paz tentatia limpezirii, a clarificarii lucrurilor in tot acest material de dimensiuni enciclopedice, caci informatia traverseaza spatiul literaturii, al artei si filosofiei, al istoriei religiilor si mentalitatilor, ajungand chiar in Ocoluri catre o concluzie la o sinteza pertinenta in ceea ce priveste stiinta si modalitatile de regasire a dragostei in haosul informational specific secolului XX: teoria big bang-ului, robotizarea, pericolul anihilarii persoanei prin donare, dar si pericolul dezumanizarii din cauza supralicitarii inteligentei artificiale.
O. Paz gaseste, ca urmare a cunoasterii fidele a literaturii lumii, cateva invariante in imaginarul dragostei construit de spirit in spatii si timpuri diverse. Daca "in Orient, dragostea a fost conceputa in cadrul unei traditii religioase, nu a fost o gandire autonoma, ci o deviatie a unei doctrine sau a alteia. In Occident, in schimb, de la bun inceput filosofia dragostei a fost conceputa si gandita in afara religiei oficiale si, cateodata, impotriva acesteia". Exemplele sunt graitoare pentru Occident: Platon, amorul curtean, Tristan si holda
Preistoria dragostei occidentale este situata din punct de vedere al spatiului in marile orase - Alexandria si Roma - si se leaga de numele poetilor: Calimah, Catul, Tibul,
Propertiu, Ovidiu. Interpretarea eseistului subliniaza aspectele esentiale privitoare la schimbarile de viziune asupra dragostei, schimbari determinate in antichitate si nu numai de modificari de natura sociala, istorica, politica si spirituala: ,Jn marile orase aparuse un alt lip de barbat si de femeie, mai liber si mai stapan pe sine insusi. Amurgul democratiilor si aparitia monarhiilor puternice au provocat o repliere generala catre viata privata. Libertatea politica a cedat locul libertatii interioare (), emergenta dragostei e inseparabila de emergenta femeii. Nu exista dragoste fara libertatea femeii". insa dragostea, desi coordonata permanenta a spiritului, nu este un sentiment monocrom, dimpotriva, este capricioasa, inventeaza, surprinde, a fost definita in Renastere ca joc al hazardului - "Dragostea nu exista in sine ca substanta: este accidentul unei substante", spune Dante in Vita Nuova. Acest accident intervine in viata noastra si ne-o modifica radical, atat la nivel personal, cat si in dimensiunile umanitatii: "Dragostea a fost un sentiment constant creator si subversiv".
SCHIMBAREA VIZIUNII DESPRE TRUP SI AMORUL CURTEAN
Modificarea hartii sentimentului s-a produs in timp si/sau in primul rand datorita schimbarii de viziune asupra corpului "care a incetat sa mai fie jumatatea inferioara pur animala si pieritoare a fiintei umane", dubletul elementarului, in pereche antonimica superioritatii sufletului.
"Revolufia trupului a fost si este un fapt decisiv in dubla istorie a dragostei si a erotismului: ne-a eliberat, dar nepoate si degrada si injosi."
In dragoste, corpul, prin valorizare si estetizare, se spiritualizeaza, iar sufletul se corporalizeaza, devine "palpabil", camal. Aceasta subtila transsubstantiere/transformare este legata de "aristocratia inimii", adica de curtoazie (la courtoisie). Proventa dintre secolele al Xl-lea si al XH-lea este spatiul in care infloreste aceasta estetica, "scoala a sensibilitatii si dezinteresuluf: "Amorul curtean se invata, este o stiinta a simturilor scaldate in lumina sufletului, o atractie senzuala rafinata de curtoazie". Filiera este indepartata, eticheta amorului curtenesc n-a fost singulara in istoria conceptului despre dragoste: Islamul, lumea araba, Persia, India si Extremul Orient au cunoscut si ele cultul iubirii sau iubirea ca religie. Pentru Occident, idealizarea corpului femeii este echivalenta cu procesul idealizarii dragostei, de cele mai multe ori iubirea se spiritualizeaza ajungand la "iubirea de iubire" (Denis de Rougemont).
Iubita capata in limbajul poetilor provensali rangul de "stapana" si "doamna": "midons" ("meus dominus"), "domina". Serviciul dragostei curtenesti consta in inversarea rolurilor: amantul devine inferiorul, vasalul iubitei. Trubadurii cauta aceasta dragoste ca supunere si acceptare a dominatiei:
"«Serviciul» are mai multe etape: incepe cu contemplarea trupului si a chipului iubitei si continua, conform unui ritual, cu un schimb de semne, cu poeme si intalniri."
Nlu trebuie sa uitam ca ritmul amorului curtean era o fictiune poetica, o regula de conduita si o idealizare a realitatii sociale. () in cea de-a doua epoca a amorului curtean, care a fost perioada lui de zenit, majoritatea trubadurilor erau poeti profesionisti, iar cantecele lor exprimau nu atat o experienta personala si traita, cat o doctrina etica si estetica."
Istoria amorului curtean, cu schimbarile si metamorfozele sale, nu este doar istoria artei si literaturii noastre: este istoria sensibilitatii noastre si a miturilor care au inflacarat imaginatia multora din secolul al XII-lea pana in zilele noastre. Istoria civilizatiei Occidentului."
|
De la trubaduri la Chretien de Troyes este doar un pas; asimilarea modelului curtenesc in Italia din Trecento si Quattrocento s-a produs rapid, insa cu modificari, pentru ca mai tarziu Dante sa reduca distanta dintre dragoste si crestinism existenta in legile curtoaziei, schimband "in mod radical amorul curtean, introducandu-l in teologia scolastica". Beatrice devine astfel figura feminina care din donna gentilissima se transforma in salvatoare: Dragoste si mila.
Concluziile autorului se reduc la discutarea celor patru serii antonimice pe care le considera elementele esentiale in arhetipul dragostei creat de imaginarul secolului al XH-lea, imagini, de altfel, universale in reprezentarea punctuala a dragostei in functie de epocile culturale. Iata acest "complex de conditii si calitati care disting dragostea de alte pasiuni: atractie/alegere, libertate/supunere, fidelitate/tradare, trup/suflet".
Printre elementele constitutive ale imaginii dragostei, O. Paz analizeaza ca fiind simptomatice: exclusivitatea - care asigura acea dragoste unica, facand pereche cu libertatea -, obstacolul si depasirea lui (interdictiile de natura sociala, politica, religioasa), dominatia si supunerea, fatalitatea si libertatea si relatia trup/suflet.
DEFINITII ALE DRAGOSTEI
(fragment din volum)
,Dragostea nu il leaga pe celalalt, nici nu il reduce la conditia de umbra, ci este negare a suveranitatii proprii. Aceasta autonegare are o contrapartida: acceptarea celuilalt."
,Dragostea e reprezentata ca un nod; trebuie adaugat ca este un nod facut din doua libertati legate."
,Dragostea este libertatea in persoana."
Fie ca e vorba de dragoste pentru Dumnezeu sau de cea pentru Isolda, dragostea este un mister in care libertatea si predestinarea se inlantuie."
,Dragostea nu e sete de frumusete, ci sete de implinire."
,Dragostea nu invinge moartea, dar o integreaza vietii. () Dragostea e o intoarcere in moarte, la locul de reintalnire."
"Timpul dragostei nu este lung si nici scurt: este perceptia instantanee a tuturor timpurilor intr-unui singur, a tuturor vietilor intr-o clipa. Nu ne scapa de moarte, dar ne face s-o privim drept in fata."
,Dragostea nu cauta nimic mai presus de ea insasi, nu cauta bunuri si nici vreo recompensa, nu urmareste o finalitate care sa o transceanda. E indiferenta la orice fel de transcendenta: incepe si se sfarseste in ea insasi. Este atractie pentru un suflet si un trup; nu o idee, ci o persoana. Iar persoana este unica si dotata cu libertate; pentru a o poseda, amantul trebuie sa-i castige vointa. Posesiunea si daruirea sunt acte reciproce."
RENUNTARE, ACCIDENT, ASPIRATIE
Dragostea presupune renuntarea la propria persoana, autonegarea propriei suveranitati/libertati este sinonima cu decretarea/acceptarea dominatiei celuilalt. in dragoste, regina este libertatea si, pentru ca ea sa nu fie ingradita,
participarea trebuie sa fie reciproca. indragostitii se recunosc, pe rand, in imaginea supusului; proiectia vasalului este asumata de fiecare persoana in parte, treptat dependenta devine reciproca si atunci ne intrebam: unde-i libertatea unuia si a celuilalt? Poate ca adevarata libertate nu se dobandeste decat prin regasirea jumatatii, in implinire, prin perfectiunea cuplului ca unu, cuplul care, prin respect si reciprocitate, aspira la unitate. Dragostea nu este pana la urma de celalalt, ci de sine ca regasire a complementului: "In dragoste totul e doi si totul tinde sa fie unul", asa cum un vers din e.e. cummings spune: "nu unu-i jumatatea din doi. Ci doi sunt jumatatile lui unu".
Dragostea este accident sau, altfel spus, apare prin forte aleatorii ale hazardului sau predestinarii, insa va inflori si se va sfarsi sub imperiul alegerii. Fiecare alegem, in mod inexplicabil, misterios, pana la urma egoist, daca ne iubim sau nu pe noi insine, caci iubindu-l pe celalalt iubim unitatea, reintoarcerea la originile primordiale (a se vedea afirmatia Diotimei cu privire la Eros, in Banchetul, Platon: "se reface vesnic si reprezinta ceea ce este nemuritor in muritor", caci "dragostea este si de nemurire"). implinirea de sine este imposibila fara participarea celuilalt (fie Dumnezeu, fie om). Spuneam odata intr-o interpretare a versetului "Daca dragoste nu am, nimic nu sunt" (1, Corinteni, 13) ca situarea omului in lume depinde in mod direct de raportarea sa prin dragoste la celalalt, la divinitate si la sine. Daca alege salvarea, alege dragostea, care, de la forma narcisiaca (dragoste de sine), se transfigureaza prin Eros (dragoste de frumusete) in Agape, in dragostea de Dumnezeu si in dragostea de iubire care ordoneaza si da sens existentei (in "Arca", revista de cultura, nr. 7, 8, 9 (100, 10l-l02)/1998, Arad, eseul "Dragostea: Eu, lumea si Dumnezeu", pp. 19-26).
Dragostea este aspiratie spre etern, cautarea nemuririi in prezent - aici si acum -, in timpul ca fata a Mortii, sublimat insa in Clipa faustica a unitatii: ,Dragostea nu invinge moartea; este un pariu impotriva timpului si impotriva accidentelor lui. Prin dragoste intrezarim, in aceasta viata, cealalta viata. Nu viata vesnica, ci () vitalitatea pura (), acel furor sacru, entuziasmul: recuperarea totalitatii si descoperirea eului ca un tot inauntrul Marelui Tot".
PENTRU O NOUA ETICA EROTICA
Dupa ce supune filtrului analitico-teoretic conceptiile despre dragoste construite de-a lungul timpului, Octavio Paz, totusi spirit poetic, revine si afirma ca "acestea nu sunt niste constructii logice, ci expresia unor profunde aspiratii psihice si sexuale". Motivarile pe care le aduce acestor sisteme de norme si idei filosofice despre dragoste sunt de natura interioara, mizand nu pe rationalitate, ci pe organicitatea cu fortele ascunse ale umanului. Chiar daca aceste reprezentari sunt preluate din sfera fictionala a literaturii, sunt imagini despre lume, deci coerenta si sensul lor se hranesc din viata.
Dragostea si respectul pentru ea vor fi cele care vor salva omul modern de pericolele actuale. Numai o schimbare in retorica comportamentului in raport cu dragostea va putea oferi solutia, cuvintele autorului devin profetice in final: ,flu este un remediu fizic, nu este un vaccin: este o paradigma, un ideal de viata bazat pe libertate si pe daruire. intr-o zi se va gasi vaccinul anti-SIDA, dar, daca nu apare o noua etica erotica, lipsa noastra de aparare in fata naturii si a uriaselor ei forte distructive va continua".
BIBLIOGRAFIE:
Biblia - Epistola 1 catre Corinteni a Sf. Apostol Petru, cap. 13 integral, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1994; Paz, Octavio - Dubla flacara. Dragoste si erotism, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998; Platon - Banchetul, in Dialoguri, E.L.U., Bucuresti, 1968.
