Drumul spre polul sud - proza scurta de Alexandru Vlad referat





DRUMUL SPRE POLUL SUD - Proza scurta de Alexandru Vlad. Bucuresti, . Prozele ce alcatuiesc volumul, in numar de unsprezece, au fost scrise intre anii 1975-l983, majoritatea spre sfirsitul anilor '70, perioada de maxima fecunditate pentru autor.

Cele terminate pina in 1980 (anul in care Alexandru Vlad a debutat) ar fi putut intra deja in sumarul primei carti, lucru ce nu s-a intimplat, autorul fiind constient ca ele reprezinta o alta etapa, superioara, in evolutia scrisului sau. Cu exceptia nuvelei Teofil, tiparita doar in volum, toate celelalte proze au fost publicate mai intii, unele doar fragmentar, intre 1975-l984, in citeva reviste literare precum "Steaua", "Vatra", "Romania literara", "Tribuna", "F.-chinox", "Amfiteatru", "Suplimentul lite-rar-artistic al Scinteii tineretului".

Alaturi de prozatorii textualisti, majoritatea de formatie bucuresteana, ardeleanul Alexandru Vlad a avut o contributie, deloc neinsemnata, la revirimentul prozei scurte din deceniul al noualea. Pornind de la prozele cuprinse in volumul Drumul spre Polul Sud (1985), al doilea in bibliografia autorului, s-ar putea desprinde fara multa greutate o adevarata morfologie a schitei si nuvelei, in genul celor scrise de formalistii rusi. Autorul e din tagma prozatorilor lucizi, constienti de preexistenta tiparelor compozitionale, pe care le accepta firesc, nici macar nu se straduiesc sa le disimuleze, lasindu-le la vedere ca pe niste cusaturi cu ata alba.

Prima povestire din volum, Antract, este o Ich-Erzalung, la baza careia se afla un procedeu compozitional intilnit inca din volumul de debut: racursiul. Naratorul descrie privelistea ce o are inaintea ochilor, asteptind in poarta unui cimitir o fata pe care o condusese pina aici. Descrierea se intrerupe insa in doua rinduri printr-un fel de paranteze care deplaseaza povestirea in trecut, un trecut generic, putin determinat. Este racursiul.

In plus, la aceste alunecari temporale ale povestirii, mai putem adauga anumite sintagme ale prefigurarii, cuvinte cu valoare anticipativa sugerind evolutia viitoare a relatiei dintre narator si fata pe care o asteapta.

Un alt principiu compozitional, cel al simetriei, apare in povestirea Ultragiul, in care sint relatate doua intimplari despartite printr-un fel de cezura. Sunetul unei monede pe o masa incheie primul episod si tot el il deschide pe al doilea. intamplarile sint diferite, dar semnificatiile lor sint echivalente. Un rol asemanator cu cel al monedei are, in nuvela Cenusa in buzunare, avionul ce zboara in doua rinduri pe deasupra terasei unde naratorul si pictorul Orloschi stau si beau bere. Cele doua Ireceri ale avionului indeplinesc o functie compozitionala, laind proza in trei felii, in trei episoade, asemenea acului de la masina de cusut, ce leaga si totodata delimiteaza bucatile de stofa. O alta tehnica de compozitie, anume compozitia in trepte sau etajata, se intilneste in proze cum sint Scadenta, Teofil sau Vara transilvana. Sa retinem, in concluzie, ca pe o trasatura de rafinament epic, preocuparile de ingeniozitate compozitionala ale lui Alexandru Vlad, preocupari ce dezvaluie un prozator lucid si cu metoda. Acordind descrierii un loc principal in construirea prozelor, el contrazice in buna masura parerea ca aceasta n-ar fi decit o ancilla narralionis. cum o considera Gerard Genette.

Dimpotriva, in citeva din prozele acestei carti, naratiunea indeplineste doar un rol de tranzitie de la o descriere la alta, lasind impresia ca nuvelele au o dezvoltare nu atit liniara, adica in succesiune, cit in volum. Judecarea lor dintr-un punct de vedere evenimential ar duce, in aceste conditii, la concluzii nefavorabile, fiindca este improprie. Caracterul static al unei schite cum este Antract se explica tocmai prin faptul ca ea se reduce la o descriere prelungita, intrerupta in doua rinduri de scurte insertii narative. Reamintesc ca naratorul sta in poarta unui cimitir, asleptind o fata si cercetind cu ochii privelistea inconjuratoare. Descrierea evolueaza in cerc, revenind de mai multe ori, cu deosebiri de nuanta, la cele citeva elemente invariabile ale peisajului: cersetorul, porumbeii, pisica si pietrarii. Demersul autorului e mai degraba intensiv decit extensiv. intoarcerea descrierii pe propriile ei urme nu e totusi o simpla repetare, fiindca ea contribuie de fiecare data cu un adaus de semnificatie, imbogatind si conferind adincime textului.

Motivele statice sint precumpanitoare si in primele doua parti ale nuvelei Drumul spre Polul Sud, care au un caracter analitic si descriptiv. Naratorul destainuie inclinatia sa pentru frig, ca o expresie a dorintei de singuratate, descrie apoi o petrecere cam libertina in casa unui pictor, petrecere la care nu participa si pe care o priveste cu ostilitate retinuta. De abia la capatul partii a doua, in ultima fraza, apare un fir narativ in precizarea ca naratorul nimerise intimplator la petrecerea din casa pictorului, venind sa imprumute o haina imblanita cu care urma sa plece in munti. Doar de acum inainte naratiunea devine prevalenta. Ar putea fi o noutate in proza romaneasca de azi aceasta tendinta de-a rasturna raportul ierarhic consacrat dintre naratiune si descriere.



In mod obisnuit, principiul de baza al oricarei descrieri este fidelitatea tata de obiect; a descrie inseamna, intii de toate, a respecta ordinea reala a lumii; descrierea cauta de obicei, efectul de real, este, cum am spus, fidela sau cel putin creeaza iluzia fidelitatii. Altfel stau insa iucrurile in nuvelele lui Alexandru Vlad, unde peisajele sint rareori recognoscibile, deoarece, pentru el, descrierea inseamna de cele mai multe ori o conversiune la imaginar. Paradoxal, de data aceasta, descrierea are o functie de irealizare, trecind astfel din domeniul mimesis-vim, al reprezentarii, in cel al fantasiei. Sa citim, de exemplu, descrierea avionului din povestirea Cenusa in buzunare: "Pe cer, pe suprafata aceea pura, isi face aparitia ligura bizara si complicata a unui avion biplan, una din acele minuni ale tehnicii de la inceputul secolului, plina de sirme si cabluri ca un zmeu mecanic. Se misca cu o incetineala solemna, cu un zgomot exagerat, si strabate cerul pe indelete sub privirile noastre oarecum surprinse si amuzate, il traverseaza ca o masina zburatoare de tuns iarba, o cortina invizibila si motorizata, un fermoar peste discutia noastra". Se observa ca prin descriere are loc o translatie a avionului din planul realitatii in cel al imaginarului, el devine altceva decit este, devine un obiect aproape suprarealist, altfel spus, un produs artistic.

Daca apoi, in mod obisnuit, scrierea este o expresie a perceptiei, la Alexandru Vlad lucrurile sint, si de data aceasta, ceva mai complicate. Naratorul nu percepe pur si simplu realitatea inconjuratoare, vederea lui nu aluneca pe deasupra obiectelor, ci se opreste asupra lor, staruie, detaseaza succesiv diferitele aspecte ale realului, asezindu-le intre paranteze spre a le observa si studia.

Cu alte cuvinte, privirea naratorului este analitica, ea descompune peisajul in componentele sale, pe care le cerceteaza minutios si separat. De aceea descrierile au, de obicei, un aspect granulat, alcatuind un conglomerat de notatii asociate intr-un intreg prin juxtapunere. Analitismul descrierii are si el ca efect aceeasi indepartare a povestirilor de termenul lor de referinta aflat in realitatea exterioara.

In citeva proze, cum sint Scadenta, Teoftl, Vara transilvana si mai ales Drumul spre Polul Sud, se lumineaza mai distinct figura spirituala a personajelor.

Acestea sint, in general, oameni, deziluzionati, nu insa si resemnati, din moment ce deceptiile n-au tacut decit sa le ascuta spiritul satiric si sa le accentueze vocatia de revoltati. Petra din Scadenta hotaraste sa-si recucereasca libertatea si demnitatea, refuzind sa accepte conventii pe care le considera degradante. Virulenta anticarului din Vara transilvana este si ea expresia unor deceptii si a unui dezacord din care nu lipsesc accentele sarcastice. Figura spirituala a personajelor se deseneaza insa mai precis si mai profund in povestirea ce incheie volumul, Drumul spre Polul Sud. Naratorul se considera din tagma egoistilor ("sint egoist") si orgoliosilor ("faceam parte din tagma orgoliosilor nesimpatizati"), iubind temperaturile scazute, datorita carora se poate izola de semenii sai.

In timpul unei expeditii in Apuseni, paraseste cabana pe viscol, ureind orbeste muntele, pentru a atinge borna ce marcheaza virful cel mai inalt.

Actul sau e lipsit de scop, nu are o motivatie in linia utilului, fiind doar un mod de a trai periculos, o atractie a riscului. Nu-i este necunoscuta nici "teribila si vanitoasa distrugere de sine", fiindca eliberarea de lume nu poate li ilesavirsila decit atunci cind esti liber si fata de viata insasi, cind nici macar ea nu te mai inlantuieste. Naratorul e un jucator, dar unul care isi joaca viata, lansindu-se intr-o aventura ce dezvaluie un spirit nie'.zschean. de felul celui intilnit la scriitorii francezi ai anilor '. Dintre prozatorii anilor '80, nu multi stapinesc Ia fel de bine ca Alexandru Vlad stiinta de a scrie o nuvela sau o schita, rcspectind citeva principii compozitionale sigure, transmise din trecutul indepartat al speciilor si impuse prin reluari succesive pina in zilele noastre!












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani