DRUMETUL INCENDIAR - Volum de versuri de Gellu Naum. A aparut la Bucuresti in 1936, ilustrat cu "3 calcuri de Victor Brau-ner". Poemul intitulat Ghetele lui Gheorghe Lazar, a fost publicat mai intii in revista "Meridian", caietul 9, Craiova, 1936.
Asezata sub un motto strident antipoetic, imprumutat din suprarealistul francez Benjamin Peret
Le general nous a dit
Le doigt dans le trou du cui",
aceasta carte de debut a lui N. anunta o atitudine violent nonconformista si iconoclasta, cu apasate accente burlesti. Ele apar, in chipul cel mai subliniat, inca din poemul care da titlul volumului. Cu un portret ce deviaza ironic slereotipiile limbajului, pro-ducind spectaculoase rasturnari
("Drumetul incendiar isi ascunde luminile
ochilor in caietele cu statistici
Ei isi aranjeaza coafura in ceasornice
isi lasa cite o masea infectata in fiecare geam
El salta in fluierele cu guse ale vardistilor
si pipaie chilotii stravezii ai istoriei
creierul lui face semne ca o batista
si daca nu s-ar teme de ridicol
ar putea sa fie un popa sau o cravata"), |
"personajul" lui N. sugereaza radicala subversiune a conventiilor sociale si literare, insubordoanrea si independenta de spirit ("Inima lui e o padure autonoma/ si el spune:/ "Domnii ne aleg poemele dupa panglicufe ca pe curve"// Gazetele scriu: "este/ un fioros asasin. Are/ o mustata sub nas ca o vrabie/ si poate fi recunoscut dupa ciorapi"), o receptivitate si o disponibilitate nelimitate ("El asculta in toate punctele cardinale/ avind drept cornet acustic un samovar incins"). Gesticulatia sfidatoare ("voi sti sa-mi scot ventuzele de pe creier/ sa se scurga zeama puturoasa a versului dulceag/ voi sti mama in ceasurile de glorie/ sa-mi flutur ciorapii imputiti linga portile Academiei Romane") exprima o constiinta revoltata, ce nu-si masoara cuvintele de condamnare ("singurul chior din tinut/ mi-a incredintat cel mai mare secret al garii:/ LUMEA A INCEPUT SA PUTA") si indeamna, in consecinta, Ia o radicala innoire a scrisului conform "semnelor vremii": "Smulgeti penele tuturor pasarilor din Balcani/ sa ne scriem cronici noi"
Acest prim poem al cartii este un esantion definitoriu pentru iconoclasmul lui N., ce poate fi descoperit in toate paginile, fie in respingerea "dulcegariilor" idealizante si a inaltelor pretentii de arta literara ("si-n acuarela hora taranilor miroase a picioare frumos"; "E o inalta scoala aceasta/ sa-ti scobesti creierul ca pe un nas/ si din adincuri sa scoti mucii tristi ai poemului"), fie in apelul direct, energic, la o poezie angajata, sensibila la realitatile brutale ale momentului istoric:
"Camarazi poeti ajunge
destul am gidilat pamintul pe burta
pe pletele Pacificului curg paduchii de fier
oamenii zic Kultur sau foame
arzind in focurile albastre creierul lui Heine
,..
destul am admirat in proze strasnice
curul domnului Ford scaldat in cele mai suave ape de colonie
destul am mirosit pudic rozele
purtind ghetele cu stofa ale poeziei clasice
cintecele noastre de dragoste suna fals
voi fi un centaur siluind arborii poemului" (Un centaur siluind arborii poemului). |
Substratul politic al manifestului iese limpede la suprafata, chiar daca discursul nu renunta la specificul joc burlesc si-si modeleaza imaginile in chipul cel mai liber, urmind, in esenta, exigentele suprarealismului: "acum dictionarele urla TREBUIE SA URLE/ acum fiecare poem e un arsenal de revolte/ padurea e o pata pe constiinta naturii/ si femeile au 14 picioare si 120 de sini" Asemenea versuri anunta luarile de pozitie violent anticon-ventionale din Medium (1945), unde benigna eliberare de poezie facind poezie sau tristetea de a descoperi ca nu face decit literatura erau acompaniate de afirmarea solidaritatii cu cei "pe totdeauna nemultumiti" ori de "risul cel mai abject" in fata propriilor productii poetice. Se poate face, la acest nivel, o apropiere de Poemul invectiva al lui Geo Bogza (1933), insa, chiar daca o anumita retorica negativa, parodiata, nu lipseste, limbajul c de-acum cel al suprarealismului autentic, de o mobilitate si de un insolit al asocierilor ce stie sa exploateze virtutile arbitrarului maxim, rupturile de nivel al sensului, vecinatatile grotesti, efectele ambiguitatii ironico-sarcastice. Originalitatea acestor poeme e asigurata de marea libertate a poetului in raport cu insesi conventiile viziunii suprarealiste, coborite in registru parodic-bur-lesc, montate in tiparele stilistice cele mai diverse, de la cel al jurnalismului frizind "senzationalul", Ia cel sentimental sau viru-lent-pamfletar, de o "trivialitate" ce nu-si economiseste cruditatile de limbaj, dar le subordoneaza, in ultima instanta, efectului de ansamblu al inscenarii caricaturale. Cum observa si Ovid S. Crohmalniceanu, "imagistica 'sublima', chiar si cea suprarealista, e sistematic discreditata, fiind silita sa ia act de trivialitatea existentei zilnice si sa-si vadeasca astfel rolul mistificant".
Este un demers care va caracteriza intreaga opera a poetului ("deschisa insa si viziunilor onirice angoasante, starilor de "asteptare activa" a misterului, "hazardului obiectiv"), mareind distanta critica fata de propriul discurs si o constiinta mereu vie a conventiei literare; il va inscrie, intr-o emblema ironica preluata de la Jacques Vache, "poem"-ul - nume dat de N. textelor sale poetice - dupa cum romanului ii va substitui, din aceeasi perspectiva relativizanta, "montanul".
