DROPIA - Nuvela de Stefan Banulescu. Aparuta in "Gazeta literara", nr. 27, 1964, si reluata in volumul Iarna barbatilor, Bucuresti, . Originile ei se afla intr-un reportaj cu acelasi titlu, publicat de autor cu un an inainte, in "Gazeta literara", nr. 17, .

Ca scrieri premergatoare, cu rol important in geneza nuvelei, St. B. a indicat citeva poezii care, desi au vazut lumina tiparului de abia in 1968, in volumul Cintece de Cimpie, au fost elaborate mai devreme, putind astfel exercita o influenta, indeosebi la nivelul scriiturii. Versuri intregi sau doar expresii din poeziile Dropia, Cintec de seara, Cintec de dimineata si Orz pe vatra au patruns in nuvela, contaminind cu lirismul lor exprimarea unora dintre personaje.

Naratiunea incepe cu precizari temporale. Momentul descris de autor e unul prielnic istorisirilor de tot felul. Ca si la Sadoveanu, istorisirile au loc noaptea, mai precis inainte de rasaritul soarelui, cind oamenii, inaintind intr-o directie deocamdata necunoscuta, nu-si pot vedea fetele, dar isi pot auzi vocile, referintele temporale se inmultesc pe parcurs, oferind chiar posibilitatea unei situari istorice a evenimentelor.

Se subintelege ca ne aflam in unul din anii de seceta de dupa al doilea razboi mondial, cind uscaciunea a durat din saptamina Floriilor si pina toamna. S-au produs anomalii ale vremii, s-a produs un fenomen curios de interferente temporale, o suprapunere de anotimpuri. Proza aluneca pe nesimtite in simbol, stabilind relatii de analogie, corespondente intre starea vremii si starea launtrica a personajelor. Rabufnirea trecutului in prezent, descrisa in termeni calendaristici, e si trasatura esentiala a istorisirilor lui Miron, personajul principal, ce isi rememoreaza anii de tinerete. Ca si in alte nuvele, St. B. e interesat nu numai de soarta unui erou, ci si de specificul unei colectivitati, o colectivitate rurala din Cimpia Baraganului. Ceea ce caracterizeaza aceasta lume e, intii de toate, inaderenta la prezent si perpetuarea unor structuri stravechi. Satul persevereaza (contir-mind parca ideile lui Blaga) in afara istoriei, doreste sa-si conserve, oricare ar fi imprejurarile, spiritul sau arhaic. Oamenii sint grupati aici in clanuri, in "neamuri", cum zice Miron: neamul lui Danila, neamul lui Pepene, neamului lui Doroaca etc.

In ajunul Anului Nou, fetele de maritat aseaza boabe de orz pe vatra si urmaresc directia in care acestea sar, convinse ca dintr-acolo le vor veni petitorii. E, asadar, o lume ce pastreaza obiceiuri folclorice si tine de o mentalitate magica. Titlul nuvelei ramine pina la sfirsit ambiguu, pretindu-se unor explicatii multiple.

Pentru un personaj secundar, cum este Corbu, cuvintul "dropie" are un sens bine precizat: el denumeste niste terenuri semanate cu porumb, este adica un toponim. Pentru Victoria din neamul lui Pepene, dropia e o pasare nobila si inseamna cu totul altceva: "Dropia nu se poate prinde nici vara, nici toamna, e greu de zarit, sta la capat de miriste, in soare. Si in soare nu te poti uita. Numai iarna pe polei o poti atinge, cind are aripile ingreuiate si nu poate zbura si seamana la mers cu o gaina. Greu si atunci. Rar cineva sa prinda clipa potrivita. De multe ori, cind e polei nu-i dropie; si cind e dropie nu cade polei." Pasarea descrisa astfel de Victoria e un simbol, e simbolul unei dorinte de implinire erotica. Dropia exprima un ideal feminin dupa care unii, cum este Miron, tinjesc, iar altora, spiritelor obtuze, le ramine pentru totdeauna strain.

In rindul acestora din urma se afla Petre Uraru, sotul Victoriei, caruia femeia ii spune cu nedisimulat dispret: "Petre, tu n-ai vazut niciodata o dropie", si intr-adevar, cind vine vorba despre dropie, Petre fie ca "sta nedeslusit", fie ca vorbeste "otova". Inapt pentru gindirea simbolica, el isi inchipuie ca "dropia" e un fel de semn, putin deosebit de cele aflate pe rabojul sau, si ca prin ea se intelege o femeie anume, din neamul lui Danila.

Ca nuvela erotica, Dropia aduce in prim plan figura unui personaj care, ajuns la virsta retrospectivelor, traieste un sentiment de neimplinire si chiar un sentiment al ratarii ("De doua ori nu stiusem pe linga ce trec") in tinerete a iubit o fata din sat, dar fiind hoinar si nepasator, fata a fost petita in lipsa lui de Paminode Danila si dusa in satul vecin. Mai tirziu, cind isi da seama de greseala pe care a facut-o, Miron vine s-o caute, dar n-o mai afla intre femeile din neamul lui Danila. Ceea ce cauta el acum pare mai degraba o himera ("Fata pe care o cauta omul asta crezi ca este?").

In satul vecin va intilni insa o alta femeie, pe Victoria, sotia pindarului, impreuna cu care ar forma o pereche potrivita. Nici de data aceasta iubirea lui nu se implineste. Femeia vesela, inalta, rosie in obraji si agera la minte il va parasi pe necioplitul ei sot, fara a mai gasi vreodata barbat pe potriva ei. Avea sa moara in curind cu regretul ca "vremea a trecut straina pe linga [ea]". Dropia cuprinde asadar povestea unor oameni lacuti parca unul pentru altul, dar care, din varii pricini, rateaza intilnirea, traind apoi un sentiment al esecului.

Exista in aceasta nuvela o serie de fapte ce nu intra nici in categoria simbolicului, nici in aceea a realismului, de care a fost vorba pina acum. Sint fapte ce tin de domeniul imaginarului si al incredibilului. Termenul cel mai potrivit pentru a le denumi este acela de "fabulos". Despre o femeie, care disparuse de acasa in vremea secetei, se crede ca o "luase un virtej alb, intr-o zi la amiaza".

In sal se povesteste ca in timpul unei furtuni a incepui sa ploua cu spice de secara si cu fiori de soc. intimplarea pe care Miron o traieste in casa pindarului Petre Uraru depaseste insa marginile fabulosului, intrind in sfera fantasticului. Fermecat de frumusetea Victoriei, Miron ramine peste noapte in casa ei, imbatindu-se cu "mirosul de pelin de sub perna". Dimineata, cind se trezeste, in locul femeii tinere si frumoase de aseara, descopera o batrina cu "parul vested, nasul ascutit si gura punga". Motivul, transcris in registru fantastic, este acela din nuvela lui Caragiale, Calul dracului.

Pe linga asemenea intimplari fabuloase si fantastice, mai putem desprinde si altele, pentru care urmeaza sa aflam, iarasi, o notiune potrivita. Chiar la inceput ni se povesteste cum fetele lui Arsunel, dimineata, indata ce ies din asternut, intra in iarba mare a cimpului, scaldindu-se in roua adunata peste noapte. De o originalitate cu nimic mai prejos da dovada si Corbu, omul care gindeste in basme si se exprima in cintece. Glasul nu-l ajuta sa vorbeasca - numai sa cinte. intelepciunea lui are surse paremiologice si, ca atare, ori de cite ori e intrebat ceva, raspunde cu un "proverb": "alerg cu calul sa prind ce nu apuc cu vederea"; "M-ai chemat din rasarit, si-ti raspund din asfintit" etc. Ceea ce particularizeaza toate aceste fapte este caracterul lor iesit din comun, caracterul lor bizar. Le-am putea rindui in categoria estetica a funambulescului. Sub aspect formal, se observa in primul rind o disociere a planurilor temporale.

In planul prezentului se situeaza drumul pe care convoiul, in frunte cu Miron si cu tovarasul sau, ii face pina la dropie, adica pina la locul unde oamenii urmeaza sa culeaga porumbul.

E un drum prin intuneric; doar la sfirsilul lui se va lumina de ziua, va rasari soarele.

In planul trecutului se afla intimplarile rememorate de Miron indeosebi, dar si de Corbu, intrucit vietile celor doi s-au intersectat intr-un punct indepartat al biografiei lor. intre planuri exista o corespondenta: drumului prin intuneric, spre locul numit la dropie, ii corespunde un drum prin memorie spre cealalta "dropie", intruchipare a femeii ideale. Modernitatea naratiunii, in masura in care se poate vorbi de asa ceva, consta in multiplicarea naratorilor homodiegetici. Istorisind pe larg episodul trait in casa Victoriei, poate cel mai frumos din nuvela, Miron este fara indoiala naratorul principal.

Povestea lui va fi preluata si dusa pina la capat de catre Corbu.

In sfirsit, al treilea narator este chiar Victoria Uram, cea care povesteste citeva intimplari din tineretea ei, izbutind sa creeze o atmosfera de vraja erotica si sa-l retina astfel in casa, fie si numai pentru o noapte, pe Miron. Specifica lui St. B-, tehnica revelatiilor aminate nu lipseste nici in Dropia, unde autorul intirzie cit mai mult clarificarea lucrurilor, mentinind pina catre final o stare de mister. De la inceput aflam ca un convoi de sateni merge la dropie, dar e nevoie de mai multe pagini pentru a intelege ca e vorba, de fapt, de un loc semanat cu porumb. Timp indelungat frazele initiale ramin neelucidate, enigmatice, stirnind curiozitatea cititorului. Nuvela celebra, una dintre cele mai reusite ale lui St. B., Dropia se inscrie intr-o traditie a epicului fabulos, ilustrata de I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Gala Ga-laction, V. Voiculescu, Mircea Eliade.

Scriitori romani