Intrucat in nuvela evenimentele sunt selectate astfel incat sa puna in lumina destinul personajului, ca purtator de semnificatie, nuvela realista isi focalizeaza interesul asupra unui personaj definit intr-o anume ordine sociala, prin statutul sau, si ca atare si evenimentele care-i marcheaza traseul existential sunt caracteristice vietii sociale in orizontul careia se misca personajul. Pregnanta individualitatii eroului - caracteristica realismului -are in vedere veridicitatea umana, unicitatea complexa a fiecarui individ care nu exclude, ci presupune calitatea sa de om comun. Se poate vorbi de o tipologic in masura in care personajele sunt reprezentative pentru mediul lor. Personajul principal al unei nuvele este evident si protagonistul ei, intrucat desfasurarea evenimentelor urmareste schimbarile survenite ca urmare a actiunilor lui si este de remarcat ca in nuvela realista protagonistul vizeaza o anume pozitie in societate, pozitie ce presupune detinerea unor valori, recunoscute de aceasta - rang, avere, bun renume etc. De regula, aspiratiilor protagonistului si proiectelor lui li se opune antagonistul, adversar sau rival. Relatia intre protagonist si antagonist da relief pregnant semnificatiei destinului protagonistului.
|
Datele statutului protagonistului nuvelei, ca si problemele de natura morala cu care acesta se va confrunta, sunt expuse in secventa initiala, cu functie de prolog, sub forma unei dispute de familie precedand decizia unei mari schimbari ce va purta familia din spatiul protejat al satului asezat, cu o ordine stabila intemeiata pe valori verificate de o lunga traditie, intr-un mediu nou, in afara asezarilor, intr-un loc al schimbarilor. In lumea satului de bastina, Ghita are o situatie consolidata: este un barbat tanar harnic si cinstit, si-a intemeiat o familie reusita si armonioasa, bazata pe iubire, iar batrana lui soacra il respecta, ca si intreaga comunitate, de altfel.
Singura nemultumire a lui Ghita se datoreaza veniturilor modeste, considerate neindestulatoare pentru familia ce crestea, asigurate de practicarea meseriei sale de cizmar fara capital suficient pentru un atelier de confectionare a incaltamintelor. Tocmai pentru acumularea unei sume de bani necesare transformarii atelierului de reparatii - prea putin solicitat - intr-unui de productie, Ghita isi consulta familia cu privire la arendarea unui han, cunoscut sub numele de Moara cu noroc. Batrana lui soacra, cu prudenta intelepciunii varstei, socoteste potrivit sa aduca in discutie riscurile unei asemenea schimbari majore. Un loc nou cu oameni necunoscuti putea insemna si o schimbare a norocului de care avusesera parte, linistea colibei, temeiul esential al fericirii, iar fiica ei, Ana, desi mama si sotie, i se parea prea tanara si necoapta pentru calitatea de hangita. Cautarea bunastarii putea pune in primejdie bunul cert: linistea si armonia familiei in sanul unei comunitati cunoscute, cu rude si prieteni.
Adevaratul incipit al nuvelei il constituie secventa prezentarii noului loc, hanul Moara cu noroc, a carui pozitie ii asigura deopotriva avantajul vadului bun, aducator de profit sigur, si marile riscuri, primejdiile, caci calatorii cu bani, ca si detinatorii de bani de prin preajma, erau vizati de porcarii talhari ce-si purtau turmele de porci prin padurile bogate in jir de prin preajma.
Stabilit la han cu intreaga familie, Ghita va impartasi intr-un anume fel soarta celor carora negotul infloritor le-a adus satisfactia castigului si povara impartirii lui silite cu talharii. Atat doar ca Ghita afla cu ceva intarziere ca hanul are doi stapani, unul legiuit, caruia-i plateste arenda cuvenita potrivit contractului legal, si altul din afara legii, pe Lica Samadaul, in fapt mult mai puternic, si a carui satisfacere inseamna si altceva decat suma de bani luata "cu imprumut" din castigul dobandit prin munca cinstita. Discutia cu Lica Samadaul care marcheaza momentul de inflexiune, schimbarea norocului de care se temuse batrana, are loc intr-o duminica, cand, in absenta fireasca a calatorilor, familia lui Ghita se bucura de tihna sarbatorii., pe deplin multumita de situatia ei: pastrase linistea colibei si-i adaugase bunastarea, castigul socotit cu multumire la sfarsitul fiecarei saptamani. incordarea extraordinara a scenei ce se desfasoara in interiorul hanului, care la spurta vreme de la sosirea noului hangiu era pomenit de calatori cu un nou nume - "la Ghita" - , evidentiaza vulnerabilitatea starii de lucruri implicata in aceasta schimbare, caci Lica isi domina cu raceala interlocutorul, aratandu-i cine e adevaratul stapan, fara slabiciuni si mai presus de lege, care se dovedeste neputincioasa.
Antagonistul lui Ghita se prezinta ca reversul puterii ce era temeiul reusitei hangiului. Cu toate acestea, reusita Samadaului, faima intunecata de care se bucura, se intemeiau pe aceeasi dinamica a timpului, caci turmele de porci reprezentau o afacere aducatoare de castig de care profitau oameni cu dare de mana din toate categoriile sociale, fie ei nobili proprietari de mosii, demnitari din institutiile statului sau targoveti obisnuiti. Toti acestia apelau la serviciile porcarilor a caror organizare purta amprenta mediului lor: erau oameni ai padurii unde turmele avute in grija se puteau rataci sau puteau fi vamuite de pradatori. Foarte adesea porcarii insisi rataceau sau vamuiau turmele altora, asa incat in padure domnea legea celui mai tare, in dispretul total al oricaror valori morale. Lica era o asemenea capetenie temuta si, ca atare, eficienta pentru stapanii turmelor carora le garanta profitul. in acelasi timp vamuia prin aceeasi putere nelegiuita toate castigurile celor aflati pe "domeniul" sau, care deveneau implicit victime sau complici. Aceasta e alternativa pe care o are Ghita, in ipoteza ca ramane la hanul profitabil, punct strategic al stapanirii lui Lica. De asta data, Ghita nu mai discuta cu sotia si cu soacra sa datele situatiei lor, parte din dorinta de a-si proteja familia de apasarea marilor riscuri, socotind ca responsabilitatea destinului ei ii revine exclusiv barbatului - convingere impartasita de altfel si de Ana -, parte din dorinta de a evita marturisirea umilirii lui, parte din neputinta de a se impaca cu gandul ca banii pe care i i-a luat Lica sunt pierduti definitiv. Toata aceasta tulburare intunecata ca si ascunzisul pe care Ghita il pune intre el si cei dragi se vor repercuta dramatic nu asupra castigurilor, ce nu se vor diminua, ci in timp vor creste, ci asupra linistii colibei. Ghita isi pierde buna dispozitie, ia decizii care o sperie pe sotia lui sau o lasa nedumerita in legatura cu motivele lor, cei doi soti instrainandu-se astfel. Desi serviciile pe care i le cere Lica sunt minore, semnificatia implinirii lor este majora: Ghita devine "omul lui Lica' a carui prezenta tot mai frecventa la han are si o alta consecinta, atragerea Anei in jocul periculos al celor doi barbati. Tinand-o pe sotia lui departe de fata ascunsa a relatiilor lui cu Lica, ba chiar infirmandu-i temerile cu privire la aspectul intunecat al acestuia, Ghita o expune, total dezarmata, pe copilaroasa iui Ana puterii seducatoare a Samadaului. Prezenta intrusului alaturi de Ana in situatii domestice, practic inlocuindu-l ca sot si tata, sau in dezlantuirea pasional-dionisiaca a dansului sporeste la extrem tulburarea launtrica a lui Ghita, caci acesta isi disimuleaza gelozia nu doar din dorinta vinovata de a nu se strica cu stapanul nelegiuit care-i asigura castigul, ci si din dorinta la fel de vinovata, daca nu chiar mai vinovata, de a nu se arata in ochii lui drept om cu slabiciuni. Aceasta din urma masoara degringolada morala a protagonistului care-si insusise punctul de vedere al antagonistului potrivit caruia iubirea este nu o virtute, ci o slabiciune.
Talharirea arendasului ca si oribila crima din padure careia-i cad victime o tanara nobila - complice a lui Lica - impreuna cu fiul ei si cu toti servitorii care-o insoteau, ambele puse la cale si executate la un interval foarte scurt de Lica si oamenii sai, avand ca punct strategic si alibi in acelasi timp hanul, nu sunt prezentate in nuvela, desfasurarea lor concreta ramanand cititorului, ca si restului personajelor, in zona banuielilor ce urmeaza sa fie confirmate, cu pedepsirea vinovatilor, injustitie. Tocmai cercetarile si procesul scot la iveala reprezentativitatea slabiciunii lui Ghita pe a carei exploatare se intemeiaza puterea lui Lica. Pe de alta parte, implicarea in proces in calitate de banuit a lui Ghita inseamna pentru acesta confruntarea cu opinia publica, cu "gura lumii" pe a carei consideratie se intemeia bunul lui renume de om cinstit. Desi faptic vorbind Ghita nu fusese complice cu Lica si nici nu depusese la proces marturie falsa, verdictul dat de judecatori - eliberarea din lipsa de probe - il plaseaza pe hangiu intre banuitii nedovediti, postura descalificanta pe care eroul o considera nedreapta, cu atat mai mult cu cat exonerarea legala a lui Lica era rezultatul neputintei vinovate a slujitorilor legii. Lica transformase arestarea sa intr-un spectacol public al confruntarii pentru putere intre el si jandarmul Pintea, fostul sau tovaras de nelegiuiri trecut in tabara aparatorilor legii din dorinta unei revanse, si gaseste intre spectatori un emisar voluntar pentru instiintarea judecatorului ca e in primejdie sa-si piarda doua turme de porci ratacite daca nu va fi eliberat. In fata primejdiei sigure de a pierde castigul, judecatorul il elibereaza pe cautiune, cu atat mai mult cu cat chiar alegerea serviciilor Samadaului se intemeiase in ultima instanta pe puterea lui necurata, dar invincibila intre porcari. Tinta vizata in crima din padure era tot o complice, devenita periculoasa, caci inalta doamna ii servea talharului la schimbarea banilor si vinderea bijuteriilor jefuite. Tentatia feminina pentru una din aceste bijuterii recunoscute de proprietarul ei de drept avusese drept consecinta dezonoarea si sinuciderea sotului, orb din cine stie ce motive la indeletnicirile dubioase si desigur remunerate ale sotiei. Pierderea bunului renume il mahneste adanc pe Ghita care se simte vinovat fata de sotia si copiii sai asupra carora se extindea blamul public, insa nu pune capat degringoladei sale morale. Dimpotriva, complicitatile lumii ca si faptul ca propria lui sotie il crezuse mai vinovat decat fusese il determina sa se absolve el insusi de orice vina si sa se lase prada patimii pentru aur, hranita de rolul duplicitar pe care Pintea, omul legii, i-l daduse, acela jucat de nobila ucisa, dar cu scopul prinderii cu dovezi a rivalului etern castigator, Lica.
Cu totul orbit de uriasele sume de bani din care ii revenea doar o parte, Ghita se hotareste sa riste totul pentru a fi unicul castigator al jocului, inselandu-i deopotriva pe Lica si pe Pintea, si sa fuga in lume cu toti banii, urmand sa-si cheme ulterior sotia si copiii pe care se pregatea sa-i paraseasca vremelnic. Daca cinstea si omenia nu fusesera suficiente pentru a-l face sa infrunte tentatia banului, in fata primejdiei de a o pierde pe Ana, sotia preaiubita. Ghita nu mai arc decat o singura pornire coplesitoare, dincolo de orice ratiune si calcul: sa puna capat situatiei. Judecate la rece, actiunile lui Ghita din infernala duminica a Pastilor par haotice. Privind-o pe Ana dansand patimas cu Lica, Ghita se lasa convins de soapta lui otravita ca sotia i se daruie de buna voie si pleaca sa-l cheme pe jandarm sa-l aresteze ca sa se razbune pe omul pe care-l considera vinovat de nenorocirea in care cazuse. Pastreaza insa o urma de speranta ca va reveni la vreme. Dar, cand constata ca speranta i-a fost desarta si ca Lica plecase, Ghita, pe deplin linistit, lepadat de orice furie sau ura, despartit de tot si de toate, intra in han spre a incheia socotelile in singurul fel posibil, prin moarte. invaluita in lacrimi si tandrete, uciderea Anei este in ultima instanta un ultim gest de iubire si protectie existentiala. Dupa ce autorul infatisase de-a lungul intamplarilor printr-o subtila analiza psihologica gandurile si emotiile ce insoteau reactiile eroului, in acest ultim ceas sunt consemnate doar actiuni, gesturi ce par a se succede cu incetinitorul pe un tipar comportamental devenit, tocmai prin firescul lui rutinier, nefiresc: ajuns la han dupa ce-si lasase insotitorii sa se framante in legatura cu drumul lui Lica, Ghita scoate fraul calului, il hraneste si-l adapa si abia apoi, dupa ce-si face cruce, intra in han.
Traseul existential al modestului cizmar dintr-un sat unde cizmele se cumpara o data in viata, evidentiaza cu mare profunzime psihologica cum se ajunge din paradis in infern, cum ajunge un barbat vrednic, cinstit si iubitor sa nu-si mai poata manifesta iubirea si dorinta de a proteja si salva femeia iubita altfel decat printr-un gest ucigas.
