JACK LONDON
(scriitor american, 1876-l916)
DRAGOSTE DE VIATA
Tinutul arctic al Canadei.Era ,probabil,spre sfarsitul lui iulie.Doi barbati,cautatori de aur,se indreptau catre malurile oceanului.Erau istoviti dupa un lung si chinuitor drum prin ger,fiecare purtand in spate un balot de paturi si in mana o pusca.De asemenea,fiecare avea asupra lui cate o tasca din piele de elan,in care adunase praful de aur obtinut cu greu din roca aurifera a acestor pustiuri.
La un moment dat,unul dintre ei isi scranti glezna, calcand pe o piatra lustruita a unui torent intalnit in cale.Il striga pe Bill,tovarasul sau care mergea mai in fata,dar acesta nici macar nu se intoarse.Il abandona si isi continua drumul,gandindu-se ca ranitul din urma i-ar fi periclitat sansele de a ajunge la destinatie,si asa destul de reduse.
Mai era cale lunga pana la adapostul in care ar fi gasit hrana si caldura.Schimonosindu-se de durere,dezamagit cumplit de tradarea celui pe care-l crezuse prieten ,omul se tari spre varful unei coline.Aruncandu-si privirea in vale,fu napadit de spaima zarind pustiul din fata,coplesitor,parca de netrecut.Se imbarbata si isi revizui in minte traseul pe care il avea de urmat.Inca mai credea ca Bill il va astepta in acel adapost salvator,de unde ar fi urmat sa plece cu o barca.
De doua zile nu mai pusese nimic in gura.Hrana i se terminase.Din cand in cand se apleca si culegea boabe de muschi pe care le mesteca incet si staruitor."Omul stia ca boabele astea nu sunt deloc hranitoare,dar le mozolea rabdator,cu o speranta dementa,care sfida experienta."
Spre seara se opri.Isi aprinse un foc din muschiul uscat gasit in jur,isi incalzi apa si isi usca incaltamintea ajunsa ferfenita.Rupse o bucata de patura si isi stranse cu ea glezna umflata.
Dupa un somn chinuit,se trezi a doua zi flamand.Zari in apropiere un ren si puse repede arma la ochi,dar o arunca apoi cat acolo injurand,dandu-si seama ca nu mai are de mult cartuse.Glezna ii intepenise si schiopata si mai mult.Se uita lung la tasca grea,plina de aur ,si,pentru prima oara i-a trecut prin minte s-o lepede.Se razgandi insa repede si porni la drum.
Urmara zile si nopti de calvar.Era extenuat,chinuit de durerea piciorului,flamand si inghetat.Intinderile nesfarsite si nesiguranta in orientare il adusesera intr-o stare de groaznica disperare.Toate acestea il facura,incetul cu incetul ,sa halucineze si sa se miste ca intr-un fel de transa,lipsit complet de sensibilitate . Cateva scene sunt zguduitoare:
"Ajunse intr-o valcea unde dadu de niste pasari numite ptarmigani.Incepu sa arunce dupa ele cu pietre,dar nu nimeri nici una.Atunci,lepadandu-si balotul,se ghemui la pamant,ca pisicille care pandesc vrabii.Pietrele colturoase ii sfasiau pantalonii,sangerandu-i genunchii,dar chinurile pe care i le pricinuia foamea erau atat de mari,incat nici nu mai simtea ranile.Si deodata dadu peste o pasare care dormea,pesemne.Dadu s-o inhate cu un gest atat de brusc ca si zborul ptarmiganului,dar ramase in mana cu trei pene din coada lui.Privind-o cum zboara,simti ca o uraste,ca si cum pasarea i-ar fi facut cel mai mare rau."
"Tarziu dupa amiaza ajunse la un paraias cu apa calcaroasa..Smulgand din radacina smocurile de iarba,dadu peste ceva care aducea cu o ceapa tanara.Era frageda si dintii i se infipsera in ea cu un parait care fagaduia o hrana aleasa.Dar fibrele cepii,alcatuite din fire atoase imbibate cu apa,erau tari,ca si boabele de muschi,si lipsite de substante nutritive.Lasand balotul jos,incepu sa se tarasca pe branci prin iarba,pascand ca o bovina."
"Se uita in fiecare ochi de apa,pana ce,in cele din urma.descoperi intr-unul un peste singuratic,nu mai mare decat un chitic.Isi cufunda repede bratul pana la umar,dar pestisorul ii scapa printre degete.Atunci isi baga in apa amandoua mainile si incepu sa rascoleasca malul tulbure de pe fund.Era atat de atatat,incat cazu in apa,udandu-se pana la brau.Dar apa era acum tulbure..Dezlega galeata de cositor si incepu sa scoata apa cu atata furie,ca se stropi tot.Dupa o jumatate de ora,groapa era aproape secata.Nu mai ramasese in ea nici cat o cana de apa,dar pestisorul disparuse.Si deodata gasi o crapatura ascunsa printre pietre:pe-acolo scapase,razbind intr-o baltoaga alaturata,mai mare decat prima si pe care n-ar fi putut s-o goleasca nici pana a doua zi.Zgribulit si in culmea deznadejdii,se lasa pe pamantul jilav,scancind apoi incepu sa planga tare,ca sa-l auda pustietatea necrutatoare care-l inconjura,si vreme indelungata trupul ii fu zgaltait de suspine adanci."
"Limba i se umflase,i se uscase si parca ar fi fost acoperita cu firicele fine de par;in gura simtea un gust amar si,pe langa toate,incepuse sa-l mai supere si inima.."
"Pe la amiaza gasi doi pestisori intr-o baltoaca.izbuti sa-i prinda in galeata.Manca pestii cruzi,mestecandu-i incet,cu grija,acum,cand mancatul devenise un act pur rational."
"Odata cazu drept peste un cuib de ptarmigani.Erau acolo patru puisori proaspat iesiti din gaoace - sa tot fi avut o zi - mici farame de viata palpitand,nu mai mari decat un dumicat.Ii manca cu lacomie,azvarlindu-i de vii in gura si rontaindu-i ca pe niste coji de oua.Pasarea mama se rotea in jurul lui,facand un taraboi nemaipomenit.Arunca dupa ea cu pietre,izbuti sa-i rupa o aripa si incepu sa alerge dupa ea,dar ea fugea mai repede,tarandu-si aripa zdrobita."
"O nalucire incepu sa-l tulbure.I se parea ca mai are un cartus in magazia pustii si ca nu-l observase.Pe de alta parte,stia ca pusca era goala.Dar nalucirea staruia.Lupta impotriva ei ore intregi,apoi,deschizand pusca,vazu ca e goala.dezamagirea ii fu amara."
"Tarziu dupa-amiaza dadu peste niste oase imprastiate - ramasitele unui ospat lupesc.Se tranti pe covorul de muschi,cu un os in gura,sorbind ramasitele de viata care staruiau in partile trandafirii ale osului.Gustul dulce de carne,firav si parelnic ca o amintire,il scotea din minti.Strangand osul intre falci,icepu sa-l rontaie incet si metodic.Uneori se spargea osul,alteori se spargeau dintii lui.Apoi strivi ciolanele intre doua oietre,le pisa pana ajunsera ca o pasta si le inghiti."
Treptat,pierzandu-i puterile si judecata,lasa in urma paturile, caciula,pusca si cutitul.Intr-una din zile auzi in spatele sau o rasuflare grea si o tuse inabusita.Zari cu greutate,nu departe de el,un lup bolnav, care de-abia se tara,ca si el,horcaind si tusind. Urmara scene halucinante, in care cei doi ,lup si om,mergeau alaturi,urmarindu-se reciproc,sleiti de putere,asteptand ca celalalt sa cedeze primul.Moartea lui ar fi insemnat hrana,deci viata.
Omul de-abia se mai tara.Intr-o dupa-amiaza descoperi urmele unui om care se tarase si mergand pe aceste urme,dadu,la capatul lor,de niste oase proaspat roase si de o tasca sfasiata de coltii lupilor."O ridica,desi era mult prea grea pentru degetele lui slabe.Bill o purtase pana la sfarsit.Se bucura. Pana la urma tot el a iesit mai bine.Va supravietui si va duce tasca pe vaporul de pe marea stralucitoare.veselia lui era stridenta si infricosatoare,ca un croncanit de corb,iar lupul bolnav il acompania,urland lugubru.Omul inceta deodata sa rada.Cum il rabda inima sa rada daca aceste oase,atat de trandafirii si curate,erau ale unui tovaras al sau,ale lui Bill ?Se intoarse.Ei bine,Bill il parasise,dar el n-o sa-i ia aurul si nici n-o sa-i suga oasele.Tarandu-se mai departe,se gandi ca Bill ar fi fost in stare de asa ceva,daca ar fi fost in locul lui."
Ajunse ,in cele din urma,aproape de malul oceanului,iar in apropierea tarmului zari o corabie.Ultimele mile erau insa cele mai grele,mai ales ca,pe urmele sale continua sa se tina lupul cel bolnav: "In timp ce zacea asa pe spate,nemiscat,deodata auzi cum se apropie incet,dar tot mai mult,rasuflarea horcaita a lupuli bolnav.Acum era langa urechea lui.Limba aspra si uscata ii razui o data obrazul.Intinse mainile - sau cel putin voi sa le intinda.degetele erau incovoiate ca niste ghiare,incerca sa apuce cu ele,dar se inchisera in gol,neputincioase..La un moment dat nu mai auzi rasuflarea si se trezi lin dintr-u vis,simtind limba pe mana lui.Astepta.Coltii apasau moale;apasarea spori;lupul isi incorda cele din urma puteri,straduindu-se sa-si infiga dintii in prada pe care o astepta de atata vreme;dar omul asteptase de-ajuns la randu-i.Mana lui ranita se inclesta pe falca fiarei.Incet,in timp ce lupul se zbatea neputincios si mana omului ii apasa fara vlaga gatul,cealalta mana se furisa cu aceeasi incetineala si stranse.Cinci minute mai tarziu,omul se alfa deasupra lupului.Dar mainile n-aveau destula putere ca sa sugrume lupul.Disperat,omul isi apasa fata de gatlejul fiarei,cu gura umpluta toata de par.Dupa o jumatate de ceas,omul simti in gatlej un picur cald.Era neplacut - ca si cum o bucata de plumb topit i-ar fi fost turnata cu sila in stomac.Cateva clipe mai tarziu,omul se rasturna pe spate si adormi."
Cei de pe vas,o baleniera,zarira aratarea care se misca in josul plajei.Parea sa fie o fiinta,dar nu un om:"era oarba,inconstienta si se tara pe pamant ca un vierme monstruos."
Oamenii de pe nava il gasira si il adusera la bord.Peste trei saptamani,timp in care a fost ingrijit,si-a revenit suficient cat sa le povesteasca celor de pe vas prin ce trecuse.Se refacea vazand cu ochii si parea normal.Avea o singura ciudatenie insa:devenise avid dupa mancare.Incepuse sa se ingrase mai mult decat trebuie si era obsedat de teama ca hrana nu-i va ajunge.Curand ,cand il pusera sub supraveghere,aflara si pricina:"Putura astfel sa vada cum,dupa gustarea de dimineata,omul iesea afara si,cu palma intinsa ca un cersetor,acosta cate un marinar.Marinarul zambea si ii strecura cate o bucatica de biscuit marinaresc.El o inhata cu lacomie,se uita la ea cum se uita avarul la aur si o punea in san,sub camasa.Si asa proceda cu mai toti marinarii.discreti,oamenii de stiinta il lasara in pace,dar pe ascuns ii cercetara patul.Era plin de biscuiti;pana si salteaua,nu exista ungher sau crapatura in care sa nu fi indesat biscuiti..Oamenii de stiinta spuneau ca avea sa se vindece;si chiar asa se intampla,cu mult inainte ca vasul "Betford" sa-si fi aruncat cu un huruit greu ancora in golful San Francisco."
| INTREBARI SI SARCINI FORMATIVE 1.Exista la romani proverbul "Prietenul la nevoie se cunoaste".Demonstrati adevarul pe care-l transmite, referindu-va la relatia dintre eroul povestirii si Bill,tovarasul sau. 2.Ce anume l-a tinut in viata pana la urma pe omul din aceasta naratiune?Faceti legatura cu titlul povestirii. 3.Care este trasatura de comportament pe care o credeti cea mai importanta intr-o asemenea imprejurare dramatica ? 4.Care este scena care v-a impresionat cel mai mult ? |
