Doua loturi - comentariu - nuvela de i. l. caragiale referat





DOUA LOTURI - Nuvela de I. L. Caragiale.
Publicata in "Gazeta sateanului", XV (1898-l899), cu titlul Doua bilete pierdute si cu dedicatia "Lui Gherea"; retiparita in placheta (1901), in Momente si in Novele, povestiri.

Biletele de loterie pierdute de Lefter Popescu si, cu chiu cu vai, regasite, deschid in existenta cenusie a micului functionar un lant de semnificatii situate in apropierea miracolului; ele nu sint de fapt cele cautate, ci altele, care, fatalitate, ar li putut fi cistigatoare inversin-du-li-se numerele. Cum Lefter nu stie de aceasta inversare pina in clipa cind se prezinta la banca pentru a-si "incasa" cistigul, el parcurge toata drama unei interpretari false, supraestimind doua hirtii fara valoare si perseverind in convingerea ca este victima unei sarlatanii. Personajul innebuneste pentru ca refuza sa accepte ca se afla in eroare. Receptarea eronata a biletelor pune eroul caragialian in situatia de a se manifesta in contrasens, viceversa, carnavalesc. inainte de a fi devenit posesorul biletelor de loto, Lefter Popescu aproape ca nu avea biografie.

Programul de lucru, supravegheat de un sef autoritar, existenta domestica, alaturi de o consoarta resemnata, raitele inveselitoare pe la bodega epuizau mai tot ce tinea de viata publica si intima a personajului. Cumpararea biletelor este si ea pusa la inceput sub un semn aleatoriu: "Daca s-o intimpla". Si pentru ca se intimpla, ca si nenorocirile, intimplarile nu vin niciodata singure. Tot din intimplare, biletele, carora li se acordase o importanta scazuta - "ti-ai gasit! eu si noroc" - se ratacesc exact in momentul cind se vesteste ca ele au iesit cistigatoare. Caragiale isi incepe nuvela cu o secventa de soc: cautarea febrila a lozurilor pierdute, regasirea lor avind semnificatia unei mutatii in firul destinului. Trei unitati lexicale dinamizeaza textul nuvelei, punind personajul in situatii de culme, de pe "culmea" amaraciunii pe cea a extazei, iar de aici in vazduhul nebuniei.

Prima enunta pierderea biletelor, dupa ce li se dezvaluise valoarea lor imensa. Cu ea, spuneam, debuteaza naratiunea: "Asta e culmea! culmea! striga d. Lefter, stergindu-si fruntea de sudoare, pe cind madam Popescu, consoarta sa, cauta Iara preget, in toate partile Nu e si nu e! Femeie, trebuie sa fie in casa Dracu n-a venit sa le ia. Dar ce-au pierdut? Ce cauta?" A doua unitate lexicala enunta o stare diametral opusa, personajul, scapat de chinul pierderii fascinantului cistig, declama in fata biletelor regasite iesirea de sub orice tutela si intrarea in paradisul norocului: "Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca el! Sunt aici! aici, biletele! aici era soarele stralucitor cautat atita timp orbeste pe-ntunerec". Aceste unitati lexicale fixeaza extremele intre care evolueaza personajul, una abisala, egala cu infernul, cealalta paradisiaca, dominata de lumina soarelui stralucitor. Intre polul de jos, al infernului, si cel de sus, al paradisului, se desfasoara jocul unei fiinte care, inainte de a li ajuns posesoarea unor obiecte si de a-si fi legat de ele destinul, isi consumase existenta la nivelul platitudinii confortabile.



Intorsatura spre tragic a naratiunii apare din momentul in care cele doua situatii limita sint relevate ca niste trairi goale, anulate de cea de-a treia unitate lexicala, prin care luam act de nebunia deliranta a lui Lefter. Atit amaraciunea infernala, provocata de pierderea biletelor, cit si bucuria solara, adusa de regasirea lor, rezultau dintr-o eroare, ele angajau personajul in ipostaze pe cit de vibrante, pe atit de inutile. Deziluzia pierderii, urmata de iluzia regasirii celor doua loturi se bulverseaza in fata adevarului ca, in fond, nu s-a intimplat nici o pierdere, nici o regasire si, prin unnare, nici un cistig.

Biletele in jurul carora se inalta si cade un destin sint cu desavirsire in afara semnificatiilor ce li se confera, simple iluzii si deziluzii de hirtie. Nenorocul de a fi pierdut ceva si sansa de a fi recuperat acel ceva apartin exclusiv spatiului subiectiv. Aceasta prezenta in absenta duce la prabusirea definitiva a lui Lefter. .Personajul traieste iluzia unei iluzii pierdute, exprimabila in formula: "daca ar fi fost sa fie".

A treia unitate lexicala, venind sa rastoarne, de asta data definitiv, bucuria in amaraciune, suna astfel: "Viceversa! Nu se poate, domnule! peste poate! Viceversa! Asta-i sarlatanie, ma-nte-legi!" "Viceversa" este cuvintul care inchide un cerc, al iluziei normale, si deschide un altul, al iluziei alienate. Daca se poate admite ca o experienta de viata s-a terminat definitiv, este mai greu sa .se accepte ca ea nu s-ar fi putut termina si altfel.

In prima unitate lexicala, Lefter traia dezamagirea pierderii, nutrit inca de o speranta: "Trebuie sa fie." Acum, dupa ce constata nonvaloarea biletelor, pierderea semnifica un vid existential, asadar o iremediabila pierdere de sine si o cadere in fixatie: de indata ce un lucru s-a intimplat sa se petreaca inlr-un fel, tot atit de bine s-ar ti putut petrece invers. Rationamentul lui Leitei, devenit manie concentrata intr-un singur cuvint - "viceversa" - este ca a fi in proximitatea sansei inseamna aproape la fel cu a te bucura de ea, daca la mijloc nu e o sarlatanie.

Acest "daca" reia, in termenii unui destin mic-burghez, o componenta a conditiei umane, adeseori avansindu-se ideea ca unul sau altul ax fi putut ajunge fericit daca. "Cistigui" visat de Lefter nu se refera strict la un beneficiu pecuniar; la el sensul cistigului este mai ales de ordin moral, al unui doritor sa se smulga din cercul sufocant al lumii sale si sa se inscrie in perimetrul altei lumi, mai respirabile.

In acele putine momente in care se stie un cistigator, demisionand slujbas adopta un alt rang, semneaza Eleutheriu Popescu, paseste "hotarit", ca un om "care a scuturat jugul nesuferitei robii". Gesturile sale devin laconice, decise, despartindu-se de trecut cu o "bogata ironie". Bogata si prematura, inainte ca fatalul "daca" sa fi fost intr-adevar depasit.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani